Prin sentinta civila nr. 13949 din 20 noiembrie 2008, Judecatoria Iasi a admis actiunea formulata de reclamanta PV in contradictoriu cu parata Asociatia de proprietari „C” si a dispus obligarea paratei sa efectueze inregistrarile necesare in evidentele fiscale si listele de plata a cheltuielilor de intretinere si sa radieze din aceleasi acte sumele pentru care instanta s-a pronuntat in sensul respingerii lor.
Pentru a dispune astfel, instanta, examinand continutul hotararii judecatoresti, a constatat ca prin aceasta s-a pronuntat cu privire la sumele datorate la intretinere de catre reclamanta din prezenta cauza, hotararea respectiva fiind definitiva si irevocabila, astfel ca refuzul paratei de a efectua cuvenitele rectificari in evidentele sale nu este justificata.
Tribunalul Gorj
Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001).
Tribunalul Gorj
Anulare act fals. Acţiune introdusă de Ministerul Public prin parchet. Calitate procesuală activă. Art.45 C.p.civ.
Judecătoria Brașov
Obligația de a face(schimbarea destinației locuinței în spațiu comercial)
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI. CHEMAREA ÎN JUDECATA A MINISTERULUI FINANTELOR PUBLICE
Tribunalul Gorj
Acţiune în răspundere patrimonială