Fond funciar

Sentinţă civilă 2724/C din 27.10.2010


DOSAR NR. 822/254/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2724/C

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE  27.10.2010

PREŞEDINTE  :  NAL

GREFIER : O C

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile având ca obiect, fond funciar, formulată de reclamantul U. T. în contradictoriu cu pârâţii - pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 13.10.2010 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat  pronunţarea la data de  20.10.2010 şi 27.10.2010, dată la care s-a pronunţat.

I N S T A N Ţ A

Asupra acţiunii civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. 837/15.04.2008 al Judecătoriei Mangalia şi cererea conexă nr. 1061/254/12.05.2008 a aceleiaşi instanţe ( cereri conexate )  reclamantul în contradictoriu cu pârâţii  a solicitat instanţei revendicarea terenului de 34 Ari ( 3.400 m.p. )  ce a aparţinut tatălui său U F şi care reprezintă curţi şi grădini , teren situat în intravilanul localităţii  , strada , nr.  , judeţul .

În motivarea cererii , reclamantul a arătat că, în anul 1991, la data adoptării  Legii nr. 18/1991/R, a depus cererile nr. 1955/13.03.1991, nr. 2555/19.03.1991 , 816/12.03.1991 ( fila nr. 71, 84, 167 ) ,  la  Comisia Locală prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafa?a de 2 ha. teren arabil ce i se cuvine în calitate de moştenitor din suprafaţa totală trecută în patrimoniul fostului C.A.P. de către tatăl său.

Ca urmare a cererii depuse Comisia Locală  a făcut propunere în sensul reconstituirii dreptului de proprietate , sens în care , Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra  terenurilor  a emis titlu de proprietate nr. 51463/265/05.02.1992 prin care s-a reconstituit petentului dreptul de proprietate pentru suprafa?a de 2 ha. şi 5.000 m.p. teren situat în extravilanul localităţii .

După emiterea titlului de proprietate nr. 51463/265/05.02.1992, petentul a observat că în cuprinsul acestui titlu de proprietate nu este cuprins ?i terenul de 34 Ari pe care tatăl său îl deţinea în intravilanul localităţii  motiv pentru care a formulat diverse  adrese la Comisia Locală  pentru a  se comunica rezultatul , dar până în prezent nu s-a soluţionat cererea sa .

A arătat petentul că , terenul în suprafaţă de aprox. 2.500 m.p.  a fost primit de tatăl său ca lot  pentru a-şi edifica o casă  , unde a convieţuit cu cea de-a doua soţie.

În susţinerea acţiunii s-au depus înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr.866/C/02.04.2009 instanţa a respins atât cererea principală,cât şi cererea conexă ca nefondată.

Pentru a hotărî în acest fel a reţinut instanţa de fond,în esenţă că reclamantul ,deşi a făcut dovada că în posesia autorului său s-a aflat aceasta suprafaţă de teren,din contractele de vânzare cumpărare  întocmite şi depuse la dosar ,a rezultat că acest teren a  făcut obiectul unor înstrăinări succesive , astfel că , în prezent , această suprafaţă de teren se află în proprietatea altor persoane , decât cea a  mo?tenitorilor  defunctului.

Împotriva acestei sentinţe,în termen legal,a declarat recurs reclamantul ,ce a reiterat considerentele expuse în cererea introductivă.

Prin decizia civilă nr. 1169/10.12.2009 Tribunalul Constanţa a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare reţinând că înstrăinarea terenurilor nu s-a făcut de nici unul dintre autorii reclamantului,ci de moştenitorii lui D M ,titulara unui drpt de proprietate pentru a suprafaţă de teren de 9 ha şi 6000 mp,iar terenurile înstrăinate fac parte din aceasta suprafaţă de teren,iar nu din cea deţinută de autorul reclamantului.

Cu toate acestea se observă că terenurile înstrăinate,figurează la aceeaşi adresă la care deţinea şi autoarea reclamantului suprafaţa de teren de 34 de ari,respectiv la adresa din.Pe de altă parte din cuprinsul adresei nr.21507/14.02.2007 emisă de Primăria,rezultă ca la nivelul anilor 1964-1970 autoarea reclamantului mai figura înscrisă doar cu o suprafaţă de teren de 12 ari (1200 mp). Pentru aceste considerente s-a apreciat că,în cauză se impune efectuarea unei expertize tehnice imobiliare care să identifice terenul în litigiu,să determine împrejurarea dacă terenul ce a făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare se suprapune peste terenul de 3400 mp.deţinut de autorul reclamantului ,care este situaţia juridică actuală a suprafeţei de teren de 1200 mp.cu care acesta din urmă figura la nivelul anilor 1964-1970.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 822/254/2010.

