Drept civil. Fond funciar. Art. 3 din Legea nr. 268/2001

Pronunţarea unei hotărâri de către instanţă prin care să oblige pârâtele la punerea în posesie a reclamantei nu ar face decât să dea naştere unei situaţii susceptibile de încălcare a art. 6 alin. 1 din CEDO, prin neexecutarea de către pârâte a dispoziţiilor unei instanţe de judecată, deşi în mod obiectiv acestea nu pot da curs acestei hotărâri nici chiar prin executare silită.

Prin cererea înregistrată pe  rolul sub reclamanta A a chemat in judecata pârâtele  Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Primarul localităţii şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa se dispună obligarea pârâtelor să o pună în posesia efectivă asupra suprafeţei de 3,8 ha teren arabil situat pe raza comunei.

De asemenea s-a solicitat obligarea pârâtului Primarul localităţii la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi calculate de la data pronunţării hotărârii şi până la punerea efectiv în posesie.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5 ha teren situat pe raza localităţii. Cererea a fost soluţionată prin Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor în sensul că se validează reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3,8 ha.

Prin adresa reclamantei i-a fost adus la cunoştinţă, de către Primăria comunei faptul că cererea a fost admisă în parte fiindu-i recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 3,8 ha.

Deşi a fost anunţată cu privire la aspectele de mai sus nici până în prezent nu a fost pusă în aplicare decizia menţionată şi de mai bine de 5 ani nu-şi poate exercita dreptul de proprietate.

Mai arată că de la data validării dreptului de proprietate şi până în prezent au fost situaţii de punere în posesie din domeniul privat al comunei.

Instituţia Prefectului Judeţului ca urmarea a solicitării instanţei a comunicat prin că nu mai există terenuri disponibile de la fostele C.A.P. uri cu excepţia comisiilor locale a, b, c..

SC X S.R.L. a formulat cerere de intervenţie în interesul „pârâtei Primăria Comunei”.

Instanţa a respins cererea de intervenţie ca lipsită de interes.

Din dispoziţia instanţei Administraţia Domeniilor Statelor a comunicat date privind natura juridica a terenurilor.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost administrata proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele şi lucrările cauzei, prin prisma susţinerilor partilor, raportat la dispoziţiile legale incidente in cauza si a probatoriului administrat, instanţa reţine următoarele:

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, instanţa apreciază că dispoziţiile HG 626/2001 şi Legii nr.268/2001 reglementează o procedură administrativă între două entităţi de interes public şi care poate fi extinsă în cadrul unei acţiuni de drept comun, promovată de o persoană interesată.

În  conformitate cu dispoziţiile alin. 3 al art. 3 din Legea nr. 268/2001, transmiterea terenurile agricole ce urmează a fi retrocedate  in conformitate cu prevederile Legii 18/1991,ale Legii 169/1997, si ale Legii 1/2000,  pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere se face numai la cererea comisiilor judeţene, urmând ca apoi comisiile locale, pe baza protocolului de predare a terenului, sa elibereze titlurile de proprietate a celor îndreptăţiţi.

Aşadar în procedura de predare prin protocol a terenurilor Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor are un rol esenţial prin înaintarea documentaţiei către A.D.S. în vederea predării terenurilor necesare punerii în posesie a celor cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate conform Legii 18/1991,ale Legii 169/1997, si ale Legii 1/2000.

Cum prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat introducerea  în cauză şi a  A.D.S. care în condiţiile legii  are un rol important în procedura de reconstituire şi punere în posesie, şi având în vedere că obiectul cererii este obligaţia de a face respectiv punerea în posesie care se realizează de către Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, după ce Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a solicitat A.D.S. predarea prin protocol a terenurilor instanţa apreciază Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor nu are calitate procesuală pasivă dat fiind că în conformitate cu art. 5 lit.  i din HG nr. 890/2005 punerea în posesie este atributul exclusiv al comisiilor locale.

Prin urmare, instanţa urmează a admite excepţia lipsei calităţii procesuale, invocată de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor ca întemeiată.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că:

Potrivit hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a  fost validată reconstituirea dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 03,80 ha teren arabil extravilan.

Prin Hotărârea Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a stabilit ca Comisiile locale care nu au teren disponibil pentru punerea în posesie a foştilor proprietari să fie  arondate pentru preluarea terenurilor agricole de la stat pe raza comunelor. De asemenea se stabileşte ca că vor fi întocmite documentaţiile pentru preluarea terenurilor de la stat şi încheierea de protocoale de predare primire cu ADS.

