Drept penal. Parte generală. Aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Inadmisibilitate.

Prin sentinţa penală 04 01 2012, petentul a fost condamnat  pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr 143/2000 în referire la art. 2 alin. 2 din aceeaşi lege.

Din actele dosarului rezultă că această sentinţă a fost analizată în recurs de către ICCJ, care a stabilit soluţia definitivă prin decizia penală  din 25 iunie 2014 .

Prin urmare, hotărârea de condamnare a petentului nu a rămas definitivă mai înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, ci ulterior, situaţie în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a putut verifica incidenţa modificărilor legislative asupra situaţiei condamnatului, din perspectiva presupusei dezincriminări a faptei de organizare şi coordonare a traficului de droguri.

Având în vedere că instanţa supremă s-a pronunţat în sensul reţinerii infracţiunii şi condamnării petentului, decizia acesteia constituie autoritate de lucru judecat, astfel încât nu se mai poate repune în discuţie presupusa dezincriminare a faptei, câtă vreme acest aspect a putut fi invocat şi analizat încă din timpul soluţionării fondului cauzei, iar o instanţă s-a pronunţat în sensul că fapta petentului nu este dezincriminată.

Prin cererea înregistrată sub nr 5069/118/2014, petentul condamnat T. V. a solicitat , prin intermediul contestaţiei la executare, să se constate stinsă executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr 04/04 01 2012 a Tribunalului Constanţa, având în vedere că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr 143/2000, iar ca urmare a intervenirii legii nr 187/2012 s-a dezincriminat activitatea de organizare şi coordonare a traficului de droguri, faptă pentru care a fost condamnat.

Art. 4 din noul Cod penal cuprinde dispoziţii privind aplicarea legii penale de dezincriminare. Dezincriminarea faptei prin noua lege face admisibilă contestaţia bazată pe dispoziţiile art. 598 lit d) Cod procedură penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:

Cererea petentului condamnat este încadrabilă, din punct de vedere procedural, în dispoziţiile art. 595 Cod procedură penală, şi nu în ale art. 598 Cod procedură penală. 

Potrivit art. 23 din Legea nr 255/2013, cererile, contestaţiile şi sesizările introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr 286/2009, având ca obiect aplicarea art. 4 şi 6 din această lege în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării ei în vigoare se soluţionează după procedura prevăzută în prezentul articol…

Alin. 7 al art. 23 prevede că procedura se desfăşoară fără participarea procurorului, condamnatului şi avocatului condamnatului.

Prin sentinţa penală nr 4 din 04 01 2012 pronunţată în dosarul penal nr 6104/118/2009 al Tribunalului Constanţa, petentul T. V. a fost condamnat  pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 din legea nr 143/2000 în referire la art. 2 alin. 2 din aceeaşi lege.

Din actele dosarului rezultă că această sentinţă a fost analizată în recurs de către ICCJ, care a stabilit soluţia definitivă prin decizia penală nr 2147 din 25 iunie 2014 a ICCJ.

Prin urmare, hotărârea de condamnare a petentului nu a rămas definitivă mai înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, ci ulterior, situaţie în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a putut verifica incidenţa modificărilor legislative asupra situaţiei condamnatului, din perspectiva presupusei dezincriminări a faptei de organizare şi coordonare a traficului de droguri.

Având în vedere că instanţa supremă s-a pronunţat în sensul reţinerii infracţiunii şi condamnării petentului, decizia acesteia constituie autoritate de lucru judecat, astfel încât nu se mai poate repune în discuţie presupusa dezincriminare a faptei, câtă vreme acest aspect a putut fi invocat şi analizat încă din timpul soluţionării fondului cauzei, iar o instanţă s-a pronunţat în sensul că fapta petentului nu este dezincriminată.

De altfel, dezincriminarea nu este echivalentă cu abrogarea, şi se poate observa că abrogarea parţială a textului privind incriminarea faptei de organizare şi coordonare a traficului de droguri nu conduce la concluzia dezincriminării acestei fapte, câtă vreme a rămas incriminată fapta de instigare, respectiv complicitate la traficul de droguri, iar o activitate de organizare sau coordonare poate fi încadrată, în funcţie de cazul particular, fie în conceptul d instigare, fie în cel de complicitate, astfel fapta în sine nefiind dezincriminată, ci doar încadrabilă într-un alt text de lege.

Pentru considerentele expuse, întrucât există autoritate de lucru judecat în ce priveşte stabilirea faptului dacă activitatea pentru care a fost condamnat petentul a fost sau nu dezincriminată prin legea nr 187/2012, tribunalul va respinge, ca inadmisibilă, cererea condamnatului T. V. privind aplicarea art. 4 Cod penal, constatarea dezincriminării faptei de organizare de trafic de droguri de mare risc pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr 4 din 04 01 2012 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr 2147  din 25 iunie 2014 a ICCJ şi înlăturarea executării pedepsei de 11 ani închisoare aplicată.

În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală va obliga condamnatul să plătească statului suma de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Hotărârea este atacabilă cu contestaţie, potrivit art. 23 alin. 9 din Legea nr 255/2013.

Domenii speta

Spete similare