Încredinţare minor din afara căsătoriei. Interesul superior al copilului. Pensie de întreţinere. Dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat la legături personale cu minorul.

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 266/C DIN DATA DE 05.02.2008

Încredinţare minor din afara căsătoriei. Interesul superior al copilului. Pensie de întreţinere. Dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat la legături personale cu minorul.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la 24.09.2007 reclamantul Ş.I. a chemat-o în judecată pe pârâta C.C. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună încredinţarea minorului Ş.I., născut în 2005 către el spre creştere şi educare sau, în subsidiar, încuviinţarea dreptului de a avea legături personale cu minorul în prima şi a treia săptămână din lună, de vineri de la orele 17 până duminică la orele 17, şi o lună în vacanţa de vară.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în anul 2004, a intrat într-o relaţie de concubinaj cu pârâta, din care a rezultat minorul Ş.I. însă, în primăvara anului 2007, s-au despărţit, pârâta plecând împreună cu minorul la mama ei, în comuna Cerchezu.

La început, a precizat reclamantul, mergea săptămânal la Cerchezu pentru a-i duce copilului alimente şi îmbrăcăminte, dar, în luna iulie, pârâta i-a interzis să-şi mai vadă copilul, adresându-i injurii şi ameninţări.

Minorul, a mai arătat reclamantul, locuieşte într-un climat neadecvat pentru creşterea şi dezvoltarea sa normală întrucât se află în grija mamei pârâtei şi a concubinului acesteia, pârâta fiind plecată la muncă în Italia, iar cei doi obişnuiesc să consume băuturi alcoolice şi chiar îi dau şi minorului să guste.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 42 şi ale art. 100 din Codul familiei.

Cererii i-au fost anexate, în copie, înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată întrucât susţinerile reclamantului în sensul că i s-a interzis să vadă copilul, că l-ar fi ameninţat sau injuriat pe reclamant sau că mama ei ar consuma băuturi alcoolice nu sunt reale.

De asemenea, pârâta a formulat şi cerere reconvenţională solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună încredinţarea minorului Ş.I. către ea, spre creştere şi educare, şi obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului în cotă procentuală raportată la veniturile pe care le realizează, sau, în subsidiar, în măsura în care instanţa va respinge cererea reconvenţională, stabilirea în favoarea sa a unui program de vizitare a minorului.

În motivarea cererii reconvenţionale, pârâta a arătat că minorul se află în îngrijirea mamei ei, la domiciliul acesteia, unde se bucură de un climat sănătos, adecvat vârstei sale, iar schimbarea acestui climat l-ar afecta foarte mult.

A mai arătat pârâta că, faţă de vârsta minorului (2 ani), este în interesul acestuia să-i fie încredinţat, dat fiind caracterul complex al acestei noţiuni care depinde de factori precum posibilităţi materiale, posibilităţi de dezvoltare fizică şi intelectuală, comportarea părinţilor faţă de copil, legăturile de afecţiune stabilite între copil şi părinţi, factori care se regăsesc în persoana sa şi nu a reclamantului, care nu are o locuinţă în care să-i ofere copilului un climat sănătos şi este înconjurat numai de persoane care suferă de diverse maladii.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115 – 119 din Codul de procedură civilă.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei în care a reiterat faptul că aceasta este plecată de mai mult timp în Italia, probabil la muncă, iar minorul, în vârstă de numai 2 ani şi jumătate, a fost practic abandonat în aşa-zisa grijă a bunicii materne.

Datorită lipsei pârâtei din ţară, a susţinut reclamantul, aceasta nu poate să cunoască faptul că mama ei nu îi permite să aibă legături personale cu copilul, iar, în ceea ce priveşte condiţiile locative, el deţine în exclusivitate o cameră de locuit cu un hol şi acces la toate utilităţile şi dependinţele.

