Alte cereri - atragere răspundere administrator judiciar

Dosar nr. 592/116/2009/a1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAŞI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr.359

Şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2014

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC ………….

Grefier……………

Pe rol pronunţarea acţiunii civile formulată de reclamanta S.C.B. SRL împotriva pârâtei CC INSOL SPRL - Filiala ………. şi intimaţii asiguratori S.C.O. V. I. G. SA, Societatea de Asigurare - Reasigurare A. SA, având ca obiect alte cereri - atragere răspundere administrator judiciar.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 noiembrie 2014 şi au fost consemnat în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta sentinţă când tribunalul în vederea deliberării a amânat pronunţarea cauzei la data de 27 noiembrie 2014 pronunţând următoarea sentinţă.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra acţiunii civile de faţă;

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 10 iunie 2014 şi înregistrată sub nr.592/116/2009/a1, reclamanta S.C.B. SRL cu sediul în …………a chemat în judecată pe pârâta CC INSOL SPRL – Filiala ………… cu sediul în …………….., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.3M C. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la acoperirea prejudiciului în cuantum de 184,732,8 lei provocat prin exercitarea defectuoasă a atribuţiilor sale legale, fiind incidente şi prevederile art.998-999 Cod civil.

În motivarea acţiunii arată că după data de 19.01.2010 când pârâta a fost numită lichidator judiciar al debitoarei S.C.3M C. SRL a procedat la recuperarea creanţelor debitoarei iar în cadrul acestui demers a înaintat în instanţă două acţiuni în contradictoriu cu S.C.M. C. I. SRL:

- Dosar nr.2404/116/2010 al Tribunalului Călăraşi pentru suma de 115.198,49 lei provenind din Contractul de Antrepriză încheiat la data de 24.08.2006;

- Dosar nr.2316/116/2011 al Tribunalului Călăraşi pentru suma de 796.716,47 lei provenind din Contractul de antrepriză încheiat la data 20.03.2007 valoarea totală a acestor contracte fiind de 911.916,96 lei sumă care ar fi acoperit nu numai creanţa sa ci şi pe cea a altor creditori din dosar însă ambele acţiuni au fost respinse – nu pe fondul cauzei – ci datorită culpei grave a lichidatorului judiciar, acesta administrând dosarele într-un mod total neprofesional şi anume: 

- În dosarul nr.2404/116/2010 Curtea de Apel prin Decizia nr.267/19.05.2011 a invalidat sentinţa Tribunalului Călăraşi iar apoi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti, constatând că acţiunea este inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa astfel a fost admisă excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, reţinându-se că lichidatorul judiciar s-a adresat instanţelor deşi în cadrul contractului din 24.08.2006 părţile înseraseră o clauză compromisorie prin care competenţa soluţionării litigiilor revenea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

- În dosarul nr.2316/116/2011 prin sentinţa civilă nr.752/2.05.2012 a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, acţiunea fiind înaintată instanţei la data de 05.05.2011 în condiţiile în care termenul de prescripţie se împlinise la data de 05.06.2010, cu mult după ce pârâta CC INSOL SPRL fusese desemnat lichidator. Cererea de revizuire împotriva acestei sentinţe s-a făcut în mod formal şi a fost lăsată în nelucrare astfel că s-a perimat (dos.1705/116/2012), deci lichidatorul a stat în pasivitate o lungă perioadă de timp, aşteptând sau acceptând împlinirea termenului de prescripţie, demersul său ulterior  având doar un caracter formal, creând aparenţa de implicare şi profesionalism.

Consideră că în ambele cazuri este evidentă vinovăţia lichidatorului, fie că ar fi  acţionat cu intenţie fie că s-a aflat în culpă şi neglijenţa sa trebuie sancţionată prin obligarea la suportarea prejudiciului produs având în vedere calitatea sa de profesionist în materie, calitate în virtutea căreia putea şi trebuia să cunoască aspectele neglijate, mai ales că aceste dosare nu prezentau vreo complexitate deosebită.

Mai arată că solicită introducerea  în cauză a asiguratorului ce va rezulta din poliţa de asigurare de răspundere civilă obligatorie a pârâtei CC INSOL SPRL.

Solicită admiterea cererii şi obligarea lichidatorului judiciar la plata sumei de 184.732,8 lei sumă ce urmează a fi suportată de acesta.

