Fond funciar

Hotărâre 374 din 21.04.2015


1. Tip document:  Hotărâre

2. Număr document: 374

3. Data elaborării documentului 30.04.2015

4. Titlu SENTINŢA CIVILĂ nr.374/21.04.2015

5. Domeniu asociat: fond funciar

6. Autor: Judecătoria Marghita

7. TEXT

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.09.2013 pe rolul Judecătoriei Marghita sub nr. de dosar, reclamantul N.I., „în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar ., Primar al oraşului .”, în contradictoriu cu pârâtele R. V. (I) şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Bihor, a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. … emis la data de …, în favoarea pârâtei R.I., în sensul reducerii suprafeţei de teren extravilan de la 2,82 ha, identificat prin parcela ., la suprafaţa îndreptăţită de 0,58 ha.

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de …. s-a eliberat în favoarea pârâtei de rd. 1 titlul de proprietate nr. … pentru suprafaţa de … ha teren extravilan pe teritoriul administrativ al oraşului …. A mai arătat reclamantul că nici pârâta R. V. şi nici antecesorii acesteia nu au deţinut în proprietate suprafaţa de teren inserată în titlul de proprietate ci doar suprafaţa de teren extravilan de 0,58 ha, conform registrului agricol.

În drept au fost invocate disp. art. III lit. a din Legea 169/1997.

În probaţiune s-au depus la dosar, în copie, declaraţia aut. sub nr. …, titlul de proprietate nr. …., acte de stare civilă, extras din registrul agricol.

La data de 08.10.2013, prin serviciul registratură al instanţei, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că nu se opune admiterii acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.02.2014 a fost introdusă în cauză Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar ….

La solicitarea instanţei, s-au depus la dosar actele care au stat la baza eliberării titlului de proprietate nr. 265/1995 şi s-a comunicat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor că nu s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate în baza titlului de proprietate.

Printr-un înscris denumit „note de şedinţă”, depus la dosar în şedinţa publică din data de 24.02.2015, pârâta a arătat că înţelege să-şi retracteze afirmaţia din întâmpinarea depusă la dosar prin care arăta că este de acord cu admiterea cererii introductive, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivarea excepţiilor, pârâta a susţinut faptul că reclamantul N.I. nu şi-a justificat calitatea procesuală activă în cauză întrucât a formulat cererea „în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar .”, preşedintele comisiei neavând legitimare procesuală activă iar cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pârâta a susţinut că nu poate sta în proces întrucât prin contractul de donaţie aut. sub nr. … a donat în întregime fiului său R. C. dreptul de proprietate extratabulară asupra terenului extravilan în suprafaţă de 2,82 ha.

Referitor la fondul litigiului, a susţinut pârâta că reclamantul nu a dovedit clar care este motivul de nulitate prevăzut de lege în care se încadrează situaţia din cauză, reclamantul limitându-se la a invoca dispoziţiile art. III alin. 1 lit. a din Legea 169/1997, dispoziţiile legale prevăzând în mod exhaustiv cazurile în care persoana nu este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor iar situaţia în care titularul dreptului de reconstituire primeşte o suprafaţă mai mare decât cea la care era îndreptăţit potrivit actelor justificative nu este prevăzută ca şi caz de nulitate absolută a titlului de proprietate.

În drept au fost invocate prevederile art. 36 C.pr.civ., art. III alin. 1 lit. a –h din Legea nr. 169/1997.

În probaţiune s-au depus la dosar, în copie, contract de donaţie imobiliară aut. sub nr. …..

Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâta a reiterat apărările formulate.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. …. s-a reconstituit în favoarea pârâtei R. V. (I.), în calitate de moştenitoare a defunctului S. S.(A., dreptul de proprietate asupra terenului arabil extravilan în suprafaţă de 2,82 ha. Conform menţiunilor din registrul agricol, S. I., soţia lui S. A., deţinea anterior colectivizării suprafaţa de 0,58 ha teren extravilan.

Analizând cu prioritate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa reţine că, potrivit art. III alin. 2 din Legea 169/1997, nulitatea titlului de proprietate poate fi invocată şi de primar. Din redactarea cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul N. I. a acţionat „în calitate de …. al oraşului …”, în motivarea cererii menţionându-se şi faptul că „Instituţia …i încearcă să repare greşelile anterioare…” . Prin urmare, instanţa reţine că reclamantul are calitate procesuală activă, neavând importanţă faptul că acesta are, conform legii, şi calitatea de preşedinte al comisiei locale. 

Cu privire la calitatea procesual pasivă, faţă de prevederile art. 36 Cod procedură civilă, instanţa reţine că o acţiune în constatarea nulităţii unui titlu de proprietate poate fi introdusă numai în contradictoriu cu titularul dreptului de proprietate înscris în titlu. În situaţia în care dreptul de proprietate a fost transmis în mod valabil în favoarea unei alte persoane, s-ar pune problema solicitării anulării actului subsecvent, fiind necesară introducerea în cauză şi a dobânditorului subsecvent. Sub acest aspect, instanţa reţine faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 1 şi 26 alin. 3 din Legea 7/1996, în forma în vigoare la data încheierii contractului de donaţie, pentru a putea dispune de dreptul de proprietate dobândit prin reconstituire, acesta trebuia în prealabil înscris în cartea funciară iar în lipsa înscrierii în cartea funciară, contractul de donaţie nu este opozabil reclamantului.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează să respingă ca nefondate excepţiile  lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta R.V..

Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine că, potrivit art. III alin. 1 din Legea 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută „a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie sau la stat sau care nu au moştenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire şi constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 şi a prezentei legi, precum şi actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (iii) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum şi actele de înstrăinare efectuate în baza lor; (v) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depăşit limitele de suprafaţă stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri.”

Contrar susţinerilor pârâtei R.V., din redactarea art. III lit. a din Legea 169/1997 („cum sunt”) rezultă că enumerarea cazurilor de nulitate absolută nu are caracter exhaustiv ci exemplificativ, instanţa având posibilitatea de a reţine şi alte cazuri de nulitate absolută în situaţia în care persoanele nu erau îndreptăţite la reconstituire.

Instanţa a reţinut faptul că, din menţiunile din registrul agricol, S. I., soţia lui S. A., deţinea anterior colectivizării numai suprafaţa de 0,58 ha teren extravilan. Acest fapt nu a fost contestat de către pârâta .R. V..

Prin urmare, instanţa apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. III alin. 1 lit. a din Legea 169/1997, titlul de proprietate fiind lovit de nulitate absolută parţială în condiţiile în care R.V.ca nu era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 2,82 ha solicitată ci numai la suprafaţa de 0,58 ha menţionată în registrul agricol.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite acţiunea şi va constata nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate nr. …., cu privire la suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate ce excede suprafeţei de 0,58 ha, suprafaţă la care era îndreptăţită pârâta R. V. să i se reconstituie dreptul de proprietate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtă.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de N. I., în calitate de primar al oraşului …, în contradictoriu cu pârâtele R.V., domiciliată în .., str. …. nr. …, jud. . cu domiciliul procesual ales în …, str. … nr. …, ap. …jud. , la cab. av. …., Comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar ., cu sediul în .., ., jud. .i Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar ., cu sediul în .i, jud. ..

Constată nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate nr. ., cu privire la suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate ce excede suprafeţei de 0,58 ha, la care era îndreptăţită pârâta la reconstituirea dreptului de proprietate.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.04.2015.

Preşedinte, Grefier,