Desfacerea contractului de muncă

-anulare decizie de desfacere a contractului de muncă; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere; despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii până la data reintegrării efective.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 23.09.2014

La data de 23.01.2014 s-a înregistrat la această instanţă contestaţia formulată de contestatoarea M. V. împotriva deciziei nr. 178/06.12.2013 de încetare a contractului individual de muncă emisă de SC E. B. A. SRL  în temeiul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, solicitându-se ca prin hotărâre judecătorească să se dispună  anularea acestei decizii ca nelegală şi netemeinică, reintegrarea contestatoarei în funcţia  deţinută anterior  desfacerii contractului  de muncă, precum şi obligarea intimatei la  plata unei despăgubiri egale cu contravaloarea drepturilor salariale  indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat  de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că a fost angajata intimatei în baza contractului individual de muncă nr. 139/15.01.2013 îndeplinind funcţia  de funcţionar administrativ, cu un salariu de bază brut de 804 lei, contractul de muncă fiind completat de actul adiţional nr. 1/15.01.2013 prin care i s-au adus la cunoştinţă prevederile interne privind normele pentru prevenirea spălării banilor prin intermediul pieţei asigurărilor.

Conform fişei postului a îndeplinit activităţile corespunzătoare unui funcţionar administrativ, fiind singurul angajat al Agenţiei D. T. S. care se ocupa de aceste aspecte, agenţia mai având doar un singur alt colaborator, cu contract de mandat, în persoana directorului de agenţie  care se ocupa de activitatea de teren, în vederea găsirii de noi clienţi.

A arătat că în data de 7.11.2013 i s-a comunicat că trebuie să îşi dea demisia pentru că societatea nu mai are bani pentru plata salariilor, cerându-i-se totodată să facă predarea primirea în data de 11.11.2013 şi să o instruiască pe persoana care urma să fie angajată. A mai arătat că la data de 13.11.2013 a fost chemată să semneze notificarea nr.3322/08.11.2013 privind preavizul, înştiinţarea nr.3321/08.11.2013 şi decizia nr. 175/08.11.2013, cerându-i-se insistent, să semneze toate documentele cu data de 8.11.2013, iar ulterior, la data de 17.12.2013 a fost chemată la sediul firmei să semneze de primirea deciziei de concediere nr. 178/06.12.2013.

Contestatoarea susţine că decizia de concediere a fost emisă de către intimată fără a avea la bază o cauză reală şi serioasă, aşa cum prevede art. 65 alin. 2 din Codul muncii, motivul evident fiind acela al îndepărtării sale din societate şi înlocuirii cu o altă persoană,  pe care directorul a dorit să o angajeze în locul ei, persoană care a venit a doua zi după ce contestatoarei i s-a  comunicat preavizul  şi căreia i-a predat întreaga gestiune.

A mai arătat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, întrucât nu respectă dispoziţiile art. 76 din Codul muncii în sensul că nu cuprinde menţiunile obligatorii, respectiv motivele care determină concedierea prevăzute de art. 76 lit. a din Codul muncii. Împrejurarea că intimata face o menţiune în preambulul deciziei de concediere cu privire la Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din data de 8.11.2013 privind desfiinţarea postului de funcţionar administrativ ca urmare a reorganizării activităţii departamentului nu este de natură a acoperi viciul constând în neîndeplinirea de către intimată a obligaţiei de a insera în decizia de concediere motivul concedierii,  menţionarea în cuprinsul deciziei de concediere a situaţiei de fapt, în mod explicit, precis şi clar, fiind necesară pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor art.65 alin. 2 Codul muncii, respectiv ca desfiinţarea locului de muncă să fi fost efectivă şi serioasă, fără a disimula realitatea  precum şi pentru verificarea seriozităţii cauzei raportat la situaţia angajatorului şi a angajatului.

