Raspundere civila delictuala.Conditii.Reparare prejudiciu.Daune morale

Obiect : pretenţii

Dosar nr. 1323/241/2008

JUDECĂTORIA HOREZU, JUDEŢUL VÂLCEA

SENTINTA CIVILĂ Nr.1378 din 10 decembrie 2008

Răspundere civilă delictuală. Condiţii. Reparare  prejudiciu. Daune morale 

I N S T A N Ţ A :

Prin acţiunea  înregistrată pe rolul  Tribunalului Vâlcea sub nr. 81/18.01.2006, formulată de SC “M.B.” SRL, a  chemat în judecată pe pârâţii Primaria Comunei Costesti, judeţ Vâlcea şi pe  Primarul  Comunei Costesti, judeţ Vâlcea – P.V., solicitând obligarea acestora, în solidar,  la plata sumei de  350.000 lei,  cu titlu de  daune morale şi  150.000 lei cu titlu de daune materiale. Motivând în fapt acţiunea, reclamanta a  arătat că  pârâtul P.V. a fost cerectat  de Parchetul de pe lângă  Judecatoria Horezu, în dosar nr. 1728/P/2008, pentru săvârşirea infracţiunii  prevazută de art. 246 c.p.  întrucât a  emis Dispoziţia nr. 255/04.08.2004, prin care  a  interzis  abuziv şi fără drept,  funcţionarea  SC „M.B.” SRL. Ulterior, prin Dispoziţia nr. 22/2005, pârâtul P.V. a  revocat  prima decizie ,  revocarea  echiavlind cu o recunoaştere a  abuzilui comis împotriva societaţii. Pe  toată  perioada cât societatea  nu a funcţionat,  administratorul a  fost grav afectat , suferind  un prejudiciu moral, deoarece nu a mai putut onora comenzile  cu produsele pe care le furniza  beneficiarilor. Intrucât producţia a fost stagnată , pretinde reclamanta,  a încercat un prejudiciu moral. Perioada pentru care a solicitat acordarea de daune morale şi materiale a  fost precizată ca fiind  din 04.08.2004  pâna la soluţionarea  cauzei. In probatiune a  solicitat  acte , martori si expertiză  iar în drept a invocat dispoziţiile  art. 998  si urm. c.civ.

Prin sentinţa civilă nr. 169 din  07 martie 2006, pronunţată de  Tribunalul Vâlcea, în dosar nr. 81/CAF/2006,  s-a  admis excepţia de necompetenţă  materială ridicată din oficiu  şi s-a declinat competenţa de soluţionare a  cauzei  în favoarea Judecatoriei Horezu.

In urma declinării competenţei, cauza a fost înregistrată sub nr. 810/2006, pe rolul Judecatoriei Horezu. Prin sentinţa civilă nr. 598 din  24 mai 2008,  pronunţată de  Judecatoria Horezu, s-a  admis excepţia de necompetenţă  materială a Judecatoriei Horezu, invocată din oficiu de instanţă  şi s-a declinat competenţa de soluţionare  în favoarea  Tribunalului Vâlcea, Sectia  Contencios Administrativ – Fiscal. Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 3906/90/2006. Prin încheierea  nr. 74 din  24 octombrie  2006, Tribunalul Vâlcea a  scos cauza de pe rol şi a  înaintat-o Judecatoriei Horezu  pentru a  proceda,  conform art.  21 si urm. c.pr.civ. In baza acestei încheieri , Judecătoria  Horezu, prin  încheierea  din  23 noiembrie  2006,  a constatat ivit conflictul negativ de competenţă  şi a  înaintat  dosarul la  Curtea de  Apel Piteşti, în vederea  soluţionării conflictului negativ de competenţă. Soluţionând conflictul de competenţă, Curtea de  Apel Piteşti, prin  regulatorul de  competenţă, sentinţa nr. 2/F/C/C din dosar nr. 4589/46/2006, a  stabilit competenţa de soluţionare  a  cauzei  în favoarea  Judecătoriei Horezu. Impotriva acestei sentinţe, a  formulat recurs reclamanta,  ce a fost soluţionat de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţia comercială, prin decizia nr.2731 din  20 septembrie 2007, în sensul respingerii.

