Acțiune în despăgubiri împotriva asigurătorului, pentru prejudicii decurgând dintr-un eveniment rutier cauzat de asigurat și soldat cu vătămarea integrității fizice și psihice a unei terțe persoane. Modalitatea și criteriile de apreciere a prejudiciului m

 Prin cererea adresată Tribunalului Suceava şi înregistrată sub nr. 807/86/2015* din 10.02.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta SC B SA solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale,  a sumei de 70.000 euro, cu titlu de daune morale, precum şi a cheltuielilor de judecată. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, aferentă sumelor solicitate, calculată de la data producerii riscului asigurat (19.01.2011) şi până la achitarea efectivă a acestora.

 Prin sentinţa nr. 190 din 4 decembrie 2015, Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă a admis, în parte, cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC B. SA şi intervenientul C. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5170,2 lei reprezentând daune materiale, suma de 40.000 euro (în echivalentul în lei la data plăţii),  reprezentând daune morale, precum  şi dobânda legală aferentă debitului, calculată de la data de 19.01.2011 şi până la data achitării efective; de asemenea, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

 Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în fapt, la data de 19.01.2011, în zona trecerii de pietoni din apropierea Bisericii …. din Municipiul D. a avut loc un eveniment în care a fost implicat vehiculul tip autospecială cu număr de înmatriculare XXX condus de numitul C. şi reclamanta A., în calitate de pieton, în condiţiile în care, fără a se asigura din nou, după ce a acordat prioritate de trecere unor pietoni, conducătorul auto susmenţionat a accidentat persoana vătămată A., care a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 50 – 55 de zile de îngrijiri medicale, această situaţie de fapt rezultând  din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv: Ordonanţa din data de 07.12.2012  dată în ds. nr. 295/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, încheierea din data de 12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în ds. nr. 2057/314/2013, sentinţa penală nr. 473/15.12.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava, certificatul medico - legal nr. 114/E/31.01.2011 întocmit de SML Suceava, raportul de expertiză medico - legală nr. 69 - SV/A1 din data de 27.03.2014, întocmit de SML Suceava, raportul de expertiză medico - legală întocmit de IML Iaşi.

A constatat instanţa că, potrivit poliţei de asigurare RCA seria RO/17/G17/HRO nr…211 cu valabilitate 9.01.2011 – 8.01.2012, la data producerii accidentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXX, al cărui conducător auto s-a făcut vinovat de producerea evenimentului rutier, era proprietatea SC E. Iași, fiind asigurat la societatea pârâtă SC B. SA şi că, în urma producerii accidentului, reclamanta A. a suferit o fractură craniană occipitală dreapta, mic hematon subdural şi contuzie hemoragică temporal stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale.

Sub aspectul leziunilor traumatice şi a intervenţiilor chirurgicale suferite de reclamantă, instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză medico - legală nr. 69 - SV/A1 din data de 27.03.2014, întocmit de SML Suceava coroborate cu cele ale raportului de expertiză medico - legală efectuat de IML Iaşi.

Astfel, raportul de expertiză medico – legală nr. 69 - SV/A1 din data de 27.03.2014, întocmit de SML Suceava, a reţinut că, reclamanta prezintă: Status post TCC cu contuzie hemoragică temporală stânga fără indicaţie chirurgicală şi mic hematom subdural temporal stâng, fractură occipitală dreaptă, cicatrice după plagă contuză occipitală, sindrom cefalalgic şi vertiginos restant, acufene secundare urechea stângă. După morfologia lor leziunile s-au putut produce prin lovire de către un vehicul în mişcare, în cadrul unui accident de circulaţie, în calitate de pieton, la data şi în condiţiile stabilite prin anchetă, timpul de zile de îngrijiri medicale fiind corect apreciat la 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Concluziile raportului de expertiză medico – legală întocmit de IML Iaşi sunt în sensul că reclamanta prezintă: un traumatism obiectivat prin echimoze, plagă epicraniană occipitală dreaptă, fractură occipitală dreaptă, hematom subdural temporal sting şi contuzie hemoragică temporala stingă (fără indicaţie operatorie). Leziunile de violenta constatate s-au putut produce în cadrul unui accident rutier, printr-un mecanism de lovire urmat de cădere cu impact occipital de un plan dur, victima fiind pieton. Leziunile de violenta constatate au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii acestora, cu incapacitate totală de munca pe aceasta perioada. La data actuală, susnumita prezintă hipoacuzie uşoara neurosenzorială ureche stingă (la limita cu normalul).

În drept, tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a  disp.  art. 49 alin. 1 lit. a) şi art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, art. 26 alin. 1 şi art. 49 alin. 1 pct. 1din Ordinul CSA nr. 5/2010, în vigoare la data producerii accidentului.

Cât despre condiţiile oferite de cadrul legislativ naţional pentru valorificarea atingerilor aduse valorilor patrimoniale și nepatrimoniale, instanţa a reţinut că, potrivit disp. art.998-999 C.civ.  (în vigoare la data naşterii raportului juridic) orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenţie, dar şi pentru cel produs din culpa sa, din prevederile legale menţionate rezultând că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Tribunalul a înlăturat afirmaţiile pârâtei în sensul că nu se poate reține în sarcina asiguratului său - intervenientul forţat C., săvârșirea cu vinovăție a faptei imputate, invocând în susținerea opiniei sale cele reţinute în dosarul de cercetare penală nr. 295/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, respectiv în Ordonanţa din data de 07.12.2012 a aceluiaşi parchet, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului C. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpa prevăzută de art. 184 alun. 1 şi 3 Cod Penal întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii subiective, învederând că ordonanța sus amintită a fost desființată de către Judecătoria Suceava în cadrul ds. nr. 2057/314/2013.

Sub acest aspect, instanța a subliniat că, prin considerentele încheierii din data de 12.06.2013, precum şi ale sentinţei penale nr. 473/15.12.2014 pronunțate de Judecătoria Suceava în ds. nr. 2057/314/2013, s-a reținut vinovăția numitului C. pentru accidentul din data de 19.01.2011, evidenţiindu-se faptul că acesta şi-a încălcat în mod culpabil obligaţiile de conducător auto, neacordând prioritate pietonului aflat în traversarea străzii prin locul special amenajat şi cauzând în acest fel un accident rutier în urma căruia petenta a suferit vătămări corporale.

Totodată, tribunalul şi-a însuşit opinia Judecătoriei Suceava, care a explicat dinamica producerii accidentului şi care justifică prezenţa autospecialei pe marcajul pietonal, apreciind că, împrejurarea că această instanţă a dispus, în temeiul disp art. 16 alin. 1 lit. b) raportat la art. 25 alin. 5 cu referire la art. 396 alin. 1, 5 din Noul Cod de procedură penală, achitarea inculpatului, lăsând nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea - civilă A., nu este de natură a conduce la o altă concluzie.

S-a precizat de asemenea că, în concordanță cu prevederile art. 430 alin.2 C.proc.civ., instanța nu poate ignora chestiunile litigioase analizate și tranșate în cadrul unei alte hotărâri judecătorești fără a nesocoti autoritatea de lucru judecat. Mai mult, instanța civilă poate da eficiență, în virtutea prevederilor art. 27 alin.2 C.proc.pen., probatoriului administrat în fața instanței penale şi ca atare, din coroborarea înscrisurilor de la dosar cu declarațiile martorilor audiaţi, concluziile care se impun converg tot în sensul reținerii vinovăției intervenientului forţat C.

A apreciat tribunalul că nu poate da eficiență apărărilor pârâtei, potrivit cărora principiul în dubio pro reo şi instituţia prezumţiei de nevinovăţie împiedică tragerea la răspundere a unei persoane atât în materie penală cât și prin extensie, în cazul celorlalte forme ale răspunderii juridice, punctând doar că cerințele prevăzute de lege pentru atragerea diverselor răspunderi sunt diferite și  ca atare, imposibilitatea reținerii unei anumite forme de răspundere nu este de natură a împiedica, automat, reținerea alteia.

De asemenea, faţă de cele expuse mai sus, tribunalul  nu a putut  să  reţină culpa comună concurentă a victimei, apreciind că dovezile existente sunt suficiente pentru a demonstra culpa intervenientului forţat C.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a constatat însă că, în ceea ce priveşte daunele materiale solicitate în cuantum de 10.000 lei, reclamanta nu a făcut – integral - dovada cheltuielilor invocate, obligaţie care îi revenea potrivit dispoziţiilor art. 249 Cod procedură civilă.