Mai mult, motivele care determină concedierea trebuie menţionate expres în cuprinsul deciziei de concediere, nefiind posibilă completarea deciziei, sub acest aspect, cu acte exterioare cum ar fi: note, adrese, constatări, etc . Măsura concedierii  dispusă cu nerespectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

Contestatoarea susţine că nulitatea deciziei de concediere este cauzată şi de faptul că în cuprinsul deciziei nu a fost indicat în mod corect termenul de contestare şi instanţa competentă.

Astfel, la art. 2 din decizia de concediere se prevede că aceasta poate fi contestată în termenul de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul S. însă  prin intrarea în vigoare a art. 211 alin. 1 lit. a din Legea nr. 62/2011 legiuitorul a creat o situaţie mai favorabilă salariaţilor introducând un termen mai  îndelungat de 45 de zile calendaristice, astfel că  doar acest termen trebuie avut în vedere.

 De asemenea, decizia de concediere nu indică instanţa competentă, anume Tribunalul Mehedinţi, ci Tribunalul Sibiu, adică instanţa de la locul sediului social al intimatei în ciuda prevederilor art. 269 alin.2 din Codul muncii, care stabileşte competenţa exclusivă a instanţei, sub sancţiunea nulităţii deciziei de concediere.

Totodată,  contestatoarea a arătat că în cauză nu  a avut loc o desfiinţare efectivă a locului

de muncă deţinut de aceasta, concedierea  neavând o cauză reală şi serioasă, motiv pentru care consideră că decizia este nelegală.

A mai arătat că decizia de concediere nu prevede în mod clar şi explicit care este motivul concedierii, din cuprinsul documentelor ce i-au fost comunicate contestatoarei nereieşind  în ce constau activităţile de reorganizare a activităţii, fiind doar o exprimare vagă în preambul şi fără nici o apreciere obiectivă în cifre, situaţii, date şi fapte ce au condus  intimata la adoptarea acestei măsuri.

 Susţine că motivul real al concedierii sale este  îndepărtarea din cadrul societăţii, întrucât  directorul agenţiei dorea  să angajeze o altă persoană  în locul său,  persoană pe care a şi adus-o  în data de 12.11.2013 cerându-i contestatoarei să-i  arate cum funcţionează programul informatic pentru procesarea  asigurărilor, cum să pregătească borderourile, registrul de casă, adică să o înveţe tot ce trebuie să facă pentru a prelua cu uşurinţă sarcinile contestatoarei.

În susţinerea afirmaţiilor sale potrivit cărora concedierea sa nu a avut o cauză reală şi serioasă ci  a fost  menită doar să mascheze înlocuirea sa cu o altă persoană, contestatoarea a arătat că  la data de 14.11.2013 când i-a predat numitei M. A. M. toate documentele interne ale firmei pe bază  de proces verbal de predare primire, societatea a semnat o delegaţie către BCR prin care se acorda acestei persoane  dreptul de a efectua  depuneri în numerar în numele firmei, drept pe care contestatoarea îl avusese în baza contractului de muncă, astfel că intenţia reală a intimatei a fost  doar înlocuirea  acesteia din postul deţinut.

A mai arătat că numita M. A. M.  a lucrat în cadrul firmei de la aceeaşi dată la care ea a primit preavizul, că a efectuat aceleaşi sarcini de serviciu cu cele pe care le avea contestatoarea  conform fişei postului, astfel că este evidentă înlocuirea sa din funcţie începând cu data de 14.11.2013.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile  art. 65, 66, 75-80, 268 şi următoarele din Codul muncii şi pe art. 211 din Legea 62/2011.

În dovedirea contestaţiei a depus la dosar în copie, contract individual de muncă  nr. 139/15.01.2013, act adiţional nr. 1 la contractul individual de muncă, fişa postului, notificare nr. 3322/08.11.2013, înştiinţare nr. 3321/ 08.11.2013, decizia nr. 175/08.11.2013, decizia nr. 178/06.12.2013, practică judiciară şi jurisprudenţă, corespondenţă email, proces verbal din 14.11.2013,  carte de identitate,  delegaţie pentru M. A. M., notă de inventar.

