Pretenţii-vicii ascunse

Sentinţă civilă 799 din 06.10.2011


SENTINŢA CIVILĂ NR. 799/06.10.2011 (Pretenţii-vicii ascunse)

Pe rol soluţionarea cauzei civile având ca obiect  pretenţii, acţiune formulată de reclamantul B.A.G., împotriva pârâtei  A.F.P. LG.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 29.09.2011 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa pentru a da posibilitatea pârâţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 06.10.2011 şi în urma deliberării a pronunţat prezenta hotărâre.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă.

I. Obiectul acţiunii şi timbrajul:

I.1.Prin acţiunea introdusă la această instanţă la data de 10.01.2011 reclamantul B.A.G., a chemat în judecată pârâta A.F.P. LG, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 4960 lei cu titlu de despăgubire pentru nepredarea a două bucăţi centrală termică marca R. cu combustibil solid, cu cheltuieli de judecată.

Acţiunea principală este legal timbrată cf. chitanţei nr.000875/26.01.2011 emisă de Or. L.G. şi timbru judiciar.

I.2. La data 16.03.2011, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant.

II. Temeiurile de fapt şi de drept invocate :

II.1 În motivarea acţiunii principale, se arată că la data de 22.09.2010 la sediul pârâtei a avut loc o licitaţie pentru stingerea obligaţiilor fiscale a debitorului SC R.SRL L, iar reclamantul a câştigat prin adjudecare în favoarea sa 2 bucăţi centrală termică marca R. cu combustibil solid, pentru care a achitat preţul total de 4960 lei.

La data participării la licitaţie pârâta a prezentat reclamantei fişa tehnică a bunurilor din care rezulta că starea tehnică este în funcţiune, iar ulterior după încheierea procesului verbal de licitaţie, reclamantul nu a putut intra în posesia bunului câştigat prin licitaţie deoarece prezenta vicii ascunse constând în spărturi în corpul din fontă al capetelor celor 2 bucăţi de centrală termică, deşi pârâta avea obligaţia de a preda bunul în stare de funcţionare şi să-l conserve până la predare deoarece conform fişei tehnice de licitaţie bunurile aveau o stare tehnică bună şi erau în stare de funcţionare, situaţie care nu s-a realizat.

În drept se invocă disp. art.1074, 1075, 1079 C.civ.în drept.

II.2. În motivarea întâmpinării pârâta arată că reclamantul a luat la cunoştinţă de starea tehnică a bunurilor pentru care urma să se înscrie la licitaţie, prin vizualizarea acestora la sediul societăţii R. S.R.L., care se afla în executare silită prezentându-i-se totodată şi raportul de evaluare a bunurilor mobile, ce făceau obiectul licitaţiei.

După încheierea procesului verbal de adjudecare a bunurilor, reclamantul a fost pus în posesia bunurilor adjudecate, iar afirmaţia reclamantului că nu a putut intra în posesia bunului câştigat prin licitaţie deoarece prezenta vicii ascunse nu este adevărată, întrucât nu putea să ia la cunoştinţă de spărturile din corpul din fontă al centralelor termice, dacă nu intra în posesia acestora şi nu începea demontarea acestora.

Referitor la viciile ascunse, se arată că acestea nu le pot fi imputate, întrucât, trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi considerate vicii ascunse şi anume:

- viciul să fie ascuns (art. 1352 C civ); vânzătorul nu răspunde de viciile aparente şi despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă (art. 1353 C.civ.), iar lipsa de informare, de experienţă, cât şi nepriceperea cumpărătorului nu fac ca viciile pe care acesta nu le-a putut constata singur să fie considerate vicii ascunse. Viciile ascunse sunt numai cele care nu pot fi descoperite în urma unei verificări serioase, pe cale obişnuită. Atunci când pentru sesizarea defecţiunilor este necesară o anumită pregătire, cumpărătorul poate apela la o persoana calificată şi dacă nu o face, este propria sa culpă.

- viciul să fi existat în momentul încheierii contractului şi să fie grav, adică din cauza lui lucrul să fie impropriu întrebuinţării la care este destinat.

De asemenea mai arată că obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse se aplică la orice vânzare cu excepţia vânzării la licitaţie publică.