Astfel, referitor la cheltuielile aferente spitalizării, medicamentaţiei, investigaţiilor, analizelor, consultaţiilor, terapiei, transportului, instanţa a constatat că martorii F., G., H., audiaţi în cauză, au confirmat necesitatea urmării unor tratamente, efectuarea de analize, ca şi deplasările făcute de reclamantă la Iaşi pentru diferite controale (aspecte reţinute şi din înscrisurile medicale depuse la dosar), făcându-se vorbire însă de o sumă globală în cuantum de 80-90-milioane şi a reţinut totodată că depoziţiile martorilor  pot fi coroborate, parțial, cu alte mijloace de probă - acte doveditoare, care să susţină costurile invocate de aceasta.

Din înscrisurile aflate la dosar și luând în considerare și recomandările de tratament din reţeta din 26.01.2011 emisă de dr. I.- medic primar neurochirurg, precum și  schema de tratament emisă de dr. J.- medic specialist neurolog, instanţa a constatat că reclamanta a suportat costurile aferente spitalizării, medicamentaţiei, investigaţiilor, analizelor, consultaţiilor, terapiei, transportului care s-au ridicat la suma de 5170,2 lei.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de reclamantă, instanţa de fond a avut în vedere disp. art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia  Europeană a Drepturilor Omului, precum şi  faptul că prejudiciul moral reprezintă consecinţele negative, rezultatele dăunătoare ale lezării valorilor cu conţinut neeconomic ce reprezintă tot atâtea atribute ale personalităţii umane, definind-o, în cazul de faţă fiind vorba de un prejudiciul moral constând în suferinţa fizică și psihică ce a fost cauzată reclamantei în urma accidentului din data de 19.01.2011.

Referitor la cuantumul despăgubirilor solicitate, tribunalul a constatat că, în cauză, nu s-a probat suficient justeţea celor afirmate de reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale de 70.000 euro în echivalent lei, aceasta probând doar în parte prejudiciul încercat şi a evidenţiat că, în materie de daune morale, suferirea unei vătămări corporale  antrenează o serie de efecte negative, nefiind necesar, din acest punct de vedere, să se examineze şi să se probeze, în concret, fiecare încălcare adusă drepturilor reclamantului la bunăstare, la sănătate, la viaţa de familie, etc.

Aşadar, instanţa a avut în vedere caracterul complex al prejudiciului suferit de reclamantă - un prejudiciu psihic de netăgăduit, dar şi un prejudiciu de familie în sensul art. 8 CEDO – în raport de care aceasta este îndreptăţită la acordarea unor despăgubiri băneşti, precum şi faptul că daunele patrimoniale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să reflecte o concordanţă valorică exactă între cuantumul lor şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare sunt destinate să contribuie.

A considerat tribunalul că, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor morale se impune a se avea în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat, iar cum restabilirea situaţiei anterioare - în ceea ce priveşte prejudiciul moral -  este aproape imposibilă se impune ca prin despăgubirile acordate  să se asigure o uşurare a suferinţelor reclamantei şi obţinerea unor satisfacţii de către aceasta, fără însă a rezulta o îmbogățire nejustificată a persoanelor vătămate sau într-o amendă excesivă pentru cei care plătesc.

A constatat instanţa că, din întregul probatoriu administrat - înscrisuri, rapoarte de expertiză medico - legală, declaraţii de martori, a rezultat cu prisosință prejudiciul moral încercat de reclamantă, concretizat în suferința fizică puternică - a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale, fiind necesare pentru vindecare un nr. de 50-55 zile de îngrijiri medicale; în consecinţele negative asupra stării sale de sănătate - o indisponibilitate fizică parţială a subzistat în perioada de imobilizare, în timpul tratamentelor - prezintă un deficit  estetic o cicatrice în regiunea occipitală median;  în trauma psihică suferită - şocul emoţional generat de accidentul de circulaţie, urmat de stări de angoasă pe termen lung.

Astfel, în depozițiile lor, martorii audiați în cauză au arătat că reclamanta a devenit alt om, este neatentă, distrată, întâmpinând probleme în viaţa socială şi privată, evidenţiind că după accident aceasta a devenit mai sensibilă, având frecvent dureri de cap, este tristă, nu socializează  şi mai mult, au observat că oboseşte repede, iar capacitatea ei profesională nu mai este la fel – deşi ocupă acelaşi post, fiind ajutată atunci când nu mai face faţă de colegi.

