Anulare titlu de proprietate

Sentinţă civilă 10943 din 09.10.2008


Prin sentinta civila nr. 10943 din 9 octombrie 2008, Judecatoria Iasi a admis in parte cererea prin care reclamanta AM a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratelor Comisia jud. pt. aplic. Lg. 1871991 Iasi si Comisia com. pt. aplic. Lg. 1871991 Dobrovat sa-i completeze suprafata de teren deja atribuita cu diferenta solicitata si neatribuita, conform mentiunilor din registrul agricol, obligarea paratei Comisia jud. pt. aplic. Lg. 18/1991 Iasi, in sensul mentionarii corecte a vecinatatilor pentru terenurile din tarlaua 25, parcelele 27/8 si 26/6, obligarea paratei Comisia jud. pt. aplic. Lg. 18/991 Iasi sa-i elibereze si sa transmita comisiei locale de fond funciar Dobrovat, in vederea inmanarii catre ea a titlului de proprietate pentru suprafata de 0,99 ha teren situat pe raza comunei Dobrovat.

 Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a invocat prevederile art. 1169 Cod civil, potrivit carora cel care face o afirmatie inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca. De asemenea, s-a facut referire la art. 55 alin 2 din  Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicata, modificata si completata, care prevede ca: „ (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si in cazul in care comisia judeteana a emis, dupa incheierea procedurii de definitivare a activitatii sale, acte administrative contrare propriei hotarari, dispozitiile art. 53 alin. (2) ramanand aplicabile”,  precum si ale art. 36 alin 1 teza a I - a din HG nr. 890/2005, care arata ca titlurile sunt emise in baza documentatiilor inaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere in posesie si schitele terenurilor.

Din coroborarea documentatiei care a stat la baza emiterii titlului de proprietate cu raportul de expertiza tehnica topometrica efectuat in cauza, ale carui concluzii nu au fost contestate de nici una dintre parti, instanta a retinut ca intemeiat  capatul de cerere cu privire la indreptarea erorilor materiale privind vecinatatile parcelelor 27/8 si 26/6 din tarlaua 25 si l-a admis ca atare, dispunandu-se inscrierea corecta a acestora asa cum au fost precizate in raportul de expertiza intocmit, pe care instanta de judecata si l-a insusit.

In ceea ce priveste cererea reclamantei de a i se completa titlul de proprietate deja emis cu diferenta de suprafat, s-a aratat ca hotararea Comisiei judetene care a stat la baza emiterii acestui titlu de proprietate si prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafata de 2,46 ha teren, nu a fost atacata de parata; pe de o parte, instanta a retinut ca potrivit art. 51 din Legea 18/1991 cu modificarile ulterioare, Comisia judeteana este competenta sa solutioneze contestatiile si sa valideze ori sa invalideze masurile stabilite de comisiile locale, iar conform  art. 27 alin. 7 din Hotararea nr. 890/2005, “dupa analizare, Comisia judeteana, prin hotarare, va solutiona contestatiile, va valida sau invalida propunerile, in termen de 30 de zile de la primire si le va transmite, prin delegat, in termen de 3 zile comisiilor locale (....).

Din textele legale citate, reiese ca legal competenta de emitere a hotararii privind solutionarea propunerilor comisiilor locale revine de drept Comisiei judetene de Fond funciar, iar obiectul investirii instantei il poate constitui exclusiv plangerea impotriva hotararii Comisiei Judetene ( art.53 din legea 18/1991). In cazul refuzului Comisiei Judetene de Fond Funciar Iasi de a solutiona propunerile Comisiei locale, reclamantul are la dispozitie mijloacele procesuale pentru obligarea la indeplinirea sarcinilor legale; or reclamanta nu a probat urmarea cailor obligatorii, adresandu-se direct instantei.

Pe de alta parte, rectificarea este definita lingvistic ca fiind actiunea de corectare, corijare, indreptare, remediere. De esenta rectificarii este faptul ca aceasta presupune exclusiv indreptarea unor erori materiale, fara ca prin aceasta sa se poata schimba intinderea dreptului sau conditiile de exercitiu ale acestuia. Or, in conditiile in care se invoca diferenta dintre suprafata validata si suprafata pentru care s-a emis titlul de proprietate, cererea nu poate avea ca obiect rectificarea titlului, Legea 169/1997 prevazand sanctiunea juridica a nulitatii pentru reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea unor persoane neindreptatite; prin urmare va respinge ca neintemeiat acest capat de cere.

Instanta a respins si solicitarea reclamantei de obligare a paratei Comisia jud. pt. aplic. Lg. 18/991 Iasi sa-i elibereze si sa transmita comisiei locale de fond funciar Dobrovat, in vederea inmanarii catre ea a titlului de proprietate pentru suprafata de 0,99 ha teren situat pe raza comunei Dobrovat asa cum rezulta din adresa nr. 1224/30.06.2005 in urma cererii pe care a formulat-o i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 4802772002 pe care aceasta nu l-a ridicat.