Pretenţii

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MOTRU

Pretenţii

Pretenţii. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la protecţia mediului. Calitate procesuală pasivă prin raportare  la condiţiile cerute de art. 52 alin. 3 şi 56 lit. k din Legea 85/2003

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe  sub nr. dosar …./263/2013,  reclamanţii V. C. şi V. I. au chemat în judecată pârâtele SC C. E. O. SA,  Sucursala D. M. T. – J. şi M.M., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa  să se dispună obligarea pârâtelor  la plata contravalorii  lucrărilor de reparaţii  la imobilul casă de locuit, precum şi obligarea pârâtelor la  plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii  imobilului casă de locuit  situat în com. S., sat. Ţ., Jud. Gorj, care a fost afectat de lucrările miniere de subteran de la M. H., datorită nerespectării pilierului de siguranţă al satului Ţ..

Că, în sensul art. 998 Cod civil (art. 1349 Noul Cod civil) ,,orice  faptă a omului care  cauzează altuia  prejudiciu  obligă pe acela  din a cărui greşeală  s-a ocazionat  a-l repara”, iar potrivit  art. 999 Cod civil ,,omul  este responsabil nu numai  pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar şi de acela cauzat  prin neglijenţa  sau  imprudenţa sa”.

Că, potrivit prevederilor art. 1381 alin.1 noul Cod civil ,,orice prejudiciu dă dreptul la  reparaţie” iar potrivit  art. 1381 alin. 2 ,,dreptul la reparaţie  se naşte din  ziua cauzării prejudiciului  chiar dacă acest drept  nu poate fi valorificat imediat”.

Că, în acelaşi timp, potrivit 1382 Cod civil ,,cei care răspuns pentru o faptă prejudiciabilă  sunt ţinuţi solidar la reparaţie  faţă de cel prejudiciat”.

În drept, cererea a fost întemeiată pe  dispoziţiile art. 998-999 Cod civil din 1864, art. 1073, 1381 alin.1 şi 2  şi art. 1382 Cod civil.

În dovedire, reclamanţii au depus la dosar înscrisuri şi au solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi a probei cu expertiză tehnică  de specialitate, probe încuviinţate de instanţă.

Legal citată pârâta SC  C. E. O. SA – S. D. M. T.-J.  prin pârâta M. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu motivarea că obiectivul minier din zonă a  încetat  anterior intrării în vigoare a Legii 85/2003 – Legea minelor, astfel că în cauză sunt aplicabile  dispoziţiile art. 52 alin. 3 din această lege  potrivit căruia, închiderea minelor şi refacerea mediului în cazul minelor închise anterior apariţiei acestei legi revine în sarcina ministerului de resort,  prin direcţiile de specialitate. Pârâtele au invocat totodată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, susţinând că mina H. a fost  închisă în anul 1999, iar titlul de proprietate nr.0026267 este din anul 2006, iar până în anul 2013 (dată anterioară introducerii acţiunii în instanţă, reclamantul nu a făcut sesizări cu privire la degradarea locuinţei.

În concluzie, au solicitat pârâtele admiterea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii faţă de acestea, ca neîntemeiată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 alin. 2 C.proc. civ.

La data de 20.12.2013, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de pârâte prin întâmpinare.

La termenul de judecată din 31.01.2014 reclamanţii, prin apărător, au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a M. E., cerere încuviinţată de instanţă prin încheierea de şedinţă din 31.01.2014 (fila 49).

Pârâtul M. E. a formulat întâmpinare (filele 63-66). Pe cale de excepţie a invocat pârâtul, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive arătând că, titular al obligaţiei de formează conţinutul raportului material deduse judecăţii nu revine M. E., iar atribuţiile acestei instituţii sunt prevăzute de HG 47/2013.

Pe fondul cauzei, a arătat pârâtul că exploatarea resurselor prin lucrări miniere de subteran nu se realizează de M. E., iar lucrările de închidere şi ecologizare nu au început la M. H., nefiind executate lucrări care să aducă prejudicii vreunei persoane.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri,  proba testimonială şi proba cu expertiza tehnică specialitatea geologie şi construcţii. Prin încheierea din 21.03.2014 au fost numiţi expert geolog O. A. şi expert specialitatea construcţii D. N.. Asupra rapoartelor de expertiză s-au formulat obiecţiuni, încuviinţate parţial de instanţă, răspunsul expertului D. N. fiind ataşat la dosar.

De asemenea, în cauză au fost ascultaţi martorii G. G. şi C. G..

 Părţile au depus la dosarul cauzei înscrisuri şi practică judiciară.

Atât reclamanţii cât şi pârâtele au formulat concluzii scrise.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:

Potrivit art. 248 C.proc.civ. instanţa se va pronunţa cu precădere asupra excepţiilor invocate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta SCEO SA – S. D.M. T.-J. prin M. M..

Analiza excepţiilor invocate presupune mai întâi stabilirea ordinii de soluţionare cu respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ.

În acest sens instanţa reţine că, mai întâi trebuie analizate excepţiile referitoare la calitatea procesuală pasivă deoarece astfel sunt întrunite cerinţele art. 248 alin. 2 C.proc.civ. în sensul că, excepţia calităţii procesuale produce efecte substanţial mai importante faţă de excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SCEO SA – S. D. M.T.-J. prin M. M., instanţa reţine că pârâta a invocat excepţia motivând lipsa calităţii procesuale pasive pe dispoziţiile art. 52 alin. 3 şi 56 lit. k din Legea 85/2003, arătând totodată că, activitatea minieră la M. H. a fost oprită anterior intrării în vigoare la Legii 85/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. 3 din Legea 85/2003 închiderea minelor şi refacerea mediului se face de către ministerul de resort prin direcţiile de specialitate, cu fonduri bugetare, în cazul în care mina sau cariera a fost închisă înainte de intrarea în vigoare a Legii 85/2003 şi pentru exploatarea respectivă nu a existat emisă o licenţă de exploatare.

Aşadar, analiza acestei excepţii presupune verificarea îndeplinirii celor două condiţii cumulative prevăzute de acest text de lege şi reluate de art. 56 lit. k din Legea 85/2003: închiderea mineri să se realizeze înainte de intrarea în vigoare a Legii 85/2003 şi inexistenţa unei licenţe de exploatare.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 C.proc.civ. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii.

Teza a II-a a acestui articol stabileşte că, existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Teza a II-a, element de noutate faţă de Codul de procedură civilă din 1865, tinde să înlăture posibilitatea ca judecătorul să verifice, în prealabil, existenţa dreptului subiectiv şi, deci, a calităţii procesuale, fără să analizeze existenţa sau inexistenţa drepturilor afirmate de reclamant, respectiv existenţa sau inexistenţa obligaţiilor ce ar putea să cadă în sarcina pârâtului. Astfel, legiuitorul a precizat expres că existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate, constituie o chestiune de fond, care, desigur, nu se examinează prin intermediul unei excepţii, chiar unite cu fondul, întrucât excepţia, deşi unită cu fondul, îşi păstrează caracterul său prealabil. Altfel spus, întinderea drepturilor şi obligaţiilor este o chestiune de fond ce presupune analiza întregului material probator administrat într-o cauză.

În acelaşi timp instanţa reţine că, în cauza de faţă pârâta SCEO SA – S. D. M. T.-J. prin M. M. invocă dispoziţiile unui text de lege, dispoziţii ce trebuie însă verificate în aplicarea lor prin raportare la probele administrate.

De asemenea, instanţa reţine şi faptul că, aceiaşi lege, Legea 85/2003, stabileşte obligativitatea operatorului minier, titular al licenţei, de a răspunde potrivit regulilor răspunderii civile extracontractuale, de repararea prejudiciilor cauzate altor persoane fizice sau juridice.

În stabilirea situaţiei de fapt şi a dreptului aplicabil sunt necesare analize ale întregului material probator, analiză pe fond, ceea ce exclude admiterea excepţiei invocate.

Faţă de considerentele arătate mai sus, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SCEO SA – S. D. M. T.-J.prin M. M..

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M. E..

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul M. E. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive arătând că, potrivit dispoziţiilor art. 2 şi 3 din HG 47/2013, funcţiile şi atribuţiile ministerului sunt strict prevăzute, iar printre acestea nu se numără şi obligaţia de a repara prejudiciile ocazionate de lucrările miniere.

A mai arătat în susţinerea excepţiei pârâtul că, lucrările de închidere şi ecologizare nu au început, fiind elaborat doar un proiect tehnic şi că, potrivit legii minelor, ministerul are doar responsabilitatea închiderii şi ecologizării obiectivelor miniere aprobate prin hotărâre de guvern.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 C.proc.civ. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii.

Aşa cum s-a arătat deja, teza a II-a a acestui articol stabileşte că, existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Şi în cazul pârâtului M. E.pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a dreptului aplicabil sunt necesare analize ale întregului material probator, analiză pe fond, ceea ce exclude admiterea excepţiei invocate fiind aplicabilă în totalitate motivarea avută în vedere la stabilirea calităţii procesuale pasive a pârâtei SCEO SA – S. D. M. T-J. prin M. M..

Faţă de considerentele arătate mai sus, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M. E..

Asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâta SCEO SA – S. D. M. T.-J. prin M. M., instanţa arată, mai întâi că, pârâta şi-a motivat excepţia pe faptul că M.H. a fost închisă în anul 1999 conform HG 1846/2004, iar titlul de proprietate depus la dosar de reclamanţi a fost emis în anul 2006. De asemenea, pârâta a arătat că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanţii nu au făcut sesizări cu privire la existenţa unor degradări ale locuinţei.

Din probele administrate în cauză rezultă că, degradarea terenului şi a casei a început din perioada în care se desfăşurau lucrările miniere dar nu a avut loc instantaneu ci s-a produs, s-a perpetuat şi s-a accentuat în timp, degradarea fiind permanentă şi de actualitate. Astfel, în raportul de expertiză tehnică specialitatea geologie, se menţionează că fenomenele de destabilizare datorate influenţei albiilor de scufundare ale abatajelor, pot influenţa şi pe viitor siguranţa construcţiei.

În aceste condiţii instanţa apreciază că este vorba despre efecte continue asupra imobilului casă de locuit astfel că acţiunea promovată la data de 07.10.2013 este formulată în termenul general de prescripţie de 3 ani - prev. de art. 3 alin. 1 din Decret 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (dispoziţiile legale aplicabile  cauzei  de faţă  conform  dispoziţiile  art. 201 din  Legea  71/2011 pentru  punerea  în aplicare a Legii  nr. 287/2009 privind  Codul  civil  şi  ale  art. 6 alin. 4  din  Codul  civil, potrivit cărora  prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării  în vigoare a  codului sunt si rămân  supuse  dispoziţiilor legale care le-au  instituit).

Având în vedere aceste considerente, instanţa va aprecia ca neîntemeiată excepţia prescripţie dreptului la acţiune  invocată de pârâte,  urmând să o respingă.

Asupra fondului cauzei:

Din cuprinsul raportului de expertiză în construcţii efectuat în cauză (filele 108-112) rezultă că imobilul casă de locuit proprietatea reclamanţilor, imobil al căror dimensiuni sunt menţionate în cuprinsul raportului de expertiză, are structura de rezistenţă deformată şi fisurată în păienjeniş, tavane înclinate, anexă desprinsă de locuinţă, beci şi pardoseală din beton spartă şi bombată, indiciu important care arată că terenul de fundare se mişcă şi prezintă deformaţii în subsol.

Raportul de expertiză tehnică geologică, întocmit de expert O. A., stabileşte că singura cauză a degradării imobilului este exclusiv factorul antropic, lucrări miniere de subteran desfăşurate în zonă de M. H., albiile de scufundare a copertei abatajelor ducând la modificări esenţiale în geomorfologia preexistentă a terenului de suprafaţă şi în regimul hidrodinamic subteran.

S-a mai reţinut în cuprinsul raportului de expertiză că, urmare a extragerii lignitului şi scufundării copertelor abatajelor, în spaţiul rămas după exploatare a fost ruptă continuitatea de stratificaţie în versant, modificând modul de acţiune a factorilor naturali, a curgerilor subterane care s-au propagat pe alte căi decât cele normale.

În aceste condiţii şi având în vedere specialităţile pentru care sunt calificaţi experţii, instanţa apreciază că ,prin cele două rapoarte de expertize, s-a stabilit, fără putinţă de tăgadă, faptul că lucrările miniere de subteran din apropierea locuinţei reclamanţilor au influenţe negative asupra siguranţei imobilului casă de locuit, influenţe care îşi produc efectele şi pe viitor, atâta timp cât nu au fost efectuate lucrări de protecţie a casei ori de limitare a efectelor.

Concluziile rapoartelor de expertiză au fost confirmate şi de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Dezlegarea pricinii de faţă, prin raportare la situaţia de fapt expusă mai sus presupune şi stabilirea normelor legale aplicabile.

Instanţa arată că, din probele administrate în cauză rezultă, fără urmă de tăgadă, faptul că pentru exploatările aferente M. H. nu au fost emise licenţe de exploatare în temeiul dispoziţiilor art. 46 alin., 1 din Legea 61/1998 ori în temeiul dispoziţiilor Legii 85/2003.

Conform art. 37 alin. 5 din Legea 85/2003, titularul licenţei rămâne ţinut, potrivit regulilor răspunderii civile extracontractuale la repararea prejudiciilor cauzate altor persoane din culpa sa, prin activităţile miniere.

