Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 180 alin.2 C.Penal în infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 lit.i) C.Penal.

Sentinţa  penala nr. 307

Data : 23 august 2012

Autor: Podea Petre Adrian

Domeniu asociat: schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 180 alin.2 C.Penal în infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 lit.i) C.Penal.

Asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin rechizitoriul nr. 624/P/2009 din 9 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, a fost trimis in judecată inculpatul V. N., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire.

Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte cu nr. 2790/331 din 21 septembrie 2011.

Prin sentinţa penală nr.198/22 nov.2011, Judecătoria Vălenii de Munte, în baza art. 334 C.proc.penala a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, din infracţiunea prev. de art. 180 alin.2 C.Penal în infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 lit.i) C.Penal

In baza art. 42 raportat la art. 27 pct.1 lit.a)C.proc.penală a declinat competenta de soluţionare a cauzei, privind pe inculpatul V.N. domiciliat in comuna P. S., sat S., nr. 20, jud. Prahova si partea vătămată P.M., domiciliat in comuna P. S., sat S., nr. 20, jud. Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova.

Pe rolul Tribunalului Prahova cauza a fost înregistrată sub  nr. 11749/105/2011 din data de 21.12.2011.

La termenul de judecata din data de 21.08.2012, în şedinţa publică, instanţa, din oficiu a pus în discuţia părţilor excepţia necompetentei materiale de soluţionarea prezentei cauze.

Din analiza dispoziţiilor legale care reglementează competenţa de soluţionare a cauzei, instanţa apreciază că excepţia este întemeiată pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Prin rechizitoriul nr. 624/P/2009 din 9 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, a fost trimis in judecată inculpatul V. N., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire.

Cauza a fost înregistrată, pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte cu nr. 2790/331 din 21 septembrie 2011.

In sarcina inculpatului s-a reţinut că în data de 2 aprilie 2009 l-a lovit pe P. M., în spate, cu toporul, provocându-i leziuni ce au necesitat 15-17 zile de îngrijiri medicale.

Fapta a fost încadrată în dispoziţiile art. 180 alin. 2 cod penal.

La cercetarea judecătorească, după audierea părtii vătămate, instanţa a pus in discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, în tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev.de art. 20 rap.la art. 174-175 lit. i cod penal şi declinarea competentei, în favoarea Tribunalului Prahova.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa a  reţinut că fapta, astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi cum rezultă si din declaraţiile părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev.de art. 20 rap.la art. 174-175 lit. i cod penal.

Pentru a retine această încadrare, instanţa a considerat că determinante nu sunt zilele de îngrijiri medicale ci intenţia inculpatului, manifestată prin modul de manifestare, în concret prin arma folosită, zona în care a lovit, forţa cu care a lovit si partea obiectului cu care a aplicat lovitura.

Aşa cum reiese din declaraţiile coroborate cu certificatul medico-legal, inculpatul l-a lovit pe P.M. cu tăişul toporului, în zona hemitorace drept, provocându-i o plagă de 5 cm., care a sângerat abundent si fractura C8 arc posterior drept.

Aşadar, este vorba de o lovitură puternică, cu lama toporului, într-o zonă vitală, iar împrejurarea că această lovitură nu a provocat moartea victimei, ci numai 15-17 zile de îngrijiri medicale, nu transformă tentativa la infracţiunea de omor în infracţiunea de lovire.

In această interpretare, eronată, ar însemna că executarea unui foc de armă, cu muniţie de război, în direcţia unei persoane, pe care însă glonţul nu ar atinge-o, nu ar constitui nici măcar lovire, cu atât mai puţin tentativă la infracţiunea de omor.

De esenţa tentativei, în oricare din variantele legale prevăzute de art. 20 cod penal, este neproducerea efectului urmărit, astfel existând infracţiune consumată.

Este adevărat că, fiind sesizat cu această problemă, de încadrare juridică, corect invocată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale însă această soluţie are la bază o analiză mai mult decât superficială a dosarului si, in plus, nu s-a dat posibilitatea reală părţii vătămate de a o contesta.

Bazându-se, în principal, pe numărul de zile de îngrijiri medicale si de posibilitatea "nefructificată" pe care a avut-o inculpatul de a lovi în orice altă zonă a corpului (probabil in zona capului) - dar ne întrebăm dacă a avut această alegere, de ce nu a lovit cu coada toporului sau măcar cu zona netăietoare ? - procurorul dispune neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor calificat, în formă consumată, prevăzută de art. 174-175 lit. i cod penal. Fără a exista o victimă decedată !

Anticipând, probabil, schimbarea de încadrare juridică, la dosarul instanţei a fost comunicat un proces verbal de îndreptarea erorii materiale, din 18 noiembrie 2011.

Soluţia ce a fost comunicată părţii vătămate, pentru a face plângere, a fost cea eronată, comunicarea făcându-se, prin afişare, la 12 septembrie 2011.

Fără a se aştepta contestarea sau nu a acestei soluţii (de altfel înainte chiar de comunicare) este emis rechizitoriul, la 9 septembrie 2011.

