Prin ordonanţa de clasare nr ……/P/ 2014 din 05 12 2014 s-a dispus clasarea privind pe NNN ,sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie prev. de art. 256 CP, întrucât lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Prin ordonanţa din 13 ian 2015 s-a dispus de către prim procuror respingerea ca nefondata a plângerii formulate de către petentul - persoană vătămată PS.
Judecătorul de camera preliminară apreciază ca fiind legale şi temeinice cele două ordonanţe ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci .
Petentul PS in calitate de reprezentant al tatălui său PV, a formulat o plângere prealabilă împotriva făptuitorului NNN,reclamând faptul că acesta îi ocupă fără drept o suprafaţa de teren din suprafaţa totală de 1000 mp şi că acest lucru îl împiedică să construiască pe acest teren .
A mai arătat că a promovat mai multe acţiuni civile având ca obiect revendicare si apoi a declarant si calea de atac a revizuirii ,iar în urma acestora nu a obţinut câştig de cauza.
Plângerea formulată de către petent în numele tatălui său PV ,nu a fost însoţită şi de un mandat special , conform prev. art. 289 alin 3 CPP .
Procura judiciară prezentată nr ..../... ...2012 emisă de notarul public atesta doar dreptul mandatarului de a fi reprezentat în dosarul civil, în calea de atac a apelului, în faţa Tribunalului G, doar având ca obiect – grăniţuire - revizuire sentinţa civilă .
In consecinţă,actul invocat de către petent ,procura judiciară sus menţionată - nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 295 CPP rap la art. 289 alin 3 CPP .
Pentru considerentele expuse mai sus ,în temeiul art. 341 alin 6 lit. a CPP, va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva ordonanţei faţă de intimatul NNN ,pentru infracţiunea de tulburare de posesie prev. de art. 256 CP.
Judecătoria Galați
Inadmisibilitatea acţiunii întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză.
Tribunalul Gorj
Art. 6 alin.3 din OUG nr.116/2009
Tribunalul Galați
Evacuare – procedură specială
Tribunalul Gorj
Fuziune/divizare
Judecătoria Târgu Bujor
Plângere contravenţională