Uzucapiune extratabulara

Sentinţă civilă 1162 din 28.02.2014


Dosar nr. 6799/288/2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

SECŢIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.4246

SENTINŢA CIVILA Nr. 1162

Şedinţa publică de la 28 Februarie 2014

Instanţa constituită din:

Preşedinte: dr. DINU CAMELIA

Grefier: BĂDOIU NICOLAE

Pe rol fiind pronunţarea cauzei civile formulate de reclamanta P. E, domiciliat în …, în contradictoriu cu opozantul  M. A., domiciliat în …, având ca obiect uzucapiune .

La apelul nominal făcut în şedinţa publică,  cu ocazia pronunţării, au lipsit părţile şi apărătorii acestora.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care învederează că la dosarul cauzei s-au înaintat concluzii scrise din partea părţilor.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din 21 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre:

?

INSTANŢA:

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, în data de 10.06.2013, pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, sub nr. 6799/288/2013, reclamanta P. E. a solicitat ca, pe calea procedurii necontencioase, să se dispună înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 1.061 mp., situat în comuna Ocnele Mari, str. C., cu vecinii…

Cererea a fost timbrată cu 672,00 lei taxă timbru, conform chitanţei nr. 146168140/17.06.2013 (fila 27) şi 1,5 lei timbru judiciar.

În motivarea cererii, reclamanta arată că, în anul 1974, cu prilejul căsătoriei sale cu U. G., a primit ca zestre, din partea părinţilor săi, terenul de 1.061 mp., situat în Ocnele Mari, str. C., cu vecinii mai sus menţionaţi.

Tatăl reclamantei, la rândul său, a dobândit, pe calea donaţiei, un teren de la tatăl său, M. Gr. Ş., pe care, ulterior, l-a predat la schimb în anul 1960, la solicitarea Comisiei comunale de comasare Râureni. În cadrul acestui schimb, tatăl reclamantei a dobândit terenul din punctul C.

Mai susţine reclamanta că predarea terenului  către ea, cu prilejul înzestrării, s-a făcut fără vreun act scris, dar, din momentul căsătoriei, l-a stăpânit doar împreună cu soţul ei, respectiv din anul 1974.

Consideră reclamanta că posesia sa îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1846 şi 1847 V. C. civ. întrucât a fost continuă, exercitată în mod regulat, fără intermitenţe şi nu a fost întreruptă în nici un fel. De asemenea, se susţine că posesia a fost netulburată, nefiind fondată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau din partea adversarului, precum şi publică întrucât pe parcursul întregii perioade vecinii au ştiut despre posesie, fiind exercitată sub nume de proprietar.

Apreciază reclamanta că, dacă posesia unui imobil se prelungeşte o anumită durată de timp şi sunt realizate anumite condiţii prescrise de lege, acest fapt nu poate rămâne fără consecinţe juridice, cea mai importantă dintre acestea fiind naşterea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea persoanei care a avut posesia utilă, întrucât starea de fapt se transformă în stare de drept.

 Mai apreciază reclamanta că uzucapiunea apare uneori chiar şi ca o sancţiune împotriva proprietarului care a fost delăsător şi lipsit de diligenţă, cu atât mai mult cu cât, în speţă, autorul său a încheiat, la data căsătoriei sale, un act translativ de proprietate, dar care nu a îndeplinit condiţiile de formă. În această situaţie, consideră reclamanta că poate uzucapa împotriva autorului său, prin uzucapiunea de 30 ani, întrucât a posedat terenul din anul 1974.

În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile Titlului XII N. C. pr. civ.

Spre dovadă, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv…

După depunerea cererii având ca obiect înscrierea în cartea funciară a dreptului real obţinut prin efectul uzucapiunii extratabulare, prin încheierea din 09.07.2013, a fost emisă somaţia prevăzută de art. 1051 alin.1 N. C. pr. civ., dispunându-se, totodată, afişarea acesteia la imobilul în litigiu, la sediul instanţei, al biroului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară şi la sediul primăriei în raza căreia se află imobilul, precum şi publicarea ei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţională.