Intimata SC E. B. A. SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

A  arătat că motivul care a stat la baza concedierii contestatoarei a fost eficientizarea economică a activităţii punctului de lucru de la Agenţia D.T.S.  şi că menţinerea  în funcţie a unui salariat nu este o cerinţă legală imperativă întrucât legea lasă la latitudinea angajatorului posibilitatea de a desfiinţa compartimente şi posturi neproductive.

A mai arătat că în perioada august 2013-decembrie 2013 Agenţia D.T.S. „mergea pe minus”, astfel că având în vedere încasările care scădeau, nu mai era sustenabilă angajarea persoanei la agenţia D.T.S. La decizia desfiinţării postului contestatoarei a contribuit şi automatizarea electronică a încasărilor şi a plăţilor de la agenţi şi către societăţi, fapt ce  a redus considerabil volumul de muncă al postului desfiinţat.

Intimata a subliniat că problemele legate de eficienţa locului de muncă din punct de vedere economic şi interelaţional nu datează din 04.11.2013, ci se circumscriu  situaţiei generale mondiale.

Contestatoarea a solicitat încetarea contractului individual de muncă fără preaviz deoarece dorea să se angajeze de urgenţă în cadrul altui angajator cu care se afla în discuţii la data  desfiinţării postului  ei şi care i-ar fi oferit o situaţie  considerată de ea mai  stabilă şi mai bună, iar neconcretizarea intenţiilor ei a dus-o la cererea adeverinţei fără şomaj.

Referitor la  susţinerea contestatoarei că nu a avut loc  o desfiinţare efectivă  a postului ocupat de aceasta, intimata a arătat că persoana căreia i s-au predat documentele şi celelalte  bunuri a desfăşurat activitate  cu societatea în baza  contractului de curtaj din data de 14.11.2013 încheiat între M. A. M. şi SC E. B. A. SRL, ulterior fiind încheiat şi contractul  individual de muncă nr. 180/15.01.2014 cu o durată a muncii de 4 ore/ zi, 20 de ore/săptămână, aceasta fiind angajată pe postul  de operator  calculator  electronic şi reţele.

În ceea ce priveşte termenul de contestaţie a arătat că atât Codul muncii cât şi Legea  dialogului social nr.62/2011 se referă la jurisdicţia muncii, însă ceea ce trebuie avut în vedere  este faptul că acest din urmă act normativ nu modifică  sau nu abrogă tacit prevederile aşa zis contrare  din Codul muncii, astfel încât consideră că în această situaţie  are aplicabilitate termenul de 30 de zile prevăzut de Codul muncii.

Referitor la menţionarea în cuprinsul deciziei de concediere a Tribunalului Sibiu ca instanţă competenţă în loc de Tribunalul Mehedinţi, a arătat că este vorba doar de o simplă eroare materială.

În dovedirea susţinerilor a depus la dosarul cauzei Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC E. B. A. SRL din 08.11.2013, înştiinţare nr. 3321/08.11.2013, notificare 3322/08.11.2013, decizia nr. 175/08.11.2013, decizia nr. 178/06.12.2013, notă inventar, cerere adresată de M. V. către SC E. B. A. SRL şi înregistrată sub nr. 7/14.02.2014, adeverinţă  nr. 220/18.02.2014, adresă nr. 2608/18.02.2013 emisă de BCR, contract individual de muncă nr. 180/15.01.2014, fişa postului operator calculator electronic şi reţele, act adiţional nr. 1 la contractul individual de muncă nr. 180/15.01.2014, declaraţie aparţinând numitei M. A. M.  din 15.01.2014, contract de curtaj din 14.11.2013

Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că intimata încearcă să inducă în eroare instanţa şi să denatureze realitatea având în vedere că ea a fost forţată să demisioneze, iar în urma refuzului său i s-au transmis documentele privind concedierea pe motive economice.