Prin adresa reclamantei îi este comunicat de către Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor că urmează  să fie pus în posesie în zona.

ADS a refuzat predarea terenurilor solicitate de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, motivat de faptul că sunt în incinta îndiguită şi desecată şi fac obiectul art. 221 din legea nr. 1/2000.

În această situaţie instanţa constată că pârâtei Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor nu i se poate reţine o culpă în neîndeplinirea obligaţiei de punere în posesie  a reclamantei.

Interpretând situaţia prin prisma prevederilor CEDO şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului instanţa constată că situaţia reclamantei, căreia, deşi prin hotărârea Comisiei Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor i-a fost stabilit dreptul  la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 3,8 ha, nu i-a fost  atribuit bunul respectiv în natură şi nici nu a fost despăgubită efectiv ( fiind doar întocmit un dosar la ANRP )  poate fi asimilată unei neîndepliniri a obligaţiei statului de a asigura exerciţiul efectiv a dreptului de proprietate garantat de articolul 1 din Protocolul 1.

Însă, dat fiind că reclamanta a chemat în judecată Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor şi  Primarul localităţii pentru a fi obligaţi să o pună în posesie în condiţiile în care aceste instituţii potrivit reglementărilor în vigoare au atribuţii limitate cu privire la punerea în aplicare efectivă hotărârii de retrocedare, instanţa constată că există o imposibilitate obiectivă ca aceste instituţii să pună efectiv în aplicare o atare obligaţie.

Astfel Comisia Locală Stelnica pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a comunicat Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor faptul că nu mai deţine teren disponibil pentru a pune în posesie beneficiarii dreptului la reconstituire.

La rândul său Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a efectuat demersuri pentru a-şi asigura rezerva de teren necesară punerii în posesie a persoanelor cărora le-a  recunoscut dreptul la reconstituirea dreptului la proprietate asupra unor suprafeţe de teren  solicitând ADS predarea prin protocol  a unor terenuri.

De asemenea a introdus şi acţiuni în justiţie la nivelul Curţii de Apel prin care au solicitat obligarea ADS să-i  predea suprafeţe de teren pe care aceasta din urmă le are în administrare.

Mai mult decât atât potrivit art. 38 din Legea  nr. 1/2000 comisiilor prevăzute la art. 6 alin 1 (comisiile comunale, orăşeneşti, municipale şi comisiile judeţene) le este interzisă reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere prin transferul lor de la o unitate administrativ teritorială la alta. Astfel deşi din adresa Comisiei Judeţene I pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor reiese că există teren disponibil pe raza localităţilor Ţăndărei acestea nu pot fi transferate către Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pentru a se efectua punerea în posesie a reclamantei.

În acest context pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Comisia Judeţeana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor şi Primarul localităţii se află în situaţia de a nu avea la îndemână nici un instrument legal prin care să poată aduce la îndeplinire solicitările reclamantei.

Pronunţarea unei hotărâri de către instanţă prin care să oblige pârâtele la punerea în posesie a reclamantei în situaţia expusă nu ar face decât să dea naştere unei situaţii susceptibile de încălcare a art. 6 alin. 1 din CEDO, prin neexecutarea de către pârâte a dispoziţiilor unei instanţe de judecată, deşi în mod obiectiv acestea nu pot da curs acestei hotărâri nici chiar prin executare silită.

Practic prin admiterea cererii aşa cum a fost formulată ( fără introducerea în cauză a ADS care are posibilitatea de a preda efectiv suprafeţe de teren)  instanţa ar pronunţa o hotărâre care să nu poată fi adusă la îndeplinire de către pârâte chiar şi prin executarea silită a hotărârii, ceea ce se poate constitui ca o încălcare a art. 6 alin. 1 din CEDO.

În cauza Abăluţă vs România (2006) Curtea a statuat că dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejează, de asemenea, punerea in aplicare a hotărârilor judecătoreşti definitive si obligatorii care, intr-un stat care respecta preeminenta dreptului, nu pot rămâne fără efect in detrimentul unei părţi.

Pentru acest motive, instanţa va respinge cererea reclamantei, apreciind că, în cauză reclamanta solicită obligarea pârâţilor la aducerea la îndeplinire  unei obligaţii  imposibil de executat, datorată unei imposibilităţi obiective .

Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului la data de 24.01.2013

Domenii speta

Spete similare