Efecte juridice ale unui inscris sub semnatura privata ce are ca obiect imobile

Sentinţă civilă 10967 din 09.10.2008


Prin sentinta civila nr. 10967 din 9 octombrie 2008, Judecatoria Iasi a respins, ca nefondata, cererea formulata de reclamantul FT in contradictoriu cu paratele Comisia locala  de fond funciar Tiganasi si Comisia  judeteana de fond funciar  Iasi, prin care se solicita  anularea hotararii emisa de cea de a doua parata si reconstituirea dreptului sau de proprietate pentru suprafata de 0,27 ha teren pe vechiul  amplasament.

Analizand prioritar exceptia tardivitatii invocata de catre parata Comisia  judeteana de fond funciar, instanta a respins-o ca nefondata, retinand ca plangerea a fost formulata in termenul legal de 30 de zile, in conditiile in care hotarare i-a fost comunicata reclamantului la data de 08.07.2008,  iar actiunea a fost inregistrata pe  rolul instantei la 07.08.2008.

Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca intre numitii  FT si FA, pe de o parte si TC si TA, de cealalta parte, s-a incheiat la 19.05.1990 un inscris sub  semnatura  privata, prin  care  acestia din urma au instrainat catre cei dintai o casa cu anexe gospodaresti, impreuna cu  suprafata de 1000 mp teren, pentru suma de 51.000 lei, urmand ca pana in data de 31.05.1990 sa perfecteze actele la un notariat; ulterior insa partile nu au perfectat  actele in forma ceruta de lege.

Avand in vedere ca actul  incheiat de parti nu intruneste cerinta formei autentice,  obligatorie  in  cazul instrainarii terenurilor, acesta nu are un caracter translativ de proprietate, in baza principiului conversiunii juridice putand fi  considerat doar antecontract. Inscrisul sub  semnatura privata intitulat „act de vanzare - cumparare” nu poate fi considerat ca are  rolul de a confirma chitanta intocmita anterior de catre parti, suprafetele de teren de care se face vorbire in cele doua acte fiind  complet diferite, ca de altfel si suma  mentionata cu titlu de pret, neexistand certitudinea ca este vorba de una si  aceeasi suprafata  de teren; mai mult chiar, vecinatatile  mentionate in „actul de vanzare - cumparare” sunt  diferite de cele indicate de martorii  CA si EM in declaratiile  extrajudiciare  depuse la dosar.

Intr-o astfel de situatie, reconstituirea dreptului de proprietate trebuie sa fie facuta  pe numele promitentului-vanzator, urmand ca ulterior, partile din  antecontract sa  procedeze la perfectarea  actelor la un notariat ori la obtinerea unei hotarari care sa tina loc de act de  vanzare - cumparare.