Fara titlu

Judecătoria Mediaş

Sentinţa civil nr.256/05.02.2009

Domeniu asociat - grăniţuire

Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 14 iunie 2006, reclamanţii A.A. şi A.D., domiciliaţi în M.,str.A nr.13 ,au chemat în judecată pe pârâţii M.I., dom. în M.,str. A. nr.9 ; P.I., dom. în M.,str. A. nr.13 şi C. N., dom. în loc. A. nr.143 , solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească linia de graniţă dintre proprietatea lor şi cea a pârâţilor, iar în ipoteza în care rezultă că pârâţii sau vreunul dintre aceştia folosesc vreo suprafaţă de teren din proprietatea lor, precizează că înţeleg să revendice porţiunea respectivă de teren.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii arată că sunt proprietarii imobilului înscris în CF x Mediaş, nr. cadastral 4090/3/4, constând în loc de casă cu casă în suprafaţă de 415 mp. Susţin reclamanţii, faptul că în realitate, suprafaţa pe care o folosesc este mult mai mică decât cea care rezultă din actul de proprietate şi din câte cunosc ei, pârâţii sunt cei care folosesc o suprafaţă mai mare de teren în detrimentul lor. Mai precizează reclamanţii, că în sprijinul celor afirmate este şi schiţa cu parcelarea loturilor de casă atribuite de CAP M. în anii 1980, când membrilor CAP li s-au atribuit terenuri în cote egale pentru a-şi construi case. Conchid reclamanţii, în sensul admiterii acţiunii lor şi stabilirea liniei de graniţă pe baza măsurătorilor care se vor efectua.

În drept, s-au invocat prev.art.584 C.civil şi art.480 C.civil.

În probaţiune, reclamanţii au arătat că înţeleg să se prevaleze de proba cu înscrisuri, martori, expertiză tehnică topografică.

Ataşat cererii, s-au depus o serie de înscrisuri constând în : copia sentinţei civile nr.231/2002 a Judecătoriei Mediaş ; schiţă topografică şi dovezile de achitare a taxelor de timbru.

Pârâtul P.I. prin notele de şedinţă de la fila 26 dosar, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii  şi excepţia  lipsei calităţii sale procesuale pasive. În motivarea acestor excepţii, pârâtul arată că proprietatea sa nu are graniţă comună cu cea a reclamanţilor, fiind despărţite de un drum public. De asemenea, pârâtul mai arată că acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă şi pentru faptul că în realitate ei doresc ca pe această cale , a grăniţuirii , să-şi constituie  drepturi noi  şi nicidecum să restabilească linia vechiului hotar .

Ataşat notei de şedinţă, s-au depus următoarele înscrisuri : copia Ordinului nr.716/2003 al  Prefectului jud. Sibiu ; copie schiţă; copie încheiere nr.287/22.01.2007;  copie extras carte funciară; copie contract de

vânzare-cumpărare  în forma înscrisului sub semnătură privată.

În cauză, s-a depus la fila 38 dosar un memoriu formulat de mai mulţi locuitori de pe strada A., susţinând că reclamanţii încearcă să inducă instanţa în eroare atunci când  pretind că le lipseşte din teren, aceştia omiţând să specifice că în zonă există amenajat un drum public pe care în urmă cu 2 ani de zile,  l-au închis în mod abuziv, sub acelaşi pretext precum că au teren lipsă faţă de suprafaţa din cartea funciară. Susţin autorii acestui memoriu , că această stradă dintotdeauna a fost destinată uzului public, întrucât de la început a fost folosit ca şi un  drum de exploatare, iar în prezent, strada este inclusă în intravilanul oraşului , subteran şi suprateran reţeaua stradală fiind prevăzută cu diverse utilităţi: conducte de  gaz-metan , reţea electrică şi cablu tv. Au solicitat semnatarii memoriului să fie citaţi în cauză şi de asemenea să fie citată şi P.M. , care se spune, cunoaşte această problemă a străzii aflată în litigiu. În calificarea acestei cereri, instanţa a cerut semnatarilor memoriului depus la dosarul cauzei, să se înfăţişeze spre a preciza dacă înţeleg să susţină petiţia ca pe o cerere de intervenţie în interes propriu sau nu, cu toate consecinţele ce decurg din dobândirea acestei calităţi , de parte în procesul iniţiat de reclamanţi. În încheierea de şedinţă din data de 25 octombrie 2007 – fila 57 dosar, s-a consemnat poziţia exprimată de cei care s-au prezentat în instanţă şi  care au înţeles să califice cererea lor ca fiind o  cerere de intervenţie în interes în propriu,respectiv intervenienţii C.I., dom. în M.,str. A. nr.11 A ; C.V., dom. în M.,str. A.nr.11 C ; C.P. jun., dom. în M.,str. A.nr.11D; C. V., dom. în M.,str. A., T.V., dom. în M.,str. A.nr.11F şi B.V., dom. în M.,str. A. nr.11 G. Ceilalţi titulari , numiţii B. M., C.P. senior; C.T., şi A. O., domiciliaţi pe aceeaşi stradă , A. din M. , nu s-au prezentat în instanţă, nici nu au adus alte precizări, nu şi-au însuşit-o ca pe o cerere de intervenţie în interes propriu sau de altă natură, aşa încât în lipsa manifestării exprese a voinţei lor de a participa în calitate de parte în acest proces, ei rămân doar simpli petiţionari care prin poziţia exprimată au considerat necesar să învedereze instanţei de judecată o anumită situaţie de fapt care vizează interesul public.

