. Schimbarea încadrării juridice a contravenţiei săvârşite de un contravenient.
Prin procesul verbal de contravenţie s-a reţinut că petentul K.M.Şt. a circulat cu viteza de 109 km/h. în loc.Drînceni, jud.Vaslui. el a fost sancţionat cu 450 lei amendă şi reţinerea permisului de conducere.
Atât petentul prin plângerea adresată instanţei cât şi martorii audiaţi au arătat că în fapt viteza de rulare era de 88 km/h. pe care au constatat-o personal la aparatul GPS aflat la bordul maşinii.
Pe baza acestei situaţii de fapt, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art.102 al.3 lit.”e” din OUG nr.195/2002 în art.49 al.1 cu ref.la art.101 al.2 şi art.108 al.1 lit.”c” pct.3 din OUG nr.195/2002 şi în consecinţă, a micşorat amenda de la 450 lei la 300 lei, a dispus anularea măsurii de reţinere a permisului de conducerii şi restituirea acestuia petentului. A aplicat petentului 4 puncte de penalizare.
(Sentinţa civilă 1012/22.09.2008).
Judecătoria Mediaș
Fara titlu
Judecătoria Mediaș
Obligaţia conducătorului unui vehicul de a acorda prioritate pietonului, pe un drum cu un singur sens de mers, dar cu două benzi de circulaţie
Judecătoria Tulcea
Plangere contraventionala
Judecătoria Bistrița
MODALITATEA DE ADUCERE LA CUNOŞTINŢA CLIENŢILOR A TARIFELOR PRACTICATE DE UN PRESTATOR DE SERVICII
Tribunalul Galați
Sancţiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce