Pierderea şansei de a obţine un avantaj.

Pierderea şansei de a obţine un avantaj.

Pierderea unei asemenea şanse de a obţine un avantaj (adică de a beneficia de un venit – pensia – fără a mai fi necesar să muncească) dă naştere la reparaţie, atât timp cât din actele depuse la dosar rezultă că şansa ar fi avut o importantă esenţială în sensul că dacă s-ar fi realizat s-ar fi schimbat cursul vieţii reclamantului (acesta având posibilitatea de a nu mai presta muncă şi de a fi în permanenţă alături de familia sa).

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. I civ., sent. nr. 925/F/30 mai 2012

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr. de mai sus reclamantul SI chemat în judecată pe pârâta CJP Bistriţa-Năsăud solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor cu titlu de pensie aferente perioadei 01.04.2010 - 10.01.2012 (21 luni), în cuantum total brut de 25.641 lei (23.709 lei net), în temeiul deciziei de acordare a pensiei nr. 122922 din 22.12.2011 emisă de pârâtă în aplicarea sentinţei civile nr. 1230/09.06.2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine faptul că la data de 10 martie 2010 reclamantul a înregistrat în evidenţele pârâtei sub nr. 22053/2010 cererea sa de pensionare.

Prin decizia nr. 6531/15.03.2010 pârâta respinge cererea motivat de faptul că reclamantul nu îndeplineşte vârsta necesară.

Împotriva deciziei de respingere a cererii sale de pensionare reclamantul a formulat contestaţie înregistrată iniţial sub nr. 4431/112/2010 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi ulterior sub nr. 2231/121/2011 pe rolul Tribunalului Galaţi, instanţă în favoarea căreia s-a strămutat cauza.

Prin sentinţa civilă nr. 1230/9 iunie 2011 s-a dispus anularea deciziei nr. 6531/2010 emisă de pârâtă, fiind totodată obligată pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie de acordare a pensiei anticipate parţiale cu începere din data de 1 aprilie 2010.

Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea prin decizia nr. 1368/2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi la data de 29 septembrie 2011 a recursului declarat de pârâtă.

La data de 21 decembrie 2011 pârâta a pus în executare dispozitivul sentinţei civile nr. 1230/2011, prin decizia nr. 122922/21.12.2011 admiţând cererea de pensionare a reclamantului şi stabilindu-i dreptul la pensie cu începere de la data de 1 aprilie 2010, dată de la care se face menţiunea că urmează a i se plăti drepturile cuvenite.

Desigur, intervalul de timp scurs între data pronunţării deciziei irevocabile şi data emiterii deciziei de pensionare se justifică prin faptul că decizia de respingere a recursului a fost motivată la data de 17 octombrie 2011, iar legalizarea hotărârii irevocabile, necesar a fi ataşată la dosarul de pensionare, s-a realizat la data de 2 noiembrie 2011.

Prin adresa nr. 1986/28.02.2012 (f. 6) pârâta comunică reclamantului faptul că drepturile de pensie i s-au acordat numai cu începere din data de 9 ianuarie 2012, întrucât din acest moment au încetat raporturile de muncă ale reclamantului.

Atât conform art. 83 alin. 3 lit. a din Legea nr. 19/2000 sub imperiul căreia s-a născut dreptul, cât şi potrivit art. 105 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data promovării prezentei acţiuni, pensia anticipată parţială se plăteşte de la data acordării, stabilită prin decizie a casei teritoriale de pensii, însă nu înainte de data încetării calităţii de asigurat, dată care în speţă a fost ziua de 9 ianuarie 2012.

Dispoziţia legală are în vedere situaţiile în care persoana care se pensionează are libera opţiune între a înceta activitatea şi a-şi începe statutul de pensionar or de a continua activitatea, cu consecinţa amânării dobândirii statutului de pensionar cu tot ceea ce implică acesta.

 În prezenta cauză, aşa cum corect subliniază reclamantul, acest drept de opţiune a fost practic inexistent. Este considerentul pentru care, aşa cum se relevă în cuprinsul acţiunii introductive, reclamantul a înţeles să se îndrepte împotriva pârâtei, ca entitate care i-a refuzat această opţiune, pentru a angaja răspunderea sa pentru prejudiciul suferit.