Intervenienţii au solicitat să fie introdusă în cauză şi citată, Primăria mun. Mediaş, în a cărei administrare s-ar afla drumul respectiv. Intervenţia în interes propriu, având caracteristicile unei veritabile cereri de chemare în judecată şi cum principiul disponibilităţii le conferă dreptul de a opune interesul lor, oricărei persoane, instanţa, în respectarea acestui principiu de bază al procesului civil, a dat curs solicitării lor .

P. mun. M. a depus la fila 72 dosar, întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că primăria ca entitate juridică nu există ,ci doar  unitatea administrativ-teritorială , conform art. 19 alin.1 din Legea 215/2001. Pe fond,  învederează faptul că într-adevăr drumul de exploatare face parte din intravilanul localităţii  şi ca toate străzile , ea face parte din domeniul public.

Potrivit cererilor precizatoare de la filele 109, 110 dosar, reclamanţii au arătat că renunţă la judecată faţă de pârâtul C.N.,  întrucât acesta nu mai este proprietarul terenului învecinat , care a devenit proprietatea numitului T.V., dom. în loc. A. str. P. nr.243 solicitând chemarea acestuia în judecată. Prin încheierea din 17 ianuarie 2008- fila 111 dosar, instanţa a luat act de declaraţia reclamanţilor în ce priveşte renunţarea la judecată faţă de pârâtul C.N. şi constatând că chemarea în judecată a pârâtului T. respectă termenul prescris de art. 57 C.pr.civilă, s-a dispus citarea  acestei persoane în calitate de pârât, în acord cu poziţia exprimată de reclamanţi.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Reclamanţii deţin în proprietate imobilul înscris în CF x Mediaş nr.top.4090/3/4, constând în loc de casă cu casă, cu o suprafaţă de 415 mp, situat administrativ în M., pe strada A. nr.13.

Pârâtul M.I. este proprietarul imobilului înscris în CF x Mediaş, nr.top.4090/3/3 , în suprafaţă de 523 mp, situat administrativ în M. str. A nr. 9; pârâtul T.V., deţine în proprietate imobilul înscris în CF x nr.top.4090/3/6/2/3 , în suprafaţă de 527 mp , situat în M. pe str. A. f.n.,  şi pârâtul P.I., deţine în proprietate imobilul identificat în CF x II Mediaş, nr.top.4090/4/2/8 în suprafaţă de 519 mp, situat administrativ pe strada A. nr. 13.

Prin acţiunea promovată, reclamanţii  au solicitat instanţei să stabilească  linia de demarcaţie dintre proprietatea lor şi cele ale pârâţilor. Pârâtul P.I. a susţinut că acţiunea promovată este inadmisibilă şi nu are  calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că proprietatea sa nu se învecinează cu cea a reclamanţilor. Pârâtul M.I. nu s-a înfăţişat în instanţă, nu a depus întâmpinare şi nici probe nu a propus. Intervenienţii nu s-au opus determinării  graniţei, însă au solicitat să se aibă în vedere faptul că în zonă există amenajat un drum public şi că de fapt, reclamanţii urmăresc nu atât restabilirea liniei de hotar cât constituirea unor drepturi prin acapararea din terenul aferent străzii.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa o va respinge având în vedere faptul că potrivit art. 584 C.civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa. Faptul invocat, acela precum că proprietatea lor nu se învecinează cu cea a pârâtului nu face din grăniţuire ca acţiunea lor să fie inadmisibilă ci eventual poate conduce la concluzia că acţiunea este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate, dar pentru rezolvarea acestui aspect sunt necesare administrarea de probe atâta timp cât partea adversă nu recunoaşte o astfel de situaţie.

Aşadar,  în soluţionarea pricinii au fost încuviinţate şi administrate probele solicitate de părţi.

Astfel, a fost administrată proba testimonială cu martorii B.V. şi C. G., probă solicitată de reclamanţi, declaraţiile acestora aflându-se la filele 35,36 dosar , fiind audiaţi şi martorii propuşi de pârâtul Popa, respectiv T.D.şi M.Ş. , ale căror declaraţii se află în dosar la filele 137,148 dosar. De asemenea, a fost administrată şi proba cu interogatoriu , răspunsurile pârâtului Popa, aflându-se la fila 34 dosar.

Martorii audiaţi au arătat că litigiul iniţiat de reclamanţi este determinat de faptul că aceştia pretind teren din drumul public existent în zonă. Astfel martorul B.V. , pretinde că disputele între părţi sunt legate de o porţiune din acest drum pe care autorii reclamanţilor ar fi avut-o în folosinţă exclusivă o perioadă, când pentru o scurtă durată de timp,  respectivii ar fi închis accesul public prin montarea unui gard , care însă  a fost îndepărtat aproape imediat , fără a cunoaşte circumstanţele acestor modificări. Martorul C.G., în declaraţia sa de la fila 36 dosar, enunţă aceeaşi situaţie de fapt, declarând că deşi drumul respectiv există de peste 15 ani, el ştie că acest drum nu este unul public, nu aparţine autorităţilor administrative locale şi mai mult, deşi afirmă că reclamanţii au delimitată proprietatea prin gard împrejmuitor, totuşi acest teren aferent drumului, le-ar aparţine reclamanţilor.

Martorii T.D.şi M.Ş. , afirmă că drumul în cauză există de peste 30 ani  şi este unul de utilitate publică întrucât face legătura cu alte două străzi.

Aşadar, în ceea ce priveşte graniţa , se reţine că niciunul dintre martorii audiaţi nu aminteşte despre o altă configurare a  liniei de delimitare dintre proprietăţile părţilor, decât cea existentă în  prezent, afirmându-se  că între proprietatea reclamanţilor şi cea a pârâtului P.V. ,  a existat dintotdeauna acel drum.

În cauză, s-a solicitat şi efectuat şi o expertiză tehnică judiciară de specialitate. Expertul în lucrarea întocmită – aflată la filele 263-270 dosar, enunţă aceeaşi situaţie, anume că nu există litigiu cu privire la graniţa existentă între proprietatea reclamanţilor şi cea a pârâţilor T.V. şi M. I. , întrucât , pe de o parte, delimitarea prezentă este acceptată de toate părţile şi chiar a fost tranşată pe cale judecătorească într-un alt proces, şi că tot litigiul se rezumă de fapt, la stabilirea graniţei cu pârâtul P.V., între proprietatea acestuia şi cea a reclamanţilor interferând un drum public. Din măsurătorile efectuate la faţa locului, expertul constată că reclamanţii deţin o suprafaţă de 337 mp , mai puţin cu 78 mp faţă de suprafaţa proprietăţii lor înscrisă în cartea funciară, iar pârâtul  Popa Ioan, deţine o suprafaţă de 536 mp cu 17 mp mai mult decât suprafaţa înscrisă în CF, ca fiind proprietatea lui. Mai precizează expertul faptul că singura posibilitate de a asigura reclamanţilor suprafaţa înscrisă în CF pentru imobilul  proprietatea lor, este ca suprafaţa în minus de 78 mp să fie recuperată din strada de acces , dar că acest lucru este imposibil de  realizat deoarece  obstrucţionează accesul la imobilele din zonă şi strada respectivă aparţine domeniului public.

Din schiţa de la fila 270 dosar, rezultă că într-adevăr proprietatea pârâtului P. I. nu se învecinează în sensul art. 584 C.civil, cu proprietatea reclamanţilor, cele două proprietăţi, fiind despărţite de o cale publică, care aşa după cum rezultă din înscrisurile şi schiţele depuse de serviciul de specialitate din cadrul administraţiei publice locale, face parte din domeniul public al oraşului, aflându-se în intravilanul mun. M.

Aşa fiind, excepţia invocată de pârâtul P.I. , a lipsei calităţii sale procesuale pasive, se dovedeşte întemeiată şi în consecinţă, ea urmează a fi admisă cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor faţă de acest pârât. În privinţa celorlalţi pârâţi, de asemenea, acţiunea reclamanţilor urmează a fi respinsă, câtă vreme, asupra delimitării actuale nu există litigiu , iar părţile şi-au recunoscut reciproc drepturile.

