Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice – concurs de infracţiuni

Sentinţă penală 1817 din 23.09.2010


Stabilirea stării de fapt

La data de 20 aprilie 2009, în jurul orei 9,30, inculpatul T.B.P. conducea autoturismul Mercedes, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului şi a lovit un autotir şi un cap tractor, parcate în afara carosabilului.

La faţa locului s-au deplasat organele de poliţie care, cu prilejul verificării documentelor au constatat că inculpatul T.B.P. deţine permisul provizoriu CAX-..... (Provisual Driving Licence) emis în Anglia, fără valabilitate pe teritoriul României.

Din adresa nr..... a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj a rezultat că inculpatul T.B.P. nu figurează ca posesor al permisului de conducere.

Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, prezentând o concentraţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar după recoltarea probelor biologice de sânge, s-a stabilit o alcoolemie de 1,30 g/l la ora 11,45 şi de 1,10 g/l la ora 12,45, potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie emis de Serviciul de Medicină Legală Mehedinţi.

Fapta inculpatului T.B.P. de a conduce pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.

Fapta inculpatului T.B.P. de a conduce un autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.

Faptele există, constituie infracţiuni şi au fost comise de inculpat cu vinovăţie, astfel că acesta va răspunde penal.

Vinovăţia inculpatului rezultă din coroborarea probatoriului administrat în cauză, respectiv a declaraţiilor inculpatului T.B.P. (care a recunoscut că în ziua respectivă a consumat bere şi a condus autoturismul cu permis de conducere valabil doar pe teritoriul Angliei), ale martorei T.M. (pasageră în autoturismul inculpatului care a asistat la verificările efectuate de organele de poliţie); printul aparatului alcooltest marca Drager seria ARUB, care a indicat 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, a buletinului de examinare clinică care confirmă prezenţa halenei alcoolice şi manifestări specifice ingerării de alcool precum şi a buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr... emis de Serviciul de Medicină Legală Mehedinţi, potrivit căruia, în urma recoltării probelor biologice de sânge, cu trusă standard omologată, în recipient sigilat cu nr.424430, s-a determinat o alcoolemie de 1,30 gr.o/oo la ora 11,45 şi de 1,10 gr.o/oo la ora 12,45, adresa nr... a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj a rezultat că inculpatul T.B.P. nu figurează ca posesor al permisului de conducere.

Inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, în antecedente are multiple  condamnări pentru infracţiuni de furt calificat, fals, la regimul frontierei şi instigare la omor calificat, în raport de care sunt incidente dispoziţiile art.37 lit.b cod penal, referitoare la recidiva postexecutorie, a avut o conduită sinceră, cooperantă. Are un grad de instrucţie şcolară scăzut-7 clase.

În raport de aceste criterii şi având în vedere şi gradul de pericol social al faptei, valoarea alcoolemiei, frecvenţa infracţiunilor la regimul circulaţiei, instanţa va aplica inculpatului pedepse cu închisoarea orientate spre minimul prevăzut de lege, respectiv de 1 an închisoare, pentru fiecare infracţiune, în condiţiile art.64 lit.a teza a II-a şi b-71 cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

 Întrucât inculpatul a comis două infracţiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, constatându-se că acestea sunt concurente, în temeiul art.33-34 cod penal, se va dispune contopirea celor două pedepse, inculpatul T.B.P. urmând să execute pedeapsa rezultantă, aceea de 1 an închisoare în condiţiile art.64 lit.a teza a II-a şi b-71 cod penal, pedeapsă la care se va adăuga un spor de 6 luni, determinat atât de starea de recidivă cât şi de concursul de infracţiuni, astfel că inculpatul va executa  1 an şi 6 luni închisoare în condiţiile art.64 lit.a teza a II-a şi b -71 cod penal.

1