Sentinta civila

Hotărâre 1054 din 27.11.2008


I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de mai sus, reclamanta *, a chemat în judecată pe pârâtul *, şi Autoritatea Tutelară Primăria Oraşului Hârlău judeţul Iaşi, solicitând majorarea pensiei de întreţinere în favoarea minorei *, la care acesta a fost obligat prin sentinţa civilă nr. * a Judecătoriei Hârlău, în sumă de 400000 ROL.

S-a menţionat de către reclamantă că la stabilirea pensiei de întreţinere au fost avute în vedere nevoile minorului şi posibilităţile materiale ale pârâtului de la acel moment.

Reclamanta a susţinut că lucrurile avute în vedere de instanţă la acel moment s-au schimbat.

În susţinerea cererii, s-a depus de către reclamantă la dosar, în fotocopie, sentinţa civilă nr. * pronunţată de Judecătoria Hârlău.

Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a învederat instanţei faptul că între timp s-a căsătorit şi mai are în întreţinere 2 copii minori, depunând în acest sens certificatele de naştere ale acestora.

În cursul cercetării judecătoreşti, a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei sentinţele civile amintite mai sus, acte de stare civilă ale părţilor, certificatele de naştere ale celor 2 copii minori.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă  * pronunţată de Judecătoria Hârlău, pârâtul a fost obligat la o pensie lunară de întreţinere în favoarea minorei *, în valoare de 400000 ROL, începând cu data introducerii acţiunii respective şi până la împlinirea majoratului acesteia.

Potrivit art. 94 alin. 2 C.fam.: "Instanţa judecătorească va putea mări [...] obligaţia de întreţinere, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui care o primeşte."

De asemenea, instanţa reţine că potrivit art. 86 alin. 1 C.fam. "obligaţia de întreţinere există între (...) părinţi şi copii", descendentul având drept la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care se află, cât timp este minor, precum şi pentru perioada în care, devenind major, se află în efectuarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani, întreţinerea fiind datorată potrivit cu nevoia acestuia şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, conform art. 94 C.fam.

În ceea ce priveşte numărul de copii pentru care se datorează pensie de întreţinere, instanţa, având în vedere susţinerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării, coroborate cu certificatele de naştere ale minorilor  *, urmează să stabilească faptul că pârâtul va fi obligat la plata pensiei de întreţinere pentru minora *, ţinând cont de faptul că pârâtul are trei minori în întreţinerea sa.

În ceea ce priveşte venitul minim net la care se raportează pensia de întreţinere, instanţa reţine faptul că acesta este în prezent în cuantum de 390 lei.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, instanţa va avea în vedere numărul minorilor aflaţi în întreţinerea pârâtului, trei, şi venitul minim raportat la economia naţională, 390 lei.

Date fiind cele arătate şi dovedite mai sus, instanţa va avea în vedere şi dispoziţiile art. 94 alin. 3 teza a III-a C.fam., potrivit cărora, când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte până la o doime din venitul său pentru trei sau mai mulţi copii, respectiv o doime din venitul minim net pe economie, împărţit la 3 pentru fiecare din cei 3 minori.

În consecinţă, instanţa urmează să admită prezenta acţiune şi să dispună majorarea pensiei de întreţinere în favoarea minorei *, la care pârâtul a fost obligat prin sentinţa civilă nr.  * a Judecătoriei Hârlău, de la suma de 400000 ROL lunar la 65 lei lunar, începând cu data introducerii prezentei cereri, * , şi până la majoratul minorei.

Instanţa va lua act da faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de reclamanta * , în contradictoriu cu pârâtul *, şi Autoritatea Tutelară Primăria Oraşului Hârlău judeţul Iaşi.

Dispune majorarea pensiei de întreţinere în favoarea minorei *, la care pârâtul a fost obligat prin sentinţa civilă nr. * , de la suma de 400000 ROL lunar la 65 lei lunar, începând cu data introducerii prezentei cereri, *, şi până la majoratul minorei.

Ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, *.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Red./tehnored. P.C.M.

5 ex.