S-au invocat în drept prevederile art.22 alin.3 şi 4 din Lg.85/2006 şi art.998-999 Codul civil din 1864

În dovedirea cererii a depus la dosar: extras de pe site-ul Tribunalului Călăraşi privind dosarul de faliment nr.592/116/2009 privitor cu debitoarea S.C.”3 M C.” SRL, contractul de antrepriză încheiat în data de 20.03.2007 încheiat între S.C.”3 M C.” SRL şi S.C.M. C. I. SRL, decizia comercială nr.267/19.05.2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială, extras de pe site-ul Î.C.C.J. privind dosarul nr.2404/116/2010 şi sentinţa civilă nr.752/2.05.2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr.2316/116/2011.

La data de 16.07.2014 pârâta CC INSOL SPRL –Filiala ……….. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea acţiunii pe cale de excepţie având în vedere că acţiunea nu a fost legal timbrată deci trebuie respinsă ca netimbrată, tot pe cale de excepţie s-a solicitat să fie respinsă drept inadmisibilă în conformitate cu prevederile art.194 lit.d Cod procedură civilă în raport de temeiul de drept invocat având în vedere că dispoziţiile indicate de reclamantă art.998-999 Cod civil sunt şi erau abrogate la data introducerii cererii astfel că temeiul de drept nu putea fi indicat decât în raport de actualul Cod civil.

Mai arată că temeiul de drept indicat art.22 alin.3 şi 4 din legea insolvenţei prevede în prima teză şi conform alin.3 neîndeplinirea de către administratorul judiciar a atribuţiilor fixate fie de legiuitor conform legii de organizare sau de judecătorul sindic, care au fost aduse la îndeplinire, neînregistrându-se abateri în acest sens.

În legătură cu alin.4 al textului arată că prejudiciul de care se face vorbire nu este dovedit şi nici nu există dovada că lichidatorul judiciar în cadrul procedurii falimentul a procedat în detrimentul reclamantei, cu intenţia de a o păgubi.

Mai arată că solicită respingerea acţiunii întrucât nu este dovedită vinovăţia sa, că a acţionat cu intenţie în vederea cauzării de prejudicii vreunui creditor şi consideră că pentru a fi antrenată răspunderea delictuală este necesar a se indica temeiul de drept, motivaţia în fapt dar şi momentul la care s-a născut dreptul reclamantei la dezdăunare. Consideră că raportat la momentul la care face referire reclamanta a intervenit prescripţia dreptului la acţiune, raportat şi la obiectul cererii, în sensul că procedura insolvenţei este deschisă din anul 2009 iar creanţa a fost constatată de către instanţă după un întreg şir de contestaţii, soluţionate cu stabilirea creanţei pe care o indică reclamanta, drept valoare a prejudiciului.

Atât timp cât se solicită tragerea la răspundere pentru cauzarea unor prejudicii pentru o faptă care ar consta în neglijenţă sau pasivitate a lichidatorului judiciar, ar fi fost necesar a fi fixat în timp momentul la care s-a produs paguba, ori în cauză se apreciază că acest moment este cel al numirii ca lichidator judiciar, astfel că a intervenit prescripţia dreptului de a mai solicita pe această cale obligarea la plata vreunei creanţe din cadrul procedurii insolvenţei.

Pe fondul cauzei pârâta arată că nu se face vinovată de nici o faptă care să atragă răspunderea sa delictuală, sens în care precizează conform art.1357 Cod procedură civilă că nu se poate reţine vinovăţia sa prin respectarea obligaţiei impuse de procedura insolvenţei întrucât şi-a îndeplinit atât obligaţiile legale cât şi cele impuse de către instanţă.

În ceea ce reprezintă împrejurările producerii presupusei fapte ilicite, consideră că atâta timp cât s-au pronunţat instanţe judecătoreşti asupra acţiunilor formulate de S.C.”3 M C.” SRL, respectiv în cauza ce a format obiectul dosarului 2404/116/2010 s-a pronunţat I.C.C.J. iar în cauza 2316/116/2011 Tribunalul Călăraşi a decis ca intervenită prescripţia dreptului de formulare a acţiunii, deci în situaţia în care instanţa de judecată a constatat prescripţia dreptului material la acţiune, o eventuală atacare a hotărârii nu ar fi determinat decât alte cheltuieli exagerate care să îngreuneze procedura. A considerat că prioritară era obţinerea disponibilului financiar din vânzarea activelor decât să avanseze fonduri băneşti pentru suportarea unor lungi procese care ar fi atras o tergiversare exacerbată, plăţi inutile şi nerespectarea termenelor procedurale.