A subliniat că într-adevăr organizarea şi reorganizarea activităţii este prerogativa intimatei, însă aceasta trebuie realizată în cazul în care este reală şi bazată pe o cauză serioasă, cu respectarea legii şi a drepturilor sale de salariat. Dacă ar fi acceptat să îşi dea demisia ar fi pierdut dreptul de şomaj, drept pe care îl are orice persoană concediată pe motive economice.

A mai arătat că motivul invocat de intimată, anume acela că societatea  şi-a automatizat activitatea, depunând în acest sens o adresă a BCR din 18.02.2013 nu poate fi primit deoarece acea adresă a fost emisă la o lună de la data angajării sale şi nu face vreo menţiune referitoare la automatizarea plăţilor şi încasărilor, ci doar informează intimata că s-a deschis un cont nou  la BCR, cont în care, conform fişei postului, avea obligaţia să depună numerarul pe care  îl înregistra  în registrele  societăţii şi îl primea de la clienţi.

Dacă motivul real al concedierii sale l-a reprezentat automatizarea electronică a  încasărilor şi plăţilor efectuată exact la o lună de la angajarea sa, intimata ar fi trebuit să procedeze la concedierea sa imediat, adică în luna februarie cât încă se mai afla în perioada de probă şi nu să menţină angajarea sa până în luna decembrie 2013 şi să funcţioneze în pierdere. Totodată, comparând fişa postului de funcţionar administrativ pe care s-a aflat contestatoarea cu fişa postului de operator calculator electronic şi reţele, rezultă că cele două se suprapun chiar dacă intimata  a folosit o altă  terminologie, în fapt  acestea vizând aceleaşi atribuţii.

Din oficiu, s-a solicitat ca intimata să depună la dosarul cauzei  statul de funcţii şi organigrama anterioară şi ulterioară concedierii, răspunsul la relaţiile solicitate  fiind înaintat  cu adresele nr. 630/19.05.2014 şi 717/10.06.2014.

Analizând contestaţia în raport de actele şi lucrările dosarului Tribunalul  constată şi reţine următoarele:

Contestatoarea M. V. a fost angajata intimatei SC E. B. A. SRL în calitate de funcţionar administrativ, începând cu data de 16.01.2013, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 139/15.01.2013 şi a actului adiţional nr. 1 la contractul individual de muncă (filele 8-12 dosar).

Potrivit deciziei nr. 175/08.11.2013 emisă de intimată, începând cu data de 06.12.2013 s-a desfiinţat postul de funcţionar administrativ de la punctul de lucru D.T.S. al cărei titular era contestatoarea, iar acesteia i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare începând cu data de 08.11.2013, la expirarea termenului de preaviz urmând să i se desfacă contractul  individual de muncă.

Prin decizia nr. 178/06.12.2013 intimata SC E. B. A. SRL a dispus  în temeiul prevederilor art. 65 alin. 1 Codul muncii, încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei M. V. din funcţia de funcţionar administrativ, începând cu data de 06.12.2013.

Prin contestaţia dedusă judecăţii se solicită anularea deciziei de concediere, reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului de muncă, precum şi obligarea  intimatei la plata unei despăgubiri egale cu contravaloarea drepturilor salariale  indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, susţinându-se pe de o parte că decizia de încetare a contractului individual de muncă  nr. 178/06.12.2013 este nulă absolut, întrucât nu respectă prevederile art. 76 Codul muncii, iar pe de altă parte că decizia este nelegală, întrucât  în cauză nu a avut loc o desfiinţare efectivă a locului de muncă deţinut de contestatoare, concedierea neavând o cauză reală şi serioasă, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 2 Codul muncii. 

 În ceea ce priveşte  susţinerea contestatoarei că decizia de concediere este nulă absolut, întrucât nu cuprinde motivele care determină concedierea, fiind încălcate astfel prevederile  art. 76 lit. a  Codul muncii, instanţa constată că este neîntemeiată.

