Fara titlu

Judecătoria Mediaş

Sentinţa penală nr.132/05.05.2009

Domeniu asociat - contestaţie la executare

Constată că prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2009 sub numărul de dosar x/257/2009, condamnatul/petent B. D., deţinut în Penitenciarul Rahova , a solicitat rejudecarea cauzei în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.359/15.11.2007, prin care Judecătoria Mediaş i-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare.

În motivare , se arată că prin hotărârea menţionată a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare , dar nu cunoaşte motivele acestei condamnări şi dacă sentinţa a rămas sau nu definitivă. Susţine petentul , că această hotărâre de condamnare a fost pronunţată în lipsa lui, neavând posibilitatea legală de a se apăra, nu a avut cunoştinţă de faptul că a fost declanşată şi începută urmărirea penală împotriva sa , nu a participat la dezbaterea cauzei în faţa instanţei şi nu i-a fost comunicată hotărârea de condamnare. Pe fond, totuşi,  condamnatul /petent susţine că hotărârea de condamnare este netemeinică şi nelegală , nefiind vinovat de faptele pentru care a fost condamnat, iar în faza cercetării penale i-au fost încălcate o serie de drepturi. Mai arată petentul faptul că în tot acest timp a fost plecat la muncă în străinătate şi în atare situaţie a solicitat să se dispună suspendarea executării hotărârii atacate şi punerea sa în libertate spre a-şi putea exercita drepturile procesuale şi a  avea posibilitatea de a administra probele pe care le consideră necesare  în apărarea sa.

În drept, s-au invocat prev. art.522 ind.1 C.pr.penală şi art.69 din Legea 302/2004.

Judecătoria Mediaş , prin încheierea din 29 ianuarie 2009 , a  dispus efectuarea unei noi repartiţii a cauzei, reţinându-se că în cauză judecătorul iniţial învestit cu soluţionarea pricinii se află într-o situaţie legală de incompatibilitate.

În consecinţă, cauza a fost reformată sub nr. dosar x/257/2009.

La data de 16 ianuarie 2009, condamnatul/petent B. D. a mai înregistrat pe rolul acestei instanţe încă o cerere,  aceasta primind numărul de dosar x/257/2009. Prin această cerere, petentul a solicitat să se dispună deducerea perioadei arestului preventiv din străinătate executat în vederea extrădării sale din Spania. Printr-un memoriu aflat la fila 19 dosar, condamnatul /petent a arătat că înţelege să-şi califice cererea ca fiind o contestaţie la executare fondată pe dispoziţiile art. 461 alin.1 lit.d C.pr.penală, context în care a solicitat rejudecarea cauzei prin aplicarea procedurii prev.de art.522 ind.1 C.pr.penală, apreciind că judecarea în contumacie are semnificaţia  unui incident ivit în cursul executării, expresie folosită de textul legal enunţat.

Prin încheierea din 19 februarie 2009, instanţa a dispus conexarea celor două cauze , pentru o mai bună administrare a justiţiei, având în vedere că ambele cereri deşi fondate pe temeiuri de drept diferite au practic acelaşi obiect.

Se constată aşadar că prin cererile promovate  condamnatul/petent a solicitat rejudecarea cauzei în care a fost condamnat la  pedeapsa închisorii, pentru executarea căreia  a fost iniţiată procedura  extrădării sale din Spania, fiind arestat provizoriu la data de 5.12.2008.

Existând o reglementare specială pentru astfel de situaţii, anume cea prevăzută de art.522 ind.1 C.pr.penală, cauza se supune soluţionării acestei proceduri , prin derogare  de la normele dreptului comun  ale contestaţiei la executare , situaţie  în care fondul pricinii nu mai poate fi antamat , adus în discuţie.

Potrivit acestei dispoziţii legale „ în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului ” existând totodată menţiunea că „dispoziţiile art.405-408 se aplică în mod corespunzător”.

Analizând cererea condamnatului/petent prin prisma susţinerilor sale şi a  dispoziţiilor  legale menţionate  instanţa reţine următoarele :

Prin sentinţa penală nr. x/15.11.2007 a Judecătoriei Mediaş , condamnatului/petent i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în calificarea prev.de art.215 alin.1,2, 3 C.penal cu aplicaţiunea art.41 alin.2 şi 42 C.penal  şi de uz de fals, prev.de art.291 C.penal cu aplicaţiunea art.41 alin.2 şi 42 C. penal. Hotărârea a rămas definitivă la data de  02.04.2008  în urma  deciziei penale nr. 53/10.03.2008 pronunţată de Tribunalului Sibiu, care a respins apelul promovat de petent.