În termenul prevăzut de art. 1051 alin.  2 lit. e N. C. pr. civ., a formulat opoziţie fratele reclamantei, M. A. prin care susţine că, pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea se află dosarul nr. 8887/288/2011 având ca obiect partajul succesoral de pe urma părinţilor părţilor în cadrul căruia a fost solicitată introducerea la masa partajabilă şi a terenului în litigiu, dar instanţa nu l-a reţinut cu motivarea că nu au fost prezentate acte doveditoare a dreptului de proprietate.

Mai susţine opozantul că reclamanta a stăpânit terenul în litigiu abuziv, după moartea părinţilor, care l-au avut la rol şi au plătit impozitele legale. În plus, după moartea părinţilor, opozantul a preluat rolul agricol şi a plătit până în prezent taxele şi impozitele, aşa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală nr. 4342/15.05.2013 şi chitanţele de plată.

 Se mai precizează că, pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, se află dosarul nr. 6720/288/2013 prin care opozantul a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate  asupra terenului în litigiu în favoarea ambelor părţi.

Opozantul, M. A., a formulat şi cerere de intervenţie în interes propriu, ce cuprinde aceeaşi motivare ca opoziţia .

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea cererii de intervenţie ca neîntemeiată întrucât denumirea sa corectă ar trebui să fie ,,opoziţie”, pe de o parte, iar pe de altă parte, terenul în litigiu a fost stăpânit exclusiv de ea, din anul 1974, când i-a fost oferit de zestre la căsătorie. De aceea, consideră reclamanta că, în pofida faptului că bunul a rămas înregistrat la rolul agricol al autorului, posesia sa a fost utilă, astfel că susţinerea opozantului cum că ar fi plătit taxele şi impozitele după moartea autorului nu este în măsură să oprească efectul posesie utile, uzucapiunea. În plus, observă reclamanta că plata impozitelor efectuată de opozant are caracter echivoc, întrucât, prin aceeaşi chitanţă, au fost plătite impozitele pentru toate terenurile de la rolul autorului, fără individualizare specială.

Nici susţinerea opozantului cu privire la preluarea rolului agricol nu poate fi primită, în opinia reclamantei, întrucât o astfel de preluare este imposibilă atât timp cât bunurile se transmit pe cale succesorală sau acte de transmitere între viii, iar nu prin preluarea rolului agricol. 

Subliniază reclamanta că invocă uzucapiunea în nume personal, iar nu în calitate de moştenitor al defunctului M. I. întrucât a stăpânit personal terenul timp de 30 de ani, sub nume de proprietar.

Prin încheierea din 06.12.2013, cererea de intervenţie în interes propriu a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât, în prezenţa cererii de opoziţie, specifică procedurii de privitoare la înscrierea dreptului dobândit în temeiul uzucapiunii, acesta nu-şi găsea raţiunea.

Spre dovadă, opozantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv…

De asemenea, a fost luat, din oficiu de instanţă, interogatoriul reclamantei şi au fost audiaţi martorii  C. E., G. I. , D. E. .

Din analiza probatoriului astfel administrat, instanţa reţine următoarele:Atât reclamanta P. E., cât şi opozantul M. A. sunt descendenţii de gradul I ai defuncţilor M. Şt. I. şi M. A..

Prin contractul de donaţiune autentificat sub nr. 134/59/27.01.1958 (fila 18). M. Gr. Ş., bunicul patern al părţilor, a donat fiului său, M. Şt. I. un teren loc de casă, situat în vatra satului Gura Suhaşului din comuna Ocnele mari, raionul Rm. Vâlcea, în suprafaţă de 1250 mp., cu vecinătăţile: … precum şi un teren loc de casă în suprafaţă de 1250 mp., situat în vatra satului Valea Răii, comuna Rîureni, raionul Rm. Vâlcea, în punctul numit Şoseaua Gării, cu vecinătăţile…

 Aceste două terenuri, împreună cu alte terenuri ale soţiei donatarului, au făcut obiectul contractului de schimb  nr. 3320/01.11.1960, încheiat cu Comisia Comunală de Comasare Rîureni în baza Decretului nr. 151/1950 referitor la comasarea terenurilor prin care, tatăl părţilor, M. Şt. I., a predat suprafaţa de 0,64 ha., ce fusese cuprinsă în perimetrul G.A.C., ,,Întovărăşirea 30 Decembrie”, primind în schimb suprafaţa de 0,14 ha, situată în punctul Valea cu Pruni din Rîureni, preluată de la colectivistul M. N. G.,  suprafaţa de 0,26 ha în punctul Cărpiniş, preluată de la U. I. şi suprafaţa de 0,37 ha în punctul V.  preluată de la L. G.

În anul 1995, tatăl părţilor a chemat în judecată pe moştenitorii defunctului V. A., solicitând anularea actului de schimb nr. 3320/01.11.1960 doar cu privire la terenurile ce au constituit zestrea soţiei sale, M. A., cu care se căsătorise în anul 1951, acţiune admisă prin sentinţa civilă nr. 4028/08.12.1995, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în dosar nr. 1829/1995 .

Terenul în litigiu, astfel cum este identificat plan de amplasament şi delimitare a imobilului efectuat de N. G. în data de 29.04.2013 (fila 15) ca fiind situat pe str. C. nr. … din Ocnele Mari, amplasament necontestat de opozant, fusese preluat, în vederea efectuării schimbului, de la autorii martorei D. E. şi nu a făcut obiectul acţiunii în anulare mai sus invocate întrucât martora şi-a edificat locuinţa, în timpul colectivizării, pe suprafaţa primită în schimb de la autorul părţilor (respectiv terenul de la pct. b din actul de donaţie autentificat sub nr. 134/59/27.01.1958) situată pe D. G. Concluzia se desprinde din faptul că autorul părţilor nu a enumerat, în acţiunea de anulare a schimbului, şi terenul în litigiu, pe de o parte, iar pe de altă parte, din sentinţa civilă nr. 4028/08.12.1995 se observă că martora D. E. ori autorii săi nu au fost parte în litigiul respectiv.

Rolul agricol ţinut pe numele autorului părţilor reflectă întocmai succesiunea actelor juridice mai sus menţionate. În plus, extrasele de rol agricol depuse la dosarul cauzei demonstrează că tatăl părţilor a fost înregistrat în evidenţele agricole cu suprafaţa de 0,10 ha în punctul C. până la data decesului său.

Chiar şi plata impozitului pentru acest teren, din datele de 03.02.2009 25.02.2010 şi 09.05.2013, potrivit chitanţelor de la filele 76-77 a fost efectuată de reclamantă tot pe numele tatălui său, aceasta adăugând, ulterior, pe înscrisurile doveditoare a plăţilor cu propriul scris: ,,achitat prin P. E.”

Afirmaţia reclamantei că a primit de zestre terenul în litigiu, cu prilejul căsătoriei sale cu U. G. (căsătorie desfăcută prin sentinţa civilă nr. 3590/07.08.1986, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosar nr. 5688/1985-fila 21, când reclamanta va revenit la numele dinainte de căsătorie, M.) este susţinută doar de declaraţia martorei C. E. .

Astfel, martora C. E. a declarat că: ,, …M. Şt. I şi soţia sa au dat terenul în litigiu de zestre reclamantei P. E., iar celălalt teren de pe strada Cărpiniş, din punctul Fântână, l-au dat de zestre opozantului M. A … Terenul a fost cultivat şi îngrijit de reclamantă de când s-a căsătorit. O perioadă de timp terenul din punctul Fântână a fost lucrat de pârât, că şi el, la rândul său, îl primise de zestre, tot fără acte, ca şi reclamanta, dar, auzind de o lege cu uzucapiunea, s-a mişcat mai repede decât reclamanta şi a vândut acest teren împreună cu fostul proprietar al terenului, dinainte de schimb, respectiv cu unul din moştenitorii lui V. A.…Terenul în litigiu nu este lucrat de un an de zile doar, în mod intenţionat, pentru a se reface fertilitatea solului…”

Declaraţia martorei C. E. este contrazisă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei întrucât, este cert că terenul din punctul la Fântână nu a fost dat de zestre opozantului, ci a făcut obiectul acţiunii în anulare a actului de schimb din anul 1960, iar ca efect al anulării actului de schimb, moştenitorii proprietarului dinainte de schimb, V. A., au redobândit acest teren, ulterior procedând la partajul succesoral de pe urma acestui autor, potrivit sentinţei civile nr. 392/26.01.2006, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosar nr. 2918/2005. Cum terenul din punctul la Fântână (redenumit Acasă) a fost atribuit în proprietate exclusivă numitei A. V. L. (în lotul nr. 3), în calitatea sa de moştenitor al defunctului  V. A., este exclus ca opozantul să fi efectuat acte de dispoziţie asupra lui.

De asemenea, susţinerea martorei  C. E. cum că fiecare din copii defuncţilor M. I şi M. A. au fost înzestraţi cu câte un teren, de suprafaţă egală, situate pe strada C. este contrazisă chiar de demersul părţilor de a solicita introducerea la masa partajabilă a autorilor lor, în cadrul procesului de partaj succesoral ce face obiectul dosarului nr. 8887/288/2011. Astfel, prin cererea de partaj succesoral intentată de opozant, s-a susţinut că din masa succesorală a defuncţilor părinţi  face parte şi ,,un teren intravilan, în suprafaţă de 1.000 mp., categoria de folosinţă livezi, situat în punctul La Coacă (C…), cu vecinătăţile: …” (fila 99).

Reclamanta, la rândul său, prin cerere reconvenţională, a solicitat introducerea la masa partajabilă: ,,un teren intravilan în suprafaţă de cca. 1.400 mp., categoria livezi, situat în punctul la Coacă/C… şi tot în această zonă în punctul La Fântână/C… se mai găsesc cca. 1.500 mp…” (fila 104)

Şi fostul proprietar, dinainte de schimb, al terenului în litigiu, martora D. E. contrazice susţinerile martorilor propuşi de reclamantă (fila 160), declarând că: ,,acest teren din pct. C., după ce a fost preluat prin schimb, a fost stăpânit de părinţii părţilor, adică M. I.  şi M. A.  până când au murit şi acum copiii lor se ceartă pe acest teren.”

Martora şi-a argumentat afirmaţia prin faptul că mama părţilor, înainte de a deceda, a venit să-i ceară să dea ,,iscălitură că nu are nici o pretenţie asupra acestui teren întrucât vroia să-l dea de zestre nepoatei lor, adică fetei reclamantei”

Reclamanta însăşi, când a efectuat partajul de bunuri comune cu fostul soţ,  în cererea de chemare în judecată (fila 113), la pct. B, unde a enumerat bunurile proprii, primite de zestre de la părinţi  nu a menţionat terenul în litigiu.

Martora G. I. (fila 159), la rândul său, fiind vecină cu terenul în litigiu, a declarat că, din anul 1975, de când a venit în localitate, nu a văzut-o decât pe reclamantă  lucrându-l şi că, însăşi mama reclamantei, cu care păştea vitele, i-a povestit despre înzestrare. Totuşi, această martoră a menţionat că reclamanta muncea terenul împreună cu mama sa pe care o ajuta la muncă. şi că ,,Deşi reclamanta avea şi ea domiciliul în Rm. Vâlcea şi familia, copiii, erau în Rm. Vâlcea, venea zilnic la Ocnele Mari să-şi ajute mama la munci…”

Şi această ultimă declaraţie, deşi face vorbire despre înzestrarea reclamantei, prin detaliile relatate cu privire la modul de stăpânire a terenului în litigiu, conduce la concluzia că, de fapt, înzestrarea a privit numai permisiunea din partea părinţilor părţilor ca reclamanta, de la data căsătoriei sale, doar să-l cultive în scopul susţinerii nevoilor propriei familii, altfel spus, doar să-i culeagă fructele.

Pe de altă parte, înzestrarea unui copil de către părinţi cu un teren, având caracterul unei donaţii, nu poate fi făcută decât prin act autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute, nulitate ce nu poate fi înlăturată în nici un fel. În acest caz, dovada donaţiei nu poate fi făcută cu martori, nici dacă există un început de dovadă scrisă. Codul civil nu admite o obligaţie naturală a părinţilor de a-şi înzestra copiii, care să se transforme într-o obligaţie civilă prin executare voluntară, astfel că darea în folosinţă a unor imobile fără respectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 813 V.C. civ. nu poate fi considerată decât o simplă îngăduinţă ce poate fi oricând revocată.