În acest sens, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 76 lit. a Codul muncii decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină  în mod obligatoriu  motivele care  determină concedierea.

Raportând dispoziţiile legale sus menţionate la speţa dedusă judecăţii, se constată că din preambulul deciziei de concediere nr. 178/06.12.2013, reiese că această măsură a fost luată în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor din data de 08.11.2013 privind desfiinţarea postului de funcţionar administrativ ocupat de contestatoare ca urmare a reorganizării activităţii departamentului.

Aşa fiind,  instanţa apreciază că motivele de fapt ale concedierii au fost menţionate în cuprinsul deciziei contestate, fiind determinate de desfiinţarea postului ocupat  de contestatoare, urmare a reorganizării activităţii departamentului.

 În acest sens, se reţine că intimata a făcut referire în cuprinsul deciziei de concediere la reorganizarea activităţii departamentului  din care făcea parte contestatoarea, arătând  totodată  că motivul concedierii ce o vizează pe aceasta  este desfiinţarea locului său de muncă.

De asemenea, în decizia de concediere se face referire la Hotărârea Adunării Generale  a Asociaţilor din data de 08.11.2013 privind desfiinţarea postului de funcţionar administrativ  ocupat de contestatoare, arătându-se astfel cauza care a determinat luarea acestei măsuri la nivelul societăţii intimate, respectiv reorganizarea activităţii departamentului, precum şi cauza care a determinat  concedierea  salariatei, respectiv aceea privind desfiinţarea locului său de muncă.

 Aşa fiind, instanţa apreciază că decizia de concediere conţine  menţiunea prevăzută de art. 76 alin. 1 lit. a Codul muncii referitoare la motivele care determină concedierea.

 În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că decizia de concediere este nulă întrucât a fost indicat greşit termenul de contestare şi instanţa competentă, de asemenea se reţine că este neîntemeiată, având în vedere că în cuprinsul deciziei a fost menţionat termenul în care putea fi contestată decizia  de concediere, iar cât priveşte instanţa competentă se reţine că contestatoarea a introdus contestaţia la instanţa competentă, astfel încât aceasta nu a fost prejudiciată în niciun fel.

Prin urmare, sunt neîntemeiate susţinerile contestatoarei referitoare la nulitatea absolută  a deciziei de concediere pe motiv că nu respectă dispoziţiile art. 76 Codul muncii.

Verificând însă legalitatea măsurii concedierii pe fondul cauzei, în raport de cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 65 Codul muncii, instanţa constată că decizia de concediere este nelegală având în vedere  următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin.1 şi 2 Codul muncii „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.

 Din interpretarea  dispoziţiilor legale sus menţionate reiese  condiţia de legalitate  impusă de legiuitor  şi anume aceea ca desfiinţarea  locului de muncă  să fie efectivă  şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când  acesta este suprimat din structura  funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi în organigramă, acest fapt implicând  cu necesitate  caracterul definitiv al suprimării.

Desfiinţarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă  un caracter  obiectiv, fiind impusă de dificultăţile economice sau de  transformări  tehnologice.

Cauza  serioasă a desfiinţării locului de muncă este aceea care are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii, care  nu disimulează  realitatea şi care face imposibilă continuarea activităţii  la un loc de muncă, fără  pagube pentru angajator.

Or, în cauza dedusă judecăţii, se constată că nu sunt îndeplinite în totalitate  condiţiile  de legalitate impuse de legiuitor în art. 65 Codul muncii.

În acest sens se reţine că în ceea ce priveşte  condiţia de legalitate referitoare la caracterul efectiv al măsurii concedierii individuale a contestatoarei, aparent această condiţie ar fi  îndeplinită  având în vedere că din organigramele anterioare şi ulterioare concedierii  contestatoarei, respectiv  cele din 06.12.2013 şi 15.01.2014 (filele 132, 133 dosar), precum şi din statele de funcţii din 01.11.2013 şi 01.01.2014 (filele 143-146 dosar), reiese că postul ocupat de contestatoare  a fost suprimat din structura organizatorică a intimatei şi nu se mai regăseşte  nici în organigramă şi nici în statul de funcţii.