După ce s-a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei  ca aparţinând Judecătoriei Horezu, urmare a regulatorului de  competenţă dat de Curtea de Apel Piteşti , cauza a fost înregistrată  pe rolul Judecătoriei Horezu sub nr. 266/241/2007. Prin  sentinţa civilă nr. 283 din  7 martie  2008,  s-a admis excepţia de necompetenţă  materială invocată din oficiu de  instanţă şi s-a declinat, din nou, competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea  Tribunalului Vâlcea - Sectia civilă. Urmare a  declinării,  cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, sub nr. 1058/90/2008. Prin sentinţa civilă nr. 425  din 15 mai  2008, pronunţată de  Tribunalul Vâlcea, s-a  admis excepţia  necompetenţei  materiale a  Tribunalului Vâlcea,  s-a declinat competenţa de  soluţionare a  cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu, s-a constatat  ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a  trimis cauza  pentru soluţionarea  conflictului de  competenţă, la Curtea de  Apel Piteşti. Curtea de Apel Piteşti,  examinând conflictul  negativ de competenţă,  a stabilit prin regulator de competenţă , sentinţa civilă nr. 12/F-CC din 5 iunie 2008, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu. In acest sens, cauza a fost înregistrată , după stabilirea  competenţei prin regulatorul de competenţă , sub nr. 1323/241/2008.

Reclamanta  şi-a majorat pretenţiile succesiv  astfel; prin cererea orală formulată în şedinţa publică din  7 martie 2008 –f.72, dosar nr. 266/241/2007, a solicitat daune materiale majorate, conform concluziilor expertiei contabile efectuate în cauză, de 49.499.750  lei ; prin cererea  de la f. 25, dosar nr. 1323/241/2008, a  solicitat daune morale în sumă de 500.000  lei.

Pârâţii au formulat întâmpinare,  prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea  reclamantei la  plata cheltuielilor de judecată. Motivând în fapt întâmpinarea, au arătat că  situaţia de fapt expusă de reclamantă nu corespunde relităţii întrucât terenul pe care  este amplasată SC „M.B.” SRL,  are o situaţie juridică neclară, reclamanta nu a depus declaraţie de  impunere fiscală pentru anul 2004, primăria a fost sesizată cu numeroase plângeri  scrise şi verbale  ale cetăţenilor din satul Bistriţa,  care  cereau să fie protejaţi de  poluarea  cu praf, zgomot şi vibraţii, produse  în timpul spargerii pietrei. De asemenea, au pretins că  zona în care funcţiona reclamanta, prezintă o importanţă istorică, existând  monumente  istorice de  interes naţional cu valoare de patrimoniu A si B, respectiv Mânăstirea Bistriţa  şi Bolnita, aspectul clădirilor  şi  incintei  interioare şi exterioare  păreau părăsite,  fără nici o preocupare de  îngrijire şi  gospodărire, iar reclamata nu prezenta autorizaţie de  mediu pentru activitatea  pe care a  desfaşurat-o. In probaţiune a depus înscrisuri  iar în drept a  invocat  dispoziţiile art. 115-118 c.pr.civ.

La  dosar  s-au depus înscrisuri, de pârâţi, şi s-a efectuat,  la  propunerea  reclamantei,  o expertiză contabilă, prin care s-a deterninat  cifra de afaceri a societăţii reclamantei,  anterior emiterii  dispoziţiei nr. 255/2004 şi vernitul net  pe care l-ar fi putut  realiza ,  în două variante  respetiv; de la data  deciziei nr.225/4 august 2004 pâna la  revocarea acesteia prin decizia nr.22 din 28 februarie  2005  şi  de la data deciziei nr. 225/4 august 2004 pâna la zi. Raportul întocmit de expertul desemnat prin tragere la sorţi (f.44-48, dosar nr.266/241/2007 ) a fost completat  prin răspunsul de la fila  65 (dosar nr.266/241/2007) şi prin răspunsul  de la f. 19-20 ( dosar nr.1323/241/2008).

