Plângere contraventionala, prescripţie aplicare sancţiune

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 01.08.2014 sub număr de dosar 28442/245/2014, petenta S.C. SA a contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 000511/09.07.2014, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Iaşi – Primăria Municipiului Iaşi, solicitând anularea acestuia.

În fapt, petenta a contestat temeinicia procesului-verbal, arătând că nu este indicat data de la care se calculează termenul de 5 zile menţionat în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nearătându-se dacă a fost emisă vreo somaţie în acest sens. Petenta a mai arătat că în caz de nerespectare a obligaţiei, primăria este cea va reface lucrarea pe cheltuiala beneficiarului, astfel încât obligaţia remedierii covorului asfaltic revine chiar intimatei care a dat dovadă de rea-credinţă prin încheierea procesului-verbal.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 31 OG nr. 2/2001.

A fost anexată plângerii copie de pe procesul-verbal contestat.

Intimata a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conţine vicii de formă sau de fond şi respectă prevederile O.G. nr. 2/2001.

În prezenta cauză a fost încuviinţată proba cu înscrisuri.

 În urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul - verbal nr. 000511/09.07.2014, petenta S.C. SA a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 2500 lei pentru faptul că pe data de 07.07.2014, ora 10:00, petenta nu ar fi respectat obligaţia de refacere a infrastructurii domeniului public, afectate ca urmare  a intervenţiei la reţeaua de apa/canalizare situată în Iaşi, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută şi sancţionată de  art. 2.5 din Anexa 1 Regulament HCL 133/2009.

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii.

Potrivit art. 2.5 din HCL nr. 133/2009, astfel cum a fost completat şi modificat prin HCL nr. 467/2009, deţinătorii de utilităţi sau delegaţii acestora au obligaţia de a reface carosabilul în 5 zile la efectuarea unor intervenţii la reţelele îngropate.

Conform art. 3.2 din Regulamentul pentru executarea lucrărilor la reţelele tehnico-edilitare aflate pe domeniul public al Mun. Iaşi aprobat prin HCL nr. 133/2009, nerespectarea dispoziţiilor art. 2.5 constituie contravenţie si se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2000-2500 lei.

Instanţa, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii exprese.

În ceea ce priveşte întocmirea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, instanţa constată că prin modalitatea de întocmire nu s-a adus nicio vătămare petentei, prin urmare nu poate fi atrasă nicio sancţiune potrivit dispoziţiilor nulităţii în procesul civil, fapta fiind descrisă în mod suficient cu arătarea tuturor elementelor obligatorii.

De asemenea, nici faptul că în procesul-verbal nu sunt consemnate datele de identificare ale unui martor nu poate fi reţinut de către instanţă ca un motiv nulitate a acestui act, pentru cele ce urmează.

Potrivit art. 19 din O.G. 2/2001, procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puţin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnãtura acestuia, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Din analiza acestui text legal, instanţa constată că nerespectarea acestor dispoziţii nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii exprese, fiind astfel supuse regulii generale prevăzută Codul de procedură civilă. Astfel, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Din analiza dispoziţiilor art. 19, mai sus enunţate, instanţa constată că raţiunea consemnării datelor de identificare ale unui martor este în sensul confirmării împrejurărilor în care a fost încheiat procesul-verbal, respectiv în lipsa contravenientului, a refuzului sau a imposibilităţii acestuia de a semna procesul-verbal.

Faţă de aceste argumente, văzând că petenta nu contestă modul de încheiere a procesului-verbal, şi anume în lipsa sa, instanţa constată că prin lipsa datelor de identificare ale unui martor sau a motivului pentru care lipseşte un astfel de martor nu a adus petentului nicio vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea procesului-verbal.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în continuare Convenţia, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituţia României şi are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Pentru a determina dacă aceste garanţii sunt sau nu aplicabile in procedura contravenţională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancţiunii, instanţa să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzaţie in materie penală” in sensul autonom dat de Convenţie acestei noţiuni.

În cauzele Deweer (27 februarie 1980, seria A nr. 35, pag. 24, par. 48) şi Foti c. Italiei (10,12,1982, seria A nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înţeles in sensul Convenţiei prin „acuzaţie”. In opinia Curţii această noţiune trebuie definită mai degrabă în sens formal şi se referă la „existenţa unei notificări din partea autorităţilor cu privire la imputarea săvârşirii unei fapte penale”.

Fără îndoială aşadar că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei constituie o „acuzaţie” in sensul Convenţiei astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curţii.

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenţie poate fi calificată drept “acuzaţie in materie penală” in sensul Convenţiei sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce defineşte contravenţia aparţine, conform legii naţionale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancţiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenţie.

În aprecierea Curţii, indicaţiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce priveşte primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).

Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.