În rejudecare au fost depuse la dosar înscrisuri şi s-a efectuat  expertiză tehnică imobiliară pentru identificarea imobilelor, expertiză efectuată de domnul expert Crudu Gheorghe.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamantul,  în anul 1991 la data adoptării  Legii nr. 18/1991/R ,  a depus la Comisia Locală de fond funciar Mangalia mai multe cereri ; nr. 1955/13.03.1991 , nr. 2555/19.03.1991 , 816/12.03.1991  prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafa?ă de 2 ha. teren arabil ce i se cuvine în calitate de mo?tenitor din suprafa?a totală trecută în patrimoniul fostului C.A.P. de către tatăl său (cererea nr. 1955/13.03.1991) . Prin celelalte cereri , depuse la Comisia Locală  (cererea nr. 816/12.02.1991;  cererea nr. 2555/19.03.1991) la câteva zile una de cealaltă , petentul  reaminte?te comisiei că tatăl său a avut mai multe bunuri pe teritoriul localită?ii , bunuri pe care le-a adus în  C.A.P. ; cai , vite , căru?ă , alte vite , precum ?i terenuri .

Potrivit adresei nr. 25471/14.12.2005 petentul a mai solicitat Primăriei  măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001( cererea nr. 2547/29.08.2005 , 36191/13.12.2005 )  , a?a cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 , în sensul că a notificat Primăria  în vederea acordării acestor drepturi . Prin adresa cu numărul de mai sus i s-a comunicat petentului că termenul de depunere a notificării a expirat încă din  februarie 2002 , iar noile modificări ale Legii nr. 10/2001 intervenite prin  Legea nr. 247/2005  nu a prelungit termenul de depunere a unor alte notificări  , astfel că cererea sa nu  poate  fi  solu?ionată . 

Ca  urmare a cererii depuse Comisia Locală de fond funciar a făcut propunere în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafa?a de 2 ha. ?i 5.000 m.p. teren situat în extravilanul localită?ii , sens în care , Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra  terenurilor  , a emis titlu de proprietate nr. 51463/265/05.02.1992 prin care s-a reconstituit petentului dreptul de proprietate pentru suprafa?a solicitată.

Din cuprinsul certificatului  de moştenitor nr. 1241/11.11.1985 emis ca urmare a decesului autorului său  la data de 23.06.1985  rezultă că masa succesorală de pe urma acestuia se compune din cota de 1 din imobilul situat în - ,respectiv din  suprafaţa de 1200 m.p. teren şi o locuin?ă formată din 2 camere , hol , bucătărie , bunuri comune cu soţia sa.

Drept moştenitori ai defunctului , în cuprinsul  certificatului de moştenitor  nr. 1241/11.11.1985 apar  UF – soţie , UT- fiu , UŞ –fiu , CM- fiică  , ME – fiică , UF- fiică .

Prin cererea înregistrată sub nr.816/12.02.1991 reclamantul ,în calitate de moştenitor al lui UF a solicitat Comisiei pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar  restituirea suprafeţei de teren ce a aparţinut tatălui său,cererea neindicând suprafaţa de teren,astfel încât se prezumă că acesta a făcut referire la suprafaţa integrală de teren ce a aparţinut autorului său.

Din cuprinsul registrului agricol la nivelul anului 1956 rezultă că la acea dată autorul reclamantului deţinea o suprafaţă de teren de 2 ha 84 mp,din care 34 ari,curţi şi clădiri,suprafaţă de teren ce nu este inclusă în cuprinsul titlului de proprietate nr.51463/265/05.02.1992 prin care moştenitorilor lui UF li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 2 ha 5000 mp.

Cererea de restituire a terenului a fost reiterată atât în anul 1991 (prin cererea nr.2555/19.03.1991 cât şi după apariţia legii nr.247/2005, însă la acestea nu s-a primit nici un răspuns.