A mai arătat că în cadrul procedurii insolvenţei ca urmare a valorificării activelor societăţii debitoare şi a distribuţiei sumelor încasate dacă unul dintre creditori care deţine o creanţă negarantată, se consideră prejudiciat, nu este culpa sa şi consideră că a făcut demersuri în vederea recuperării creanţelor însă până când se constată inadmisibilitatea sau prescripţia dreptului la acţiune, acestea fiind excepţii dirimante care atrag paralizarea acţiunilor pe viitor, eventualele demersuri ale pârâtei ar fi apărut inutile şi generau cheltuieli care nu puteau fi suportate, dată fiind situaţia financiară a societăţii debitoare.

La termenul din 6 august 2014 s-a dispus introducerea în cauză a asiguratorului O.  Călăraşi.

La data de 25.09.2014 intimata asigurator S.C.O. V. I. G. SA a depus întâmpinare  prin care a arătat că în absenţa depunerii la dosarul cauzei a unei poliţe de asigurare de răspundere civilă profesională încheiate cu pârâta a efectuat demersuri în sistemul informatic şi urma verificărilor a identificat poliţa de asigurare de răspundere civilă profesională seria G, nr……. emisă în data de 29.01.2014 cu valabilitate din 31.01.2014 până la 29.01.2015 însă având în vedere că prezenta cauză are în vedere hotărâri judecătoreşti pronunţate în perioada 2011-2012 în dosarul nr.2404/116/2010, respectiv dos.2316/116/2011 iar reclamanta apreciază că soluţiile date în aceste cauze au fost consecinţa administrării lor necorespunzătoare şi culpabile de către pârâtă solicită a se analiza şi a se lua act de faptul că intimata asigurator S.C.O. V. I. G. SA nu are răspundere pentru aspectele învederate de reclamanta creditoare, în acest sens fiind dispoziţiile art.7, pct.7.1, 7.2, 7.3 din condiţiile generale ale asigurării.

A depus la dosar copii de pe poliţa de asigurare de răspundere civilă profesională seria G, nr………. având valabilitate între O. Călăraşi şi CC INSOL SPRL – Filiala ………, condiţiile generale şi condiţiile specifice poliţei de asigurare.

La termenul din 25.09.2014 instanţa pus în discuţie, din oficiu, solicitarea şi depunerea la dosar de către pârâtă a tabelului definitiv consolidat al creanţelor din dosarul de faliment, să menţioneze în scris cât din creanţele creditorilor din tabel au fost acoperite, să depună copii de pe rapoartele de activitate în care să se fi făcut precizări cu privire la bunurile şi creanţele deţinute de debitoare şi cu privire la demersurile efectuate de lichidator pentru valorificarea bunurilor şi cu privire la recuperarea creanţelor debitoarei împotriva altor societăţi cât şi o copie de pe raportul prevăzut de art.59 din Lg.85/2006.

Reclamanta prin apărător a fost de acord cu probatoriul pus în discuţie de instanţă. 

La data de 16.10.2014 reclamanta S.C.B. SRL a depus la dosar un punct de vedere faţă de apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, prin care arată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu are susţinere solicitând respingerea acesteia deoarece art.194 lit.d NCod de procedură civilă prevede că cererea trebuie să cuprindă motivele de drept fără însă ca lipsa sau greşita lor indicare să atragă nulitatea sau inadmisibilitatea cererii, în art.196 NCPC fiind arătate explicit motivele de nulitate iar motivarea greşită în drept nu este printre acestea, mai mult chiar şi cele existente se pot îndrepta.

Mai arată că la momentul acţiunii defectuoase/omisiunii lichidatorului judiciar erau în vigoare dispoziţiile art.998-999 VCod civil iar conform art.6(6) din Lg.76/2012 în speţă prevederile NCC nu se aplică enumerându-se limitativ cazurile în care în noul cod civil retroactivează şi chiar dacă s-ar aplica noul cod de procedură civilă cererea nu ar putea fi nulă întrucât a fost motivată pe vechiul cod.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune arată că pârâta a încercat să ducă în eroare instanţa susţinând că procedura insolvenţei a fost deschisă în anul 2009 deoarece dreptul reclamantei nu se naşte la data deschiderii procedurii ci la data producerii prejudiciului prin faptele/omisiunile lichidatorului această dată fiind cea la care aceste prejudicii au devenit certe. Pentru dosarul nr.2404/116/2010 dreptul reclamantei s-a născut la data de 9.04.2014 iar pentru dosarul nr.2316/116/2011 dreptul s-a născut la data de 2.05.2012. Reclamanta a formulat acţiunea şi a transmis-o pe rolul instanţelor de judecată la data de 9.06.2014 fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 10.06.2014 adică în interiorul termenelor de prescripţie.

