Prin sentinţa civilă nr. 2294/21.10.1999 a Judecătoriei Fălticeni s-a admis acţiunea modificată având ca obiect rectificare certificat moştenitor şi a obligat pârâţii şi intervenienţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 997.15 mp teren curţi şi grădină identificat prin raportul de expertiză din schiţa anexă şi respingerea ca nefondată a cererii de intervenţie formulată de către BI şi BA. Prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat rectificarea certificatului de moştenitor nr. 1279/1978 eliberat de notariatul de stat în ceea ce priveşte masa bunurilor imobile situate în mun. Fălticeni str. Republicii care au aparţinut autorului său GS decedat în anul 1978 deoarece moştenirea iniţială de pe urma acestuia nu privea doar suprafaţa de 1478 mp teren aşa cum s-a prevăzut în mod greşit ci suprafaţa de 2048 mp teren conform actului de vânzare cumpărare din 1909.
Instanţa de fond a apreciat că prin certificatul de moştenitor nr. 365/1970 emis după defunctul AG masa succesorală supusă partajării a fost de 1478 mp în loc de 2048 mp, iar sentinţa civilă nr. 835/08.03.1978 a Judecătoriei Suceava a privit sistarea stării de indiviziune dintre moştenitorii lui AG privind dosar suprafaţa de 1478 mp teren, diferenţa de 600 mp teren a fost trecută în proprietatea statului prin actul nr. 116 /23.06.1978 a Consiliului Popular Fălticeni la 8 ani după dezbaterea succesiunii.
Judecătoria Tulcea
partaj succesoral
Judecătoria Bârlad
Succesiune
Curtea de Apel Galați
Moştenire deschisă la 11.02.1920. Legea aplicabilă cu privire la termenul de opţiune succesorală, moştenitori legali, ordinea la succesiunea legală. Acte de acceptare a moştenirii, Posibilitatea emiterii certificatului de moştenitor la 63 de ani de la dat
Tribunalul Bacău
Succesiune
Judecătoria Mediaș
Lipsa calita?ii procesuale pasive a Statului Român în situa?ia ac?iunii având ca obiect constatarea calita?ii de unic mootenitor asupra masei succesorale.