Drept urmare, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, s-a emis mandatul de executare cu nr. 472/02.04.2008 prin care s-a dat ordin de punere în executare a sentinţei , organele de poliţie fiind împuternicite să ridice de la domiciliu pe condamnat şi să-l depună la penitenciar pentru a-şi executa pedeapsa. La data de 24 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş a solicitat  eliberarea unui mandat de urmărire internaţională în ce priveşte pe condamnatul B. D., motivat de faptul  că sentinţa nu poate fi pusă în executare  întrucât,  deşi a fost dat în urmărire generală,  acesta nu se află la domiciliu ,fiind plecat  în străinătate într-o locaţie necunoscută, posibil Italia, împrejurări certificate cu o adresă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş. Dându-se curs acestei propuneri, la data de 24.06.2008 a fost eliberat pe numele condamnatului/petent B. D. un mandat european de arestare, care a fost transmis Biroului Naţional Interpol spre executare, având în vedere că potrivit adresei de la fila 184 dosar, urmăritul internaţional fusese localizat în Spania. În executarea mandatului european , condamnatul/petent a fost arestat la data de 5.12.2008 spre a fi predat autorităţilor române. Conform dovezii de la fila 199 dosar fond şi a celei de la fila 45 dosar, condamnatul/petent a fost preluat din Spania şi predat autorităţilor române la data de 23.12.2008, fiind depus şi încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova. În prezent, condamnatul/petent se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru care a fost folosită procedura extrădării.

Prin încheierea din 19 februarie 2009-fila 21 dosar, instanţa s-a pronunţat asupra cererii de rejudecare formulată de petent, în sensul admiterii ei în principiu, în acord cu prev.art.522 ind.1 C.pr.penală rap.la art. 405 alin.1 C.pr.penală, pe considerentul că deşi s-a constatat că petentul a avut angajat avocat ales cu ocazia judecării cauzei în fond în primă instanţă – conform dovezii de la fila 124  care a şi depus concluzii scrise – fila 133 dosar şi a exercitat calea de atac a apelului, totuşi la emiterea mandatului european de arestare s-a dat garanţie  statului de destinaţie faptul că urmăritul a cărui arestare provizorie s-a cerut , va avea dreptul la rejudecarea cauzei. În respectarea acestei garanţii,  care se circumscrie salvgardării dreptului la apărare a celui judecat şi condamnat în lipsă , instanţa a admis în principiu cererea condamnatului de rejudecarea cauzei , fiind avută totodată în vedere şi  practica instanţelor de control judiciar care au statuat că lipsa condamnatului de la judecată atrage beneficiul procedurii prev.de art.522 ind.1 C.pr.penală, fără a se face deosebire după cum condamnatul s-a sustras ori nu cercetării judecătoreşti.

Prin urmare,  procedând la rejudecarea pricinii din perspectiva motivelor invocate de către condamnatul/petent , pentru că prin această procedură se urmăreşte valorificarea apărărilor proprii, instanţa constată că nu se impune reformarea hotărârii atacate , prin anularea ei.

Cu privire la faptele pentru care a fost condamnat, instanţa a procedat la audierea condamnatului, tocmai în salvgardarea dreptului său de apărare,  acesta fiind lipsit de posibilitatea de a da o declaraţie cu ocazia dezbaterii fondului , în primă instanţă.  Condamnatul/petent a consimţit să dea o astfel de declaraţie , fiindu-i aduse la cunoştinţă mai înainte de toate, drepturile sale procesuale. Prin declaraţia astfel dată, aflată  în dosar la fila 37 , condamnatul/petent a arătat că cunoaşte învinuirea adusă, încadrarea juridică dată faptelor precizând , totodată , că regretă comiterea faptelor , în privinţa cărora a dat o declaraţie amănunţită în cursul urmăririi penale , recunoscută ca fiind cea de la filele 82-84 dosar. A mai  învederat instanţei  că nu s-a sustras urmăririi penale , întrucât a plecat în străinătate la muncă în condiţiile în care organele de anchetă nu i-au dat de înţeles că s-ar fi început urmărirea penală împotriva sa.

 Apărătorii condamnatului/petent au susţinut mai mult, că se impune chiar restituirea cauzei la parchet , pentru refacerea urmăririi, deoarece la dosarul de urmărire penală nu există întocmit procesul-verbal care să ateste prezentarea materialului de urmărire penală celui urmărit ; că urmărirea penală a fost începută numai pentru infracţiunea de înşelăciune nu şi pentru cea  de uz de fals ;  şi că există inadvertenţe vădite în actele de procedură ce i-au fost comunicate petentului , cu referire exactă la citaţia de la fila 137 dosar.

