Penal – revocare amânare aplicare pedeapsă – neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.88 alin.1 NCP
Sentinţa penală 111/2015
din 08.04.2015
Prin s.p. 258/2014, inculpatului A S s-a stabilit pedeapsa amenzii penale de 1350 lei pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire prev de art 270 alin 1 NCP , iar con fart 83 alin 1 , 84 NCP s-a amânat aplicarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani
În baza art. 85 alin. (1) NCP pe durata termenului de supraveghere, i s-a pus în vedere că trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) NCP pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi.
În baza art. 404 alin. (3) NCPP şi art. 83 alin 4 NCP s-a atras atenţia inculpatului A S asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În cauză Serviciul de Probaţiunea a emis mai multe adrese de convocare a inculpatului , iar prin adresa nr. 50/2014 a Postului de Poliţie P s-a comunicat că inculpatul este plecat de pe raza comunei din luna august 2014 la muncă în Italia şi că prin intermediul dl. avocat N.I.din cadrul BA Tecuci tatăl inculpatului a comunicat că fiul său revine la sfârşitul lunii decembrie 2014.
Din referatul de anchetă socială efectuat în cauză la domiciliul inculpatului rezultă că din discuţiile purtate cu mama inculpatului s-a aflat că acesta este plecat din ţară din luna august 2014 .
De asemenea, din procesul verbal întocmit de lucrătorii de poliţie de la Postul de Poliţie Priponeşti rezultă că, în urma verificărilor efectuate a rezultat că, inculpatul este plecat din ţară.
Conf. art. 88 alin 1 CPP dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată , cu rea-credinţă , nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse , instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
În cauză , instanţa consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege enunţat deoarece, nu s-a făcut dovada că, inculpatul este de rea credinţă , întrucât sentinţa penală prin care s-au luat măsurile respective şi comunicarea acesteia către inculpat s-au făcut după ce acesta a părăsit ţara în luna august 2014, când a plecat în Italia pentru a munci, aşa cum rezultă din verificările efectuate.
De asemenea, instanţa mai reţine că, nu există nicio certitudine că, inculpatul a aflat de hotărârea judecătorească şi de obligaţiile ce le avea în baza acesteia.
Faţă de aceste considerente , instanţa priveşte cererea ca fiind nefondată urmând să o respingă ca atare.
Conf art 275 alin 3 CPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Tribunalul Covasna
Contestaţie. Revocarea amânării aplicării pedepsei
Judecătoria Târgu Bujor
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei
Judecătoria Huși
revocarea suspendarii executarii pedepsei
Tribunalul Teleorman
REVOCARE DONATIE
Curtea de Apel București
Masurile preventive. Înlocuirea sau revocarea masurilor preventive. Obligarea de a nu parasi localitatea .Conditiile retinerii.