Contestatie la executare

Sentinţă civilă 2277 din 25.10.2011


Pe rol, judecarea contestatiei la executare formulată de  contestatorul G.C. în contradictoriu cu intimatul B.I.

Concluziile dezbaterilor în fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea de sedintă din 12.10.2011 când pentru a fi depuse concluzii scrise de către părti pronunţarea a fost amânată pentru 19.10.2011 si apoi pentru astăzi 25.10.2011.

După deliberare,

INSTANTA

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată iniţial sub nr. 2316/227 la data de 06.08.2009, contestatorul G.C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul B.I., anularea tuturor formelor de executare din dosarul execuţional nr. 131/2004 al B.E.J.Ţ.C.  – S.

În fapt, contestatorul apreciază că executarea silită este perimată, întrucât a fost depăşită perioada de 6 luni, iar executarea silită pornită de executorul judecătoresc Ţ. C. în dosarul execuţional nr. 131/2004 la cererea creditorului B.I. este nelegală.

Susţine că executarea silită a fost pornită la solicitarea creditorului B.I. şi a fost adresată iniţial Judecătoriei F., însă judecătorul judecătoresc H.V. a formulat cerere de abţinere de la executare, motiv pentru care dosarul a fost înaintat către BEJ Ţ.C. – S.

Consideră că înaintarea dosarului la executorul judecătoresc Ţ.C. s-a efectuat nelegal, întrucât lipseşte încheierea ce trebuia dată în acest sens.

Prin sentinţa civilă nr. 1974/1998 definitivă şi irevocabilă, a fost obligat să predea posesia unei suprafeţe de 465 mp teren situată în satul S. loc. D., jud. S. şi să-şi ridice de pe acel teren grajdul cu şura, temelia beci şi un gard din scândură.

La data pronunţării hotărârii s-a avut în vedere faptul că intimatul-creditor justifica dreptul de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 8239/06.05.2994.

Ulterior, a cumpărat de la V.N. suprafaţa de 1.550 mp, devenind proprietar pe suprafaţa totală de 1800 mp, teren care nu se identifică sau suprapune cu suprafaţa de 8500 mp pentru care creditorul justifică dreptul de proprietate.

Din acest motiv, s-a ajuns la promovarea mai multor dosare pe rolul instanţei de judecată întrucât creditorul susţinea că o parte din terenul său, respectiv suprafaţa de 465 mp este inclusă în cei 1.800 mp, proprietatea sa, mai precis în suprafaţă de 1.550 mp teren ce i-a cumpărat de la numitul V.N.

Astfel, a promovat acţiune în revendicare în contradictoriu cu intimatul ce a fost respinsă pe motiv că nu există identitate între terenul său şi cel deţinut de B.I.

În baza acestei hotărâri a promovat şi acţiune în grăniţuire după anularea definitiv şi irevocabil, a titlului de proprietate emis pe numele intimatului, dosar în care s-a efectuat un raport de expertiză şi s-a concluzionat că el deţine 1874 mp şi nu 1800 mp, iar intimatul deţine peste 8500 mp, între cele două terenuri neexistând suprapuneri.

În aceste condiţii, apreciază că în mod greşit este obligat să ridice construcţiile de pe acest teren întrucât nu este proprietatea intimatului.

Susţine că persoana de la care intimatul a cumpărat suprafaţa de 8500 mp prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 8239/06.05.1994, respectiv C.E. aceasta nu avea reconstituit dreptul de proprietate decât prin adeverinţa de proprietate nr. 4279/04.12.1991 iar la întocmirea actelor nu s-a efectuat un plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil înstrăinat.

Considerând că executarea silită pornită împotriva sa este nelegală iar titlul executoriu cu privire la ridicarea acelor construcţii, cât şi cu privire la predarea posesiei terenului de 465 mp, este necesar a fi lămurit, a promovat prezenta acţiune.

În dovedire, a depus la dosar adresa comunicată de B.E.J. Ţ.C. (f. 6).

Intimatul, legal citat, a depus la dosar întâmpinare (f. 10-12), prin care arată că nu este de acord cu acţiunea contestatorului, invocând excepţiile autorităţii de lucru judecat şi inadmisibilităţii acţiunii.

Deosebit de aceasta a solicitat obligarea contestatorului la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 481/23.02.2010 dată în dosarul cu nr. 2316/227/2009 al Judecătoriei F. au fost respinse: excepţia lipsei de obiect, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia inadmisibilităţii.

De asemenea a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul G.C. în contradictoriu cu intimatul B.I.

Totodată instanţa a disjuns capătul de cerere formulat de intimatul B.I., prin care solicită obligarea contestatorului la plata sumelor cu titlu de pretenţii şi a  acordat termen la data de 22.03.2010.

Pentru a hotărî astfel, instanta a reţinut următoarele:

Excepţia lipsei de obiect a cauzei a fost respinsă întrucât prin prezenta contestaţie au fost contestate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 131/2004 al Biroului Executorului Judecătoresc Ţ.C.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă  întrucât, prin prezenta cerere se atacă nelegalitatea actelor de executare emise ulterior celor care au făcut obiectul cauzei soluţionate prin sentinţa civilă nr. 430/2009 definitivă şi irevocabilă.

Excepţia inadmisibilităţii invocată de intimat la termenul din 16.02.2010 a fost respinsă dat fiind faptul că dreptul şi pretenţiile contestatorului pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă, pe fond urmând a se stabili dacă sunt sau nu întemeiate.

Pentru punerea în executare a titlului executoriu, intimatul-creditor a început executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 131/2004 al B.E.J. Ţ.C.

Contestatorul a promovat o serie de contestaţii la executare, ultima fiind soluţionată prin sentinţa civilă nr. 430/2009 definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1254/2009 a Tribunalului S.

După soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare emisă la data de 20.07.2009 de către B.E.J. Ţ.C. o nouă somaţie prin care i se pune în vedere contestatorului data prezentării în vederea continuării executării cu respectarea dispoziţiilor art. 387 C.pr.civilă.

Constatând că actul a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale, instanţa a respins, pe fond, contestaţia la executare ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile sus arătate, în termen legal contestatorul a declarat recurs, criticând-o pe aspecte de nelegalitate si netemeinicie, cauza fiind înregistrată la Tribunalul S.–Secţia Civilă  la data de 18.05.2010.

În motivele pe care a înţeles să le depună contestatorul  la filele 3-4 (dosar  Tribunalul  S.) a susţinut că instanta de judecată nu a analizat excepţia perimării invocată de contestator, că hotărârea nu este motivată nici sub aspectul celor arătate, respectiv, faptul că actele de executare silită sunt lovite de nulitate şi că  nelegală, din punctul de vedere  al recurentului, este şi încheierea prin care  i s-a respins  cererea de recuzarea completului de judecată.

Deşi a fost legal citat, intimatul  nu s-a prezentat în instanţă, dar prin întâmpinarea  depusă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr. 799 /18 mai 2010 pronunţată în dosarul nr.  2316/227/2009  Tribunalul S. a admis recursul formulat  de contestatorul G.C. împotriva sentintei civile nr. 481/23.02.2010 pronunţată de Judecătoria F. în dosarul nr. 2316/227/2009, intimat fiind B.I. şi a casat sentinţa civilă sus indicată, cauza fiind trimisă spre  rejudecarea Judecătoriei F.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a  indicat disp. art. 261 pct. 5 Cod procedură  civilă, potrivit cărora instanţa este obligată să rezolve concret toate cererile  formulate de părţi şi nu să se pronunţe selectiv doar asupra unora dinte ele.

Reţine că, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, contestatorul a  ridicat în faţa instanţei de fond excepţia perimării executării silite si nulitatea acesteia, aspecte asupra cărora judecătoria nu s-a pronunţat.

Omisiunea nepronunţării asupra acestora echivalează  cu necercetarea  fondului  cauzei, fiind incidente  disp. art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, Tribunalul a  decis în consecinţă, ocazie cu care instanţa  de trimitere  va avea  în vedre toate cele  mai sus arătate.

La Judecătoria F., cauza a fost înregistrată  sub nr. 2006/227/2010 în data de 21.06.2010, primind aleatoriu termen de judecată la data de 21.07.2010.

Motivat de faptul că, preşedintele Completului  C 7 s-a abţinut de  la judecarea prezentei cauze iar prin  încheierea din 19.07.2010 a fost încuviinţată declaraţia de abţinere, cauza s-a amânat la 18.08.2010 C 3 formându-se noul dosar 2253/227/2010.

La data de 27.06.2011, contestatorul G.C. a  formulat cerere  de suspendare a  executării silite  pornită împotriva sa în dosarul nr. 97/2011 al BEJ D.A., nr. vechi  dosar 131/2004 al BEJ Ţ.C. – dosar preluat, prin care a solicitat instanţei să dispună  fixarea unei cauţiuni si  suspendarea executării silite, fără citarea părţilor, până la soluţionarea  contestaţiei  si a cererii de suspendare din cadrul dosarului nr. 2253/227/2010 al Judecătoriei .

In motivare  contestatorul a  susţinut în esenţă că în dosarul nr. 2253/227/2010 al Judecătoriei F.  a invocat mai multe motive de  nulitate a executării silite, respectiv, executarea este perimată si nelegală .

Consideră că, trecerea dosarului de executare silită  de la un executor la altul nu s-a realizat în mod  legal, deoarece lipseşte încheierea  prin care dosarul de executare silită să fie trecut de la BEJ H.V.la BNEJ Ţ.C.; titlul executoriu  este emis de Judecătoria Suceava si îl reprezintă sentinţa civilă nr.  1974/1998 definitivă si irevocabilă, dar în cauză sunt incidente disp. art. 400 al. 2 Cod pr. civilă.

A reiterat motivele  din cererea iniţială de chemare în judecată.

In dovedire a atasat la dosar înscrisuri (f.18-37 dosar).