S-a mai arătat că pârâta a susţinut că a făcut demersurile necesare în vederea recuperării creanţelor însă le-a făcut în mod defectuos şi neprofesional, într-un caz acţionând cu întârziere iar în celălalt caz s-a adresat instanţei necompetente, deci lichidatorul a făcut demersuri greşite ce îi atrag culpa profesională, instanţele judecătoreşti nepronunţându-se pe fondul cauzelor ci pe excepţii ce provin din culpa profesională a pârâtei CC INSOL SPRL Filiala ………..

La data de 15.10.2014 pârâta CC INSOL SPRL Filiala ……… a depus răspuns la întâmpinarea formulată de asiguratorul O. V. I. G. arătând că articolul invocat de asigurator nu priveşte asigurarea de răspundere civilă profesională a practicienilor în insolvenţă conform obiectului dosarului ce se judecă, aceasta invocând art.7, pct.7.1, 7.2, 7.3 din condiţiile generale ale asigurării ca şi perioadă de începere a perioadei de asigurare şi de încetare a acesteia. În conformitate cu dispoziţiile art.4 pct.1 din asigurarea de răspundere civilă profesională a practicienilor în insolvenţă se specifică destul de clar condiţiile pe care asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru pretenţiile formulate în legătură cu:

„(i)prejudicii ce decurg din nerespectarea de către din nerespectarea de către asigurat a hotărârilor luate de adunarea creditorilor în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi din nerespectarea hotărârilor judecătorului sindic,

(ii) prejudicii ce decurg din depăşirea atribuţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic;

(iii) prejudicii ce decurg din nerespectarea ordini de preferinţă a creditorilor;

(iv) prejudiciile ce decurg din nerespectarea dispoziţiilor privitoare la vânzarea bunurilor companiei administrate, reorganizate sau lichidate;

(v) prejudicii constând în diferenţa dintre preţul de vânzare obţinut de lichidator pentru bunurile companiei administrate, reorganizate sau lichidate şi un preţ mai bun care s-ar fi putut obţine;

(vi) prejudicii ce decurg din neîndeplinirea obiectivelor propuse prin planul de reorganizare sau lichidare;

(vii) prejudicii cauzate de asigurat în legătură cu serviciile profesionale oferite de asigurat companiei administrate, reorganizate sau lichidate, cum ar fi de exemplu: servicii de consultanţă contabilă, financiară, juridică etc”..

Faţă de cele menţionate apreciază că poliţa de asigurare poate fi reţinută în cauză urmând ca în funcţie de soluţia ce se va pronunţa asiguratorul O. V. I. G. să respecte condiţiile, conform poliţei de asigurare încheiate.

La data de 15.10.2014 pârâta a depus la dosar note scrise cuprinzând precizările care i-au fost solicitate din oficiu de către instanţă la care a anexat copii de pe rapoartele de activitate din 4.07.2012-18.10.2012, din 17.08.2011-17.11.2011, din 28.09.2010-16.11.2010, din 25.08.2010-28.09.2010, din 17.11.2011-9.02.2011, din 14.03.2012-4.07.201, din 18.10.2012-24.01.2013, din 18.04.2013-23.05.2013, din 13.06.2013-19.09.2013, raportul prevăzut art.59 din Lg.85/2006, tabelul definitiv consolidat şi copii de pe poliţele de asigurare încheiate începând cu anul 2010 şi până în 2014 între pârâta CC INSOL SPRL Filiala ………. şi S.C.A. A..

La termenul din 16.10.2014 apărătorul reclamantei a solicitat introducerea în cauză a asiguratorului S.C.A. A. SA având în vedere poliţele de asigurare depuse de pârâtă din care rezultă că în perioada 2010-2013 inclusiv pârâta a avut asigurarea încheiată cu această societate, cerere ce a fost admisă de instanţă.

