Potrivit art.394 alin.1 litera a din Codul de Procedură Penală revizuirea poate fi cerută dacă se descoperă fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute instanţei la soluţionarea cauzei.

Dacă înscrisul nu reprezintă o fapta sau o împrejurare nouă aşa cum prevede art.394 alin.1 litera a din Codul  de Procedură Penală ci doar un nou mijloc de probă, cererea căpătată forma unui nou grad de jurisdicţie în care se continuă probaţiunea.

Revizuentul X în baza art.394 alin.1 litera a din Codul  de Procedură Penală, a formulat cerere de revizuire care se întemeiază pe descoperirea unor fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute instanţei la soluţionarea cauzei, solicitând suspendarea executării pedepsei.

În susţinere a învederat că, la judecarea cauzei, nu au fost avute în vedere unele înscrisuri noi pe care le-a găsit ulterior, printre care şi un registru de intrare-ieşire al societăţii al cărui administrator era, acte din care rezultă că au fost înştiinţate societăţile cu care a colaborat că nu avea lichidităţi în cont şi a intrat în interdicţie bancară, solicitând şi audierea persoanelor care au făcut menţiuni în acest registru. De asemenea, a susţinut că nu a putut prezenta probele în faţa instanţei de recurs care i-a respins ca tardivă calea de atac.

Prin Sentinţa penală s-a respins  cererea de schimbare a încadrării juridice , respectiv, în temeiul art.215 alin.1, 3 şi 4 cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal si art.37 litera a cod penal, cu aplicare art.74-76 cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an şi şase luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, iar în baza art.84 punct 2 din Legea nr.59/1934, cu aplicare art.41 alin.2 cod penal şi art.37 lit.a a fost condamnat la sase luni închisoare , pentru săvârşirea infracţiunii de emitere cecuri fără a avea tras disponibil suficient.

Prin decizia penală Tribunalul, în baza art.379 alin.1 pct.1 lit.a teza a – II – a cod procedură penală, a respins ca inadmisibil apelul declarat de partea civilă.În baza art.379 alin.1 pct.2 lit.a cod procedură penală Tribunalul a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti şi inculpatul X împotriva aceleiaşi sentinţe pe care a desfiinţat-o în tot şi, rejudecând în fond:

În baza art.334 cod procedură penală  a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de înşelăciune prev.de art.215 alin.1,3,4 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal şi art.37 lit.a cod penal în infracţiunea prev.de art.84 pct.2 din Legea nr.59/1934 cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal. În baza art.215 alin.1,3, şi 4 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal şi art.37 lit.a cod penal şi art.74-76 cod penal, a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. În baza art.11 pct.2 lit.b cod procedură penală combinat cu art.10 lit.g cod procedură penală şi rap.la art.124 cod penal a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat cât priveşte părţile vătămate pentru infracţiunea prev.de art.84 pct.2 din Legea nr.59/1934 cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal.

Prin Decizia penală a  Curţii de Apel s-a respins ca tardiv formulat recursul declarat de inculpat.

Ulterior, prin decizia penală a Curţii de Apel Bucureşti Secţia II-a Penală s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare.

Împotriva  hotărârii penale definitive, a solicitat revizuirea în baza art.394 alin.1 litera a din Codul  de Procedură Penală, care se întemeiază pe descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute instanţei la soluţionarea cauzei, respectiv suspendarea executării pedepsei.

Împreună cu cererea de revizuire a fost înaintat instanţei şi rezultatul verificărilor efectuate de procuror, în temeiul art. 399 C.proc.pen., precum şi concluziile acestuia, de respingere a cererii ca inadmisibilă.

Prin sentinţa penală a Judecătoriei cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe condamnatul a declarat  apel, iar prin decizia penală Tribunalul a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel.

Prin decizia penală Curtea de Apel a admis recursul a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătorie.

În considerente Curtea de Apel a apreciat că analizarea  împrejurărilor invocate de petent era esenţială „ căci prin aceasta se putea ajunge cel puţin la o schimbare de încadrare juridică a faptelor”.