Cauza fiind înregistrată în instanţă la 21 septembrie 2011,  partea vătămată primeşte prima citaţie, pentru termenul din 3 octombrie 2011, care este si ultima zi în care putea contesta soluţia procurorului.

Se pune, firesc întrebarea în ce măsură dreptul său de a contesta soluţia procurorului, referitoare la încadrarea juridică a faptei, mai era efectiv, în condiţiile în care rechizitoriul a fost emis înainte de a i se comunica acea soluţie.

In concluzie, instanţa apreciază că nu este "ţinută" de o încadrare juridică data printr-o rezoluţie a procurorului eronată (atât în analiza probelor cât si cu privire la fata în sine - tentativă sau fapta consumată) şi care nu a putut fi contestată, efectiv, de partea interesată.

Schimbarea încadrării juridice va atrage, în baza art. 42 rap.la art. 27 pct. 1 lit. a cod procedură penală, competenta de soluţionare, in favoarea Tribunalului Prahova.

După declinare tribunalul a efectuat acte procedurale în cauză fiind audiate părţile din dosar şi martorii din acte. Este de reţinut faptul că numai partea vătămată a solicitat ca probă efectuarea unei expertize medico legale dar a renunţat ulterior din cauza imposibilităţii achitării contravalorii acesteia.

Din declaraţiile părţii vătămate şi a inculpatului rezultă fără nici un dubiu că între acestea pe fondul consumului de alcool atât a părţii vătămate cât şi a inculpatului a existat un conflict spontan în timpul căruia inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu un topor în zona hemitoracică dreaptă care a creat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 15-17 zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune viaţa în pericol.

De remarcat că de faţă la incident nu a fost nici un martor care să poată preciza modalitatea şi împrejurările în care s-a produs incidentul.

Martorii din acte nu au fost prezenţi la locul comiterii faptei dar au fost contactaţi de partea vătămată la scurt timp după ce a fost lovită de inculpat astfel că au văzut consecinţele agresiunii respectiv plaga şi sângerarea şi totodată au anunţat ambulanţa care a transportat partea vătămată la spital.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei dar într-o interpretare proprie în sensul că a susţinut că partea vătămată a intrat în curtea sa pentru a-l lovi ir acesta s-a apărat cu toporul pe care-l avea asupra sa deoarece atunci tăia lemne.

În privinţa desfăşurării conflictului şi a modalităţii în care inculpatul a lovit partea vătămată tribunalul constată că nu există nici un fel de probe care s-ar putea administra dar existenţa şi consecinţele faptei sunt dovedite prin declaraţiile martorilor şi a celor doi participanţi direcţi.

Astfel cei doi martori audiaţi în cauză au declarat că au văzut partea vătămată  sângerând şi i-au dat primul ajutor imediat după consumarea conflictului.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei tribunalul consideră că aceasta nu este cea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit.i, C.p. pentru următoarele considerente:

La analiza unei fapte pentru a putea stabili încadrarea corectă  se au în vedere mai multe criterii legale respectiv modalitatea de comitere, locul şi timpul când s-a comis fapta respectivă, consecinţele acesteia şi persoana inculpatului.

De asemenea se are în vedere analiza corectă atât a laturii obiective cât şi cea subiectivă a infracţiunii.

În speţa de faţă actul de violenţă comis de inculpat a fost spontan şi a avut drept scop  o protecţie proprie nu un atac premeditat împotriva părţii vătămate.

De asemenea inculpatul nu şi-a ales obiectul  folosit pentru comiterea infracţiunii ci doar întâmplarea a făcut ca acesta să aibă în acel moment în mână un topor cu care tăia lemne. Un alt aspect  este acela că inculpatul nu a vizat o zonă vitală pentru a lovi partea vătămată şi de asemenea nu pot fi ignorate nici consecinţele loviturii, care nu a atestat că ar fi pus în pericol viaţa acesteia.

Este de reţinut că inculpatul nu a negat comiterea faptei deşi nu au existat martori oculari şi a avut o poziţie corectă de recunoaştere şi în lipsa altor dovezi nu se poate ignora şi susţinerea acestuia că partea vătămată ar fi pătruns fără drept în curtea sa pentru a-l lovi.

Faţă de toate aceste aspecte reţinute, urmează ca tribunalul să constate că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit.i, C.p. ci doar ale infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin.2, C.p.

Pentru argumentele arătate, instanţa va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, jud. Prahova sub aspectul comiterii de către inculpat a infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin.2, C.p.

In baza disp. art.43 alin.1 şi 3 c.p.p. instanţa urmează să constate existenţa conflictului negativ de competenţă în soluţionarea cauzei privind pe inculpatul V.N. si partea vătămată P.M. şi în baza art.43 alin.3 c.p.p.,va sesiza instanţa ierarhic superioară comună respectiv Curtea de Apel Ploieşti căreia îi va înainta dosarul cauzei în vederea  soluţionării conflictului negativ de competenta.

Fata de soluţia pronunţata în cauza, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia şi se va dispune plata onorariului apărătorului din oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Prahova.

1

Domenii speta

Spete similare