Reclamantul a depus şi întâmpinare la cererea reconvenţională a pârâtei solicitând respingerea acesteia întrucât minorul nu se află în îngrijirea pârâtei, aceasta fiind plecată de mult timp în Italia, ci a bunicii materne. Copilul se află în mare dificultate şi în mare nevoie afectivă, materială şi locativă deoarece acesta trăieşte într-un climat total neadecvat, fără condiţii minime de igienă şi fără căldură pe timpul iernii.

Bunica maternă şi concubinul acesteia, a mai arătat reclamantul, sunt cunoscuţi ca înverşunaţi consumatori de alcool, care îi dau chiar şi minorului să bea, nu au condiţii materiale, morale şi locative, astfel că starea de sănătate a copilului este pusă în pericol.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale iar în combaterea acesteia şi în susţinerea cererii reconvenţionale, pârâta a propus proba cu înscrisuri şi proba cu martori, probe care, fiind pertinente şi utile, au fost admise de instanţă.

Pentru administrarea probei cu înscrisuri, reclamantul a mai depus la dosarul cauzei, în copie, chitanţe eliberate de Poşta Română şi bonuri fiscale privind achiziţionarea unor produse.

Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea anchetelor sociale la domiciliile părţilor.

În cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, reclamantul a solicitat instanţei de judecată ca, în cazul admiterii acţiunii principale, să dispună şi obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului în procent de 25 0/0 din venitul mediu pe economie, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

La rândul său, pârâta a solicitat, în eventualitatea admiterii acţiunii, stabilirea unui program de vizitare a copilului după cum urmează: în fiecare săptămână, de sâmbătă de la orele 0900 până duminică la orele 2000, o săptămână în vacanţa de iarnă, o săptămână în vacanţa de primăvară şi trei săptămâni în vacanţa de vară, în toate cazurile cu posibilitatea luării minorului la domiciliul ei.

Analizând acţiunea principală şi cererea reconvenţională deduse judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a constatat următoarele:

Reclamantul Ş.I. şi pârâta au avut o relaţie de concubinaj de câţiva ani din care a rezultat minorul Ş.I., născut în 2005. La începutul relaţiei, părţile au locuit împreună în 2 Mai, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor, şi tot acolo au locuit, o perioadă de timp, şi după naşterea copilului.

În prima jumătate a anului 2007, între părţi au intervenit neînţelegeri, iar pârâta s-a mutat împreună cu minorul în comuna Cerchezu, la locuinţa concubinului mamei sale, după cum reiese din declaraţia acestuia, reclamantul rămânând în continuare în 2 Mai.

La scurt timp, pârâta a plecat în străinătate, iar copilul a rămas în îngrijirea bunicii materne şi a concubinului acesteia astfel cum reiese din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză.

Martorii au afirmat că pârâta trimite periodic diverse sume de bani pentru creşterea copilului, însă susţinerile lor nu sunt confirmate şi de înscrisuri în acest sens (recipise poştale), care să facă dovada certă a sumelor trimise, sub aspectul cuantumului acestora.

În ancheta socială efectuată de autoritatea tutelară Cerchezu la domiciliul concubinului bunicii minorului, se arată că imobilul este proprietatea acestuia, este compus din trei camere, este iluminat electric şi în acesta locuiesc proprietarul concubina acestuia (mama pârâtei), încă o fiică a acesteia (sora pârâtei) şi minorul Ş.I.; de asemenea, s-a mai arătat că ori de câte ori a venit să-l viziteze pe copil, reclamantul a provocat scandal, ameninţând-o pe mama pârâtei.

Susţinerile colectivului de sprijin al autorităţii tutelare Cerchezu cu privire la racordarea locuinţei la reţeaua de energie electrică sunt infirmate, însă, de martorii audiaţi în cauză, inclusiv de proprietarul imobilului, iar afirmaţia că reclamantul ar fi provocat scandal cu ocazia vizitării copilului este justificată de martori prin aceea că mama pârâtei şi concubinul acesteia îi interzic să-l vadă pe copil, fiind nevoit chiar să apeleze la organele de poliţie în acest scop.

