Pensia de întreţinere. Norma de hrană. Venit care nu se include în cuantumul avut în vedere la calcularea pensiei de întreţinere

Tribunalul apreciază că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.529 alin.2 din noul cod civil, la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, în venitul lunar net nu trebuie inclusă şi norma de hrană acordată potrivit O.G. nr. 26/1994.

Potrivit art.4 pct.4 din O.G. nr.26/1994 „cadrele militare, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili care au dreptul la hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc, în locul acestora, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul.

La stabilirea mijloacelor debitorului întreţinerii, potrivit art.527 alin.2 cod civil se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora. Aşadar trebuie avute în vedere toate posibilităţile materiale ale debitorului, atât mijloacele cu caracter periodic, cum sunt veniturile din muncă şi orice alte sume care se plătesc în temeiul raportului de muncă şi care au caracter de continuitate, mijloacele cu caracter de continuitate asimilate veniturilor din muncă, precum şi alte mijloace.

După cum a  statuat fostul Tribunal Suprem prin decizia de îndrumare nr. 14/23 mai 1963, scopul sumelor de bani care se acordă cu titlu de sporuri pentru condiţiile deosebite în care se prestează munca este "de a da posibilitate materială angajaţilor să prevină ori să înlăture efectele dăunătoare pe care le au asupra organismului omenesc acele munci prestate în condiţii speciale" şi, de aceea, "în vederea asigurării depline a protecţiei angajatului debitor al întreţinerii, este necesar ca sporul să rămână în întregime destinat afectaţiei sale". S-a reţinut, în acest sens, că "dacă, în vederea stabilirii pensiei de întreţinere s-ar include în câştigul din muncă şi sporul pentru condiţii deosebite de muncă, ar însemna să nu se ţină seama de scopul urmărit de lege, ceea ce ar duce la micşorarea posibilităţii de apărare a organismului angajatului care lucrează în aceste condiţii, aceasta fiind şi împotriva intereselor creditorului întreţinerii".

Or, dreptul la hrană gratuită este acordat tocmai în considerarea condiţiilor de muncă, a activităţii pe care o desfăşoară beneficiarii lui, scopul acestui drept fiind acela de a-l proteja pe angajat, iar norma de hrană, echivalentul bănesc al acestui drept reprezintă o sumă cu afectaţie/destinaţie specială, neputând fi inclus în veniturile nete ale debitorului.

De altfel, art.409 alin.7 din vechiul cod de procedură civilă, prevede că nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii.

Totodată se poate observa că O.G. nr.26/1994 prevede dreptul persoanelor enumerate la art.1, pe timp de pace, la hrană gratuită, regula fiind, potrivit art.2 din acelaşi text de lege, acordarea acestui drept în natură şi în subsidiar acordarea echivalentului bănesc, respectiv acordarea normei de hrană. Astfel, în situaţia în care s-ar acorda alimente/hrană şi nu echivalentul bănesc/ norma de hrană, includerea echivalentului bănesc în venitul net nici nu ar fi luată în discuţie.

Pe de altă parte, dacă s-ar reţine că echivalentul bănesc al drepturilor analizate trebuie incluse în venitul lunar net, s-ar crea discriminare între cei care primesc hrana zilnică în alimente şi cei care primesc echivalentul bănesc al acesteia, creându-se criterii diferite de stabilire a veniturilor şi a cuantumului obligaţiei de întreţinere, în funcţie de modul de acordare a dreptului, deşi el este acelaşi.

Incluzând în venitul net lunar al pârâtului apelant în raport de care se calculează pensia de întreţinere şi norma de hrană prevăzută de O.G. nr.26/1994, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art.527 Cod civil. ”

DECIZIA CIVILĂ NR.272/A/11.06.2015

Prin sentinţa civilă nr.61 din data de 08.01.2015 pronunţată de Judecătoria Baia Mare s-a admis cererea formulată de reclamantul N C A în contradictoriu cu pârâtul N C S, acesta fiind obligat să-i plătească reclamantului o pensie de întreţinere în cuantum de 1/6 din venitul net realizat de acesta ca salariat al Ministerului Apărării Naţionale, U.M. 02521 Baia Mare, avându-se în vedere inclusiv norma de hrană, începând cu data de 16 iulie 2014 şi până la terminarea studiilor de către acesta, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către reclamant.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamantul N C A a solicitat obligarea tatălui N C-S la plata unei contribuţii lunare privind cheltuielile de creştere, educare, învăţătura si pregătire profesionala pe seama reclamantului N C-A cu titlu de pensie de întreţinere, conform prevederilor legale in vigoare raportat la veniturile pe care acesta le realizează la locul de munca, începând cu data promovării prezentei acţiuni si pana la împlinirea vârstei de 26 ani de către reclamant sau noi dispoziţii. Cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentinţa civila nr. 3564/25.04.2014 pronunţata in dosar nr. 14433/182/2013 de către Judecătoria Baia Mare s-a majorat pensia de întreţinere la care a fost obligat pârâtul în favoarea lui la nivelul a 1/6 din venitul net realizat de acesta, începând cu data de 05 decembrie 2013 si pana la majorat sau noi dispoziţii. Aceasta hotărâre judecătoreasca si-a încetat efectele, inclusiv sub aspectul considerentelor care au justificat soluţia, odată cu ajungerea la majorat a reclamantului.

Reclamantul a menţionat că a formulat acţiunea, având in vedere faptul că după ce a devenit major paratul a refuzat sa achite de buna voie pensia de întreţinere, cu toate ca are cunoştinţa despre faptul ca se afla încă in continuarea studiilor.

In ceea ce priveşte nevoile reclamantului C-A, s-a solicitat sa fie avut in vedere faptul ca cerinţele acestuia au crescut fata de cele existente la momentul stabilirii pensiei de întreţinere, fiind in clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Emil Racovita" din localitatea Baia Mare, conform adeverinţei depuse la dosar. Având in vedere ca acesta urmează sa frecventeze clasa a XII-a, unde va întâmpina examenele finale, acesta are nevoie de ore suplimentare la matematica si la informatica cat si de alte costuri personale care au crescut odată cu vârsta acestuia.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii promovate de N C A învederând că prin sentinţa civila nr. 4511/7.08.2008, pronunţata in dosar nr. 4524/182/2008 a Judecătoriei Baia Mare minorii N C A si N I-A au fost încredinţaţi spre creştere si educare mamei N L. el fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere pe seama acestora, intr-un cuantum de cate 626 lei lunar.

În dosar nr. 14433/182/2013 cei doi copii au solicitat majorarea pensiei de întreţinere. Instanţa a dispus disjungerea cererilor lor, astfel că pentru reclamanta N I.-A, majora la momentul iniţierii acţiunii, s-a format dosar nr.4189/182/2014 in care s-a pronunţat Sentinţa civila nr. 3565/25.04.2014, iar în dosarul iniţial a rămas reclamant N C A.

Pârâtul a arătat că dosarul nr. 14433/182/2013 a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3565/25.04.2014 prin care s-a stabilit in sarcina sa, o contribuţie lunara, in procentul prevăzut de lege, cu titlu de pensie de întreţinere majorata, începând cu data promovării acţiunii si pana la majorat sau noi dispoziţiuni. O noua cerere având acelaşi obiect sau scop, este si poate fi privita ca nefondata, in raport de doua împrejurări:

S-au schimbat esenţial condiţiile, veniturile si respectiv nevoile, iar aceasta intr-un termen rezonabil, s-au schimbat condiţiile si normele in raport de care o astei de întreţinere este datorata.

In raport de precedenta hotărâre, având acelaşi obiect si scop, pronunţata la 25.04.2014, prin aceasta acţiune, se pune in discuţie stabilirea unei pensii de întreţinere, fapt deja statuat in mod definitiv, prin Sentinţa nr. 3565/25.04.2014, prin care este determinat cuantumul, determinabil in procent de 1/6 din venitul net, nefiind solicitată majorarea sau schimbarea acestui procent, cererea este inadmisibilă, apreciindu-se ca, există o autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

Pârâtul a susţinut şi că acţiunea este nefondata, cat timp criteriile ce au fost avute in vedere la pronunţarea hotărârii anterioare nu s-au schimbat si nici nu se puteau schimba pe parcursul timpului scurs de la pronunţarea vechii hotărâri si pana la promovarea acestei cereri.

