Sentinta civila

Sentinţă civilă 466 din 14.04.2009


Dosar nr. 466/239/2008

R O M Â N I A

JUDECATORIA HÂRLAU, Judetul IASI

JUDECATORIE

Sedinta publica din 14 Aprilie 2009

PRESEDINTE - Luminita Varvara

Grefier Liliana Ivanuta

SENTINTA CIVILA Nr. 338

La ordine fiind judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C.D. si pe pârât SM. pârât COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR, pârât COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR având ca obiect fond funciar anulare titlu.

La apelul nominal facut în sedinta publica : lipsa partile.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier, constând în:

Procedura este completa.

Având în vedere ca reclamantul  a solicitat judecata cauzei în lipsa, constatând cererea în stare de judecata, instanta ramâne în pronuntare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata,constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 20.03.2008 sub nr.466/239/2008,reclamantul C.D.a chemat în judecata pe pârâta S.M.solicitând,în calitate de persoana care justifica un interes legitim-consilier local-anularea titlului de proprietate nr. xx din 1997 emis pe numele pârâtei.

În motivarea cererii,reclamantul a aratat ca la baza emiterii titlului respectiv au stat documente justificative pe numele altei persoane-SM. ,fiica lui TI. Aceasta persoana a solicitat în anul 1991 reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de mostenitoare pentru suprafata de 0,90 ha teren extravilan F.,asa cum rezulta din cererea înregistrata sub nr.5 din 5.04.1991.

 În realitate,în anul 1997,în baza acestor documente,s-a eliberat titlu de proprietate pârâtei,care nu a solicitat reconstituirea vreunei suprafete de teren.

 Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozitiile art.III pct.1 lit.a,c din Legea 169/1997.

 În dovedirea cererii,scutita de plata taxei de timbru,în temeiul art.42 din legea 1/2000,modificata prin Legea 247/2005,reclamantul a depus înscrisuri:cerere,titlu de proprietate,adresa,cerere la Legea 18/1991,declaratie,tabel nominal.

 La primul termen de judecata reclamantul a depus adeverinta eliberata de Primaria comunei F. si raport de control emis de Institutia Prefectului Judetului Iasi.

 Instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale active si a citat partile cu mentiunea de a raspunde la exceptie.

 Legal citata,pârâta nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat în instanta pentru a solicita încuviintarea si administrarea de probe.

 Reclamantul a raspuns la exceptia invocata de instanta din oficiu si a solicitat respingerea acesteia precizând ca are un interes legitim deoarece este arendasul terenului în litigiu,depunând în acest sens înscrisuri:contract de arendare,titluri de proprietate,sentinta civila nr.232/2006 a Judecatoriei H extras de pe dispozitivul deciziei civile nr.1214/2006 a TI,schita,raport de expertiza,fisa,cerere.

Instanta a unit exceptia cu fondul cauzei.

Reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa.

Instanta a constatat ca în mod gresit a fost citata în calitate de pârâta S.I.M. decedata, în loc de SM.M.,asa cum a indicat reclamantul în cererea de chemare în judecata.

Ulterior,având în vedere ca si pârâta S.M.M. este decedata iar instanta a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a acesteia,reclamantul a depus la dosar un memoriu-fila 103,în care a precizat ca pârâta este fiica lui P.M.E,este sotia lui S.C.fost primar si are aceeasi initiala cu soacra sa,SM.M. ,situatie de care a profitat pentru a obtine nelegal titlul de proprietate contestat deoarece a facut parte din Comisia Locala de fond funciar.

A fost citata pârâta cu datele de stare civila indicate de reclamant.

La termenul din data de 17.03.2009,pârâta a depus o cerere prin care a solicitat sa i se comunice înscrisurile depuse de reclamant pentru a putea formula întâmpinare.

Instanta a pus din nou în discutia partilor exceptia lipsei calitatii procesuale active iar reclamantul a solicitat respingerea acesteia deoarece este fost consilier local si arendas al terenului în litigiu.

Analizând actele si lucrarile dosarului,instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiei invocate din oficiu,în temeiul art.137 Cod procedura civila.

Potrivit art.III alin.2 din Legea 169/1997,nulitatea poate fi invocata de catre primar,prefect,Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si alte persoane care justifica un interes legitim.

Rezulta din textul citat ca au calitate procesuala activa,în primul rând,primarul sau prefectul apoi Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si,în al treilea rând,persoanele care justifica un interes legitim.

Astfel de persoane sunt cele care au fost prejudiciate prin actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanei chemate în judecata. S-a decis în practica judiciara ca are legitimare procesuala activa pentru a cere anularea unui titlu de proprietate emis în conditiile Legii 18/1991 orice persoana ale carei drepturi sau interese au fost încalcate sau nesocotite la eliberarea titlului respectiv. Reclamantul îsi poate justifica dreptul la actiune numai printr-un alt titlu de proprietate emis în baza legii fondului funciar sau printr-un alt act:hotarâre judecatoreasca,adeverinta eliberata de Comisia Locala prin care dovedeste ca i-a fost recunoscut,în conditiile Legii 18/1991,dreptul ce ii este lezat prin titlul a carui anulare o solicita.

În cauza de fata,reclamantul îsi justifica dreptul la actiune prin calitatea sa de fost consilier local si arendas al terenului în litigiu. Nici una dintre aceste calitati nu ii poate conferi reclamantului legitimare procesuala activa.

S-a mai decis în practica faptul ca nici consilierii juridici ai unei Primarii sau consilierii locali nu pot avea calitate procesuala activa pentru introducerea unei actiuni în anularea unui titlu de proprietate întrucât acestia nu pot dobândi nici un folos practic,direct prin anularea titlului pârâtului,în patrimoniul lor,ca persoane fizice,nenascându-se drepturi care sa fi fost nesocotite prin emiterea titlului respectiv.

Invocarea unui interes general al colectivitatii nu poate reprezenta respectarea cerintelor necesare impuse interesului,ca si conditie de exercitiu a actiunii civile,întrucât interesul trebuie sa fie personal,direct,practic si actual.

Fata de aceste considerente,instanta apreciaza ca reclamantul,arendas al terenului si fost consilier local,nu justifica un interes legitim pentru a solicita anularea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtei,indiferent daca motivele sustinute de el prin actiune sunt sau nu reale.

În situatia în care se constata nereguli în atribuirea terenurilor pe plan local,primarul este cel care trebuie sa promoveze o actiune în constatarea nulitatii absolute a titlului emis cu nerespectarea conditiilor impuse de lege.

Pentru aceste considerente,instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active si va respinge actiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

 HOTARASTE

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active.

Respinge actiunea promovata de reclamantul C.C.D cu domiciliul în comuna F,jud.Iasi în contradictoriu cu pârâta S.M.M.fiica lui M si E,cu domiciliul în comuna F,jud.Iasi,pentru lipsa calitatii procesuale active.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi,14.04.2009.

Presedinte,Grefier,

Domenii speta