 De asemenea Curtea de Apel a apreciat că aceste împrejurării  devin chestiuni de temeinicie care urmează a fi analizate în fond, iar nu in etapa admiterii în  principiu.

Prin încheiere a fost admisă în principiu cererea de revizuire iar prin încheiere a fost respinsă cererea revizuientului de suspendarea a executării pedepsei.

Cu privire la cererea formulată de  revizuient s-a constatat  că în Decizia de casare a Curţii de Apel s-a dispus analizarea în fond a aspectelor învederate de revizuient cu privire la faptele şi împrejurările noi care dovedesc netemeinicia Sentinţei penale pronunţată de Judecătoria sentinţă rămasă definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel. Cu privire la argumentele privind situaţia sa familială şi alte circumstanţe cu favorabile Curtea arată că acestea vin în susţinerea cererii de suspendare a executării pedepsei fără însă să dispună admiterea unei astfel de cereri de către instanţa de fond.

Instanţa a constatat că prevederile art. 404 C.P.P. lasă la aprecierea instanţei dacă se impune sau nu suspendarea hotărârii supuse revizuirii. Din analizarea argumentelor invocate de revizuient, respectiv sinceritatea pe parcursul urmăriri penale şi a judecăţii, lipsa pericolului public şi faptul că este căsătorit  şi are doi copii nu sunt argumente suficiente pentru a determina instanţa să dispună suspendarea hotărârii supuse revizuirii.

Astfel sinceritatea şi cooperarea pe parcursul urmăriri penale şi a judecăţii se pot constitui ca circumstanţe pentru individualizarea pedepsei iar pericolul social se are în vedere la luarea unor măsuri preventive. În ceea ce priveşte existenţa unei familii şi a copiilor acesta este un fapt comun pe care instanţa îl consideră nerelevant pentru cererea revizuientului.

Instanţa a constatat că inculpatul se află în executarea unei pedepse stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă care se bucură de prezumţia de adevăr până la anularea acesteia.

Întrucât revizuientul a formulat recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei  dosarul a fost înaintat la Tribunalşi ulterior la Curtea de Apel.

Instanţa a fost sesizată cu o cerere de revizuire în baza art.394 alin.1 litera a din Codul  de Procedură Penală, care se întemeiază pe descoperirea unor fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute instanţei la soluţionarea cauzei, solicitând suspendarea executării pedepsei.

În susţinere a învederat că, la judecarea cauzei, nu au fost avute în vedere unele înscrisuri noi pe care le-a găsit ulterior, printre care şi un registru de intrare-ieşire al societăţii al cărui administrator era, acte din care rezultă că au fost înştiinţate societăţile cu care a colaborat că nu avea lichidităţi în cont şi a intrat în interdicţie bancară, solicitând şi audierea persoanelor care au făcut menţiuni în acest registru. De asemenea, a susţinut că nu a putut prezenta probele în faţa instanţei de recurs care i-a respins ca tardivă calea de atac.

Practic revizuientul solicita revizuirea parţială a sentinţei penale în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea prev. de art.84 pct.2 din Legea nr.59/1934.

Instanţa constată că potrivit art.394 alin.1 litera a din Codul  de Procedură Penală revizuirea poate fi cerută dacă se descoperă fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute instanţei la soluţionarea cauzei.

În susţinerea cererii de revizuire a fost depusă o copie a unei file din registrul comun de intrări-ieşiri.

Instanţa apreciază că acest înscris nu reprezintă o fapta sau o împrejurare nouă aşa cum prevede art.394 alin.1 litera a din Codul  de Procedură Penală ci doar un nou mijloc de probă. Astfel în prezenta cerere examinarea în fond din nou a cauzei a căpătat forma unui nou grad de jurisdicţie în care se continuă probaţiunea.