La termenul din 6 noiembrie 2014 intimata asigurator O. V. I. G. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât nu există o identitate dintre părţile în litigiu şi subiectul raportului juridic care este dedus judecăţii cauzei deoarece această societate de asigurări nu are răspundere în calitate de asigurator pentru aspectele învederate de către reclamantă având în vedere că poliţa de asigurare existentă la dosarul cauzei are în vedere perioada dintre 30.01.2014 până la 29.01.2015 iar prejudiciul are în vedere soluţii pronunţate în perioada 2011-2012, deci anterioare contractului de asigurare.

La data de 18.11.2014 reclamanta S.C.B. SRL a depus la dosar note scrise  cu privire la excepţia invocată de asiguratorul O. V. I. G. SA şi a solicitat respingerea acestei excepţii pentru următoarele motive:

Cu privire la culpa pârâtei s-a referit strict la dosarul nr.2404/116/2010 unde CC INSOL SPRL nu a ţinut seama de clauza compromisorie şi a îndreptat acţiunea către Tribunalul Călăraşi şi nu către instanţa arbitrală desemnată de părţi prin contractul dintre acestea. Solicită a se observa că momentul emiterii deciziei ÎCCJ în recurs adică data de 9.04.2014 se află în interiorul perioadei asigurate de către asiguratorul S.C.O. V. I. G. SA, această dată marcând momentul la care prejudiciul a devenit cert.

Mai arată că având în vedere că cererea de despăgubire a fost formulată împotriva pârâtei între datele de 30.01.2014 şi 29.01.2015 şi a fost adusă la cunoştinţa intimatei în aceeaşi perioadă solicită respingerea excepţiei invocate.

Pe fondul cauzei arată că practic trebuie să fie determinat momentul care dă naştere obligaţiei asiguratorului S.C.O. V. I. G. SA la plata despăgubirii către pârâtă: data acţiunii defectuoase a pârâtei, data anulării sentinţei de fond, data deciziei dată în apel sau data respingerii recursului iar răspunsul la aceste întrebări reiese chiar din condiţiile de asigurare, acte semnate între pârâta asigurată CC INSOL SPRL şi intimata asigurator S.C.O. V. I. G. SA.

Mai arată că termenul general de prescripţie de 3 ani care curge împotriva reclamantei şi în beneficiul pârâtei a început să curgă de la data la care prejudiciul produs a devenit cert respectiv la 02.05.2012 pentru cel provenit din dosarul nr.2316/116/2011 şi 09.04.2014 pentru cel provenit din dosarul nr.2404/116/2010.

În subsidiar a arătat că, în cazul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei S.C.O. V. I. G. SA urmează ca în ambele situaţii, calitatea procesuală pasivă secundară să revină intimatei asigurator A. A. SA.

La data de 19.11.2014 intimatul asigurator S.C.O. V. I. G. SA a depus note scrise prin care a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  invocate oral la termenul din 6.11.2014 arătând că reclamanta nu a făcut dovada identităţii între S.C.O. V. I. G. SA, în calitate de chemat în garanţie şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, solicitând a se observa că intimata a depus poliţa de asigurare de răspundere civilă profesională seria G cu nr……….. emisă în data de 29.01.2014 cu valabilitate din 30.01.2014 până la 29.01.2015 iar cererea de face obiectul prezentei cauze are în vedere hotărâri judecătoreşti pronunţate în perioada 2011-2012 în dosarul nr.2404/116/2010, respectiv 2316/116/2011 deci asiguratorul nu poate avea răspundere pentru aspectele învederate de reclamanta creditoare. De asemenea pârâta a depus la dosar poliţele de asigurare emise în 29.01.2014, 28.01.2011, 27.01.2012, respectiv 23.01.2013 încheiate cu A. A. R. SA. 