Dar, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţi se dovedeşte întemeiată, prin prisma a ceea ce au susţinut, dovedindu-se că de fapt proprietatea reclamanţilor se învecinează cu drumul public şi că prin acţiunea lor în grăniţuire , ei  urmăresc de fapt să dobândească  diferenţa de teren menţionată şi de expert , din suprafaţa aferentă acestui drum.

Potrivit Legii proprietăţii publice nr.213/1998, sunt socotite ca făcând parte din domeniul public local al comunelor, oraşelor sau municipiilor, drumurile comunale, vicinale şi străzile. Prin urmare, toate drumurile şi străzile, cu excepţia celor naţionale şi europene, aparţin şi  sunt ale domeniul public aparţinând unităţii

administrativ-teritoriale care le au în administrare şi potrivit art. 11 din aceeaşi lege, aceste bunuri sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, cu alte cuvinte nu pot fi urmărite şi apropriate în nici un fel.

Faptul că în legătură cu acest bun, există un litigiu pe care intervenienţii l-au adus în discuţie în cadrul unui proces în faţa instanţei de judecată, simpla soluţie de respingere a acţiunii reclamanţilor pe considerentele care deja au fost enunţate şi care preconizează o astfel de soluţie, nu este în măsură să reprezinte o satisfacţie echitabilă menită a pune capăt litigiului existent. De aceea, în respectarea principiului înscris la art.13 CEDO, care consacră dreptul persoanei la un recurs efectiv , fapt ce presupune protecţia drepturilor şi reparaţii adecvate în soluţionarea unei cereri, se apreciază că situaţia de faţă impune stabilirea liniei de graniţă dintre proprietatea reclamanţilor şi drumul public, pentru apărarea căruia au depus cerere intervenienţii şi care s-a dovedit întemeiată.

În consecinţă, în baza art. 584 C.civil, instanţa va stabili linia de graniţă ce desparte proprietatea reclamanţilor A., de drumul public constând în strada pietruită identificată de expert sub denumirea de str. M. din M., ce face parte din domeniul public al M. M., pe aliniamentul măsurat în lungime de 31,31 m, între punctele identificate cu cifrele 2 şi 15, conform schiţei de la fila 270 dosar , ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Nu se pune problema unei despăgubiri pentru că pe de o parte, reclamanţii nu au enunţat astfel de pretenţii şi pe de altă parte pentru că nu s-a dovedit că diferenţa în minus de 78 mp menţionată de expert, se regăseşte în acelaşi număr topografic cu cel al reclamanţilor, dar  în deţinerea sau administrarea altcuiva. Pentru acordarea de despăgubiri este necesar să se facă dovada că terenul proprietatea cuiva se află în folosinţa altei persoane şi că el este lipsit de proprietatea sa or, în cazul de faţă s-a enunţat numai lipsa suprafeţei respective ,fără a exista precizări asupra persoanei care deţine acea suprafaţă identificabilă în topograficul ce individualizează proprietatea reclamanţilor. Aceasta pentru că în fapt se poate întâmpla că deşi în cartea funciară este  înscrisă o anumită suprafaţă de teren în realitate ea să nu fie identică cu aceasta, putând fi mai mică sau mai mare tocmai datorită principiului după care operează cartea funciară acela că ea garantează numai dreptul de proprietate nu şi întinderea lui. Adică , în cazul de faţă, înscrierile din cartea funciară a proprietăţii reclamanţilor , dau garanţia dreptului lor de proprietate , dar nu şi a faptului că dreptul lor identificat sub un număr topografic trebuie să aibă în realitate în mod absolut suprafaţa menţionată acolo.

Întinderea dreptului lor de proprietate este circumscrisă limitelor şi perimetrului numărului topografic pe care sunt înscrişi ca proprietari, determinat de schiţa cărţii funciare or , în cazul de faţă nu s-a evidenţiat că diferenţa în minus constatată la reclamanţi se regăseşte în perimetrul străzii , dar în limitele  aceluiaşi număr topografic asupra căruia aceştia sunt proprietari .

Conclusiv, pentru considerentele de fapt şi de drept enunţate, acţiunea reclamanţilor va fi respinsă, iar în baza art.49şi urm. C.pr.civilă, va fi admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţi , în sensul stabilirii liniei de graniţă dintre proprietatea reclamanţilor şi drumul public, pe aliniamentul precizat mai sus.

În baza art.274 C.pr.civilă, reclamanţii vor fi obligaţi să plătească intervenienţilor suma de 19 lei cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru aferentă cererii lor, justificată cu chitanţă la dosar.

-  //  -

Domenii speta

Spete similare