Cât despre prejudiciul funcţional invocat, tribunalul a avut  în vedere, pe de o parte, că atât raportul de expertiză medico - legală nr. 69 - SV/A1 din data de 27.03.2014, întocmit de SML S., cât și raportul de expertiză medico - legală întocmit de IML Iaşi au conchis că, deși din documentele puse la dispoziţie nu rezultă afecţiuni oto-rino-laringologice (ORL) preexistente traumatismului incriminat, nu există elemente medico-legale pentru a stabili o legătura de cauzalitate între hipoacuzia ușoară neurosenzorială ureche stângă prezentată de către reclamantă şi traumatismul incriminat.

De asemenea, s-a arătat că ageuzia și anosmia declarate de reclamantă nu pot fi demonstrate obiectiv în România, ci doar în instituţiile de cercetare de profil din străinătate și prin urmare nu există elemente medico-legale pentru a stabili o legătură de cauzalitate între anosmia şi ageuzia declarate de aceasta şi traumatismul incriminat şi prin urmare, instanţa a apreciat că reclamanta nu a reuşit să probeze raportul de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului pârâtei şi prejudiciul funcțional invocat.

Astfel chiar dacă martorii au evidențiat că reclamanta are probleme cu auzul şi cu mirosul, simţurile sale fiind afectate în urma accidentului, instanța nu a putut reține ca probat un asemenea prejudiciu, în lipsa coroborării depozițiilor cu alte mijloace de probă însă a considerat relevante aceste elemente pentru starea psihică de angoasă a reclamantei și pentru disconfortul lăuntric al acesteia.

Așadar, statuând în echitate, tribunalul a considerat o evaluare adecvată a daunelor morale la suma de 40.000 euro (în echivalentul în lei la data plăţii) pentru reclamantă, având în vedere nivelul general de dezvoltare economică a României, condiţiile socio-economice individuale ale părţii, urmările accidentului - numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan psihic şi fizic, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării circumstanţele reale ale cauzei, precum și întinderea culpei persoanei vinovate de producerea accidentului.

De asemenea, instanța a luat în considerare la stabilirea prejudiciului criteriile decurgând din legislaţia si jurisprudenţa naţională și internațională  în domeniu, subliniind că în această materie nu se operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci se judecă în echitate, procedându-se la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit şi că, acordarea acestor daune nu este menită în niciun caz (prin raportare la cuantumul lor) să  asigure o satisfacţie materială care să acopere părţilor civile orice nevoi materiale pe viitor, ci ele urmăresc doar o alinare a condiţiilor de viață.

Tribunalul a apreciat întemeiat şi capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate, calculată de la data producerii riscului asigurat (19.01.2011) şi până la achitarea efectivă a acestora, subliniind că afirmațiile asigurătorului în sensul că nu se află în culpă procesuală nu pot fi luate în considerare, față de răspunderea delictuală a asiguratului său - intervenientul C., pentru care este ținut să plătească despăgubirea şi de asemenea, că nu poate ignora principiile care guvernează această răspundere, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului, precum și faptul că debitorul este de drept în întârziere de la data săvârșirii faptei ilicite.

În fine, în temeiul art. 453 rap. la art. 249 C.proc.civ. instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind faptul că nu a făcut dovada unor asemenea cheltuieli.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta S.C. B. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că faţă de asiguratorul de răspundere civilă RCA operează răspunderea contractuală de despăgubire faţă de terţi prejudiciaţi, izvorul obligaţiilor fiind reprezentat de contractul de asigurare, şi nu răspunderea civilă delictuală ce operează stricto sensu între reclamantă şi intervenientul forţat şi prin urmare, în considerarea disp. Ord. CSA nr. 5/2010 – norma specială de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, nu poate fi luată  în considerare o culpă a asiguratorului sau o eventuală punere în întârziere a acestuia cu privire la despăgubiri şi mai ales la cuantumul acestora.

A solicitat a se avea în vedere şi faptul că în temeiul disp. Ordinului CSA nr. 5/2010, reclamanta a înţeles să procedeze la deschiderea unui dosar de daune la societatea-pârâtă, finalizat în sensul emiterii ofertei de despăgubire, în care s-au avut în vedere documentele depuse de parte, jurisprudenţa pronunţată în speţe similare, precum şi recomandările Ghidului privind acordarea despăgubirilor emis de către Fondul de protecţie a victimelor străzii şi prin urmare, un eventual termen de punere în întârziere ar fi constituit de momentul refuzului de plată a dosarului de daune conform art. 37 din ordin.