Faptul că a adus la cunoştinţă celor trei societăţi că la momentul emiterii instrumentelor de plată (CEC) nu avea disponibil în cont pentru a le achita  a fost  invocat atât la judecarea în fond a cauzei cât şi în căile de atac (apel şi recurs). Revizuientul a arătat faptul că a avut o înţelegere cu administratorii societăţilor menţionate mai sus în sensul că biletele CEC sunt doar o garanţie a efectuării plăţii plata urmând a fi făcută şi prin alte mijloace.

De altfel revizuientul a prezentat acelaşi înscris şi în recursul pe care l-a formulat împotriva sentinţei penale şi deciziei penale recurs ce a fost respins ca tardiv de Curtea de Apel.

Acelaşi înscris a fost ataşat şi la contestaţia în anulare respinsă prin decizia penală.

Din acest punct de vedere atât faptele şi împrejurările invocate de revizuient  cât şi probele prezentate de acesta nu prezinta caracterul de noutate şi au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei.

Având în vedere că s-a dispus admiterea în principiu instanţa va analiza şi în fond probele administrate.

Astfel înscrisul depus de revizuient reprezintă  o copie a unei file, din registrul comun de intrări-ieşiri. La poziţiile 25, 26, 27, apar menţiuni privind înştiinţare interdicţie bancară. Revizuientul susţine că aceste înştiinţări au fost înmânate personal reprezentanţilor societăţilor precizate.

Martorii propuşi de revizuient în susţinerea cererii sale, au fost audiaţi însă aceştia nu vin cu date exacte şi nu confirmă susţinerile revizuientului.

Cele trei societăţi au comunicat prin adrese că nu au primit înştiinţări privind interdicţia bancară, astfel contrazicând susţinerile revizuientului.

Instanţa apreciază că revizuientul nu a făcut dovada că persoanele vătămate au cunoscut că cecul ce se emite nu are acoperire, şi au făcut prestaţiile care le-a provocat prejudiciul cunoscând acest fapt.

Instanţa apreciază că probele propuse de revizuient nu au suficientă forţă probantă şi nu se coroborează cu suficiente alte probe pentru a deveni relevante. Aceste probe nici măcar nu pot crea un dubiu care sa profite revizuientului (sa determine aplicarea principiului „in dubito pro reo”)

Instanţa constată că simpla completare a acestui registru nu conduce la ideea că au şi fost întocmite şi comunicate acele înştiinţări. Nu există nici o probă în acest sens. Toate părţile vătămate neagă primirea unui astfel de înscris. În plus nu există o dovadă de primire, un plic sau o copie martor ( urmă) a acestor înştiinţări. Astfel nu este exclusă posibilitatea simplei completări a registrului fără a fi comunicate înştiinţările.

 În ceea ce priveşte existenţa infracţiunii de înşelăciune , impune să rezulte cu claritate faptul că persoana vătămată dacă ar fi cunoscut că cecul ce se emite nu are acoperire, n-ar fi făcut prestaţia care i-a provocat prejudiciul”.

Un alt argument al revizuientului pentru a dovedi, de data aceasta buna sa credinţă şi lipsa elementului intenţional al infracţiunii revizuientul arată că în general se achiziţionau servicii şi bunuri la începutul ciclului agricol iar acestea erau achitate la recoltare. Filele CEC erau emise ca garanţie, arată acesta.

Astfel instanţa constată că filele CEC au fost emise în cursul lunii octombrie şi refuzate în aceeaşi lună.

Este de notorietate că ciclul agricol începe în toamnă pentru cerealele păioase  (grâu, orz) şi sunt recoltate în cursul lunilor iunie ( orzul) – iulie ( grâul).

Pentru plantele oleaginoase (floarea soarelui) şi porumb ciclul agricol începe în aprilie şi se încheie în august septembrie ( recoltarea).

Aşadar ca specialist în agricultură revizuientul ştia că veniturile pe care le va realiza în urma recoltării vor fi asigurate abia în lunile iunie, august, septembrie şi nu exista nici o posibilitate ca să asigure proviziunea filelor CEC în timp util pentru a putea fi efectuată plată.