În cuprinsul anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantului, se arată că acesta locuieşte împreună cu mama sa în satul 2 Mai, într-un imobil proprietatea unchiului său, racordat la reţeaua de energie electrică şi apă potabilă, unde ocupă o cameră şi o anexă.

Martorii au declarat că, concubinul bunicii materne, obişnuieşte să consume în exces băuturi alcoolice, iar susţinerile lor sunt confirmate, parţial, chiar şi de sora acestuia, care a declarat că fratele său consumă uneori bere sau vin.

Aceeaşi martoră a mai afirmat că între fratele său şi mama pârâtei, au mai apărut în timp unele neînţelegeri din cauza cărora acesta o alunga din locuinţă pe concubina sa, situaţie în care minorul Ş.I. şi sora pârâtei rămâneau în continuare în locuinţă.

Deşi martorii au afirmat că mama şi unchiul reclamantului au unele probleme medicale, la dosarul cauzei nu s-au depus înscrisuri din care să reiasă cu certitudine natura afecţiunilor de care ar suferi, iar autoritatea tutelară Limanu nu a relevat, în cuprinsul anchetei sociale, existenţa unor afecţiuni medicale care ar putea periclita siguranţa minorului în măsura în care acesta ar fi fost încredinţat reclamantului.

Martorii propuşi de reclamant au mai arătat că reclamantul a fost dintotdeauna interesat de soarta copilului şi manifesta sentimente de afecţiune faţă de acesta.

Potrivit dispoziţiilor art. 65 din Codul familiei, „dacă filiaţia copilului din afara căsătoriei este stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională se vor hotărî potrivit dispoziţiilor art. 42 – 44 inclusiv, care se aplică prin asemănare”.

Art. 42 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „instanţa judecătorească va hotărî (…) căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor (…) va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei”.

Totodată, potrivit art. 101 alin. (1) din Codul familiei „părinţii sunt datori să îngrijească de copil”, iar în conformitate cu alineatul al doilea al aceluiaşi articol „ei sunt obligaţi să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui (…)”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 „prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului”, iar alineatul al treilea al aceluiaşi articol prevede că „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”.

În cauză, instanţa constată că părţile s-au separat în fapt într-o perioadă de timp în care minorul Ş.I. avea vârsta de circa doi ani, iar acesta a rămas în grija pârâtei, care s-a mutat împreună cu copilul la locuinţa concubinului mamei sale.

La scurt timp, însă, de la acea dată, pârâta a plecat în străinătate, pentru o perioadă nedeterminată, iar minorul a rămas în îngrijirea bunicii materne, care se mai ocupa şi de creşterea unui alt copil de-al său, cei trei locuind împreună cu concubinul bunicii copilului în imobilul proprietatea personală a acestuia, care nu este racordat la reţeaua de curent electric.

Deşi probele administrate în cauză nu relevă, cu certitudine, un comportament necorespunzător al bunicii materne la adresa copilului, instanţa reţine că martorii au relatat faptul că, concubinul acesteia şi proprietarul imobilului, obişnuieşte să consume în exces băuturi alcoolice.

Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor propuşi de reclamant şi din ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantului, reiese că acesta locuieşte într-un imobil proprietatea unchiului său, unde ocupă o cameră şi o anexă, iar probele administrate în cauză nu dovedesc, fără echivoc, existenţa unor neînţelegeri în familia acestuia.

Susţinerile martorilor propuşi de pârâtă în sensul că mama şi unchiul reclamantului ar avea unele probleme medicale nu sunt confirmate de înscrisuri din care să reiasă cu certitudine natura afecţiunilor de care suferă, dar nici de constatările făcute la faţa locului de autoritatea tutelară Limanu, care ar fi trebuit să releve existenţa unor afecţiuni medicale, în cazul în care acestea erau reale.