Analizând cererea depusă judecăţii prin raportare la mijlocele de probă administrate şi la normele juridice aplicabile, prima instanţă a reţinut că numita N L A şi pârâtul s-au căsătorit la data de 11 mai 1991, din căsătoria acestora rezultând N I A, născută în anul 1992 şi N C A, născut în anul 1996, conform certificatului de naştere de la fila 9. Prin sentinţa civilă nr. 4511 din 07 august 2008, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul civil nr. 4524/182/2008 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre pârât şi numita N L A, încredinţarea celor doi copii rezultaţi din căsătoriei spre creştere şi educare acesteia din urmă şi obligarea pârâtului la plata sumei de 626 lei/lună cu titlu de pensie de întreţinere stabilită în favoarea copiilor rezultaţi din căsătorie.

La stabilirea întinderii obligaţiei de întreţinere instanţa a avut în vedere un venit net lunar în cuantum de 1880 de lei, instanţa apreciind că în stabilirea cuantumului obligaţiei de întreţinere nu poate fi avută în vedere norma de hrană dat fiind caracterul acesteia de indemnizaţie cu destinaţie specială.

Cu privire la puterea de lucru judecat, prima instanţă a apreciat că nu poate fi primit punct de vedere al pârâtului potrivit căruia  nu se poate pronunţa o nouă hotărâre prin care să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere, întrucât o asemenea hotărâre deja există, respectiv Sentinţa nr.  3564/25.04.2014, dată în dosarul nr. 14433/182/2014, reţinând că respectiva hotărâre şi-a încetat efectele la momentul la care reclamantul a împlinit vârsta de 18 ani, aşa cum reiese şi din dispozitivul acelei hotărâri : „ ... şi până la majoratul creditorului”, astfel că respectiva hotărâre nu poate avea niciun efect asupra soluţionării prezentei cauze. Nu se poate reţine că acea hotărâre ar produce efecte până la vârsta de 26 de ani a fiului, dacă acesta se află în continuarea studiilor, în mod automat, fără o altă intervenţie a instanţei prin care să se analizeze filiaţia, veniturile pârâtului şi nevoile reclamantului.

De asemenea, pârâtul a invocat autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr.  3564/25.04.2014, dată în dosarul nr. 14433/182/2014, cu privire la câtimea pensiei ce poate fi stabilită în sarcina sa, precum şi a veniturilor care se pot lua în calcul la stabilirea acesteia (mai concret, dacă norma de hrană intră sau nu în veniturile pe care instanţa le are în vedere când calculează pensia), prin Sentinţa nr. 3564 reţinând că norma de hrană nu se include în veniturile pârâtului.

Prima instanţă a reţinut că potrivit art. 430 alin. 1 C. proc. civ. ,,hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată”. Alineatul 2 al aceluiaşi articol statuează că ,,autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”. Referitor la efectele pe care autoritatea de lucru judecat le produce, art. 431 C. proc. civ. statuează că ,,Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleaşi cauze şi pentru acelaşi obiect (alin. 1). Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. (alin. 2)”

Rezultă din normele legale precizate că în sfera de cuprindere a excepţiei autorităţii de lucru judecat intră atât dispozitivul cât şi considerentele care constituie temeiul justificativ al soluţiei adoptate de instanţă. Raportat la efectele sale, autoritatea de lucru judecat se reflectă sub o componentă negativă, dirimantă ce conduce la ineficacitate unei noi acţiuni vizând aceleaşi părţi, obiect şi cauză; precum şi sub un aspect pozitiv, achizitiv, ce îndrituieşte partea să invoce în favoarea sa o chestiune litigioasă tranşată anterior, cu titlu definitiv, de o instanţă de judecată, chiar în lipsa triplei identităţi, atunci când chestiunea litigioasă are legătură cu soluţionarea noii cauze.

Efectul pozitiv-achizitiv al autorităţii de lucru judecat se manifestă în plan procesual sub forma unei prezumţii cu privire la un anumit element legat de fondul raportului juridic litigios, prezumţie prin care se demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase legate de raportul părţilor, fără posibilitatea de a se mai statua diferit. Astfel, spre deosebire de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care conduce la ineficacitatea cererii introductive de instanţă, prin efectul său dirimant, puterea de lucru judecat are valoarea doar a unei probe care se impune însă cu titlu imperativ instanţei ulterior sesizate.

Raportând aspectele anterior enunţate la prezenta cauză, instanţa reţine că, de principiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 alin. C. civ. părinţii sunt obligaţii să dea întreţinere doar copilului lor minor. În mod excepţional, conform alineatului 3 din acelaşi articol, copilul major este îndrituit la întreţinere de la părinţii săi atunci când acesta se află în continuarea studiilor, însă numai până la vârsta de 26 de ani.