Deci, în speţă, rolul probei testimoniale încuviinţate şi administrate nu a fost decât acela al verificării îndeplinirii condiţiilor posesiei despre care susţine reclamanta că a exercitat-o asupra bunului în litigiu. Din această perspectivă, însă este necesar a se stabili care sunt dispoziţiile legale aplicabile posesiei pretinse de reclamantă. Astfel, sub aspectul dreptului material, uzucapiunile începute si neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit (art. 6 alin. 4 C.civ.). A fortiori, uzucapiunile împlinite sub imperiul legii vechi sunt supuse dispoziţiilor acesteia, numai că în cazul lor nu mai este vorba de  ultraactivitatea legii vechi pentru o situaţie juridică pendente, ci de neretroactivitatea legii noi. Conform art. 82 din Legea nr. 71/2011, în cazul în care posesia a început sub imperiul reglementării anterioare, atunci această reglementare este aplicabilă uzucapiunii, iar în cazul în care posesia asupra unui imobil a început după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009, dar la data începerii posesiei nu era deschisă carte funciară pentru imobilul respectiv, uzucapiunea este supusă dispoziţiilor Codului civil din 1864. Numai dacă posesia asupra unui imobil a început după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009 si, la data începerii posesiei, era deschisă carte funciară pentru acel imobil, uzucapiunea este guvernată de dispoziţiile Codului civil din 2009, însă posesorul nu este obligat să se prevaleze de posesia exercitată sub imperiul reglementării anterioare, ci, dimpotrivă, poate să renunţe la aceasta şi să înceapă, după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009, o uzucapiune întemeiată pe prevederile acestuia.

Cât priveşte posesia, în afara dispoziţiilor referitoare la unul din efectele acesteia (uzucapiunea), Legea nr. 71/2011 mai prevede, în art. 81, că intervertirea detenţiei în posesie este supusă legii în vigoare la data apariţiei cazului de intervertire. Pentru alte aspecte privind posesia, inclusiv alte efecte ale posesiei, se aplică, în baza art. 6 alin. (2) C.civ., legea în vigoare la data începerii posesiei.

De aceea, revenindu-se la situaţia de fapt dedusă judecăţii, mai sus expusă din care rezultă că reclamanta trebuia să facă dovada unei posesii utile, întrucât numai o astfel de posesie este aptă să producă efectul uzucapiunii.

În acest sens art. 1847 V. C. civ. dispune că posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. În textul de lege invocat absentează calitatea posesiei de a fi neechivocă întrucât împrejurările care sunt calificate ca făcând proba echivocului posesiei dovedesc, în realitate, absenţa lui animus sibi habendi. Mai mult, probele la care s-a făcut referire, demonstrează că reclamanta a început să stăpânească bunul în calitate de detentor precar, cu îngăduinţa părinţilor săi, care şi-au păstrat dreptul de proprietate până la deces, iar art. 1853 alin.2 V. C. civ. dispune că precaritatea există şi în situaţia în care stăpânirea asupra unui bun se exercită prin simpla îngăduinţă a proprietarului său (,, 1)Actele ce exercităm sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.

2)Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduinţă a proprietarului său.”)

Deci, reclamanta, făcând doar dovada că a avut îngăduinţa părinţilor proprietari de a culege exclusiv fructele de pe ternul în litigiu, nu poate invoca, cu temei, calitatea de posesor, decât dacă făcea dovada contrară prezumţiei de conservare a precarităţii prevăzută de art. 1855 V. C. civ. (,,Când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeaşi calitate, dacă nu este probă contrarie.”) A face dovada contrară acestei prezumţii înseamnă a dovedi transformarea detenţiei în posesie, respectiv transformarea lui animus detinendi în animus possidendi. Dar dovada contrară prezumţiei instituite de art. 1855 V. C. civ. este supusă restricţiei menţionate în art. 1859 V. C. civ., astfel că, a face dovada contrară acestei prezumţii, înseamnă a proba una din împrejurările prevăzute în art. 1858. Drept urmare, detentorul precar nu poate să transforme animus detinendi în animus possidendi prin simpla sa manifestare de voinţă, exprimată direct de el însuşi sau indirect, prin interpuşi, ci numai dacă este însoţită şi de un fapt juridic în sens larg (act juridic încheiat cu un terţ sau fapt juridic în sens restrâns).

Astfel, art. 1858 V. C. civ. prevede cazurile de intervertire a precarităţii în posesie: ,, Posesiunea care se exercită nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune utilă, decât prin vreunul din următoarele patru moduri:

1. când deţinătorul lucrului primeşte cu bună-credinţă de la o a treia persoană, alta decât adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului ce deţine;

2. când deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care ţine posesiunea prin acte de rezistenţă la exerciţiul dreptului său;

3. când deţinătorul strămută posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de bună-credinţă;

4. când transmisiunea posesiunii din partea deţinătorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, dacă acest succesor universal este de bună-credinţă.”