De asemenea, martorii au declarat că reclamantul a fost interesat de soarta copilului şi manifesta sentimente de afecţiune faţă de acesta şi că reclamantul este împiedicat de bunica maternă şi de concubinul acesteia să-l vadă pe minor.

Or, examinând comparativ condiţiile locative şi materiale pe care le are minorul la domiciliul concubinului bunicii sale, cu cele de care ar putea beneficia la locuinţa reclamantului, precum şi comportamentul faţă de copil al persoanelor care au obligaţia să-l crească şi să se îngrijească de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, instanţa constată că este în interesul superior al minorului Ş.I. să fie încredinţat tatălui său spre creştere şi educare.

Astfel, deşi pârâta a plecat în străinătate la scurt timp de la separarea în fapt a părţilor, această împrejurare nu poate fi considerată, în opinia instanţei, o abandonare a copilului câtă vreme aceasta, preocupată fiind de soarta minorului, l-a lăsat temporar în grija unei rude apropiate (bunica maternă).

Cu toate acestea, faptul că locuinţa concubinului bunicii copilului nu este racordată la reţeaua de curent electric (inconvenient major în realitatea actuală), dar, mai ales, faptul că în urma unor neînţelegeri cu mama pârâtei, concubinul acesteia o alungă pe aceasta din locuinţă, constituie împrejurări care dovedesc că siguranţa copilului, din punct de vedere material, moral şi locativ, este periclitată câtă vreme bunica maternă (persoana în grija căreia se află efectiv minorul), neavând o locuinţă personală şi nici drepturi locative proprii cu privire la locuinţa concubinului ei, fiind permanent expusă riscului de a fi îndepărtată din imobil, nu poate asigura copilului o stabilitate afectivă şi locativă.

Pe de altă parte, instanţa constată că reclamantul, beneficiind şi de suportul material şi moral al membrilor familiei sale, poate asigura minorului condiţii optime de creştere şi educare din moment ce acesta s-a preocupat de situaţia copilului şi şi-a manifestat vădit afecţiunea faţă de acesta în perioada în care părţile locuiau împreună.

Mai mult, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 42 din Codul familiei, instanţa reţine că, în mod firesc, legiuitorul a înţeles să acorde preferinţă părinţilor la adoptarea măsurii de încredinţare a copilului minor.

Or, în cauză, minorul Ş.I. se află în îngrijirea de fapt a bunicii materne, care se ocupă de creşterea acestuia în condiţiile prezentate anterior, iar pârâta (mama copilului) este plecată în străinătate pentru o perioadă de timp nedeterminată, în vreme ce reclamantul (tatăl copilului) are un spaţiu locativ optim şi prezintă suficiente garanţii morale că poate asigura copilului o dezvoltare armonioasă.

Pentru aceste motive, apreciind că este în interesul superior al minorului Ş.I. să fie încredinţat reclamantului, instanţa a admis cererea acestuia, a încredinţat reclamantului pe minor spre creştere şi educare şi, pentru aceleaşi argumente de fapt şi de drept, a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei având acelaşi obiect.

Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Codul familiei, aplicabile prin prisma dispoziţiilor art. 65 din acelaşi act normativ, „(...) instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor”.

Având în vedere că minorul urmează a fi încredinţat reclamantului spre creştere şi educare, iar acesta îşi va îndeplini în natură obligaţia de întreţinere faţă de copil, instanţa a  constatat că sunt întrunite condiţiile legale pentru obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului Ş.I..

Conform dispoziţiilor art. 94 alin. (3) din Codul familiei, când întreţinerea este datorată de părinte pentru un copil minor, ea se poate stabili până la o pătrime din câştigul său din muncă. Dacă debitorul întreţinerii nu realizează venituri din salarii, pensia se determină prin raportare la venitul minim pe economie întrucât noţiunea de mijloace la care se referă Codul familiei are în vedere nu numai mijloacele materiale, ci şi aptitudinea de a munci a celui obligat la întreţinere, care constituie însuşi izvorul obţinerii mijloacelor materiale.