Instanţa a dat posibilitate condamnatului/petent să propună probe, fiind încuviinţată şi administrată proba testimonială cu martorii propuşi , A.A. şi B. Z., declaraţiile acestora regăsindu-se în dosar la filele 49,50.

În analiza motivelor invocate este de reţinut că la filele 81- 84 în dosarul de urmărire penală există o declaraţie a condamnatului/petent , dată în calitate de făptuitor, unde în prezenţa avocatului C.a declarat că i-a fost adus la cunoştinţă faptul că urmează să fie cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals şi că beneficiază de drepturile procesuale prev. de art.6 C.pr.penală precum şi de prevederile art.70 C.pr.penală, cu referire exactă asupra faptului că are dreptul la un apărător ales ; că are dreptul de a se abţine de la orice fel de declaraţie dar şi asupra faptului că are obligaţia să anunţe în scris în termen de 3 zile orice schimbare de domiciliu.

Prin urmare, petentul a avut cunoştinţă despre faptul că trebuia să anunţe organele de cercetare penală despre orice schimbare de domiciliu, aşa încât,  omiţând să-şi îndeplinească această obligaţie, atunci când a luat hotărârea de a pleca în străinătate,  este evident că presupusa plecare intempestivă la lucru de care acesta se prevalează a fost făcută în scopul de a se sustrage urmăririi penale şi de a ascunde locaţia noului domiciliu de fapt, din moment ce nici chiar membrilor săi de familie nu le-a comunicat unde se află, cu toate că aşa după cum spune martorul A. A., în declaraţia sa de la fila 49 dosar, condamnatul/petent nu a fost lipsit de această posibilitate de a comunica cu cei aflaţi în ţară.

În atare situaţie, în mod corect  şi în acord cu prev.art.257 C.pr.penală, organul de cercetare penală a procedat la întocmirea procesului-verbal existent la fila 146 dosar, prin care s-a reţinut că învinuitul este dispărut şi se sustrage de la urmărire, fiind dat cazul legal prev. de art. 254 alin.1 C.pr.penală,  în care prezentarea materialului de urmărire penală nu mai este obligatorie, deoarece nu mai este posibilă şi aceasta datorită culpei învinuitului.

Cât priveşte critica adusă cu privire la faptul că urmărirea penală a fost începută numai pentru infracţiunea de înşelăciune nu şi pentru cea de uz de fals, este de observat că aşa după cum reiese din rezoluţia de la fila 6 dosar, confirmată de procuror , începerea urmăririi penale s-a efectuat „in personam ” şi nu „in rem” aşa încât în mod corect şi legal, organele de cercetare penală au procedat  conform art.238 C.pr.penală , la emiterea unei ordonanţe de extinderea urmăririi penale , atunci când au constatat existenţa unor împrejurări noi ce au atras fapte noi pentru care calificarea preconizată era cea de uz de fals. Începerea urmăririi penale are  menirea de a marca momentul când suspectul/făptuitor dobândeşte calitatea  de învinuit , funcţie de care se apreciază respectarea drepturilor procesuale ale acestuia şi a celorlalţi participanţi la urmărirea penală. Odată ce urmărirea penală a fost începută împotriva unei persoane , aceasta dobândeşte calitatea de învinuit aşa încât o nouă începere a urmăririi penale, în raţiunea apărării, faţă de aceeaşi persoană ca să dobândească aceeaşi calitate este un non-sens. Iar faptul ulterior că prin rechizitoriu a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de petentul B. D. , acesta fiind trimis în judecată şi pentru infracţiunea de uz de fals, susţine regularitatea actului de sesizare şi legala învestire a  instanţei privind soluţionarea cauzei penale şi aspectul acestei infracţiuni.

În ceea ce priveşte citaţia de la fila 137 dosar urmărire penală, se constată că în fapt , actul respectiv nu constituie o citaţie ci un mandat de aducere adresat organelor de poliţie pentru prezentarea la Parchetul Mediaş a  învinuitului B. D., în vederea ascultării lui. Cum, însă actul procedural a fost destinat să fie comunicat unei autorităţi a statului , mai precis poliţiei , şi nicidecum învinuitului , se apreciază că  acesta din urmă nu se poate prevala de această eroare materială ci eventual autoritatea care primise comunicarea , mai ales în contextul în care potrivit procesului-verbal de la fila 138 dosar, întocmit de poliţişti ,  rezultă că mandatul nici nu a fost executat , întrucât cel ce urma să fie prezentat nu a fost găsit la domiciliu existând menţiunea că, mama condamnatului/petent  a declarat că fiul ei plecase în străinătate încă din luna ianuarie 2007 şi nu ştie unde se află.