Sub un alt aspect, apelanta a solicitat a se avea în vedere faptul că legislaţia din România nu prevede expres modalitatea de soluţionare a acestor litigii şi nu indică o modalitate clară şi previzibilă de stabilire a daunelor morale în cazul accidentelor rutiere.

De asemenea, consideră apelanta că instanţa de fond a apreciat în mod eronat probatoriul administrat în cauză, dând eficienţă prea mare probei cu cei trei martori, a căror declaraţii sunt neconcludente, nesincere şi au un vădit caracter pro causa, în detrimentul probei cu înscrisuri, respectiv rapoartele de expertiză medico-legale întocmite de specialişti în domeniu, în cadrul cărora nu s-a putut stabili pierderea de către partea vătămată a celor două simţuri – gust şi miros şi nici legătura de cauzalitate între afecţiunile părţii şi evenimentul rutier.

A precizat că apelul declarat vizează în primul rând disproporţionalitatea dintre suma de 40.000 Euro acordată cu titlu de daune morale, raportat la suferinţele fizice şi psihice invocate de reclamantă şi la probele administrate în dovedirea acestor pretenţii, invocând dispoziţiile imperative ale art. 49 din Ordinul CSA nr. 5/2010, care statuează stabilirea acestor despăgubiri în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, tocmai pentru ca aceste procese să nu se transforme într-o modalitate de câştig pentru părţile civile şi considerând că este imorală şi dăunătoare aprecierea potrivit căreia, cu cât suma acordată cu acest titlu este mai mare, cu atât suferinţa părţii  vătămate este mai bine ameliorată.

De asemenea, a invocat Decizia nr. 6330/22.09.2011, prin care ÎCCJ a evidenţiat faptul că un criteriu fundamental consacrat de doctrina şi jurisprudenţa în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea şi că stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără  îndoială şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate şi daunele acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje, care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge la situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Apreciază apelanta că instanţele de judecată nu ar trebui să ia în calcul la stabilirea valorii daunelor  morale starea materială a victimelor, ci capacitatea autorului faptei de a repara prejudiciul produs, asiguratorul fiind doar un garant al răspunderii civile a inculpatului şi de asemenea, criteriul care trebuie să stea la baza cuantificării daunelor morale nu este calitatea de asigurator a celui chemat să repare prejudiciul cauzat de asiguratul său şi nici limitele maxime de despăgubire ce cresc de la an la an, ci cuantumul acestora trebuie să fie în mod obiectiv unul just, raţional, echitabil, dar mai ales rezonabil.

De asemenea, consideră că aprecierea prejudiciului moral trebuie făcută şi după criterii care nu pot fi patrimoniale, ci dimpotrivă, nepatrimoniale, proprii naturii prejudiciului, respectiv: importanţa prejudiciului moral, durata şi intensitatea durerilor fizice şi psihice, tulburările şi neajunsurile suferite de victimă, etc., în acest sens instanţa trebuind să aibă în vedere şi Ghidul elaborat de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

A solicitat ca prejudiciul moral suferit de reclamantă să fie apreciat prin raportare la probatoriul administrat în cauză, la nivelul de trai din România, la salariul minim pe economie, la nivelul de trai al colectivităţii, astfel încât să se stabilească o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate.

Cât priveşte motivul de apel vizând dobânda legală, apreciază că momentul de la care  ar putea să curgă o asemenea dobândă penalizatoare este cel al rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, întrucât nu se află în culpă procesuală şi nu a refuzat niciodată plata despăgubirilor pe cale amiabilă, pe de o parte, iar pe de altă parte, Legea specială şi Ordinul CSA nr. 5/2010 nu prevăd actualizarea sumelor, invocând disp. art. 50 şi 55 din Legea nr. 136/1995.

Faţă de motivele indicate în memoriul de apel, Curtea a dispus ataşarea spre consultare a dosarului penal nr. 2057/314/2013 al Judecătoriei Suceava.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a prev. art. 476 alin. 2NCod de proc. civ. care consacră efectul devolutiv al prezentei căi de atac, Curtea constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de apel vizând cuantumul daunelor morale, Curtea reține cu titlu preliminar că deși cuantificarea prejudiciilor morale nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere în urma aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Ca urmare, despăgubirile acordate victimei trebuie să reprezinte o justă și integrală reparare a prejudiciului, însă nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, ci trebuie să aibă un caracter compensatoriu pentru o suferință certă, rezultată din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

Altfel spus, criteriul fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.