Prin Sentinţa nr.  3564/25.04.2014, pârâtul a fost obligat să presteze întreţinere majorată faţă de reclamant până la majoratul acestuia sau noi dispoziţii. Aşa fiind, instanţa apreciază că această hotărârea şi-a încetat efectele, inclusiv sub aspectul considerentelor care au justificat soluţia, odată cu ajungerea la majorat a reclamantului. Prin ajungerea reclamantului la majorat a încetat raportul obligaţional de întreţinere existent între aceasta şi pârât, iar stabilirea unei noi obligaţii de întreţinere presupune analiza nu doar a relaţiei de filiaţie ci şi a condiţiei suplimentare impuse de art. 499 alin. 3 C. civ., constând în continuarea studiilor de către creditorul obligaţiei de întreţinere. În acest context, hotărârea anterioară, prin care s-a stabilit obligaţia de întreţinere a pârâtului, nu poate avea nici măcar putere de lucru judecat în prezenta cauză. Aşa cum s-a arătat, pentru a fi în prezenţa efectului achizitiv al autorităţii de lucru judecat trebuie ca o anumită chestiune litigioasă deja dezlegată să aibă legătură cu cererea nou formulată. Această legătură trebuie înţeleasă ca fiind una legată de fondul dreptului dedus judecăţii. Faptul că anterior o anumită instanţă a stabilit că un anumit venit nu poate fi avut în vedere în stabilirea unei obligaţii de întreţinere născută între părinte şi copilul său minor nu se poate impune ulterior unei instanţe sesizată cu o cerere de stabilire a obligaţiei de întreţinere între acelaşi creditor, însă ajuns la majorat, şi acelaşi debitor. Singură, identitatea de părţi, în contextul unei alte cauze juridice a cererii şi al unui alt obiect, nu justifică puterea de lucru judecat.

Instanţa sesizată cu o cerere privind stabilirea dreptului la întreţinere a copilului major trebuie să analizeze raportul juridic dedus judecăţii făcând abstracţie de alte hotărâri pronunţate pe durata minorităţii creditorului.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 499 alin. 3 C. civ., acesta aflându-se în continuarea studiilor şi fiind sub 26 de ani (adeverinţa din care reiese că este elev în clasa a XII-a în anul şcolar 2014-2015 fiind depusă la dosar).

Conform art. 529 alin. 2 C. civ., în cazul raportului juridic obligaţional născut între copii şi părinţi, legiuitorul a stabilit o cotă maximală de 1/3 atunci când debitorul este ţinut să presteze întreţinere pentru doi creditori copii. Sub aspectul modalităţii de stabilire, raportat la prevederile art. 530 alin. 3 C. civ., pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau a unei cote procentuale din venitul net al debitorului.

În ceea ce priveşte nevoile reclamantului, instanţa reţine că acesta este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Emil Racoviţă din Baia Mare. La costurile legate de necesităţile personale ale acestuia se adaugă şi cheltuielile legate de pregătirea examenului de Bacalaureat, respectiv orele suplimentare necesare precum şi materialele  didactice.

Referitor la mijloacele pârâtului prima instanţă a reţinut că din adeverinţa de venit aflată la dosarul cauzei rezultă că acesta realizează un venit net lunar de 2766 lei, la care se adaugă o normă de hrană care oscilează între 744 şi 720 lei. Pe lângă aceste venituri, pârâtul mai obţine sume de bani şi din închirierea unei locuinţe, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 50.

Prima instanţă a reţinut totodată că patrimoniul pârâtului este grevat de un credit bancar de 7622 euro şi a apreciat că norma de hrană este un venit periodic şi constant acordat pârâtului de către angajator, astfel că trebuie inclusă în categoria veniturilor avute în vedere la stabilirea întinderii obligaţiei de întreţinere.