Astfel, comparând  organigramele  şi statele de funcţii anterioare şi ulterioare concedierii  contestatoarei, se  constată că  într-adevăr locul de muncă al acesteia a fost desfiinţat efectiv nemairegăsindu-se în aceste documente, numai că din aceleaşi organigrame anterioare şi ulterioare concedierii contestatoarei, reiese că la Agenţia D.T.S. în locul postului de funcţionar administrativ contabil  ce a fost ocupat  de contestatoare figurează un post de operator calculator,  post ce a fost ocupat de numita M. A. M. la scurt timp după concedierea contestatoarei.

Acest fapt a fost recunoscut şi de către intimată care a arătat prin întâmpinare că persoana  căreia i s-au predat documentele şi celelalte  bunuri, respectiv numita M. A. M. a desfăşurat activitate  la societatea intimată în baza  contractului de curtaj din data de 14.11.2013, ulterior fiind încheiat  şi contractul individual de muncă nr. 180/15.01.2014 cu o durată a muncii  de 4 ore/zi, 20 de ore/săptămână.

Prin urmare, intimata a desfiinţat postul contestatoarei dar a înfiinţat un post de operator  calculator angajând o nouă salariată cu contract individual de muncă ce a fost încheiat la aproximativ două luni de zile după ce a încetat contractul individual de muncă al contestatoarei.

Este adevărat că angajatorul este singurul în drept să aprecieze asupra oportunităţii  reorganizării  activităţii, însă instanța de judecată poate să verifice  dacă a avut loc o reorganizare  a activităţii angajatorului  care să  corespundă  unui nevoi  reale a acestuia şi care  să conducă la desfiinţarea efectivă  a postului ocupat de salariatul în cauză, fără legătură cu persoana acestuia şi independentă de factori subiectivi.

Or, în cauză, comparând atribuţiile din  fişa postului de funcţionar administrativ care a fost ocupat de contestatoare  cu cele din fişa postului  de operator calculator  electronic şi reţele,  post care  este ocupat  de noua angajată M.A. M., se constată că atribuţiile  generale din ambele  fişe ale posturilor sunt identice,  iar în ceea ce priveşte  responsabilităţile  şi sarcinile, majoritatea celor din fişa postului  de operator calculator electronic şi reţele se regăsesc printre responsabilităţile  şi sarcinile din fişa postului de funcţionar administrativ  (filele 14 şi 88 dosar).

Mai  mult, unele dintre sarcinile prevăzute în fişa postului operator calculator electronic şi reţele sunt menţionate de câte două ori în cadrul aceleiaşi fişe a postului, respectiv cele privind „folosirea  integrală a timpului de muncă” şi „executarea  altor sarcini  repartizate de conducerea sucursalei” care se regăsesc  atât la lit. b, c cât şi la literele i,j din fişa postului.

Aşa fiind, instanţa  apreciază că desfiinţarea postului de funcţionar administrativ ocupat de  contestatoare,  ca urmare a reorganizării  activităţii  departamentului, nu a avut  o cauză reală  şi serioasă,  aşa cum prevăd  dispoziţiile  art. 65 al. 2 Codul muncii.

Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor  din 08.11.2013 (fila 72 dosar) s-a dispus desfiinţarea postului de funcţionar  administrativ începând cu data de 06.12.2013, această hotărâre  fiind menţionată şi în preambulul deciziei de concediere din care reiese că măsura concedierii contestatoarei a fost luată în baza hotărârii respective, ca urmare a  reorganizării activităţii departamentului.