La termenul din 20.11.2014 intimata asigurator A. SA a invocat oral excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive menţionând că în condiţiile contractuale încheiate cu pârâta este specificat clar că data la care o cerere de despăgubire este adusă la cunoştinţa asiguratorului trebuie să fie în perioada asigurată şi cum acţiunea reclamantei a fost introdusă în 2014, an în care nu mai are încheiat contract de asigurare cu pârâta rezultă că nu poate fi atrasă în proces în calitate de pârâtă.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:

Pârâta CC INSOL SPRL – Filiala ……… a fost desemnată administrator judiciar al debitoarei S.C.”3 M C.” SRL prin sentinţa civilă nr.205/F/5.05.2009 a Tribunalului Călăraşi prin care s-a luat act de renunţarea debitoarei la judecata contestaţiei depuse împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditoarea D.G.F.P.Călăraşi –prin Administraţia Finanţelor Publice Olteniţa, fiind admisă cererea formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi –prin Administraţia Finanţelor Publice Olteniţa împotriva debitoarei S.C.3 M C. SRL şi  în baza art.33 alin.6 din Lg.85/2006 dispunându-se deschiderea procedurii generale de insolvenţă  prevăzută de Lg.85/2006 împotriva acestei debitoare.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr.21/F/19.01.2010 s-a dispus intrarea în faliment a aceleiaşi debitoare, dizolvarea sa şi a fost desemnată pârâta în calitate de lichidator judiciar provizoriu; prin aceeaşi sentinţă s-a stabilit ca termenul maxim de predare a gestiunii de la debitoare şi administratorul judiciar către lichidatorul judiciar desemnat să fie data de 29.01.2010.

Potrivit art.20 (1) lit.e şi art.25 lit.g din Lg.85/2006 printre atribuţiile stabilite de lege administratorul/lichidatorul judiciar se numără cea de: „urmărire a încasării creanţelor din averea debitorului rezultate din transferul de bunuri sau sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanţelor, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi”.

În cauza de faţă s-a susţinut de către reclamanta B. SRL în calitate de creditor chirografar al debitoarei S.C.”3M C.” SRL înscris în tabelul definitiv consolidat al creanţelor cu o creanţă în sumă de 184.732,8 lei că pârâta CC INSOL SPRL în calitate de lichidator – desemnat şi confirmat de adunarea creditorilor şi-a exercitat cu gravă neglijenţă atribuţia legală de a formula şi susţine cele două acţiuni în pretenţii ce au format obiectul următoarelor dosare:

 - dos.2404/116/2010 al Tribunalului Călăraşi format pentru recuperarea sumei de 115.198,49 lei provenind din contractul de antrepriză încheiat între S.C.”3M C.” SRL şi S.C.M. C. I. SRL la 24.08.2006.

- dos.2316/116/2011 al Tribunalului Călăraşi format pentru recuperarea sumei de 796.716,47 lei provenind din contractul de antrepriză încheiat de S.C.”3M C.” SRL şi S.C.M. C. I. SRL la 20.03.2007.

Culpa gravă a pârâtei a fost susţinută de reclamantă prin prisma soluţiilor primite în cele două cauze care nu s-au soluţionat pe fond ci au fost respinse pe excepţie (în primul admiţându-se excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti prin decizia 267/19.05.2011 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă irevocabilă prin decizia Î.C.C.J. din 9.04.2014, iar în cel de-al doilea admiţându-se prin sentinţa civilă nr.752/2.05.2012 a Tribunalului Călăraşi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, această din urmă sentinţă rămânând definitivă în această formă prin neapelare şi ca urmare a perimării cererii de revizuire formulată împotriva acesteia).

Reclamanta a apreciat că administrarea necorespunzătoare a celor două dosare i-a cauzat un prejudiciu prin nerecuperarea creanţei cu care a fost înscrisă în tabelul creditorilor deoarece totalizând sumele ce reprezentau pretenţiile din cele două dosare ar fi rezultat valoarea de 911.916,96 lei, sumă ce ar fi putut acoperi nu numai creanţa sa cât şi pe cea a altor creditori din dosar şi că pierderea proceselor s-a datorat faptului că pârâta a acţionat cu neglijenţă şi că, fiind profesionist, trebuia să cunoască toate aspectele legale de cele două dosare mai ales că acestea nici nu prezentau o complexitate deosebită.

Prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat introducerea în cauză şi a asiguratorului ce va rezulta din poliţa de asigurare de răspundere obligatorie deţinută de pârâtă.

Pârâta a precizat prin întâmpinare că are încheiată poliţia de asigurare cu S.C.O. seria G, nr……… cu valabilitate din 30.01.2014 şi până la 29.01.2015 şi că anterior acestei perioade mai precis între anii 2010-2013 inclusiv a avut poliţe de asigurare de răspundere profesională încheiate cu S.C.A. SA.

