Prin Sentinta civila nr.486/08.04.2010, pronuntata de Judecatoria Mizil, a fost admisa cererea formulata de creditoarea S.C. "T.A. DISTRIBUTION" S.R.L., , în contradictoriu cu debitoarele P. F. si PF P. F. si în consecinta a somat debitoarea PF P. F. si fidejusorul P. F. sa achite suma de 873,70 lei, cu titlu de contravaloare marfa si aceeasi suma cu titlu de penalitati de întârziere, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei.
De asemenea, debitoarea si fidejusorul, au fost obligate în solidar, la 39,3 lei, cheltuieli de judecata catre creditoare.
În motivarea cererii creditoarea a aratat ca în baza relatiilor comerciale desfasurate între ele, a livrat debitoarei produse în valoare de 873,70 lei, conform facturilor fiscale atasate cererii si ca, desi si-a îndeplinit în totalitate obligatiile contractuale, debitoarea nu a înteles sa-si îndeplineasca obligatia corelativa de achitare la data scadenta a pretului produselor livrate, motiv pentru care a fost nevoita sa formuleze prezenta cerere, ce solicita a fi admisa ca atare.
Desi legal citata, debitoarea nu a formulat întâmpinare si nici nu a facut dovada platii debitului solicitat prin cererea introductiva.
În cauza s-au administrat probatorii cu acte.
Instanta a retinut , în fapt, urmatoarele :
Creditoarea S.C. Total A. D.SRL, în contradictoriu cu debitoarea PF P. F. si fidejusoarea P. F., a solicitat instantei sa pronunte o hotarâre prin care debitoarea sa fie somata sa-i plateasca creditoarei suma de 873,70 lei, cu titlu de contravaloare produse livrate debitoarei si suma de 1.983,46 lei, cu titlu de penalitati de întârziere.
Instanta a mai retinut ca debitoarea PF P. F. nu a formulat întâmpinare si nici nu a facut dovada platii debitului cert, dovedit prin facturile depuse la dosarul cauzei de catre creditoare -, facturi care poarta stampila debitoarei P.F. Popa Florica.
Astfel, instanta a constatat ca, potrivit facturilor fiscale nr.8051551/06.08.2009, 8064099/08.10.2009 si 8069611/10.12.2009 (filele 10-12 ale dosarului cauzei), însusite ca si valori ale debitelor stabilite în sarcina debitoarei, debitul principal în valoare de 873,70 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate acesteia este deplin dovedit în acord cu mijloacele de probatiune stabilite imperativ de disp.art.1 alin.1 din O.G. nr.5/2001, privind procedura somatiei de plata, modificata.
În ceea ce priveste penalitatile de întârziere, instanta a retinut ca, potrivit disp.art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 republicata, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (în acceptiunea aceleiasi legi consumatori fiind si cei care beneficiaza de prestarea unor servicii), iar potrivit disp.art.4 din aceeasi lege o clauza va fi considerata abuziva daca prin ea însasi creeaza în detrimentul consumatorului si contrar bunei credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor.
În lumina principiilor mai sus evocate, instanta a apreciat ca "legea partilor" reprezentata de contractul cadru de vânzare-cumparare cu clauza de fidejusiune nr.89.1/16.02.2009 contine o clauza abuziva atunci când se stipuleaza ca valoarea penalitatile de întârziere poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate (art.5 al Cap.V).
Pe cale de consecinta, instanta a admis cererea si în baza disp.art.6 din O.G. nr.5/2001, privind procedura somatiei de plata a somat debitoarea PF P.F. si fidejusorul P.F. sa achite suma de 873,70 lei, cu titlu de contravaloare marfa si aceeasi suma cu titlu de penalitati de întârziere, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei.
Având în vedere culpa procesuala a debitoarei si a fidejusorului, în lumina disp.art.274 C.pr.civ., instanta a obligat debitoarea si fidejusorul, în solidar, la 39,3 lei, cheltuieli de judecata catre creditoare.
Tribunalul București
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de înregistrare a unor menţiuni în registrul comerţului
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Antrenarea răspunderii solidare a administratorului societăţii care, cu rea-credinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei
Curtea de Apel Brașov
CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA MĂSURII ADMINISTRATORUL JUDICIAR DE CONFIRMARE A LISTEI FURNIZORILOR FĂRĂ DE CARE ACTIVITATEA DEBITORULUI NU SE POATE DESFĂŞURA. CONDIŢIILE ÎN CARE UN CREDITOR POATE FI ÎNCADRAT ÎN ACEASTĂ CATEGORIE SEPARATĂ DE CREANŢE
Judecătoria Oradea
nulitatea absolută a documentaţiilor cadastrale
Curtea de Apel Oradea
Litigii cu profesionişti. Acţiune în constatarea şi declararea simulaţiei contractului de societate. Scopul şi interesul formulării acţiunii în simulaţie. Obiectul acţiunii în constatare