Apreciind asupra cuantumului daunelor morale, prin raportare la criteriile evidențiate mai sus, instanța de control judiciar constată că sumele acordate de judecătorul fondului cu acest titlu sunt exagerat de mari față de circumstanțele concrete ale situației de fapt dovedită în cauză.

Astfel, Curtea reține că prejudiciul moral invocat de către reclamantă se circumscrie prejudiciului legat de deficitul funcțional, respectiv de pierderea sau diminuarea mirosului, pierderea gustului și slăbirea acuității auzului, a celui legat de  suferințele fizice și psihice produse în perioada traumatică și a celei ce a urmat după accident, prejudiciului de agrement din perioada de imobilizare, prejudiciului estetic produs de cicatricea din regiunea occipitală, prejudiciului rezultat din necesitatea asistenței permanente a unei terțe persoane și a celui decurgând din schimbarea condițiilor de viață în perioada traumatică și până la stabilizare.

Deși este de necontestat faptul  că prejudiciul moral este mai grav în intensitate în cazurile în care victima pierde anumite organe sau un anumit simț, ceea ce implică pierderea unor anumite funcții fiziologice, situație în care despăgubirea bănească, oricât de mare ar fi ea, nu va putea compensa privarea de bucuriile vieții la care victima nu mai poate participa, Curtea amintește că judecătorul fondului a reținut că în prezenta cauză reclamanta nu a reușit să facă dovada raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul funcțional invocat și, implicit, a prejudiciului moral decurgând din acesta, aspecte ce nu fac obiectul apelului, intrând astfel în puterea lucrului judecat.

Ca urmare, Curtea nu va reține apărările reclamantei referitoare la corecta stabilire a cuantumului daunelor morale, apărări care s-au circumscris doar existenței prejudiciul legat de deficitul funcțional, creat prin pierderea celor trei simțuri, aspect care, așa cum s-a arătat mai sus, nu mai poate fi luat în discuție.

Apreciind în concret asupra cuantumului daunelor morale la care este reclamanta îndreptățită pentru celelalte prejudicii morale invocate, Curtea reține că, deși este incontestabil că deturnarea neașteptată a cursului normal al vieții reclamantei către o perioadă marcată de traume fizice și psihice, care a culminat cu părăsire ei de către logodnic, a produs acesteia emoții violente și suferințe care se circumscriu unui prejudiciu moral, raportat concret la numărul de zile de îngrijiri medicale și la procedurile medicale care au fost necesare pentru însănătoșire, însă fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale ale reclamantei, suma acordată de prima instanță este disproporționată, tinzând să conducă la o îmbogățire fără justă cauză.

În acest context, Curtea constată ca fiind întemeiat motivul de apel vizând cuantumul daunelor morale și, apreciind că în ansamblul circumstanțelor cauzei și raportat la practica instanțelor  cu privire la  cuantumul daunelor morale acordate în spețe similare, suma de 20.000 Euro constituie o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral adus acesteia în urma  faptului ilicit pentru care răspunde pârâta în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.2 C.pr.civ., va admite apelul și va schimba în parte sentința atacată, reducând cuantumul daunelor morale la această sumă.

Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumelor pretinse, de la momentul producerii accidentului până la data plății efective,  Curtea va  reține prevederile art. 36 alin.1 din Ordinul CSA nr.5/2010, potrivit cărora ”despăgubirea se plătește de către asiguratorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesare stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească”.

Rezultă așadar că dobânzile nu pot fi acordate, astfel cum se întâmplă în situația unui caz clasic de răspundere civilă delictuală, de la data producerii faptei ilicite, ci doar de la data  comunicării hotărârii judecătorești definitive, motiv pentru care, reținând întemeiat și acest motiv de apel Curtea va schimba hotărârea primei instanțe și cu privire la acest aspect, și va obliga societatea pârâtă la plata dobânzii legale aferentă sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale, începând cu a 11-a zi de la comunicarea prezentei decizii și până la data plății efective.

Domenii speta

Spete similare