Aşa fiind, prima instanţă a admis acţiunea reclamantului obligându-l pe pârât la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 1/6 din venitul net realizat de acesta ca salariat al Ministerului Apărării Naţionale, U.M. 02521 Baia Mare, de la data formulării cererii, respectiv 16 iulie 2014 până la terminarea studiilor de către reclamant, dar cel târziu până la împlinirea de către acesta a vârstei de 26 ani.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul N C S, solicitând în principal, admiterea apelului si anularea hotărârii apelate, cu reţinerea excepţiilor invocate in fata instanţei fondului, respectiv acelea de autoritate de lucru judecat, pe de o parte, si a lipsei de interes din partea reclamantului, pe de alta parte; iar în subsidiar, admiterea apelului si schimbarea in parte a hotărârii apelate, excluzând din baza de calcul a venitului net realizat ca salariat a normei de hrană, prevăzută de O.G. nr. 26/1994, cu cheltuieli de judecată la fond si apel.

În motivarea apelului, apelantul a învederat că în fata instanţei de fond, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, precum si lipsa de interes in promovarea noii acţiuni la doar 2 luni după soluţionarea cererii anterioare in care a fost pronunţata Sentinţa 3564/25.04.2014, dar aceste excepţii au fost respinse.

Apelantul a învederat că nu este obligatoriu a se promova o acţiune nouă, distinctă, de stabilire a pensiei de întreţinere, de către copilul ajuns major, dar aflat in continuarea studiilor, deoarece o hotărâre similara pronunţata anterior, deşi cuprinde in dispozitiv menţiunea efectelor sale „pana la majorat sau noi dispoziţiuni", îşi produce efecte si după împlinirea vârstei de 18 ani, condiţionat tocmai de împrejurarea ca creditorul obligaţiei se afla in continuarea studiilor.

Este necesara o noua hotărâre, „deci noi dispoziţiuni", spre a se contura o noua situaţie juridica, tocmai pentru a înceta obligaţia sau, dimpotrivă, a majora obligaţia deja stabilita, după cum se poate solicita înlocuirea pensiei iniţial stabilite intr-un cuantum fix, printr-o pensie ce s-ar stabili procentual din total venit net realizat de debitor.

Apelantul a opinat că există posibilitatea promovării unei asemenea  cereri doar in ipoteza in care, cu de la sine putere, si fără intervenţia vreunei instanţe competente, debitorul obligaţiei si încetează in mod nejustificat prestaţia la care a fost obligat, condiţie in care o noua acţiune este posibila, context in care s-ar rediscuta veniturile, precum si raporturile intre cele doua părţi. Or, nu este cazul în speţă cât timp obligaţia stabilita prin Sent. Civ. 3564/25.04.2014 a fost integral executată, paratul achitând lunar procentul stabilit de instanţa de 1/6 pentru fiecare dintre cei doi copii, având in vedere ceea ce s-a reţinut si stabilit drept venit net realizat prin cele doua hotărâri judecătoreşti, neexistând nicio suspiciune sau împrejurare care să ducă la concluzia intenţiei de a înceta achitarea pensiei de întreţinere.

In raport de ultima subliniere, apelantul a apreciat că reclamantul nu are niciun interes obiectiv in promovarea acţiunii si in obţinerea unei noi hotărâri judecătoreşti, pentru că, în raport de data pronunţării ultimei hotărâri judecătoreşti, nici condiţiile cu privire la venitul net realizat de debitor, dar nici nevoile creditorului nu s-au modificat esenţial, încât să impună modificarea cuantumului si criteriilor de determinare a venitului net realizat.

Astfel, a apreciat  apelantul, este netemeinică susţinerea instanţei privind încetarea raportului obligaţional de întreţinere la majoratul copilului care se află în continuarea studiilor, această apreciere forţând litera legii şi neglijând în totalitate spiritul ei.

Având în vedere faptul că la 06.06.2014, data când reclamantul a împlinit 18 ani, acesta urma cursurile liceale, fiind în semestrul II din clasa a XI-a, urmând ca din toamna anului 2014 să urmeze clasa a XII-a, nu se pune problema întreruperii studiilor după majorat, iar pârâtul nu a contestat niciodată continuarea raportului obligaţional de întreţinere prevăzut de alin 3 C.Civ., condiţia continuării studiilor de către reclamant, fiind recunoscută, în fapt, prin neîntreruperea plăţii acestei obligaţii.

Apelantul a învederat  că prin solicitarea de stabilire şi nu de majorare a obligaţiei de întreţinere, reclamantul urmăreşte a schimba obiectul cererii de chemare în judecată, tocmai ca instanţa să poată să se pronunţe asupra necesităţii impunerii unui nou raport de întreţinere, inducându-se ideea falsă a încetării celui existent la majoratul reclamantului, deşi se putea constata pe baza probelor depuse, continuarea efectelor acestuia şi prin plata constantă a obligaţiei cât şi prin recunoaşterea de către pârât a continuării studiilor de către reclamant, fără a se solicita vreun înscris ca dovadă.