Ori bunurile adjudecate de către reclamant la licitaţie, sunt bunuri rezultate din executarea silită a unei societăţi debitoare, nu sunt bunuri noi pentru a se putea acorda o garanţie la vânzare. Astfel adjudecătorul, fiind interesat de bunurile scoase la licitaţie, ştiind faptul că acestea nu sunt noi, putea apela la serviciile unui expert sau o persoană calificată, având totodată posibilitatea să verifice şi să probeze cât mai amănunţit aceste bunuri dacă sunt în stare de funcţionare, iar dacă nu făcut-o este propria sa culpă.

În drept se invocă disp. art. 115-118 din C.pr.civ.

III. Probele administrate:

În probaţiune reclamantul a ataşat în copie următoarele acte: adresa nr.14321/09.11.2010 emisă de AFP LG către reclamant şi conformarea de primire; adrese emise de reclamant către AFP LG; dovada achitării preţului de adjudecare; oferta privind centralele termice; fişa tehnică nr.17; proces verbal de licitaţie pentru bunuri mobile încheiat la data de 22.09.2010

În dovedirea acţiunii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriu.

În dovedirea cererii pârâta a solicitat proba cu înscrisuri şi martori.

În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiză tehnică şi proba testimonială fiind audiat un martor la propunerea reclamantului.

IV. Analizând probele administrate instanţa reţine următoarele:

IV. 1. Starea de fapt reţinută de instanţă

Prin procesul verbal de licitaţie pentru bunuri mobile din 22.09.2010 emis de AFP LG, reclamantul a adjudecat prin cumpărarea la licitaţie 2 bucăţi centrală termică marca R. cu combustibil solid, licitaţia fiind organizată pentru stingerea obligaţiilor fiscale a debitorului SC R. SRL L. supus executării silite.

Conform fişei tehnice nr.17 a centralelor ce face parte din Raportul de evaluare întocmit de SC E.C.C., de care reclamantul a avut cunoştinţă conform propriilor susţineri, acestea erau în funcţiune la data licitaţiei, având o depreciere fizică, funcţională şi economică.

Ulterior după 7 zile de la licitaţie prin cererea înregistrată sun nr.11696/29.09.2010 reclamantul înştiinţează pârâta că în momentul prezentării pentru demontarea şi ridicarea centralelor a constatat că acestea prezentau spărturi în corpul din fontă al cazanului şi nu pot fi utilizate, solicitând restituirea preţului plătit de 4960 lei.

Ulterior s-a încheiat procesul verbal de adjudecare pentru bunuri imobile la 04.10.2010.

IV.2. Soluţionarea excepţiilor

La termenul din data de 17.03.2011 pârâta a invocat excepţia netimbrării ce a fost respinsă cu motivarea cuprinsă în încheierea de la acelaşi termen.

IV.3 Referitor la restituirea preţului vânzării

În materia vânzării cumpărării vânzătorul trebuie să asigure cumpărătorului nu numai folosinţa liniştită, dar şi utilă a lucrului. Astfel vânzătorul răspunde de viciile ascunse ale lucrului, dacă din cauza lor lucrul este improriu întrebuinţării după destinaţie sau dacă viciile micşorează într-atât valoarea de întrebuinţare încât cumpărătorul, în cunoştinţă de cauză, nu ar fi cumpărat sau ar fi plătit un preţ mai redus (art.1352 C.civ.)

Potrivit art. 1353 C.civ. garanţia contra viciilor ascunse ale lucrului vândut operează cu condiţia ca viciul să fie ascuns (vânzătorul nu răspunde de viciile aparente despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă), să fi existat în momentul încheierii contractului chiar dacă predarea se face ulterior şi să fie grav (impropriu întrebuinţării sau micşorează într-atât valoarea de întrebuinţare încât cumpărătorul, în cunoştinţă de cauză, nu ar fi cumpărat sau ar fi plătit un preţ mai redus).

Dacă condiţiile mai susenumerate sunt îndeplinite vânzătorul este obligat să plătească preţul vânzării şi dacă a fost de rea credinţă şi daune interese (art.1356 C.civ.)