În cauză, reclamantul nu a dovedit că pârâta realizează venituri din salarii, astfel că instanţa a stabilit pensia de întreţinere prin raportare la venitul minim pe economie care, la data pronunţării hotărârii, era de 500 de lei, potrivit HG nr. 1507/2007. De asemenea, întrucât pârâta nu a dovedit că mai are alte persoane în întreţinere, instanţa a obligat-o să plătească reclamantului o pensie de întreţinere în cota procentuală maximă prevăzută de lege pentru un copil minor.

Pentru aceste motive, instanţa a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului o pensie de întreţinere de 25 0/0 din venitul minim pe economie, lunar, în favoarea minorului Ş.I., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani.

Faţă de împrejurarea că a fost admisă cererea reclamantului privind încredinţarea copilului, instanţa a constatat că solicitarea acestuia având ca obiect încuviinţarea dreptului de a avea legături personale cu copilul a rămas fără obiect, motiv pentru care a fost respinsă cu această menţiune.

Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Codul familiei, aplicabile, de asemenea, prin prisma dispoziţiilor art. 65 din acelaşi act normativ, „părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională”.

De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament.

Modalităţile concrete de exercitare a acestui drept constau în vizitarea copilului la locuinţa părintelui căruia i-a fost încredinţat, lăsarea copilului în vizită la locuinţa părintelui căruia nu i-a fost încredinţat, vizitarea copilului la şcoală, petrecerea vacanţelor şcolare la ambii părinţi.

Dreptul de a avea legături personale cu copilul trebuie realizat în aşa fel încât să nu aibă o influenţă negativă asupra creşterii copilului, iar exercitarea acestui drept nu trebuie stingherită, eventual, de prezenţa obligatorie a celuilalt părinte sau a altor persoane, comunicarea dintre părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul şi acel copil urmând să aibă loc în mod firesc, fără nicio restrângere.

În cauză, faţă de împrejurarea că minorul Ş.I. a fost încredinţat reclamantului spre creştere şi educare, urmând să locuiască împreună cu acesta în satul 2 Mai, instanţa apreciază că dreptul pârâtei de a avea legături personale cu minorul, pentru a fi pe deplin realizat, trebuie exercitat în afara domiciliului reclamantului.

Cât priveşte programul de vizită solicitat de pârâtă, instanţa a apreciat că acesta este excesiv de larg, întrucât prin luarea minorului de la domiciliul reclamantului la sfârşitul fiecărei săptămâni acesta din urmă este prejudiciat în dreptul său propriu de a avea legături personale cu minorul, care este intrinsec dreptului de a-i fi încredinţat copilul, recunoscut de instanţă în favoarea sa prin prezenta hotărâre.

Pentru aceste motive, instanţa a încuviinţat ca pârâta să aibă legături personale cu minorul în prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, de sâmbătă de la orele 0900 până duminică la orele 1700, o săptămână în vacanţa de iarnă, o săptămână în vacanţa de primăvară şi trei săptămâni în vacanţa de vară, în toate cazurile cu posibilitatea luării minorului la domiciliul pârâtei, apreciind că acest program este de natură să permită atât mamei cât şi minorului păstrarea şi dezvoltarea unor relaţii personale fireşti.

Cât priveşte cererea fiecărei părţi privind obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, instanţa, având în vedere împrejurarea că pretenţiile fiecăreia dintre acestea au fost admise numai în parte şi văzând dispoziţiile art. 274 alin. (3) şi ale art. 276 din Codul de procedură civilă, a micşora onorariul apărătorului pârâtei de la 600 de lei la 500 de lei şi a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi, constând în taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar şi onorariile apărătorilor aleşi.

Domenii speta

Spete similare