Revizuientul încearcă practic să invoce un aşa zis fapt scuzabil în sensul că nu putea să prevadă lipsa provizionului la momentul cererii de încasare a filei CEC, deoarece anul agricol a fost foarte slab recoltele fiind calamitate.

Aceasta susţinere nu poate fi reţinută. Recoltarea se face în lunile  iunie, august, septembrie şi nu în octombrie când filele CEC au fost refuzate la plată. Revizuientul ştia că nu putea realiza venituri în acea perioadă care să îi permită asigurarea acoperirii în cont.

În referire la CEC se ştie că potrivit dispoziţiilor art.3 al Legii nr.59/1934 republicată, emiterea cecului se bazează pe două elemente cumulative:

1)convenţia dintre trăgător şi societatea bancară;

2)acoperirea (proviziunea), reprezentând soldul creditor al contului bancar al trăgătorului sau autorizaţia de descoperire a contului acordată de bancă, inclusiv sub forma „descoperitului de cont”, susţine un autor. 

„Emiterea unui cec este o operaţiune complexă, alcătuită din două faze:

a)completarea (redactarea) cecului pe formular;

b)predarea cecului către beneficiar.

În cauza de faţă revizuientul a emis filele CEC fiind îndeplinite condiţiile cerute.

În literatura de specialitate s-a reţinut că potrivit Legii nr. 59/1934 pentru ca acoperirea contului (disponibilul suficient) să fie legală sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiţii:

1) disponibilul să fie constituit anterior  emiterii cecului.

2)disponibilul să reprezinte o valoare cel puţin egală cu aceea a cecului.

3) suma de bani din cont să fie disponibilă în sensul că:

- să fie lichidă, certă şi exigibilă în raportul dintre banca debitoare şi clientul creditor;

- debitorul să aibă dreptul de a dispune de proviziunea necesară adică să nu existe nici un impediment juridic

Trăgătorul poate emite un cec numai în condiţiile existenţei prealabile la tras  a unor fonduri proprii, disponibile,  în momentul emiterii instrumentului care să-i facă posibilă trasului efectuarea plăţii. Disponibilul trăgătorului poate proveni dintr-un depozit bancar, dintr-o deschidere de credit, din operaţiuni de încasări şi alte asemenea. Disponibilul trebuie să fie constituit prealabil emiterii cecului şi de  valoare mai mare sau egală cu a cecului. Disponibilul trebuie să fie lichid, cert şi exigibil, adică să nu existe nici un impediment  juridic sau material care să împiedice efectuarea plăţii cecului.

În cauza de faţă la data emiterii filelor CEC societăţile administrate de revizuient se aflau în interdicţie bancară.

Creditorul care primeşte cecul emis asupra trasului nu este încă plătit iar emitentul trăgător nu este încă liberat de obligaţia de plată a sumei datorate. Creditorul primeşte numai o plată sub condiţie rezolutorie. Stingerea obligaţiei de plată a debitorului trăgător al cecului se produce numai în momentul realizării condiţiei adică după încasarea efectivă a sumei de  către creditor.

Revizuientul a mai susţinut că filele CEC au fost emise ca garanţii ale efectuării plăţilor aşa cum este practica între comercianţi.

Potrivit celor de mai sus, pentru a vedea în ce condiţii poate fi folosit cecul ca garanţie instanţa va  analiza următoarele ipoteze:

a) Debitorul garantează obligaţia sa cu un cec emis legal de un debitor al său,  cec pe care îl înmânează cu titlu de garanţie creditorului său. O astfel de garanţie trebuie analizată în spiritul dispoziţiilor legale în vigoare care o reglementează.

Într-o astfel de situaţie, creditorul nu poate folosi acest cec (primit cu titlu de garanţie) pentru al încasa, deoarece un astfel de cec nu poate fi încasat decât de beneficiarul consemnat pe fila CEC, respectiv debitorul care i l-a dat sau de un eventual giratar. 

