Cerere de încuviinţare executare silită

Sentinţă civilă 537 din 30.07.2015


Prin cererea înregistrată  pe rolul acestei instanţe, sub nr.1295/329/2015,  la data de 27 iulie 2015, Biroul Executorului Judecătoresc „ G. J.”, cu sediul în municipiul B., a solicitat instanţei să dispună încuviinţarea executării silite prin poprire, mobiliară şi imobiliară, a titlului executoriu, constând în sentinţa civilă nr. 837/19.12.2014, pronunţată de Judecătoria T. M., privind pe creditoarea S.C. H. C. S.R.L., cu sediul în comuna P. S., judeţul T., şi debitoarea A. J. a F. P. T.-S.T. şi C. P. a municipiului T. M., cu sediul în municipiul T. M., strada D., judeţul T..

Cererea nu a fost motivată în drept.

Au fost anexate cererii:chitanţă taxă timbru şi, în copii certificate, cerere de executare silită (formulată de creditoare la data de 23.07.2015) şi sentinţa civilă nr.837/19 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele.

Biroul Executorului Judecătoresc „G. J.” a indicat numărul dosarului de executare, respectiv 164E/2012.

Analizând înscrisurile anexate cererii, respectiv sentinţa civilă nr.837/19 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria T. M., instanţa reţine că titlul executoriu ce face obiectul dosarului de executare numărul146E/2012, al Biroului  Executorului Judecătoresc „G. J.”, îl constituie sentinţa comercială nr.54/04.05.2009, pronunţată de Judecătoria T. M.

Prin prezenta cerere, Biroul Executorului Judecătoresc „ G. J.” a solicitat încuviinţarea executării silite a unui alt titlu executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 837/19.12.2014, pronunţată de Judecătoria T. M., ce a avut ca obiect validare poprire.

Fiind vorba de un nou titlu executoriu, nu are relevanţă că procedura de executare silită care a generat cererea de validare a popririi a fost supusă legii vechi, contând legea în vigoare de la data iniţierii noii proceduri de executare silită ( 23 iulie 2015, data cererii creditoarei), respectiv  Noul Cod de procedură civilă  modificat prin Legea nr.138/2014.

Sub acest aspect, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 663 alin.(2) C.pr.civ., potrivit cărora cererea de executare silită se depune la biroul executorului  judecătoresc, şi dispoziţiile art. 665 alin.(2) C.pr.civ., potrivit cărora executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere.

Faţă de aceste dispoziţii legale, expuse mai sus, instanţa se declară necompetentă să soluţioneze prezenta cauză, motiv pentru care, în temeiul art.132 alin.(4) C.pr.civ. va  respinge, ca inadmisibilă, cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc „G. J.”, privind pe creditoarea S.C. H. C. S.R.L. şi debitoarea A. J. a F P. T. - Serviciul T. şi C. P. a municipiului T. M..

Domenii speta