Instanţa apreciază că, textul de lege menţionat mai sus face referire expresă la „titularul licenţei” ceea ce presupune, în mod obligatoriu, ca, pentru a da eficienţă acestui text de lege, să existe o licenţă emisă, fie în temeiul Legii 61/1998, fie potrivit Legii 85/2003.

Neexistând o licenţă instanţa apreciază că, analiza angajării răspunderii civile trebuie să aibă în vedere răspunderea civilă delictuală, răspundere de drept comun. 

În acest sens, instanţa apreciază că trebuie să se aibă în vedere dispoziţiile art.  103  din Legea 71/2011, text de lege potrivit căruia răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, răspunderea civilă delictuală, este guvernată de legea în vigoare la momentul săvârşirii faptei ilicite, însă modurile de stingere a obligaţiilor născute din răspunderea civilă delictuală sunt supuse dispoziţiilor Codului civil, aşa cum stabileşte art. 118 din Legea 71/2011.

În aceste condiţii instanţa are a verifica aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 998 – 999 din Codul civil din 1864 dar şi a dispoziţiilor art. 1349 şi următoarele din Codul civil, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, la analiza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, afectarea terenului a fost una continuă. 

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin dispoziţiile art. 998 şi 999 din Codul civil din 1864 care constituie temeiul de drept comun pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale.

Din cuprinsul celor două articole rezultă că ,pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciu constând în intenţie, neglijenţă ori imprudenţă.

Pentru dezlegarea pricinii de faţă se impune analiza existenţei celor patru condiţii generale ale răspunderii, condiţii cumulative.

Din probatoriul administrat în prezenta cauză, rezultă fără putinţă de tăgadă existenţa unui prejudiciu, constând în efectul negativ suferit de reclamant ca urmare a lucrărilor miniere. Acest prejudiciu nu a fost reparat încă.

Cu privire la întinderea prejudiciului instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor 1385 alin. 1 Cod civil, prejudiciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel. Art. 1382 Cod civil stabileşte principiul răspunderii solidare arătând explicit faptul că cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la repararea pagubei.

În măsura în care este posibilă şi prezintă interes pentru cel prejudiciat, repararea în natură a prejudiciului, prin restabilirea situaţiei anterioare are prioritate faţă de repararea prin echivalent.

Întotdeauna prejudiciul se repară în integralitatea sa indiferent de forma de vinovăţie în cauză neputându-se reţine o culpă concurentă a pârâtului, culpă care să afecteze întinderea despăgubirilor. De altfel, nu poate fi reţinută o culpă concurentă a reclamanţilor întrucât, potrivit raportului de expertiză în specialitatea construcţii (fila 111, răspunsul la obiectivul 8) asupra imobilului casă de locuit s-a executat în regie proprie consolidări parţiale, fără eficienţă.

Faţă de acelaşi probatoriu administrat instanţa apreciază că se poate reţine o faptă ilicită în sensul dispoziţiilor art. 998 C.civ. din 1864, activitatea minieră desfăşurată încălcând dreptul subiectiv al reclamanţilor.

Activităţile miniere desfăşurate în zonă, manifestări exterioare au introdus în contextul relaţiilor sociale un factor nepermis prin care s-a încălcat norma dreptului obiectiv şi s-au adus prejudicii unui drept subiectiv.

De asemenea, în mod evident există un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu în sensul că activitatea minieră desfăşurată a provocat prejudiciul menţionat mai sus şi care constă în imposibilitatea reclamanţilor de a folosi potrivit destinaţiei imobilul casă de locuit ce le aparţine.

În ceea ce priveşte existenţa vinovăţiei se apreciază de instanţă că acţiunile pârâtei SCEO SA – S. D. M. T-J. prin M. M. sunt imputabile acesteia.

Referitor la această condiţie a răspunderii civile delictuale se mai reţine de instanţă aplicabilitatea dispoziţiilor OUG 195/2005 care completează în materie dispoziţiile art. 998 – 999 C.civ. din 1864.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 95 din acest act normativ răspunderea pentru prejudiciu adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, iar prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului trebuie să fie suportată de poluator potrivit principiului „poluatorul plăteşte”.

Art. 68 din acelaşi act normativ stabileşte în sarcina persoanelor fizice sau juridice ce desfăşoară activităţi pe terenuri obligaţia de a evita, de a preveni şi de a repara deteriorările aduse calităţii mediului geologic.