În speţă, nici unul din aceste cazuri nu a fost demonstrat. Inexistenţa cazurilor de intervertire a precarităţii prevăzută de pct. 1, 3 şi 4 fiind evidentă, se va insista asupra demonstrării inexistenţei cazului prevăzut de pct. 2 al art. 1858.

Astfel, trebuie menţionat că actele de rezistenţă la care se referă art. 1858 pct. 2 V. C. civ. sunt necesare pentru obiectivarea voinţei detentorului precar de a schimba animus detinedi cu animus possidendi, iar ele trebuie să fie îndreptate împotriva persanei care a încredinţat bunul detentorului precar. Noţiunea de acte de rezistenţă include în sfera sa toate acele acte care exprimă un conflict între detentorul precar şi cel de la care deţine bunul în legătură cu schimbarea atitudinii subiective a detentorului, care începe să se considere titular al dreptului de proprietate. Or, în speţă, un asemenea conflict nu a existat între reclamantă şi părinţii proprietari, aşa cum rezultă din declaraţia martorei G. I. (fila 159), care a relatat că reclamanta lucra terenul în litigiu împreună cu mama sa.

Nici ulterior, după decesul autorilor, reclamanta nu a negat calitatea  de coproprietar asupra terenului, dobândită împreună cu opozantul, în calitatea lor de moştenitori ai proprietarului terenului, care a decedat în data de 07.02.2011 (fila 10)

Potrivit art. 1854 V. C. civ., ,,Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.” Cum în speţă, s-a dovedit că, până la decesul autorului M. Şt. I., reclamanta a deţinut terenul cu îngăduinţa acestuia, una din condiţiile esenţiale ale posesiei nu este îndeplinită pentru ca ea să fie constată.

Deşi este cert că terenul în litigiu nu a fost înstrăinat de părinţii părţilor prin vreun act de dispoziţie, prin încheierea de admitere în principiu din 16.04.2013, pronunţată în dosar nr. 8887/288/2011 (filele 90-96), Judecătoria Rm. Vâlcea nu l-a reţinut la masa succesorală a autorilor M. I. şi M. A., ci numai terenurile pentru care părţile au prezentat titlu de proprietate emis în baza Legii Fondului Funciar şi terenul din punctul Gura Suhaşului din Ocnele Mari, menţionat la pct. a din actul de donaţiune nr.134/59/27.01.1958 (fila 18) întrucât numai pentru acesta fusese prezentat act autentic. În cadrul procesului de partaj, instanţei nu i s-a prezentat actul de schimb din 1960 şi hotărârea judecătorească ulterioară de anulare parţială a acestuia în baza căruia doar terenul din punctul Gura Suhaşului a revenit în patrimoniul autorului părţilor, nu şi terenul în litigiu.

Nereţinerea la masa partajabilă a terenului în litigiu, însă a determinat promovarea prezentei acţiuni, care este supusă unui regim procesual special ce impune efectuarea următoarelor precizări:

Cum art. 1049 N. C. pr. civ. dispune că dispoziţiile Titlului XII sunt aplicabile oricăror cereri de înscriere în cartea funciară a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, înseamnă că procedura  se aplică atât posesiilor începute anterior intrării în vigoare a noului cod civil, cât şi celor începute după intrarea în vigoare a noii legi civile. Domeniul de aplicare al Titlului XII din N. C. pr. civ. vizează exclusiv uzucapiunea imobiliară şi priveşte numai procedura de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii extratabulare, aspect ce transpare din întreaga reglementare a procedurii.

Dispoziţiile procedurale invocate  se corelează cu dispoziţiile de drept material ale art. 930 N. C. civ., referitoare la uzucapiunea extratabulară, întrucât dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu nu a fost intabulat.

Uzucapiunea extratabulară reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil prin posedarea neîntreruptă a acestuia timp de cel puţin 10 ani, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi prin exercitarea pozitivă a dreptului potestativ de opţiune cu privire la uzucapiune.

Dar, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune extratabulară, în lumina dispoziţiilor art. 930 N. C. civ.,  posesia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie utilă şi să existe o posesie de 10 ani.