Pe de altă parte există riscul ca debitorul garant să declare cecul în cauză pierdut sau furat, şi să-l încaseze conform  procedurii prevăzute de art. 67-72 din Legea cecului nr.59/1934, dacă creditorul său nu a aflat de Ordonanţa preşedintelui judecătoriei dată în cadrul acestei proceduri şi publicată în M.Of. şi nu a acţionat în consecinţă, situaţie în care o astfel de garanţie nu-şi atinge scopul.

În situaţia  în care  s-au împlinit termenele de introducere la plată a cecului de 8 şi respectiv 15 zile prevăzute de lege, „garanţia” în cauză este afectată de riscurile:

- ca debitorul să dea trasului ordinul (permis de lege) de a nu plăti suma din cec sub diferite pretexte (litigii, semnătură necorespunzătoare, etc.);

- pierderii dreptului de regres împotriva giranţilor şi garanţiilor.

Ca urmare într-un astfel de caz creditorul numai dacă ar avea un titlu executoriu, ar putea în cadrul procedurii de executare să obţină poprirea provizionului la debitorul debitorului său în vederea valorificării unei astfel de cec-garanţie dar numai în termenul prevăzut de lege de 8 sau 15 zile, iar după acesta numai în condiţiile în care debitorul nu ar interzice onorarea cecului. Deci într-o astfel de ipoteză se poate vorbi de garantarea unei obligaţii cu un cec care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege dar care este emis de debitorul debitorului şi nu de debitor creditorului-parte vătămată.

Când cecul este completat potrivit art. 1 din Legea nr. 59/1934 cu îndeplinirea celor 6 condiţii sau în cazul excepţiilor prevăzute de art. 2 din aceeaşi lege referitoare la locul plăţii şi locul emiterii, fără a avea la tras disponibilul suficient şi ascunzând aceasta creditorului, instanţa apreciază că se săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 84 pct.2 din Legea nr.59/1934 în prima modalitate (oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient se pedepseşte …). În situaţia în care debitorul în acest mod a obţinut marfa sau serviciul iar datoria nu şi-a achitat-o în alt fel şi a cauzat astfel o pagubă creditorului instanţa apreciază că s-a săvârşit şi infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 din C. pen.

În această ipoteză intenţia de înşelăciune rezultă din:

-creditorul de bună credinţă cunoscând normele legale în vigoare crede că debitorul a emis cecul cu respectarea dispoziţiilor imperative ale legii referitoare la existenţa disponibilului în cont, din moment ce cecul i-a fost emis şi dat cu titlu de plată; pe de altă parte debitorul cunoscând acest fapt şi obligaţiile legale şi totuşi procedând aşa este conştient că-l induce în eroare pe creditor deoarece cecul emis în astfel de condiţii nu poate fi încasat din momentul emiteri.

-creditorul ştie şi crede că potrivit art. 29 din Legea nr. 59/1934  din momentul emiterii „cecul este plătibil la vedere”şi ca urmare a activităţii debitorului el crede că cecul în cauză este plătibil.

-pe de altă parte debitorul scrie pe cec o sumă ca fiind existentă în contul său bancar înscris pe cec, ceea ce nu corespunde realităţii.

În situaţia când creditorul aflând că cecul primit de la debitor nu are acoperirea necesară în cont, procedează la cumpărarea unui serviciu , a unei mărfi, sau la achitarea  unei datorii girând cecul fără acoperire unei alte persoane şi astfel îi cauzează un prejudiciu acesteia, săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 din C. pen.

O altă situaţie, pe care o invocă revizuientul,  ar fi când cecul este completat potrivit art. 1 din Legea nr. 59/1934 cu îndeplinirea celor 6 condiţii sau în cazul excepţiilor prevăzute de art. 2 din aceeaşi lege referitoare la locul plăţii şi locul emiterii, fără a avea la tras disponibil suficient şi debitorul îi aduce aceasta la cunoştinţa creditorului. Totodată debitorul convine cu creditorul să-i dea cecul postdatat sau să-l postdateze ulterior, promiţându-i că până la îndeplinirea termenelor prevăzute de lege pentru introducerea la plată, va asigura acoperirea necesară în cont denumind un  astfel de cec, cec-garanţie. Instanţa apreciază că un astfel de procedeu este interzis de lege deoarece:

•potrivit art.1 pct.2 din Legea nr. 59/1934, ordinul consemnat în cec de a plătii o sumă de bani trebuie să fie necondiţionat; Instanţa apreciază  că această dispoziţie exclude condiţionarea alimentării ulterioare a contului şi chiar postdatarea aşa cum am argumentat şi în cele de mai sus.

