Anulare titlu proprietate

Sentinţă civilă 6625 din 01.10.2013


Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 6625/2013

Şedinţa publică de la 01 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE ADINA-DANA JIANU

Grefier IRINA ŢĂPUŞ

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petiţionarul X şi pe intimaţii T G şi  CJ, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, petiţionarul fiind reprezentat de consilier juridic HCL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, instanţa a procedat la verificarea competenţei sale în soluţionarea cauzei de faţă şi a constatat că este competentă atât sub aspect material, cât şi sub aspect teritorial; instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei de interes a C L B în promovarea cererii de faţă, excepţie invocată de către intimatul T V. G prin întâmpinare.

Consilier juridic H C  L pentru petiţionar a solicitat respingerea excepţiei motivat în principal de faptul că cererea este promovată de X , iar în al doilea rând formularea unei astfel de cereri este o obligaţie legală a P C L, atunci când constată că s-au emis titluri de proprietate nelegale.

Instanţa a respins excepţia invocată motivat de faptul că cererea de faţă nu este promovată în calitate de titular de C LB, aşa cum se susţine prin întâmpinare, ci de P CB, în calitatea acestuia de P C L, iar promovarea unei astfel de cereri este expres stabilită de lege prin art. III lit. a din Legea 169/1997. prin urmare, este cert interesul promovării unei astfel de cereri, în condiţiile în care se apreciază de către titularul dreptului la acţiune că s-a emis un titlu de proprietate unei persoane neîndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate.

Reprezentantul petiţionarului a învederat instanţei că nu mai are alte cereri de formulat şi a solicitat acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa a constatat cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul asupra fondului cauzei.

 Consilier juridic H C L pentru petiţionar a solicitat admiterea cererii de faţă aşa cum a fost formulată, având în vedere că în mod nelegal titlul de proprietate şi actele premergătoare acestuia au fost eliberate pe numele intimatului T G, în condiţiile în care mama acestuia este în viaţă.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-Jiu la data de 25.04.2013 sub nr. ………./318/2013 petiţionarul X ,  a solicitat instanţei de judecată ca, în contradictoriu cu intimaţii T V. G şi C J, să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 13404566 din 04.02.2003, procesului verbal de punere în posesie nr. 607 din 10.11.2002 şi a tuturor actelor premergătoare avute în vedere la emiterea acestuia.

În motivarea cererii s-a arătat că în mod greşit s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate intimatului T V. G pentru suprafaţa de 0,1158 ha teren intravilan prin actele de proprietate menţionate, în calitate de moştenitor al mamei sale, care însă este în viaţă.

În drept au fost invocate disp. art. III lit. a pct. i din Legea nr. 169/1997.

Cererea este scutită de plata taxelor de timbru.

Au fost ataşate cererii de chemare în judecată titlul de proprietate nr. 13404566/2003, procesul verbal de punere în posesie nr. 607/2002, certificatul de moştenitor nr. 130 /1990 eliberat de Notariatul de Stat Timiş, cererea de reconstituire, HCJ nr. 78/1998 cu anexa sa.

Prin întâmpinarea formulată în cauză şi aflată la fila 28 din dosar, intimata C J pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj a solicitat respingerea acţiunii motivând prin aceea că este culpa exclusivă a CL  pentru emiterea titlului de proprietate menţionat, precum şi a celorlalte acte, întreaga responsabilitate revenind acestei instituţii. Totodată, intimata a învederat instanţei că titlul de proprietate a fost emis cu respectarea normelor legale în vigoare, respectiv a art. 36 din HG 890/2005. În dovedirea celor susţinute, intimata a precizat că se va folosi de proba cu înscrisuri, fără a depune însă vreun astfel de înscris la dosarul cauzei.

La rândul său, intimatul T V. G a formulat întâmpinare ( fila 34) prin care a invocat excepţia lipsei de interes a C L în promovarea cererii de faţă, iar pe fondul cererii, respingerea acesteia.

A învederat intimatul că mama sa , în calitate de moştenitoare a lui T V a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile care au aparţinut autorului TV , solicitând CL ca titlul de proprietate ce se va emite să fie eliberat pe numele intimatului. Prin urmare, în mod corect au fost întocmite actele premergătoare şi apoi emis titlul de proprietate pe numele său, fiind respectare disp. art. 53 din Legea nr. 18/1991.

