Societati Comerciale

Prin Sentinta civila nr.1419/15.10.2009 a fost admisa în parte cererea  formulata de creditoarea S.C.RCS& RDS S.A. împotriva debitoarei S.C.Paxyon Prod SRL,  solutie în urma careia  aceasta a fost somata  ca în termen de 30 zile de la comunicarea sentintei sam achite creditoarei suma de 1229,89 lei cu titlu  de c/val. servicii prestate si aceeasi suma cu titlu de penalitati de întârziere .

De retinut ca , desi creditoarea si-a întemeiat cererea pe dispozitiile O.U.G. nr.119/2007, privind  masurile pentru combaterea întârzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contractele comerciale si pe dispozitiile Codului civil, instanta a constatat faptul ca "  legea partilor", respectiv contractul comercial care  aproba raportul juridic dintre cele 2 parti se încheiase la data de 30.08.2006, deci anterior intrarii  în vigoare a OUG nr.119/2007 ( act normativ care stabilea o procedura similara cu cea prevazuta de OG nr.5/2001) si sub imperiul O.G. nr.5/2001, prevad procedura somatiei de plata , modificata .

Stabilind ca  singurul act normativ  ce poate fi luat în  considerare la momentul verificarii temeiniciei pretentiilor creditparei este O.G.5/2001, privind procedura somatiei de plata, asa cum a fost modificata( în forma juridica pe care o avea  la data de 30.08.2006, data în contractului încheierii contractului comercial), instanta  a admis primul capat de cerere cu privire la  debitul principal în suma de 2987,74 lei, cu titlu de c/val. servicii internet si telefonie, în baza recunoasterii implicite din cerere depusa la fila 48 a dosarului cauzei în sensul ca  debitoarea a fost într-o imposibilitate obiectiva " de a achita datoriile" catre creditoare, datorita faptului ca a trecut  printr-un declin financiar.

 În ceea ce priveste capatul de cerere privitor la  penalitatile de întârziere , instanta a apreciat ca poate fi admis în parte, pâna la valoarea egala cu cea a debitului principal, considerând ca în cauza sunt aplicabile dispozitiile art.1 si 4 din Legea nr.  193/06.11.2000,  privind  clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori ( legea mentionata calificând în mod expres si pe beneficiarii unor prestari de servicii drept " consumatori").

Instanta a retinut în motivarea acestei din urma solutii ca potrivit disp. art. 1 din  Legea nr.193/06.11.2000, orice contract încheiat între comercianti si consumatori pentru  vânzarea de bunuri sau prestarea de  servicii nu trebuie sa cuprinda clauze abuzive .

S-a mai aratat si faptul ca în acceptiunea art.4 din Legea nr.193/2000 o clauza contractuala  va fi considerata ca nefiind negociata direct cu " consumatorul" daca a fost stabilita fara a da posibilitatea acestuia sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele  standard preformulate practicate pe piata serviciului respectiv si care creeaza  prin ea însasi în  detrimentul " consumatorului" si contrar cerintelor bunei - credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor .

Instanta a mai avut de asemenea în vedere lit. i din Anexa la Legea nr.193/2000 care califica drept clauza abuziva cea care obliga consumatorul la plata unor sume  disproportionat de mari în cazul neîndeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant

Domenii speta

Spete similare