La prezenta cauză a fost ataşat spre consultare  dosarul de executare  nr. 97/2011 al BEJ D.A. în copie conform cu originalul.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele :

Contestaţia la executare formulată iniţial de către contestator împotriva actelor de executare efectuate de către BEJ Ţ.C. şi precizată la data de 24.06.2011 (fila 10) cu includerea şi a dosarului de executare nr. 97/2011 al BEJ D.A.este nefondată şi urmează a fi respinsă pentru următoarele motive :

Excepţia prescripţiei procedurii de executare silită iniţiată la cererea intimatului creditor invocată de către contestator este nefondată având în vedere că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 389 Cod procedură civilă.

Astfel, intimatul a solicitat punerea în executare a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 1974/12.03.1998 a Judecătoriei F. către BEJ H.V. (fila 1 dosar executare) care a format obiectul dosarului de executare nr. 174/2002 în cadrul căruia au fost efectuate mai multe acte de executare.

Contestaţia la executare formulată de către contestatorul G.C. împotriva actelor de executare menţionate a fost respinsă în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1118/13.08.2003 a Judecătoriei F.

Ulterior, ca urmare a cererii de abţinere a executorului judecătoresc H.V. dosarul de executare a fost repartizat către dl. executor judecătoresc Ţ.C. sub nr. 131/2004, contestaţia la executare formulată din nou fiind respinsă prin sentinţa nr. 1749/24.05.2004 a Judecătoriei S. respectiv nr. 1012/05.07.2004 a Judecătoriei F. rămase irevocabile.

Ca urmare a refuzului de executare de bunăvoie a dispoziţiilor din titlul executor constatată în procesul verbal din 03.11.2004, creditorul a fost autorizat de către instanţă prin încheierea din 14.06.2007 a Judecătoriei F. să ridice construcţiile edificate de către debitor pe terenul său.

Prin sentinţa civilă nr. 430/25.02.2009 a Judecătoriei F. pronunţate în dosarul 2670/227/2008 rămase irevocabile prin respingerea recursului s-a respins o nouă cerere de contestaţie la executare a contestatorului G.C.

Urmare a încetării activităţii d-lui executor judecătoresc Ţ.C., în cauză a fost desemnat dl. executor M.M. care la rândul său a formulat cerere de abţinere şi a fost desemnată doamna executor judecătoresc D.A. prin adresa nr. 281/30.09.2010 pentru continuarea procedurii de executare silită nerealizată de bunăvoie de către debitor.

Din analiza procedurii de executare silită şi a tuturor actelor de executare întocmite până în prezent instanţa constată că nu se poate reţine o culpă procesuală a creditorului intimat în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a acesteia.

În realitate, schimbările succesive ale executorilor judecătoreşti din motive străine de voinţa inculpatului precum şi formularea repetată şi cu rea credinţă de către contestatorul debitor a numeroase acţiuni de contestaţie la executare şi suspendare provizorie a executării silite coroborate cu căile ordinare şi extraordinare de atac au împiedicat finalizarea definitivă a actelor de executare silită.

Prin urmare, intimatul creditor nu a lăsat procedura de executare silită să se perime şi a acţionat permanent în raporturile cu fiecare executor judecătoresc, astfel încât procedura nu a rămas în nelucrare din vina părţii conform art. 248 raportat la art. 389 Cod procedură civilă.

De asemenea, excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită nu a fost îndeplinit în cauză datorită întreruperii sale ca efect al întocmirii unor acte de executare silită de către executorii judecătoreşti în cadrul dosarelor menţionate conform art. 4052 cod procedură civilă şi a fost suspendat prin promovarea cererilor de contestaţie la executare şi sustragerea de către debitorul contestator a bunurilor sale conform art. 405 1 Cod procedură civilă.

Instanţa apreciază că executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie parte integrantă a procesului civil, în accepţiunea art. 6 paragraful 1 (cauza Hornsby v. Greece, 19 March 1997, § 40), iar statului îi revine o obligaţie pozitivă de a organiza un sistem de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti care să fie eficient din punct de vedere normativ şi jurisprudenţial, sistem care trebuie pus în aplicare fără întârziere (Fuklev v. Ukraine, no. 71186/01, § 84, 7 iunie 2005). 

În prezenţa obligaţiei pozitive a autorităţilor statului de a acţiona pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, inactivitatea acestora poate angaja răspunderea statului, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţie (§ 52 din prezenta hotărâre, Scollo v. Italy, 28 Septebrie 1995, § 44), astfel încât statului îi revine obligaţia de a se echipa cu un arsenal de instrumente juridice apte şi suficiente pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor pozitive care îi incumbă (§ 53 din prezenta hotărâre, Ruianu v. Romania, no. 34647/97, § 66) şi să acţioneze cu diligenţă pentru a asista creditorul în executarea unei hotărîri judecătoreşti (Fociac v. Romania, no. 2577/02, § 70).

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către intimat prin nota depusă, instanţa urmează a le admite în parte cu obligarea contestatorului la acoperirea integrală a cheltuielilor de transport ocazionate de soluţionarea pe fond a contestaţiei cu excluderea ca nedovedit a beneficului nerealizat pentru fiecare termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul G.C.  în contradictoriu cu intimatul B.I.

Respinge ca nefondată excepţia perimării executării silite.

Respinge ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Obligă contestatorul la plata către intimat a sumei de 143 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.10.2011