Pârâţii au invocat excepţia anulării acţiunii reclamantului, intrucât nu s-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru, prin întimpinarea  de la fila 13 din  dosar nr. 810/2006 . Cu privire la această excepţie, instanţa a constatat, prin încheierea din  25 ianuarie 2008, că acţiunea este scutită de taxă de timbru  iar prin încheierea din  15 octombrie 2008, completată, în temeiul art. 281 c.pr.civ.  prin încheierea din 3 decembrie 2008, a fost respinsă excepţia.

Deliberând, instanţa constată, în fapt şi în drept, cele ce urmează:  prin dispoziţia nr. 225 din  4 august 2004 , primarul comunei Costeşti, pârâtul P.V. a interzis, începând cu data de  11 august  2004, punerea in funcţiune a instalaţiei de producere a mozaicului  pâna când instalaţia primeşte  autorizaţia de mediu ca urmare a  îmbunătăţirii procesului  tehnologic  şi aspectului exteritor. Reclamanta a formulat plângere penală împotriva pârâtului P.V.,  pentru săvâtşirea infracţiunii de abuz în serviciu,  prevăzută de art. 246 cod penal, în acest sens fiind efectuate cercetări în cadrul dosarului nr. 1728/P/2004 al Parchetului de  pe lângă Judecătoria Horezu ; prin Ordonanţa  din 12.04.2005, s-a  dispus scoaterea de sub urmărire penală  pentru fapta prevăzută de art. 246 cod penal şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ ( amendă  în cuantum de 1000 lei). In motivarea  acestei soluţii s-a reţinut că  pârâtul nu putea dispune măsura  interzicerii funcţionării,  intrucât în temeiul art.10 alin. 3 din Legea 137/1995 republicată,  doar autorităţile  pentru protecţia mediului, puteau dispune,  după expirarea  termenului de suspendare, oprirea  executării proiectului sau  încetarea activităţii. Impotriva acestei  ordonanţe au formulat plângere,  în temeiul art. 2781 C.pr.penală, reclamanta şi pârâtul, plângere ce a fost  soluţionată de Judecătoria Horezu, prin sentinţa penală nr. 921 din  5 septembrie  2005, pronunţată  în dosar nr. 1846/2005, în sensul respingerii. Impotriva sentinţei au formulat recurs pârâtul  şi reclamanta, recurs ce a  fost respins de Tribunalul Vâlcea, prin decizia  penală nr.  1065/R din  31 octombrie 2006, pronuntata  in dosar nr. 1633/p/2005.

La data de  28 februarie 2005,  pârâtul, în calitate de  primar al comunei Costeşti, a emis  Dispoziţia  nr.22,  prin care a  anulat  dispoziţia nr. 255/2004,  cu privire la  modul de exploatare  a  instalaţiei de  produs mozaic a S.C „M.B.” S.R.L.

La data de  27.08.2004,  administratorul  reclamantei, B.M., a  solicitat anularea  dispoziţiei  nr. 225/2004,  emisă de pârâtul P.V.. Cererea  sa a fost respinsă de Tribunalul Vâlcea - Secia  contencios administrativ şi  fiscal, prin sentinţa  nr. 1044/CAF  din 2.11.2004. Impotriva acestei  sentinţe a formulat recurs  administratorul B.M., recurs  ce a fost respins  prin decizia nr.  29/R-C din  24 ianuarie  2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti , în dosar nr. 29/R/cont/2005.