Cele două societăţi de asigurare S.C.O. SA şi S.C.A. SA au fost introduse în cauză ca urmare a solicitării reclamantei de a le fi opozabilă hotărârea pronunţată însă nu au deţinut calitatea de pârâte în prezenta cauză deoarece reclamanta nu a solicitat obligarea acestora în solidar cu pârâta CC INSOL SPRL la plata daunelor pretinse, iar pârâta nu a formulat cerere de chemare în garanţie a acestora astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de cele două societăţi de asigurare este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

Raportat la momentul precizat de reclamantă ca fiind cel al producerii prejudiciului în patrimoniul său respectiv cel al rămânerii definitive a sentinţei civile nr.752/2012 a Tribunalului Călăraşi şi al pronunţării Î.C.C.J. în recursul declarat împotriva deciziei nr.267/2011 a Curţii de Apel Bucureşti respectiv 2012 şi 2014 instanţa apreciază că se impune a fi calificat, conform art.22 din Codul de procedură civilă, temeiul juridic al prezentei acţiuni ca fiind art.1357 şi următoarele din Codul civil actual şi aceasta deoarece s-a precizat că faptele prejudiciabile au fost săvârşite de pârâtă după întrarea acestui cod în vigoare devenind aplicabil art.6(5) din acesta care prevede că: „Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare”.

Având în vedere incidenţa Noului Cod civil instanţa apreciază că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei invocată de pârâta CC INSOL SPRL – Filiala …….. este neîntemeiată deoarece, potrivit art.2517, termenul general de prescripţie este de trei ani iar acesta înceapă să curgă de la data când păgubitul (adică reclamanta) a cunoscut paguba şi cel care răspunde de ea (art.2528 Cod civil)  aceste momente fiind în iulie 2012 şi respectiv în aprilie 2014 deci acţiunea introdusă la 10.06.2014 a fost formulată în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani.

Urmează a fi înlăturată susţinerea pârâtei în sensul că termenul de prescripţie de trei ani a început să curgă de la data numirii sale ca lichidator respectiv în anul 2010 deoarece nu la acest moment a fost produs prejudiciul pretins de reclamantă şi a cărui reparare a solicitat-o ci momentul respectiv este cel la care prejudiciul a devenit cert, respectiv cel al rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarele menţionate în acţiune.

Pe fondul cauzei tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art.22(3)(4) din Lg.85/2006 judecătorul sindic poate sancţiona administratorul judiciar cu amendă judiciară în cazul în care acesta din culpă sau cu rea credinţă nu îşi îndeplineşte sau îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic, iar în cazul în care prin fapta sa administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu el va putea fi obligat la acoperirea acestuia.

Această normă juridică face trimitere implicită la toate elementele răspunderii civile delictuale de drept comun respectiv: prejudiciu, faptă ilicită, legătura de cauzalitate şi vinovăţie – sub forma culpei sau relei credinţe.

Acţiunea reclamantei pentru plata despăgubirilor egale cu creanţa sa rămasă nerecuperată în dosarul de faliment privind-o pe debitoarea S.C.”3M C.” SRL presupune probarea în instanţă a tuturor elementelor – condiţii ale răspunderii civile delictuale.

În conformitate cu dispoziţiile art.1349 Noul Cod civil referitor la răspunderea delictuală „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Potrivit art.16 Noul Cod Civil există două modalităţi ale vinovăţiei: intenţia şi culpa (în sensul neglijenţa).

Se consideră că o faptă delictuală a fost săvârşită cu intenţie atunci când „autorul prevede rezultatul faptei sale şi fie urmăreşte producerea lui prin intermediul faptei, fie, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat”.(art.16 alin.3 Noul Cod civil).

Se consideră a fi în culpă cel care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce (imprudenţa), fie nu prevede rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă (neglijenţa).

Culpa este gravă atunci când autorul a acţionat cu o neglijenţă sau imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese”. Criteriile după care se apreciază deci vinovăţia sunt prudenţa şi diligenţa pe care un proprietar le-ar manifesta în administrarea bunurilor sale, cu excepţia cazului în care legea prevede altfel (art.1480 alin.1 NCC).

Modelul de referinţă la care trebuie raportată vinovăţia este cel al omului prudent şi diligent, deşi în doctrina recentă a fost propus şi etalonul omului raţional. Excesul de prudenţă şi diligenţă poate conduce la blocarea procesului decizional, la teama asumării de riscuri – în timp ce omul raţional este prudent şi diligent, însă totodată conştient de faptul că nu poţi fi niciodată sută la sută asigurat cu privire la rezultatul unei acţiuni.