Din perspectiva condiţiilor pentru antrenarea garanţiei contra viciilor ascunse, instanţa reţine astfel cum rezultă din întrebarea nr.2 a interogatoriului propus chiar de reclamant, că acesta a vizualizat centralele fără a verifica starea de funcţionare. Împrejurarea este confirmată şi de martorul V.N., propus de reclamant, ce a declarat că acesta din urmă împreună cu un reprezentant al pârâtei s-a deplasat înainte de licitaţie la locul unde erau depozitate centralele pentru vizionare, însă nu cunoaşte discuţiile purtate cu privire la starea tehnică şi de funcţionare a acestora.

De asemenea martorul a declarat că după licitaţie reclamantul s-a prezentat pentru a ridica centralele constatând că erau crăpate, crăpăturile nefiind vizibile de aproape decât prin îndepărtarea carcasei metalice care învelea corpul centralelor.

Faptul că una dintre centrale prezintă spărturi vizibile cu ochiul liber este confirmat şi de expertiza tehnică efectuată în cauză de expert F.A., ce a concluzionat că dat fiind aspectul spărturii este exclusă producerea acesteia prin lovire, aceasta putând fi produsă numai în urma îngheţării apei din cazan datorită neeliminării de către utilizator, spărtura apărând în iarna anului 2009-2010, deci înainte de licitaţia organizată de pârâtă (22.09.2010).

De aemenea expertul a reţinut că nici la data evaluării nici la data organizării licitaţiei 22.09.2010 centralele nu erau demontate şi nici în stare de funcţionare, ceea ce duce la concluzia că spărturile nu erau vizibile decât prin îndepărtarea carcasei metalice care învelea corpul centralelor.

În doctrină posibilitatea cumpărătorului de a lua la cunoştinţă de viciul lucrului, se apreciază în abstracto, avându-se în vedere un cumpărător prudent şi diligent, iar viciul este ascuns numai dacă cumpărătorul nu l-a cunoscut şi, după împrejurări nici nu putea să-l cunoască pe calea unei verificări normale dar atente. În schimb lipsa de informare, de experienţă, cât şi nepriceperea cumpărătorului nu fac ca viciile pe care acesta nu le-a putut constata singur să fie considerate vicii ascunse.

Având în vedere că Raportul de evaluare întocmit de SC E. C. C. cu privire la bunurile adjudecate de reclamant cuprinde menţiunea că nu s-a efectuat o expertiză tehnică a utilajelor, că nu s-au inspectat părţile acoperite, neexpuse sau inaccesibile, acestea fiind considerate în stare tehnică corespunzătoare unei exploatări normale (pg.5 pct.1.3 – fila 53) şi că acesta putea fi consultat de reclamant, lipsa de informare a acestuia din urmă nu-l disculpă.

Însă având în vedere concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora dată fiind natura bunului şi împrejurările în care s-ar fi putut verifica starea bunului (doar prin îndepărtarea carcasei metalice care învelea corpul centralelor, ori în urma unor probe hidraulice de presiune) cumpărătorul reclamant nu putea să cunoască crăpăturile existente ori starea de funcţionare la o verificare normală şi atentă, întrucât demontarea şi probele hidraulice de presiune nu se circumscriu unei verificări normale, ci uneia speciale.

Întrucât expertul a reţinut că spărturile s-au produs în iarna anului 2009-2010, anterior organizării licitaţiei 22.09.2010, dată la care centralele nu erau demontate şi nici în stare de funcţionare, rezultă că viciile existau la momentul adjudecării la licitaţie, iar acestea sunt grave, centralele fiind improprii întrebuinţării (nu sunt în stare de funcţionare).

Cu toate acestea, deşi centralele prezentau la data vânzării vicii ascunse şi grave, răspunderea pârâtei vânzătoare pentru viciile ascunse, în speţă nu poate fi antrenată, întrucât centralele fiind cumpărate în urma licitaţiei publice, obligaţia de garanţie nu mai există (art.1360 C.civ.)

Având în vedere considerentele de fapt şi drept ce preced instanţa în temeiul art. 1352, 1360 C.civ. va respinge acţiunea reclamantului ca neântemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamantul B.A.G., în contradictoriu cu pârâta AFP LG, ca neântemeiată.

Cu recurs  în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.10.2011.