Instanţa urmează să verifice condiţiile răspunderii civile delictuale  prevăzute de art. 998 şi urm.C.civ., respectiv: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui  raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa  vinovăţiei  celui care a cauzat  prejudiciul. In  acest sens retine:

Privind prima condiţie ,  instanţa constată că  pârâtul P.M., în calitate de primar al comunei Costeşti, a săvârşit o faptă ilicită reprezentată de interzicerea funcţionării instalaţiei  de producere a  mozaicului,  instalaţie aparţinând reclamantei, măsură dispusă prin dispoziţia nr. 255. Caracterul ilicit al faptei a fost stabilit în cadrul dosarului penal nr. 1728/P/2004 al Parchetului de  pe lângă Judecătoria Horezu, astfel că în prezenta cauză nu mai pot fi puse în  discuţie aspecte incidente caracterului ilicit al faptei, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art.22 Cod pr.penală, în conformitate cu care  hotarârea definitivă a instanţei penale are  autoritate de  lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la  existenţa faptei , a persoanei care a săvârşit-o  şi a vinovăţiei acesteia, cât şi principiul securităţii raporturilor  juridice, ca unul  dintre elementele fundamentale ale preeminenţei  dreptului care impune, între altele, ca o soluţie  definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată,  spre a se  asigura  dreptul la un proces  echitabil, în sensul art. 6  paragraful 1 din  Convenţia Europeană  pentru aparărea  Drepturilor şi  Libertăţilor fundamentale  ale Omului.

Privind ce-a de-a doua condiţie , se constată că există un prejudiciu  produs reclamantei, prin încălcarea  unui drept subiectiv aparţinând acesteia,  reprezentat de  dreptul a exploatare a instalaţiei  de producere a  mozaicului şi filerului. Urmare a  încălcării acestui drept subiectiv,  reclamanta a încercat un prejudiciu inrucât nu a mai realizat veniturile ce le obţinea  ca urmare a exploatării  instalaţiei de mozaic si filer. Prejudiciul încercat îndeplineşte condiţiile  prevăzute în doctrină, în sensul că este  cert  sub aspectul  existenţei şi  posibilităţilor de evaluare ) şi nu a fost reparat  încă.

Repararea  prejudiciului are drept  scop  înlăturarea  efectivă a efectelor faptei săvârşite  şi nu  constituie  o sursă de dobândire a  unor venituri suplimentare , în plus, faţă de  paguba suferită. Din această  perspectivă, instanţa  urmează să verifice  care este prejudiciul real încercat de  reclamantă. Aceasta a pretins un prejudiciu  produs de  la data emiterii dispoziţiei nr. 225/2004, până la zi, însă această pretenţie nu se confirmă. Astfel: de la data emiterii dispoziţiei nr. 225/4.august 2004,  reclamanta nu a mai pus în funcţiune instalaţia de producere a  filerului,  întrucât  i s-a interzis acest drept; la data de 28 februarie 2005, pârâtul P.M., a emis Dispoziţia nr. 22, prin care a  anulat dispoziţia nr. 225/2004. In consecinţă, fapta ilicită  săvârşită de pârât a  avut caracter continuu şi a durat de la data  emiterii dispoziţiei nr. 225 , respetiv 4.august 2004, până la data emiterii  dispoziţiei nr. 22 , respectiv  28 februarie 2005. In acest interval,  efectele  faptei ilicite au constat  în lipsirea  reclamantei de  veniturile pe care l-ar fi realizat din exploatarea instalaţiei de producerea  mozaicului si  filerului. Ulterior  datei de  28  februarie 2005 ( data la care a fost anulată  dispoziţia nr. 225/2004),  nu a mai existat nici o faptă ilicită intrucât pârâtul nu a mai interzis reclamantei  să utilizeze instalaţia de  producere a  mozaicului. Imprejurarea că  reclamanta nu a mai utilizat  instalaţia de producere a  mozaicului  ulterior  datei de  28 februrie 2008, nu constituie o consecinţă a faptei ilicite a  pârâtului.Reclamanta avea posibilitatea  să  utilizeze  instalaţia,  nemafiind  împiedicată de pârât. Eventualele cauze  care nu rezultă din dosar,  care au împiedicat  pe reclamantă să funcţioneze,  nu sunt efecte  ale  faptei ilicite săvârşire de pârât.