Prin urmare, reclamantul pretinde despăgubiri morale şi materiale pentru prejudiciul suferit din culpa pârâtei, prejudiciul material fiind evaluat de reclamant prin raportare la cuantumul lunar al pensiei de care ar fi beneficiat, întrucât ceea ce a pierdut este tocmai pensia lunară în cuantumul care i-a fost ulterior stabilit.

Este de necontestat faptul că imposibilitatea reclamantului de a se pensiona efectiv şi de a dobândi drepturile de pensie aferente cu începere din data de 1 aprilie 2010 s-a datorat culpei exclusive a pârâtei, care a interpretat eronat prevederile legale aplicabile situaţiei reclamantului, aspect reţinut în considerentele sentinţei civile nr. 1230/2011.

Greşita interpretare a prevederilor legale a pus reclamantul în situaţia de a nu se putea pensiona de la data solicitării, de a promova acţiune în justiţie pentru recunoaşterea dreptului său, de a sta într-o stare de incertitudine de la data primirii deciziei de respingere a cererii sale şi până la momentul la care dreptul său a fost irevocabil recunoscut şi s-a emis decizia de pensionare, adică 1 an şi 9 luni.

Este evident că în condiţiile în care reclamantul nu putea avea certitudinea reuşitei demersului său renunţarea la calitatea de angajat (implicit de asigurat) ar fi însemnat lipsirea sa de mijloacele materiale necesare traiului.

Prin nerecunoaşterea dreptului legal la pensionare a reclamantului, cu începere din data de 1 aprilie 2010 reclamantul a fost lipsit timp de 1 an şi 9 luni (începând din luna aprilie 2010 de când trebuia să i se recunoască dreptul şi până la momentul comunicării deciziei de pensionare emisă în executarea hotărârii judecătoreşti irevocabile) de dreptul de a se bucura de statutul de pensionar, care îi recunoştea legal posibilitatea de a nu mai munci şi de a încasa lunar o pensie în cuantum brut de 1221 lei.

Practic, prin respingerea dreptului său de a se pensiona, reclamantul a fost obligat să presteze în continuare activitate ca salariat în vederea asigurării existenţei sale, deşi avea dreptul de a se pensiona, drept ce reprezintă o recunoaştere legală a dreptului de a nu mai munci, care îi conferea dreptul de a sta acasă şi de a încasa lunar pensia fără vreun efort fizic sau psihic.

În condiţiile în care reclamantului nu i s-a recunoscut dreptul legal de opţiune între încasarea pensiei cuvenite şi prestarea unei activităţi remunerate cu consecinţa suspendării plăţii pensiei, prevederile art. 105 din Legea nr. 263/2010 sau ale art. 83 din Legea nr. 19/2000 nu pot fi invocate împotriva sa.

Pierderea dreptului de opţiune i-a cauzat reclamantului un prejudiciu care impune reparaţie în temeiul art. 1359 NCC, ca o consecinţă a pierderii şansei de a obţine un avantaj (este vorba de pierderea şansei ataşate unui drept de care reclamantul a fost privat).

Desigur, pierderea unei asemenea şanse de a obţine un avantaj (adică de a beneficia de un venit – pensia – fără a mai fi necesar să muncească) dă naştere la reparaţie, atât timp cât din actele depuse la dosar rezultă că şansa ar fi avut o importantă esenţială în sensul că dacă s-ar fi realizat s-ar fi schimbat cursul vieţii reclamantului (acesta având posibilitatea de a nu mai presta muncă şi de a fi în permanenţă alături de familia sa).

Aşa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, la finele lunii ianuarie 2010 soţia reclamantului a suferit un infarct miocardic ce a necesitat intervenţie chirurgicală constând în implantarea unui stent.

Spitalizarea a durat până la data de 6 februarie 2010, în cadrul Institutului Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu" Cluj.

La momentul spitalizării soţiei, aceasta era curator al mamei sale, numita BL, în temeiul dispoziţiei nr. 1107/3.08.2009.

Curatela s-a instituit pe considerentul că soacra reclamantului suferea de demenţă mixtă, fiind încadrată în grad permanent de handicap, suferind şi de alte boli grave, conform scrisorii medicale depusă în copie la dosar.