S-a urmărit şi obţinut impunerea unei interpretări, nefondate şi nelegale, în scopul creării posibilităţii respingerii excepţiei lucrului judecat în sentinţele anterioare, privitor la neincluderea normei de hrană în baza de calcul a pensiei, iar o solicitare de majorare a întreţinerii a fost soluţionată prin Sentinţa 3565 din 25.04.2014, care a rămas definitivă prin neatacare de către reclamant, tocmai din acest motiv, adică al efectului lucrului judecat.

Unul din motivele cererii a fost specificat ca fiind lipsa unui titlu executoriu, fapt operat de instanţă prin admiterea cererii şi darea unei sentinţe, care reprezintă un titlu executoriu, lucru absurd ţinând cont că acesta reprezintă o măsură de executare silită, care trebuie luată împotriva debitorilor care nu-şi execută obligaţiile de bună voie, ori pârâtul şi-a achitat obligaţiile constant şi la timp, conform precizărilor hotărârilor instanţelor, în plus, diferenţa stabilită de instanţă pentru lunile anterioare hotărârii au fost achitate chiar în prima lună după luarea la cunoştinţă a hotărârii de către pârât.

Faptul că nu se urmăreşte stabilirea unui titlu executoriu privind întreţinerea, ca urmare a ajungerii reclamantului la majorat, ci doar evitarea recunoaşterii continuării fireşti a raportului de întreţinere existent, în scopul eliminării puterii lucrului judecat, reiese din însăşi derularea reală a evenimentelor. Astfel, hotărârea nr. 3565 a instanţei a fost luată la data de 25.04.2014 şi adusă la cunoştinţă la sfârşitul lunii aprilie având menţiunea exercitării căii de atac în termen de 30 de zile de la încunoştinţare. Aşadar, dacă acţiunea se ataca cu apel în termen, se ajungea la o hotărâre în apel dată după majoratul reclamantului (06.06.2014), iar sentinţa ar fi făcut referire la perioada efectuării studiilor şi nu la majoratul reclamantului. Ori nu s-a urmărit o hotărâre care să aibă valoare de titlu executoriu, pentru siguranţa reclamantului după majorat, ci prin declaraţii mincinoase, s-a urmărit şi obţinut, printr-o interpretare total eronată, o hotărâre de stabilire a unui drept deja existent, hotărâre care sfidează atât faptele cât şi spiritul legii.

Apelantul a susţinut că prima instanţă a reţinut, în mod greşit, acceptând ca motiv declaraţia reclamantului, că începând cu luna în care fiul sau a devenit major, paratul refuza sa achite de buna voie pensia de întreţinere acestuia, cu toate ca acesta are cunoştinţa despre faptul ca acesta se afla iîncă in continuarea studiilor.

Prima instanţă a reţinut eronat că nevoile actuale ale reclamantului au crescut din ultima lună de cursuri în clasa a Xl-a şi prima lună de vacanţă (25.04 -16.07.2014).

În ceea ce priveşte excepţia lucrului judecat invocată referitor la neluarea în baza de calcul a pensiei de întreţinere a normei de hrană de care beneficiază reclamantul, regimul juridic al acesteia fiind stabilit de lege şi tranşat de cele 2 sentinţe civile anterioare, respectiv nr. 4511 din 07 august 2008 şi nr. 3565 din 25.04.2014, care stabilesc definitiv că acest drept personal al debitorului nu se ia în calcul, prima instanţă a concluzionat greşit că „Singură, identitatea de părţi, în contextul unei alte cauze juridice a cererii şi al unui alt obiect, nu justifică puterea de lucru judecat.

Apelantul a criticat  şi stabilirea câtimii maxime admise de lege, de 1/6 din veniturile nete, luând în calculul nevoilor reclamantului cheltuielile cu orele suplimentare, care au caracter temporar (nicidecum până la 26 de ani) şi nici nu intră sub incidenţa obligaţiei legale de întreţinere, dar nu a luat în considerare că pârâtul asigură locuinţă reclamantului, fiind proprietar pe jumătate din aceasta. E adevărat că şi mama reclamantului deţine jumătate din locuinţa în precizată, dar aceasta îi asigură şi ei locuinţă, ceea ce este un pic diferit.