În consecinţă,  instanţa va omologa raportul de expertiză întocmit de expertul S.N.  şi va  acorda reclamantei despăgubiri materiale  în sumă de  81.529 lei ( prejudiciu determinat de expert în funcţie de cifra de afaceri a reclamantei, anterior datei faptei ilicite şi comenzilor ferme primite,  respectiv pe care le putea  primi şi pe care nu le-a onorat ( întrucât s-a interzis funcţionarea  instalaţiei).

Relativ la  daunele morale solicitate de  reclamantă,  se constată că  cererea  nu este întemeiată pentru  cele ce urmează: în principiu, daunele morale  sunt justificate, ele putând fi acordate  ( în temeiul  art. 8 din Legea 554/2004) care prevede că  persoana vătămată,  într-un drept recunoscut de lege  sau într-un interes legitim  printr-un act administrativ unilateral,  are dreptul la  repararea pagubei cauzate  şi eventual la  reparaţii  pentru daune morale. Însă,  de esenţa  daunelor morale este încalcarea unor drepturi  nepatrimoniale. În speţă,  reclamantul nu a pretins, şi cu atât mai putin nu a dovedit  încălcarea  vreunui drept nepatrimonial  ca urmare a  faptei ilicite  savirsite de pârât; în plus, fapta ilicită, prin ea însăşi nu presupune  încalcarea  vreunui drept nepatrimonial aparţinând  societăţii. Din  cuprinsul acţiunii rezultă că  reclamanta a invocat ca  şi motive în justificarea  daunelor morale,  afectarea sănătăţii administratorului, ori daunele morale sunt solicitate de societate şi în raport de aceasta se constată  că nu  există o încălcare a  vreunui drept nepatrimonial.

In ce priveşte ce-a de-a treia condiţie,  instanţa  reţine că există o legatură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, în sensul că fapta  ilicită a cauzat prejudiciul reclamantei, în sumă de 81.529 lei , ce corespunde perioadei cuprinsă între  4 august 2004 şi  28 februarie 2005. Referitor la  pretinsul prejudiciu încercat de  reclamantă, ulterior  datei de 28 februarie 2005, până la zi , instanţa reţine că nu este în legătură de cauzalitate cu fapta  ilicită a  pârâtului, in sensul că nu are drept cauză fapta  pârâtului. Faptul că ulterior datei de 28 februarie 2005, reclamanta nu a mai utilizat instalaţia de produs mozaic,  nu  a fost determinat de fapta ilicita ci eventual de alte cauze străine de pârât, care nu au la bază vreo faptă ilicită a acestuia.

In ce priveste vinovăţia  pârâtului , această condiţie  a fost verificată în cadrul dosarului penal nr. 1728 /P/2004 , stabilindu-se  că ea a existat. Soluţia din cadrul dosarului penal are autoritate în faţa instanţei civile, în temeiul art. 22 Cod pr.penală si art. 6 din Convenţie şi, în consecinnţă, pe de o parte nu mai poate  fi examinată vinovaţia iar, pe de altă parte, trebuie respectată soluţia pronunţată  în dosarul penal. In materia răspunderii civile delictuale  sunt incidente două principii circumscrisei vine, respectiv:  răspunderea civilă delictuală  operează pentru cea mai uşoară  culpă şi,  indiferent de  gravitatea  vinovaţiei, obligaţia de  reparare a prejudiciului cauzat  este integrală. In consecinţă, la stabilirea  răspunderii delictuale nu are relevanţă forma vinovaţiei cu care pârâtul a acţionat.