Mai mult decât atât, a precizat intimatul T, instanţa de judecată prin sentinţa civilă nr. 5101/2012 a stabilit irevocabil că deţine un titlu corect eliberat.

Au fost ataşate întâmpinării copii ale următoarelor acte : carte de identitate intimat T G, titlul de proprietate nr. 13404566/2003, procesul verbal de punere în posesie  nr. 607/2003, schiţă şi plan cadastral, certificatul de moştenitor nr. 130/1990 eliberat de Notariatul de Stat Timiş, certificatul de moştenitor nr. 212/1970 eliberat de Notariatul de Stat judeţean Gorj, sentinţa civilă nr. 5101/2012 a Judecătoriei Tg.-Jiu.

Din actele aflate la dosarul cauzei, instanţa reţine :

În fapt, intimatul T V. Geste fiul lui V şi al V T, aceasta din urmă având ca autor pe T D. V. La decesul autorului T D. Vau rămas cu vocaţie succesorală , potrivit certificatului de moştenitor nr. 130/1990 eliberat de Notariatul de Stat Timiş, T A, soţie supravieţuitoare, T V şi N M în calitate de fiice.

T V şi N M au formulat în această calitate cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor la care era îndreptăţit autorul lor, respectiv un teren cu suprafaţa de 1268 mp situat în vatra satului Bălăneşti, învecinat la est cu moşt. TP, la vest cu moşt. P S, la nord cu şoseaua satului şi la sud cu apa Amaradia. Copia acestei cereri se află la fila 16 din dosar.

Întrucât există identitate de nume între tatăl intimatului T G şi bunicul matern al acestuia,  respectiv T V , s-a creat o confuzie şi s-a procedat la întocmirea tuturor actelor premergătoare emiterii titlului de proprietate şi a titlului de proprietate însuşi pe numele lui T V. G.

În acest context, instanţa reţine că singurele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate după autorul T V, bunicul intimatului, sunt cele trei persoane – soţia supravieţuitoare şi fiicele – menţionate în certificatul de moştenitor nr. 130/1990 eliberat de Notariatul de Stat Timiş. În condiţiile date, întocmirea documentaţie şi emiterea titlului de proprietate cu privire la terenurile care au aparţinut acestui autor pe numele intimatului este nelegală, intimatul nefiind persoană îndreptăţită la reconstituire în accepţiunea Legii nr. 18/1991. este lipsită de relevanţă juridică, şi de altfel şi nedovedită, susţinerea intimatului T potrivit căreia mama şi mătuşa sa, respectiv T V şi NM au solicitat C L să elibereze titlul de proprietate direct pe numele intimatului, în condiţiile în care Legea nr. 18/1991 este extrem de clară şi de strictă în acest sens : numai persoanele îndreptăţite la constituire, respectiv la reconstituire,  beneficiază de dispoziţiile legii, precum şi moştenitorii acestora. Prin urmare, în speţa de faţă moştenitorii celui îndreptăţit la reconstituire sunt N M şi T V, şi în nici un caz intimatul, în condiţiile în care autoarea acestuia, T Veste în viaţă, respectiv era în viaţă la momentul emiterii titlului de proprietate şi al întocmirii actelor premergătoare eliberării acestuia.

Ca atare, ne aflăm în situaţia descrisă în mod expres la art. III lit a pct i din Legea nr. 169/1997 , respectiv s-a eliberat un titlu de proprietate şi s-au emis acte premergătoare eliberării acestuia pentru o persoană neîndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, motiv pentru care, conform alin. 1 aceste acte sunt lovite de nulitate absolută, care poate fi invocată, printre alţii, aşa cum stipulează în mod expres alin. 2 al aceluiaşi text de lege, şi de către primar.

Prin urmare, primarului îi revine obligaţia ca în cazul identificării unor situaţii în care se emite un act constitutiv de proprietate lovit de nulitate absolută, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 să atace în faţa instanţei competente actele respective, nulitatea absolută fiind de ordine publică .

Astfel, instanţa a respins excepţia invocată de către intimatul T în întâmpinare, interesul X– şi nu al Comisiei Locale aşa cum s-a precizat în întâmpinare – fiind evident.

