Potrivit art. 318 C.p.c. , „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa , respingând recursul sau admiţându-l numai în parte , a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal , contestatoarea SC ………. SRL prin administrator a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. ….. din data de 23.11.2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. ………………….
În motivare , contestatoarea a arătat că în mod greşit Tribunalul Galaţi a respins contestaţia în anulare pe care a formulat-o în condiţiile în care nu a verificat toate dovezile depuse la dosarul cauzei.
În drept , contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 318 alin. 1 şi art. 320 alin. 3 C.p.c. , ale OG nr. 2/2001 şi ale Codului civil.
Legal citată , intimata nu a fost reprezentată în faţa instanţei şi nu a formulat întâmpinare .
La termenul din data de 18.11.2013 , Tribunalul a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii.
Analizând probele administrate în cauză , instanţa a reţinut următoarele:
În fapt , prin decizia civilă nr. ……… pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. …………. , s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de SC ………… SRL prin administrator împotriva deciziei nr. …………. a Tribunalului Galaţi.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac , de retractare , nedevolutivă , nesuspensivă de executare şi care , potrivit dispoziţiilor procesual civile , îmbracă două forme : contestaţia în anulare obişnuită , de drept comun , prevăzută de dispoziţiile art. 317 C.p.c. şi contestaţia în anulare specială , prevăzută de art. 318 C.p.c.
Faţă de excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu , instanţa reţine că , potrivit dispoziţiilor art. 318 C.p.c. , invocate de către contestatoare în susţinerea cererii formulate , hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa , respingând recursul sau admiţându-l numai în parte , a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Ca urmare , principala condiţie ce trebuie îndeplinită pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare specială este ca hotărârea atacată să fi fost pronunţată de instanța de recurs.
Or , analizând decizia civilă nr. …………. , instanţa a constatat că aceasta a fost pronunţată tot cu privire la o contestaţie în anulare.
Cum enumerarea indicată anterior şi cuprinsă de textul de lege enunţat este limitativă , instanţa a apreciat că hotărârea atacată în cauză nu este susceptibilă de contestaţie în anulare.
Faţă de cele reţinute anterior , Tribunalul a admis excepţia invocată din oficiu , cu consecinţa respingerii cererii astfel formulată ca inadmisibilă.
Tribunalul Olt
Contestatie in anulare – necercetarea tuturor motivelor de recurs.
Curtea de Apel Bacău
Contestatie in anulare. Tardivitate recurs. Plic gol trimis în termenul de recurs.
Judecătoria Topoloveni
Fara titlu
Curtea de Apel Pitești
LEGEA NR.10/2001. CONTESTAREA DECIZIEI DE CĂTRE UN TERŢ. INADMISIBILITATE.
Curtea de Apel Suceava
Contestaţie în anulare.Tardivitate