Anulare Act

Sentinţă civilă 1486 din 15.06.2011


Pe rol judecarea cauzei civile avand ca obiect anulare contract formulata de reclamanta

M.Il. în contradictoriu cu parata J.D.

La apelul nominal făcut în şedinţa publica se prezinta reclamanta asistata de avocat M.A. şi martorii M.G. si A.C. lipsa fiind parata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care,

Apărătoarea reclamantei depune la dosar un memoriu si scrisoare medicală.

Potrivit art. 186,193 Cpciv au fost audiati martorii prezenti depozitiile lor fiind consemnate în procese verbale atasate la dosar.

Instanta înfăţişează reclamantei înscrisul de la fila 5 dosar reprezentând contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13557/27.10.1994 de fostul Notariat  de Stat Jud.S. si recunoaste că a semnat în fata notarului însă nu avea cunostintă  de continutul actului.

Apărătoarea reclamantei arată că nu mai are alte solicitări.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat instanta constată probatoriul epuizat, procesul în stare de judecată si acordă cuvântul la dezbateri pe fond.

Apărătoarea reclamantei solicită admiterea actiunii în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13557/27.07.1994 încheiat de fostul Notariat de Stat jud.S. cu rezerva dreptului de uzufruct viager, întrucât  pârâta nu şi-a îndeplinit obligatiile sale.La momentul încheierii actului reclamanta care nu stie carte nu a avut cunostintă de continutul contractului semnat.

Solicită admiterea actiunii aşa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

După deliberare,

  I N S T A N T A

Asupra cauzei de fată constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instante la data de 21.03.2011 si înregistrată sub nr. 856/227/2011 reclamanta M. Il. a chemat în judecată pe pârâta J.D. solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13557 din 27 iulie 1994 încheiat de către fostul Notariat de Stat Jud.S.

În fapt , reclamanta arată că la data de 27 iulie 1994 a încheiat împreună cu sotul său M.F. în calitate de vânzători, cu pârâta fiica lor căsătorită cu J.Gh. un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13557/27.10.1994 prin care a transmis acestora dreptul de proprietate asupra a 3600 mp teren curte si grădini împreună cu casa de locuit si anexele gospodăresti situate în vatra satului H. com.P.

Înainte de încheierea contractului a convenit cu fiica sa ca aceasta să îi întreţină atât pe ea cat si pe sotul său cât timp trăiesc si să le ofere toate cele de trebuintă.

La început a fost bine, pârâta s-a comportat exemplar cu ei dar după moartea sotului său care a decedat la data de 26.02.1995 situatia s-a schimbat radical, pârâta nu i-a mai acordat întreţinerea de care avea nevoie pentru o femeie în vârstă, motiv pentru care a apelat la un vecin pentru a-i citi actul încheiat cu acestia si atunci a constatat că era un contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager nicidecum si cu întretinerea mult promisă si convenită în momentul încheierii lui.

Precizează reclamanta că ea nu stie să scrie si să citească, a învăţat doar să semneze, iar la încheierea actului la notar din eroare a semnat acel act ce nu corespundea realitătii si vointei sale si a sotului său.

De asemenea intentia sa la încheierea contractului a fost de a încheia cu pârâtii un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întretinere neprimind în schimbul pământului si a imobilelor pretul specificat si stipulat în contract, înţelegea lor fiind ca pârâtii să le acorde întretinere si îngrijire.

Comportamentul fiicei sale si a ginerelui este de nedescris, fiind persoane violente, lovind-o în nenumărate rânduri.

Pentru aceste motive si pe baza probelor ce le va administra solicită admiterea actiunii si să se constate că a fost în eroare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare si în consecintă să se dispună anularea contractului.

În drept reclamanta si-a întemeiat actiunea pe disp. art. 953, 954 Ccivil.

În dovedire a depus la dosar în copie înscrisuri respectiv: contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13557 din 27 iulie 1994 încheiat de către fostul Notariat de Stat Jud.S. un memoriu, scrisoare medicală si a solicitat proba cu martori.

Actiunea a fost legal timbrată.

Desi legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instantă , nici nu a depus la dosar întâmpinare prin care să-şi precizeze punctul de vedere fată de actiunea formulată de reclamantă.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că între părţi a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare cu rezerva uzufructului viager autentificat cu nr. 13557/27.04.1994 prin care reclamanta a înstrăinat în mod definitiv către pârâtă imobilul compus din teren curţi construcţii, imobil de locuit şi anexe situate în sat H. com. P. în schimbul sumei de 100.000 lei ROL.

Prin contractul menţionat pârâta cumpărătoare nu şi-a asumat nici o obligaţie cu privire la întreţinerea vânzătoarei reclamante drept contravaloare sau completare a preţului convenit şi plătit între părţi, iar susţinerile reclamantei cu privire la eroarea asupra obiectului şi conţinutului contractului încheiat nu sunt întemeiate.

Astfel, contractul menţionat a fost încheiat în faţa unui notar public competent aflat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu care a verificat şi atestat identitatea părţilor şi acordul lor liber de voinţă asupra conţinutului contractului prezentat.

În plus susţinerile referitoare la starea personală a reclamantei care nu ar şti să scrie şi să citească au fost contrazise de declaraţiile personale ale reclamantei prezentă personal în instanţă care a menţionat că îşi recunoaşte semnătura de pe actul autentic de la fila 5 dosar.

Din declaraţiile martorilor nu au rezultat date şi indicii temeinice cu privire la cauzele de nulitate ale contractului încheiat şi nici la eroarea vânzătoarei reclamante în momentul încheierii convenţiei, ci doar atitudinea de regret şi nemulţumire a acesteia cu privire la comportamentul cumpărătorilor care nu ar fi vizitat-o de aproximativ 6 ani şi nu i-ar fi prestat întreţinere în toată această perioadă.

Prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada certă a existenţei unei cauze de eroare anterioară sau concomitentă momentului încheierii contractului asupra obiectului convenţiei şi ale drepturilor şi obligaţiilor asumate de către părţi, iar neînţelegerile intervenite ulterior înţelegerii între părţi, deşi ar putea reprezenta cauze de ingratitudine faţă de reclamantă, nu au efecte juridice asupra validităţii contractului autentic de vânzare cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 IN NUMELE LEGII

 H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge acţiunea  având ca obiect anulare contract cu rezerva uzufructului viager autentificat cu nr. 13557/27.04.1994 de fostul Notariat de Stat Jud.S. formulată de reclamanta M. Il. în contradictoriu cu pârâta J.D., ca nefondată.

Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.06.2011.