Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Cazuri art.96 Cod penal.

Sentinţă penală 30/P din 02.04.2015


Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. 

Prin sentinţa penală nr.30/P/02.04.2015, s-a admis sesizarea formulată de către Serviciul de Probaţiune Neamţ.

În temeiul art. 583 Cod procedură penală, raportat la art. 96 alin. 1 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, şi executarea acesteia în regim de detenţie, pedeapsă aplicată condamnatului M.P.B., prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Neamţ.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

 Prin sesizarea Serviciului de Probaţiune Neamţ s-a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, aplicată condamnatului M.P.B. 

Prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Neamţ, intimatul condamnat M.P.B.  a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal şi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de tentativă de furt calificat, prevăzută de art. 48 Cod penal, raportat la art. 32 Cod penal, art. 228, 229 alin. 1 lit. c şi d Cod penal.

În temeiul art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. c Cod penal, I s-a impus condamnatului să execute obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.

În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a stabilit că inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Săvineşti sau Primăriei Piatra Neamţ pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

Tribunalul a apreciat că sesizarea Serviciului de Probaţiune Neamţ este întemeiată şi a admis-o, cu următoarea motivare: potrivit art. 96 alin. 1 Cod penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

Din raportul întocmit de consilierul de probaţiune, care se coroborează cu datele ce rezultă din dosarul de supraveghere nr. 58/2014 al Serviciului de Probaţiune Neamţ şi cu celelalte înscrisuri aflate la dosar, condamnatul, deşi iniţial a respectat obligaţiile ce i s-au pus în sarcină prin hotărârea de condamnare, ulterior, cu rea-credinţă, nu a respectat măsurile de supraveghere şi obligaţiile ce i s-au impus.

Astfel,  la începutul perioadei de supraveghere acesta a respectat măsurile şi a început să îndeplinească obligaţia de a presta o activitate neremunerată în cadrul unei instituţii de interes public. Spre finalul anului 2014, acesta nu s-a mai prezentat la întrevederile stabilite de consilierul de probaţiune responsabil de caz, nu s-a mai prezentat la programul stabilit Primăria Săvineşti pentru a presta orele de activitate neremunerată în folosul comunităţii şi nu a făcut dovada înscrierii la un curs de calificare sau pregătire şcolară.

Din procesul verbal de executare al mandatului aducere rezultă că persoana condamnată a părăsit domiciliu, fără să declare deplasările mai mari de 5 zile, fiind plecat în străinătate.

Motivul pentru care prin sentinţa de condamnare au fost impuse în sarcina intimatului obligaţiile mai sus arătate îl constituie necesitatea ca acesta să fie ajutat şi să facă dovada faptului că depune anumite eforturi şi diligenţe în vederea reintegrării sociale depline.

Condamnatul nu a făcut dovada unor eforturi constante în acest sens, respectând doar pentru o perioadă obligaţiile ce i s-au pus în sarcină, ulterior sustrăgându-se îndeplinirii acestora. Mai mult, acesta este în prezent cercetat pentru săvârşirea unei noi infracţiuni, împrejurare ce dovedeşte că încrederea acordată de instanţa ce a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei la care acesta a fost condamnat, nu a fost justificată.