Aşadar, reorganizarea activităţii departamentului a fost  invocată de intimată ca  motiv al concedierii, această reorganizare fiind cea care ar fi impus renunţarea la serviciile contestatoarei, considerându-se de către conducerea societăţii că este oportună  desfiinţarea locului său de muncă, însă instanţa constată că această reorganizare a avut loc doar prin concedierea constatatoarei, în realitate în locul postului ocupat  de aceasta fiind înfiinţat un alt post care a şi fost ocupat de o altă persoană la scurt timp după concedierea contestatoarei, iar majoritatea atribuţiilor  noului post de operator calculator  electronic şi reţele se regăsesc printre atribuţiile postului  desfiinţat, acela de funcţionar administrativ.

Prin urmare, atât timp cât din probele administrate în cauză reiese că intimata a desfiinţat  un post şi a reînfiinţat altul în locul acestuia, nu poate fi  primită apărarea  acesteia potrivit căreia  din punct de vedere economic Agenţia D.T.S. nu era  în situaţia de a finanţa pe plan local angajatul şi că nu mai era  sustenabilă  angajarea persoanei la agenţie având în vedere  încasările care erau în scădere.

De altfel, intimata nici nu a depus înscrisuri doveditoare  în susţinerea afirmaţiei sale în sensul că Agenţia D.T.S. „mergea pe minus” în perioada august 2013-decembrie 2013, din documentaţia care a stat la baza deciziei de concediere nereieşind  acest fapt.

De asemenea, nu poate fi primită  apărarea intimatei  potrivit căreia  la decizia  desfiinţării postului contestatoarei a contribuit şi automatizarea electronică a încasărilor şi plăţilor de la agenţi şi către societăţi, întrucât această apărare se  întemeiază  pe o adresă primită  de la BCR încă din luna februarie 2013, iar  concedierea contestatoarei a avut loc în luna decembrie 2013, astfel că dacă ar fi primită această apărare ar însemna că intimata a acceptat  să i se înrăutăţească situaţia  o perioadă destul de mare de timp.

În ceea ce priveşte apărarea intimatei potrivit căreia motivul  care a stat la baza concedierii contestatoarei a fost eficientizarea economică a activităţii punctului de lucru de la Agenţia D.T.S, instanţa constată  că din înscrisurile aflate la dosarul  cauzei, nu reiese  că intimata  ar fi făcut o analiză a aspectelor economico-financiare ale societăţii, analiză din care să fi reieşit că aceasta trece printr-o perioadă dificilă şi că aceasta ar fi întocmit un plan de reorganizare care să-i permită  eficientizarea  activităţii, analiză  care să se fi concretizat într-o hotărâre a conducerii intimatei.

Singura hotărâre care a fost depusă la dosarul cauzei este cea a Adunării Generale a Asociaţilor SC B. A. SRL din 08.11.2013 în care se arată că la decizia desfiinţării postului de funcţionar administrativ s-a avut în vedere situaţia financiară precară a societăţii, hotărâre care nu cuprinde nicio altă menţiune referitoare la analizarea aspectelor economice-financiare.

Faţă de considerentele expuse,  se reţine că  intimata nu a dovedit că desfiinţarea postului contestatoarei a fost impusă de nevoile  reale ale societăţii, din documentaţia depusă la dosar de către aceasta, documentaţie care a stat la baza emiterii deciziei de concediere nereieşind caracterul real şi serios al măsurii concedierii contestatoarei.

Prin urmare, instanţa constată că decizia  de concediere nr. 178/06.12.2013 emisă  de intimată este  nelegală, iar contestaţia formulată  de contestatoarea M. V. este întemeiată.

În atare situaţie urmează a se admite contestaţia în sensul că se va dispune anularea deciziei nr. 178/06.12.2013 emisă de intimată, iar în baza art. 80 Codul muncii se va dispune  reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii şi va fi obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile  indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat  de la data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.503/29.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de intimata SC B.A. SRL.

Domenii speta

Spete similare