Aşa cum rezultă din dispoziţia de instituire a curatelei, soacra reclamantului locuia împreună cu reclamantul şi soţia acestuia.

Prin urmare, odată cu spitalizarea soţiei reclamantului, persoana în favoarea căreia s-a instituit curatela a rămas în grija reclamantului, întrucât conform certificatului de încadrare în grad de handicap avea nevoie de supraveghere permanentă, îngrijire la domiciliu, asistent personal, suport psiho-afectiv din partea familiei.

Greutăţile familiale au constituit elementul care l-a determinat pe reclamant să solicite pensionarea, în condiţiile în care este cert dovedit că membrii familiei aveau nevoie de ajutor, atât timp cât soacra suferea de demenţă având nevoie de supraveghere permanentă, a fost diagnosticată şi cu alte boli grave, care în final au dus la decesul acesteia la data de 18 aprilie 2011, cât timp soţia a suferit o intervenţie chirurgicală pe inimă şi necesita ajutor pentru recuperare, este o persoană dependentă de insulină, boală care a şi necesitat internare în perioada 31.03.2011 – 11.04.2011.

Reţinând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul cauzat prin pierderea unei şanse (fapta ilicită, care se concretizează în nematerializarea şansei de a opta pentru pensionare, de a putea sta acasă şi ajuta familia fără să fie nevoit să presteze muncă, să depună efort fizic şi intelectual în acest scop; prejudiciul constând în pierderea efectivă a pensiei ca urmare a nerealizării şansei; legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, în sensul că dacă şansa s-ar fi realizat, respectiv dacă i s-ar fi recunoscut dreptul de pensionare perspectivele evoluţiei reclamantului pe plan personal, ar fi fost altele; culpa pârâtei, care a determinat pierderea şansei), tribunalul apreciază că se impune obligarea pârâtei la repararea prejudiciului astfel cauzat.

Pierderea efectiv suferită este egală cu cuantumul lunar al pensiei de care ar fi beneficiat dacă i s-ar fi admis cererea de pensionare, de 1221 lei brut.

Prin urmare, pe întreg intervalul de timp începând cu data de 1 aprilie 2010 de când reclamantul trebuia să beneficieze de pensie şi momentul la care reclamantul a primit decizia de pensionare, când a avut certitudinea că dreptul său a fost efectiv realizat, ianuarie 2012, prejudiciul efectiv cauzat se ridică la suma de 25.641 lei brut (1.221 lei/lună x 21 luni).

Respingerea cererii de pensionare, deşi reclamantul îndeplinea condiţiile legale, obligarea acestuia să parcurgă etapele legale ale unei judecăţi care în timp a durat aproape 2 ani, să suporte în acest interval de timp stresul generat de lipsa de certitudine a demersului său, lipsirea acestuia de posibilitatea de a fi în permanenţă alături de familia sa, care avea nevoie de sprijinul său datorită bolilor, obligarea acestuia să presteze în continuare muncă pentru a asigura întreţinerea sa şi a familiei sale, deşi legal ar fi avut posibilitatea de a nu munci şi de a se bucura de pensie, au supus reclamantul unei suferinţe psihice, unei stări de zbucium interior, unei traume dificil reparat în viitor.

Raportat la impactul psihic suferit, la consecinţele negative create reclamantului în plan familial şi social şi la intensitatea cu care au fost percepute, rezultate din aspectele mai sus relevate, tribunalul apreciază că nu există niciun motiv de îndoială că reclamantul a suferit un prejudiciu moral produs de fapta pârâtei şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat prin simpla constatare a acestui fapt de către instanţa de judecată.

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

Ţinând seama de aceste considerente, statuând în echitate, în lipsa unor criterii legale, tribunalul apreciază că acordarea sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale chiar dacă nu stinge suferinţa încercată, este de natură să procure reclamantului satisfacţii susceptibile de a înlocui valorile de care a fost privat.

 În baza tuturor considerentelor reţinute şi făcând aplicarea prevederilor art. 1.359 NCC, tribunalul va admite acţiunea formulată şi în consecinţă va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 25.641 lei brut echivalentul pensiei de care reclamantul a fost lipsit pe perioada 1.04.2010 – 10.01.2012 şi suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

Domenii speta

Spete similare