Deci, uzucapiunea extratabulară, fiind un efect al posesiei, trebuie să îndeplinească o condiţie esenţială, respectiv să fie fondată pe o posesie utilă, adică să nu fie afectată de vicii, respectiv discontinuitate, violenţă şi clandestinitate. Ca atare, posesia viciată sau detenţia precară, oricare ar fi desfăşurarea acestora în timp, nu pot duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune extratabulară.

Făcându-se corelaţia între dispoziţiile procedurale şi cele de drept material, în speţă s-au aplicat dispoziţiile art. 1049 N. C. pr. civ. aplicabile datei intentării cererii de chemare în judecată, iar în ce priveşte fondul litigiului, au fost aplicabile dispoziţiile de drept material în vigoare la data începerii pretinsei posesii, dar numai în ce priveşte îndeplinirea condiţiilor posesiei utile.

În rest, au fost avute în vedere condiţiile prevăzute de art. 930 alin.1 N. C. civ., conform cărora, atât în cazul în care proprietarul a avut intabulat dreptul său de proprietate în cartea funciară, cât şi în cazul în care acesta nu era intabulat, uzucapantul poate dobândi dreptul real principal numai dacă şi-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară. Deci, din perspectiva legii civile noi, posesia unui bun imobil pentru un interval de timp de 10 ani nu este suficientă pentru a dobândi dreptul de proprietate în cazul în care uzucapiunea nu este înscrisă în cartea funciară. Acest raţionament reiese din coroborarea alin.1 şi 2 ale art. 930 N. C. civ., care arată, pe de o parte, că dreptul de proprietate asupra unui imobil poate fi înscris în cartea funciară, în temeiul uzucapiunii, în folosul uzucapantului, iar, pe de altă parte, că acesta din urmă poate dobândi dreptul numai dacă şi-a înregistrat cerere de înscriere în cartea funciară înainte ca o terţă persoană să-şi fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său.

Intabularea dreptului de proprietate în baza uzucapiunii extratabulare are efect constitutiv de drepturi. Această soluţie reiese din analiza art. 887 alin.1 N. C. civ., potrivit căruia se pot dobândi, fără înscriere în cartea funciară drepturile reale provenite din moştenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. Ca atare, uzucapiunea nefiind expres prevăzută de lege ca modalitate de dobândire a drepturilor reale fără înscriere în cartea funciară, dobândirea dreptului de proprietate nu se va produce în lipsa  înscrierii în cartea funciară, care trebuie să fie anterioară înregistrării cererii de înscriere a unui terţ, pe baza unei cauze legitime.

Raportat la dispoziţiile art. 930 alin.1 N. C. civ., se deduce că, pentru dobândirea dreptului real imobiliar în temeiul uzucapiunii extratabulare, este necesară întrunirea cumulativă şi  altor condiţii, enumerate în textul de lege,  în afară de dovedirea posesiei utile, precum înregistrarea cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terţă persoană să-şi fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze legitime, în cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune.

Condiţia înregistrării cererii de înscriere în cartea funciară, la rândul său  este condiţionată de admiterea ei de instanţa judecătorească, întrucât uzucapiunea extratabulară nu operează de drept, ci aceasta trebuie solicitată de uzucapant instanţei judecătoreşti. Rezultă, din cerinţa întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 930 alin.1 N. C. civ., că soluţionarea cererii de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune cu care a fost sesizată instanţa, includea, în mod obligatoriu,  verificarea îndeplinirii condiţiilor legale ale uzucapiunii pretinse de reclamantă în funcţie de dispoziţiile legale în vigoare la data începerii posesiei.

Cum, în speţă, reclamanta nu a dovedit o posesie utilă, nu se poate constata dobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu prin uzucapiune, astfel că cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului real imobiliar dobândit în temeiul uzucapiunii urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Pe cale de consecinţă, urmează a fi admisă opoziţia de la fila 16.

Cheltuielile de judecată vor fi suportate de reclamantă în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin.1 N. C. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite opoziţia de la fila 16 formulată de opozantul  M. A., domiciliat în…;

Respinge acţiunea formulată de reclamanta P. E., domiciliat în …, ca neîntemeiată;

Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei faţă de opozant;

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Rm. Vâlcea,

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.02.2014.

Preşedinte,

Dinu Camelia

Grefier,

Bădoiu Nicolae

1