În acelaşi timp însă, stabilindu-se din probatoriul administrat că degradările aduse imobilului se datorează în mod exclusiv lucrărilor miniere desfăşurate de SCEO SA – S. D. M. T.-J. prin M. M., instanţa arată că este necesar a se verifica, prin prisma dispoziţiilor art. 52 alin. 3 din Legea 85/2003 dacă există o cauză legală de exonerare.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. 3 din Legea 85/2003 închiderea minelor şi refacerea mediului  în cazul minelor sau carierelor oprite înainte de intrarea în vigoare a Legii 85/2003 şi care nu fac obiectul unei licenţe, se realizează de către ministerul de resort.  Textul de lege menţionat introduce o cauză legală de exonerare de la răspunderea civilă delictuală sub condiţia îndeplinirii cerinţelor acestui text de lege.

În analiza acestui text de lege trebuie definiţi, mai întâi, termenii „închiderea minelor” şi „refacerea mediului”.

Potrivit dispoziţiilor art. 51 din Legea 85/2003, activitatea minieră de exploatare a unui zăcământ încetează când sunt îndeplinite cerinţele alineatului 1 al acestui text de lege, iar potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. 1 din acelaşi act normativ, iniţiativa de încetare aparţine titularului licenţei, activitatea minieră încetând prin decizia autorităţii competente.

Art. 52 alin. 2 din Legea 85/2003 stabileşte expres faptul că decizia de închidere a minei sau carierei aparţinând companiilor şi societăţilor naţionale miniere, trebuie aprobată de guvern. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 51 alin. 3 din Legea 85/2003, teza a II-a, text de lege care menţionează expres că pentru perimetrele concesionate companiilor si societăţilor naţionale miniere închiderea va fi aprobată in prealabil de ministerul de resort.

Interpretând textele de lege menţionate mai sus instanţa apreciază că, închiderea minei are loc la publicarea hotărârii de guvern sau unui act echivalent, act normativ care să prevadă expres faptul că mina este închisă.

Aşa fiind, instanţa apreciază că există o diferenţă majoră între momentul închiderii minei prin emiterea unui act normativ şi data încetării activităţii de exploatare efectivă. Astfel spus, încetarea exploatării efective este doar o parte din ceea ce înseamnă închiderea minei.

Referitor la termenul „refacerea mediului” instanţa arată, mai întâi că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din OUG 195/2005 mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei, sistemele naturale în interacţiune, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.

Din definiţia descrisă mai sus rezultă că, din mediu fac parte inclusiv imobilele casă de locuit, valori materiale care ţin de calitatea vieţii şi care influenţează bunăstarea şi sănătatea omului.

În aceste condiţii, în noţiunea de refacerea mediului intră inclusiv refacerea imobilelor casă de locuit afectate.

Continuând analiza dispoziţiilor art. 52 alin. 3 din Legea 85/2003 instanţa arată că, închiderea minelor şi refacerea mediului cade în sarcina ministerului de resort, pârâtul Ministerul Economiei, atunci când sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: închiderea minelor să se realizeze anterior intrării în vigoare a Legii 85/2003 şi lucrările miniere să nu facă obiectul unei licenţe.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că, închiderea M. H. s-a dispus prin HG 1846 din 28.10.2004, în timp ce Legea 85/2003 a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial (art. 68).

În aceste condiţii instanţa apreciază că nu este îndeplinită una din condiţiile prevăzute de art. 52 alin. 3 din Legea 85/2003 pentru a se antrena răspunderea ministerului de resort, pârâtul M. E..

Faţă de considerentele arătate mai sus, instanţa apreciază că poate fi angajată răspunderea civilă delictuală faţă de pârâta SCEO SA – S. D. M. T.-J. prin M. M. şi nu faţă de pârâtul M. E..

De asemenea, ţinând cont de dispoziţiile art. 1385 alin. 1 Cod civil instanţa apreciază că repararea prejudiciului creat reclamanţilor se poate realiza prin obligarea persoanei faţă de care se angajează răspunderea civilă delictuală la plata contravalorii reparaţiilor stabilite ca atare în cuprinsul raportului de expertiză specialitatea construcţii în sumă de 28790 lei.

Faţă de cele ce preced, va fi admisă cererea şi obligată pârâta SCEO SA – S. D. M. T-J. prin M. M. la plata către reclamanţi a sumei de 28790 lei. În aceleaşi considerente va fi respinsă cererea faţă de pârâtul M. E..

Văzând şi dispoziţiile art. 453 alin. 1 C.proc.civ. va fi obligată pârâta SCEO SA – S. Divizia M. T.-J. prin M. M. la plata către reclamanţi a sumei de 2469 lei reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite în condiţiile art. 452 C.proc.civ., 1000 lei onorariu avocat potrivit înscrisului aflat la fila 185, 1114 lei taxă timbru potrivit înscrisului de la fila 146 şi 355 lei taxă timbru potrivit înscrisului de la fila 6.

Domenii speta

Spete similare