În aceeaşi ordine de idei, nu pot fi primite susţinerile intimatei C J pe care această instituţie le face prin întâmpinare. Este lipsit de relevanţă juridică împrejurarea că revine culpa în cauza CL, motiv pentru care trebuie respinsă cererea, întrucât titlul s-a emis potrivit actelor întocmite de comisia locală şi, mai mult chiar, este surprinzătoare această susţinere în condiţiile în care legea însăşi prevede pentru primar posibilitatea de a formula astfel de cereri, în situaţii ca cea în speţa de faţă.

Finalitatea actului constitutiv de drepturi de proprietate la care se referă prevederile legale enunţate anterior, respectiv titlul de proprietate, este aceea de a oferi titularilor unui astfel de drept deplinătatea atributelor de care se bucură un proprietar, iar acordarea dreptului de proprietate unei persoane neîndreptăţite trebuie remediată, nulitatea absolută lovind, în condiţiile legii, orice act încheiat cu nerespectarea normelor imperative legale.

A invoca disp. art. 36 din HG nr. 890/2005 în condiţiile unei cereri ca cea de faţă echivalează cu a accepta existenţa în perimetrul actelor juridice a unor acte emise în neconcordanţă cu normele imperative, de fond , dar care respectă normele de formă, adică nu contează că se constituie un drept de proprietate în favoarea unei persoane neîndreptăţite la acest drept, dacă această persoană figurează şi pe actele premergătoare, la fel de greşit întocmite.

Instanţa învederează în acest context intimatei C J G că orice act juridic, inclusiv un act administrativ emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale , aşa cum este titlul de proprietate , trebuie să respecte atât condiţiile de fond , cât şi pe cele de formă, edictate de lege pentru încheierea sa valabilă; pentru a produce efectele juridice în vederea cărora a fost emis, titlul de proprietate trebuie să îndeplinească toate condiţiile impuse de normele generale şi de cele speciale în materie şi, prin urmare, atât titlul cât şi actele premergătoare emiterii acestuia trebuie să se emită pentru titularul dreptului de proprietate, respectiv persoana îndreptăţită la reconstituire, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Cât priveşte susţinerea intimatului T, că în cauză ar exista putere de lucru judecat, referindu-se la sentinţa civilă nr. 5101/2012 a Judecătoriei Tg.-Jiu, instanţa învederează acestuia că în speţa respectivă nu s-a analizat titlul de proprietate sau actele premergătoare emiterii acestuia prin prisma normelor legale edictate pentru încheierea sa valabilă,  ci a avut în vedere titlul respectiv ca act de proprietate în condiţiile Legii nr. 7/1996, care a făcut obiectul cauzei. Pentru a se reţine puterea de lucru judecat în cauză, respectiv efectul pozitiv al acesteia, era necesar ca instanţa care a pronunţat această sentinţă să fi analizat şi să fi făcut constatări cu privire la valabilitatea titlului de proprietate respectiv, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Prin urmare, instanţa constată că în mod greşit s-a procedat la întocmirea actelor premergătoare şi la eliberarea titlului de proprietate pe numele intimatului T G ca moştenitor al numitului T V, întrucât moştenitorii autorului T V sunt cele trei persoane – soţia supravieţuitoare şi fiicele – menţionate în certificatul de moştenitor nr. 130/1990 eliberat de Notariatul de Stat Timiş şi care se aflau în viaţă la momentul întocmirii acestor acte.

Faţă de cele ce preced în fapt şi în drept, instanţa priveşte ca întemeiată şi dovedită cererea de faţă, urmând a o admite în consecinţă, urmarea fiind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 13404566 din 04.02.2003, a procesului verbal de punere în posesie nr. 607/2002, precum şi a tuturor actelor premergătoare avute în vedere la eliberarea acestuia, cu toate efectele juridice care decurg de aici.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de petiţionarul  X cu sediul în …………în contradictoriu cu intimaţii T V. G domiciliat în ……….. şi cu C J.

Constată nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 13404566 din 04.02.2003, a procesului verbal de punere în posesie nr. 607/2002, precum şi a tuturor actelor premergătoare avute în vedere la eliberarea acestuia.

Cu apel ce se va depune la Judecătoria Tg.-Jiu în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi,  01.10. 2013 la Judecătoria Tg.-Jiu.

Preşedinte,

ADINA-DANA JIANU

Grefier,

IRINA ŢĂPUŞ

Red.A.D.J/tehn. I.Ţ.

5ex/ 04 Octombrie 2013