În concluzie, motivele invocate nu se constituie în vreunul dintre cazurile de nulitate prev.de art.332 C.pr.penală şi în consecinţă nu se impune  restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Şi pe fondul cauzei, se constată că hotărârea atacată nu se impune a fi retractată. Împrejurările invocate de condamnatul/petent nu atrag reţinerea unei alte stări de fapt decât cea menţionată în sentinţa de condamnare , iar în privinţa pedepsei de executat nu se impune modificarea ei,  printr-o nouă individualizare. Infracţiunile au fost săvârşite în dauna mai multor instituţii bancare prin folosirea cu bună-ştiinţă a unor documente  care prezentau aparenţa că sunt reale , dar care s-au dovedit ulterior a fi false , aşa încât aceste împrejurări coroborate cu  valorile la care s-a atentat şi modalitatea de realizare a acestei acţiuni infracţionale,  denunţă existenţa unui pericol social deosebit de mare , dovedind utilizarea unor tehnici specializate folosite numai de anumiţi infractori , care operează în lanţ , în înţelegere unii cu alţii. Şi în cazul de faţă condamnatul/petent a fost în legătură , în toată această acţiune infracţională , cu o altă persoană , un anume „M. ”. Faptul că condamnatul/petent este considerat ca neavând antecedente penale, în condiţiile constatării intervenirii reabilitării sale de drept,  justifică reţinerea unei pedepse la limita minimă prevăzută de lege, dar nu este de omis şi faptul că s-a sustras atât de la urmărire cât şi de la judecată.

În legătură cu motivul invocat relativ la  starea precară de sănătate în care se află părinţii condamnatului/petent este de observat  că actele medicale depuse la filele 61-62 dosar , nu numai că se referă la o perioadă mult anterioară datei prezente, fiind din anii 2000, 2003, 2004, dar însăşi condamnatul /petent a declarat că pe timpul cât s-a aflat în străinătate nu a ţinut deloc  legătura cu niciunul dintre părinţii săi, aşa încât numai exploatând sentimental această situaţie explică comportamentul de nepăsare de atunci cu compasiunea declarată, de acum.

Prin urmare, pentru considerentele de fapt şi de drept enunţate, instanţa apreciază că nu sunt motive de retractare a sentinţei de condamnare , atacată de condamnatul/petent şi în consecinţă, în baza art. 522 ind.1 rap.la art.406 alin.4 C.pr.penală, se va respinge cererea privind anularea acesteia.

Soluţia preconizată are în vedere practica judiciară şi punctele de vedere exprimate în doctrină relativ la această procedură , a rejudecării după extrădare, opinia dominantă fiind în sensul că ea se constituie într-o veritabilă cale de atac , cu posibilitatea dată de  retractare a  propriei  hotărâri, prin anularea ei,  atunci când există motive de nelegalitate  sau netemeinicie rezultate de pe urma valorificării întregului material probator inclusiv cel administrat în faza de rejudecare. Totodată instanţa apreciază că, din moment ce statul emitent al mandatului european de arestare a dat garanţia rejudecării cazului, dispoziţiile alin.4 ale art. 406 C.pr.penală, trebuie interpretate şi raţional în sensul că respingerea se referă la anularea sentinţei de condamnare şi nu la cererea însăşi de rejudecare pentru că altfel, soluţia ar fi inechitabilă prin contradicţia pe care o evocă în raport de garanţia dată şi pe care statul solicitant şi-a asumat-o atunci când a cerut extrădarea. 

Şi sub aspectul formelor de executare îndeplinite se constată că acestea sunt legale aşa încât nu există nici un  motiv de anulare a lor.

În ceea ce priveşte perioada arestului executat în străinătate , reţinând faptul că aceasta se referă la durata pe timpul derulării procedurilor de extrădare a condamnatului/petent, instanţa constată că sunt incidente şi aplicabile prev.art.18 din Legea 302/2004. Potrivit acestei dispoziţii legale , durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri de extrădare formulată de autorităţile române este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române.

Mandatul european de arestare constituie o formă simplificată a procedurilor de extrădare şi în atare situaţie sunt aplicabile dispoziţiile legale enunţate.

În cauză, din cuprinsul răspunsului autorităţilor române – fila 184,199 dosar fond şi dovada  de încarcerare – fila 202 dosar fond, rezultă că perioada arestului efectuat de condamnat în străinătate este cuprinsă între data de 5.12.2008 şi până în 23.12.2008 şi ca atare, se va dispune computarea acestei perioade din pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.359/ 2007 a Judecătoriei Mediaş.

În baza art. 192 alin.2 C.pr.penală, condamnatul/petent va fi obligat să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare.

Domenii speta

Spete similare