Solicitarea  petentului  de a se reconstitui dreptul  de proprietate pentru o suprafaţă de teren de  34 Ari  conform registrului agricol din 1956  sau 1200 m.p. conform certificatului de moştenitor nr.  1241/11.11.1985 emis ca urmare a decesului autorului său UF la data de 23.06.1985,  a fost respinsă,ca nefondată,de către instanţa de fond cu justificarea că  potrivit  contractelor de vânzare cumpărare  întocmite şi depuse la dosar acest teren a  făcut obiectul unor înstrăinări succesive , astfel că , în prezent , această suprafaţă de teren se află în proprietatea altor persoane , decât cea a  moştenitorilor  defunctului  UF , după cum urmează : 323,5 mp,înstrăinaţi prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 49065/10.10.1995 între NF şi DI, în calitate de vânzătoare şi BV , în calitate de cumpărătoare(fila 102 dosar de fond); 606 mp. înstrăinaţi prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4374/20.02.1992 încheiat între  vânzătoare şi  cumpărătoare(fila 103 dosar de fond);

Suprafeţele de teren menţionate au făcut obiectul unor contracte de  vânzare cumpărare ulterioare astfel:autentificat sub nr. 5570/18.03.1993  între NF , în calitate de vânzători ?i NNM, în calitate de cumpărători ,  ce a avut drept obiect înstrăinarea terenului în suprafa?ă de 1296 m.p. pentru construc?ii imobil situat pe strada -;  contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3683/21.08.2002 între PG, NM, NI (vânzători ) ?i  BV  ( cumpărătoare ) ce a avut drept obiect înstrăinarea cotei  de 6/48 din imobil compus din teren în suprafaţă de 750,5 m.p. ?i casă formată din 2 camere , un hol , bucătărie , cămară ?i anexe gospodăreşti , ambele imobile  situate - 13 , contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6094/28.11.2000 între TF , MI (vânzători ) şi BV ( cumpărătoare ) ce a avut drept obiect înstrăinarea cotei  de 3/48 din imobil compus din teren în suprafaţă de 750,5 m.p. şi casă formată din 2 camere , un hol , bucătărie , cămară şi anexe gospodăreşti , ambele imobile  situate pe strada  - contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3762/24.08.2002  între LG  (vânzători ) şi BV ( cumpărătoare ) ce a avut drept obiect înstrăinarea cotei  de 9/48 din imobil compus din teren în suprafaţă de 750,5 m.p. şi casă formată din 2 camere , un hol , bucătărie , cămară ?i anexe gospodăreşti , ambele imobile  situate pe strada -;  contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6291/01.11.2004  între  BD ŞI BV  (vânzători ) şi MG şi  MA  ( cumpărătoare ) ce a avut drept obiect înstrăinarea  suprafaţei de teren de 606  m.p. ?i construcţiile edificate pe acest teren , ambele situate pe strada - contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 49065/10.10.1995 între DI ŞI N F (vânzători ) şi BV ( cumpărătoare ) ce a avut drept obiect înstrăinarea suprafaţei  de teren de 606  m.p. situat  pe strada -.

Potrivit art. 9  alin. 3 ,  alin. 4 lit. c , alin.  5 din Legea nr. 18/1991/R cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate se depune la Primăria localită?ii  în a cărui rază tereitorială se află terenul care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate ?i trebuie să cuprinde anumite condi?ii expres prevăzute de aceste dispozi?ii legale , printre care ?i suprafa?a de teren pentru care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate .

Din raportul de expertiză întocmit de expertul  rezultă că terenul ce a făcut obiectul acestor contracte de vânzare cumpărare se suprapune peste terenul de 3400 mp. deţinut de autorul  reclamantului.

Solicitarea  petentului  de a se reconstitui dreptul  de proprietate pentru o suprafa?ă de teren de  34 Ari  conform registrului agricol din 1956  sau 1200 m.p. conform certificatului de mo?tenitor nr.  1241/11.11.1985 emis ca urmare a decesului autorului său UF la data de 23.06.1985,  este nejustificată , întrucât ,  conform  contractelor de vânzare cumpărare  întocmite ?i depuse la dosar ,  acest teren a  făcut obiectul unor înstrăinări succesive , astfel că , în prezent , această suprafa?ă de teren se află în proprietatea altor persoane , decât cea a  mo?tenitorilor  defunctului  UF.

Fa?ă de considerentele arătate instanţa apreciază că cererea petentului nu este întemeiată şi o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂŞTE

Respinge acţiunea şi cererea conexă formulate de reclamantul UT, domiciliat în - în contradictoriu cu pârâţii-

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.10.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

NAL OC

Tehnored.jud.A.L.N/31.12.2010

Ex. 7