Ţinând cont de faptul că lichidatorul judiciar este cel mai adesea în mijlocul unor interese aflate în conflict şi că activitatea acestuia este supusă unui dublu control din partea creditorilor şi din partea judecătorului sindic, atragerea răspunderii acestuia chiar şi pentru culpa cea mai uşoară apare ca o măsură exagerată şi injustă. 

Această interpretare este raţională şi prin corelare cu art.1480 alin.2 din Codul civil care prevede că „În cazul unor obligaţii inerente unei activităţi profesionale diligenţa se apreciază ţinând seama de natura activităţii exercitate”.

Codul civil prevede totodată că atunci când o persoană acţionează cu permisiunea legii sau atunci când îşi exercită drepturile în limitele lor nu răspund pentru prejudiciile suferite de terţi ca urmare a acestor fapte.

Cu  privire la acţiunile promovate de lichidatorul judiciar al debitoarei  S.C.”3M C.” SRL este evident că au fost formulate după ce pârâta a intrat în posesia documentelor relevante care i-au fost puse la dispoziţie de către administratorul special al debitoarei şi în baza informaţiilor furnizate de acesta, iar din dosarul ataşat prezentei cauze (2316/116/2011) rezultă că informaţiile respective au fost insuficiente, imprecise şi inexacte întrucât pretenţiile au fost solicitate în baza unei facturi emise la peste un an de la finalizarea lucrărilor contractate şi de la încetarea contractului dintre părţi, situaţie în care excepţia prescripţiei invocată de pârâtă prin acţiune a fost apreciată întemeiată şi deci admisă de instanţă pentru acest motiv, reprezentantei reclamante neputându-i-se reţine nici o culpă cu privire  la modul de întocmire al documentelor de către debitoare anterior deschiderii procedurii iar acest mod defectuos de lucru a condus la respingerea pretenţiilor solicitate, ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei.

Nici în cauza ce a format obiectul dosarului 2404/116/2010 nu poate fi reţinută culpa gravă pretinsă de reclamantă pârâtei respectiv al neinterpretării corecte a unor dispoziţii contractuale şi legale (ignorarea clauzei compromisorii care a determinat investirea greşită a instanţei judecătoreşti în locul celei arbitrale) întrucât chiar dacă pârâta este un profesionist în domeniul dreptului (în materia insolvenţei) totuşi nu trebuie ignorat faptul că opinia juridică cu privire la inadmisibilitatea acţiunii sale nu a fost una unanimă ci împărţită din moment ce judecătorul primei instanţe a apreciat că nu se impune admiterea excepţiei necompetenţei generale deoarece clauza compromisorie este lovită de nulitate şi nu poate fi aplicată, în timp ce instanţa de apel şi recurs au împărtăşit o opinie contrară, fapt care conduce la ideea că pârâta, în limita unor competenţe profesionale normale, a acţionat cu prudenţă şi diligenţa omului raţional care nu poate fi niciodată absolut sigur cu privire la rezultatul demersului său judiciar din cauza unor situaţii de practică neunitară şi unor interpretări diferite a normelor de drept.

În noua reglementare a Legii insolvenţei (86/2014) este stipulat expres faptul că administratorul judiciar nu va putea fi tras la răspundere civilă, administrativă şi disciplinară pentru măsurile adoptate în cursul procedurii, când a acţionat cu bună credinţă, în cadrul procedurii, în baza informaţiilor disponibile.

Chiar dacă această dispoziţie legală nu este aplicabilă şi speţei de faţă tribunalul reţine că în cauză reclamanta a făcut dovada doar a prejudiciului suferit prin nerecuperarea creanţei sale în cadrul dosarului de faliment nu şi a celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei chemate în judecată, respectiv fapta prejudiciabilă, vinovăţia şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu astfel încât acţiunea formulată de reclamanta B. SRL împotriva pârâtei CC INSOL SPRL Filiala …….. urmează a se respinge ca neîntemeiată. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei invocată de pârâta CC INSOL SPRL.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatele asigurator O. V. I. G. SA şi A. SA.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta B. SRL împotriva pârâtei CC INSOL SPRL Filiala …………...

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2014.

Domenii speta

Spete similare