Susţinerile  pârâtului. în sensul ca reclamanta nu prezintă  autorizaţie de mediu  pentru perioada pentru care solicită despăgubiri şi nu îndeplinea alte condiţii  prezentate de pârât prin întâmpinarea de la f. 15-18,  nu înlatură răspunderea  delictuală a acestuia. Astfel: pentru a se reţine răspunderea  civilă delictuală,  trebuie verificate  strict condiţiile  acestei răspunderi,  analizate mai sus: aspectele invederate de  pârât  exced condiţiilor răspunderii  civile delictuale. In legatură cu lipsa autorizaţiei de mediu,  se  constată de instanţă :  în anul  2002,  reclamanta a  obţinut autorizaţia de mediu  nr. 234 din 12.02.2002  (f. 86, dosar nr. 81/CAF/2006 al Tribunalului Vâlcea), cu valabilitate  de un an;  pentru perioada ulterioară, respectiv pentru anii 2003-2004, nu mai  există autorizaţie de mediu, astfel că se confirmă susţinerea  pârâtului, privind lipsa autorizaţiei de mediu; pentru  data ulterioară faptei ilicite,  lipsa autorizaţiei  nu mai prezintă  relevanţă întrucât  reclamanta nu a  mai desfăşurat activitate. Lipsa autorizaţiei de mediu pentru perioada  12.02.2003-04 .08. 2004,  nu  imprimă activităţii  reclamantei un caracter ilicit;  reclamanta  desfaşura  o activitate  licită ( permisă de  lege şi autorizată  în condiţiile  legii), iar neîndeplinirea  unor condiţii privind  desfăşurarea  activităţii,  nu înlătură răspunderea delictuală  a pârâtului ci era susceptibilă de sancţiuni  şi măsuri  care se puteau dispune de alte autoritaţi decât de pârât.

Nu se poate reţine  solidaritatea  şi, în consecinţă, nu poate fi  obligată alaturi de  pârâtul P.V.  şi comuna Costeşti, prin primarul  Stoican Ion,  la plata de despăgubiri către reclamantă, întrucât : solidaritatea  prevazută ca regulă în  materia răspunderii civile delictuale are la bază  participarea  efectivă la  producerea faptei ilicite; în speţă, această condiţie nu este îndeplinită intrucât nu există nici un concurs al  comunei Costeşti  la săvârşirea  faptei ilicite; nu se pune în discuţie solidaritatea nici din perspectiva  unei răspunderi a  comitentului  pentru  faptele prepusilor,  intrucât nu  există un raport de prepusenie ( în speţă, are  loc o disociere a  raportului de prepusenia faţă de contractul de muncă ce decurge din  natura specifică a îndeplinirii  funcţiei, din autonomia  pe care o implică  exercitarea atribuţiilor). Primarul, în temeiul art. 62 din Legea 215/2001,  îndeplineşte o funcţie de autoritate publică iar potrivit art.  63 din Legea 215/2001, primarul îndeplineşte atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse, va fi admisă, în parte acţiunea, în sensul celor arătate  iar în temeiul art.  274 c.pr.civ., vor fi acordate, în parte, cheltuieli de judecată pentru toate  fazele parcurse de dosar până în prezent, în măsura dovedirii (600 le i- onorariu pentru expert, 150 lei - onorariu avocat-f.71,dosar nr.266/241/2007, 39 lei taxa timbru + 4 lei  timbru fiscal - f. 46 dosar nr. 81/CAF/2006 ) şi în  limita  pretenţiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C.”„M.B.”” S.R.L. ,  în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA COMUNEI COSTEŞTI  şi PRIMARUL COMUNEI COSTEŞTI – P.V..

Obligă pârâtul P.V. la plata, către reclamantă, a sumei de 81.529 lei, daune materiale.

Respinge cererea de acordare a daunelor morale.

Respinge acţiunea faţă de pârâta Comuna Costeşti, judeţul Vâlcea.

Obligă pârâtul P.V. la cheltuieli de judecată către reclamantă, în sumă de 200 lei.

Cu drept de apel în termen de 15 zile, de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.decembrie 2008.

PREŞEDINTE ,  GREFIER ,

  V.M.D M.C.

1

Domenii speta

Spete similare