•conform art. 13 din Legea nr. 59/1934, „Trăgătorul răspunde de plată. Orice clauză prin care trăgătorul se descarcă de această răspundere se socoteşte nescrisă.” Instanţa apreciază  că orice clauză care ar afecta trăsăturile cecului de instrument de plată  se socoteşte nescrisă , aceasta fiind o dispoziţie specială imperativă a legii, ce nu poate fi încălcată nici prin voinţa comună a părţilor în cadrul unei convenţii.

•potrivit art. 29 din Legea nr. 59/1934, „Cecul este plătibil la vedere. Orice stipulaţiune contrară se socoteşte nescrisă.” Instanţa apreciază  că orice stipulaţie într-un contract care ar face imposibilă plata la vedere a cecului( acceptarea emiterii cecului fără disponibil în cont, condiţionarea alimentării ulterioare emiterii cecului, aşa-zisul cec garanţie, etc.) se socoteşte nescrisă deci inexistentă fiind contrară unei dispoziţii imperative a legii.

•Orice cec emis fără a avea disponibilul necesar în cont la tras este interzis de lege deoarece ar afecta trăsăturile esenţiale ale unui instrument de plată şi încrederea în cec ca instrument de plată, cu atât mai mult că este înmânat de debitor creditorului, înmânare care presupune potrivit legii existenţa disponibilului în cont; în practică au fost mai multe cazuri când un salariat de bună credinţă al creditorului, necunoscând înţelegerea dintre debitor şi primul reprezentant al creditorului, a pus în circulaţie prin gir un astfel de cec dând naştere la o serie  de implicaţii negative pentru patrimoniul giratarului care evident nu a mai încasat cecul.

•potrivit art. 84 pct.2 teza I-a din Legea nr. 59/1934, o astfel de faptă a debitorului  săvârşită în condiţiile mai sus prezentate constituie infracţiune respectiv o infracţiune de pericol.

În această ipoteză instanţa apreciază  că debitorul săvârşeşte şi infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1,2, 3şi 4 dacă:

•inducerea în eroare se realizează cu intenţie prin promisiunea mincinoasă cum că va asigura ulterior provizia necesară în contul consemnat pe cecul emis fără acoperirea necesară;

•s-a cauzat prejudiciu prin promisiunea mincinoasă făcută creditorului referitor la alimentarea ulterioară a contului şi efectuarea plăţii deoarece creditorul crezând cele afirmate de debitor i-a transmis proprietatea asupra mărfurilor ori i-a prestat serviciile solicitate de debitor fără a primi preţul convenit cauzându-i-se astfel prejudiciu;

În cauza de faţă revizuientul a emis filele de CEC fără a avea acoperirea necesară şi ascunzând creditorilor acest fapt. Instanţa apreciază în baza considerentelor de mai sus că revizuientul nu a făcut dovada încunoştiinţării creditorilor cu privire la interdicţia bancara.

Astfel instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost soluţionat Recursul în interesul legii, în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii de înşelăciune.

Pentru aceste considerente, apreciind că probele propuse de revizuient şi administrate nu schimbă cu nimic situaţia de fapt reţinută în primul ciclu procesual, iar motivele invocate în susţinere constituie în aparenţă o situaţie ce constituie caz de revizuire, dar fără a fi dovedită împrejurarea invocată , în temeiul art. 406 alin. 4 C.proc.pen., instanţa va respinge cererea de revizuire.

Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului la 12.04.2012.

Domenii speta

Spete similare