In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenţiei, sau sa expună persoana vizata unei sancţiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparţine sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancţionează astfel de fapte, precum cea reţinută în sarcina petentei, are caracter general (se adresează tuturor cetăţenilor) şi amenda (sancţiunea contravenţională aplicabilă) urmăreşte un scop preventiv şi represiv, nu să asigure o reparaţie pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancţiunii penale.

Curtea aminteşte în cauza Anghel c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 şi 3 din art. 6 din Convenţie. Primul consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie, obligaţia prezentării probei revenind acuzării şi îndoiala folosind în avantajul acuzatului.

Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenţie obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce, în acordarea timpului şi înlesnirilor necesare pentru a-şi pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat şi în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.

Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanţa constată că petentei i s-a adus la cunoştinţă,  prin comunicarea procesului-verbal, acuzaţia în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecţiuni şi de a-şi construi apărarea. De asemenea, petentei i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe şi de a analiza probele administrate de către intimată în faţa instanţei de judecată.

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu poate face dovada prin el însuşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârşirea contravenţiei, în măsura în care nu conţine constatări personale, prin propriile simţuri ale agentului constatator.

Conform întâmpinării formulate de către intimat cele consemnate în procesul-verbal au fost constatate în mod direct şi nemijlocit de către agentul constatator prin propriile simţuri.

Pe cale jurisprudenţială (cauza SALABIAKU vs Franţa) Curtea Europeană a stabilit că prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, admiţând posibilitatea existenţei unor prezumţii de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept naţional. Prezumţia de veridicitate a procesului-verbal în măsura în care cele consemnate au fost constatate de către agentul constatator în mod direct şi nemijlocit prin propriile simţuri trebuie să respecte însă un raport de proporţionalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorităţii de stat prin prisma agenţilor constatatori) şi mijloacele utilizate, acest raport fiind respectat în prezenta cauză.

Probele administrate se coroborează în sensul celor menţionate în procesul-verbal, respectiv înscrisurile depuse la filele 11, 14-20. Apărările petentei în sensul netemeiniciei procesului-verbal nu pot fi reţinute faţă de materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, sarcina dovedirii unui fapt pozitiv aparţinând celui ca îl susţine, iar petenta nu a dovedit îndeplinirea obligaţiei de remediere a carosabilul în 5 zile  de la efectuarea intervenţiilor la reţelele îngropate. Dovada unui fapt negativ, respectiv neîndeplinirea obligaţiei de remediere a carosabilului, nu poate fi solicitată celui care îl susţine.

Apărările petentei referitoare la lipsa de claritate a normei contravenţionale nu pot fi reţinute de către instanţă, având în vedere că din conţinutul acesteia, astfel cum a fost citat mai sus, rezultă toate elementele constitutive ale faptei, termenul de 5 zile curgând de la data efectuării intervenţiilor la reţelele îngropate.

De asemenea, nici interpretarea dispoziţiilor art. 2.5 din HCL nr. 133/2009 susţinută de petentă, fila 41, nu poate fi reţinută de către instanţă, având în vedere că realizarea lucrării de către Primăria Municipiului Iaşi pe cheltuiala beneficiarului nu înlătură răspunderea contravenţională a deţinătorului de utilităţi pentru neîndeplinirea obligaţiei de a reface carosabilul în termen de 5 zile. Această prevedere urmăreşte să asigure refacerea carosabilului în lipsa îndeplinirii obligaţiei deţinătorului de utilităţi şi nu să înlăture răspunderea contravenţională reglementată la art. 3.2.

Faţă de aceste probe, instanţa reţine că fapta reţinută în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 2.5 din HCL nr. 133/2009, fapta fiind săvârşită cu vinovăţie de către petentă.

Sancţiunea aplicată contravenientei, respectiv amendă în cuantum de 2500 lei se încadrează în limitele prevăzute de HCL nr. 133/2009. Această sancţiune este proporţională cu gradul de pericol social  al faptei săvârşite de către contravenientă, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei, faptele acesteia aducând atingere relaţiilor sociale privitoare la domeniul public al municipiului Iaşi afectat de reţelele tehnico-edilitare subterane.

În ceea ce priveşte prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale, instanţa reţine că potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001 aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, în cazul contravenţiilor continue, termenul curgând de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă, potrivit alin 2, în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

Prin urmare, având în vedere că dispoziţiile art. 2.5 din HCL nr. 133/2009 presupun încălcarea în timp a obligaţiilor legale, instanţa constată că fapta contravenţională reţinută în sarcina petentei este una continuă şi termenul prescripţiei pentru aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data încetării săvârşirii faptei. Or, faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus, instanţa urmează a respinge şi aceste apărări ale petentei, ca neîntemeiate.

Întrucât fapta descrisă întruneşte conţinutul constitutiv al contravenţiei menţionate în procesul-verbal contestat, iar sancţiunea aplicată este legală şi temeinică, respectând principiul proporţionalităţii între fapta comisă şi sancţiunea aplicată, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională potrivit dispoziţiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.

Domenii speta

Spete similare