În subsidiar apelantul a solicitat modificarea in parte a hotărârii, in sensul neincluderii in cuantumul de 1/6 din venitul net realizat a normei de hrană, începând cu data de 16.07.2014 , învederând că prin OG 26/1994 si condiţiile de punere in aplicare, prin Ordinul nr. 3541/2012 al MApN, se stabileşte ca „hrănirea personalului din MapN, MAI, Ministerul Justiţie - ANP, SRI, etc, se face, de regula, in natura, in limita unor plafoane calorice diferenţiate pe categorii, care se constituie in norme de hrană zilnice" Prin excepţie de la regula generala si doar acolo unde nu exista Popote (cantine), norma de hrana primeşte o valoare financiara, stabilita pentru fiecare categorie de funcţionari publici, in raport de indicele preturilor de consum, actualizate la rata inflaţiei.

Deci, stabilirea valorii normei de hrana se stabileşte periodic, achitarea se realizează periodic si fiinţează pe durata la care am calitatea de militar, având o destinaţie speciala, ce nu poate fi înlăturata.

In aceeaşi ordine de idei, valoarea normei de hrana, potrivit art. 55 C.fiscal, cu ultima actualizare prin OG nr. 46/26.06.2014, nu se include in veniturile salariale, nu este supusa calculului impozitului pe venit si, esenţial, nu poate fi urmărita in niciun caz, cu efectul schimbării afectatiunii ei, cat timp destinaţia ei este expresa, de protecţie a personalului ce beneficiază de astfel de situaţii.

In concluzie, hotărârea aşa cum a fost data, cu includerea normei de hrana in determinarea venitului net urmăribil, nici nu poate fi executata in modul dispus, deoarece urmărirea si încasarea vreunei câtimi din valoarea respectiva este contrara legii si nula de drept.

Intimatul N C A a solicitat respingerea apelului formulat si  menţinerea sentinţei  civile atacate ca legală şi temeinică, cu  cheltuieli de judecată.

In ceea ce priveşte prima critica a apelantului legata de împrejurarea ca nu este necesar a se stabili o obligaţie  de întreţinere printr-o nouă hotărâre judecătorească întrucât o asemenea hotărâre există, respectiv Sentinţa civila nr. 3864/2014, intimatul a apreciat că nu poate fi reţinută, cât timp efectele acestei hotărâri judecătoreşti au încetat la majoratul său.

Intimatul N C A a susţinut că interesul său în promovarea acţiunii este cel de a obţine o nouă hotărâre judecătorească, un nou titlu executoriu privind obligaţia de întreţinere, iar norma de hrană a fost corect inclusă în venitul net realizat de tatăl său.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de apelant, Tribunalul a reţinut următoarele faptul că excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul apelant în raport de sentinţa civilă nr. 3564/25.04.2014 a fost corect respinsă de prima instanţă, în condiţiile în care obligaţia de plată a pensiei de întreţinere stabilită în sarcina apelantului prin hotărârea evocată a fost clar limitată în timp până la momentul majoratului fiului minor sau noi dispoziţii, sintagma „noi dispoziţii” vizând ipoteza schimbării mijloacelor celui care prestează întreţinerea şi a nevoii celui care o primeşte, survenite până la majorat.

Cum reclamantul intimat N C A a împlinit 18 ani la data de 06.06.2014, sentinţa civilă nr. 3564/25.04.2014 a Judecătoriei Baia Mare şi-a  încetat efectele.

După cum reiese din cuprinsul art. 499 al. 3 Cod civil, după împlinirea vârstei majoratului copilul mai poate pretinde întreţinere doar dacă îşi continuă studiile, astfel că pentru a obţine obligarea părintelui la plata pensiei de întreţinere, reclamantul devenit major trebuia să dovedească, într-o nouă acţiune, împrejurarea menţionată, respectiv că se află în continuarea studiilor.

Ca atare, în mod judicios a reţinut prima instanţă că reclamantul justifică interesul promovării unei noi cereri de stabilire a pensiei de întreţinere şi că  excepţia autorităţii de lucru judecat nu este operantă în speţă.

Însă, motivul de apel privind includerea în mod greşit, în venitul lunar net al pârâtului şi a normei de hrană este fondat.

Astfel, tribunalul apreciază că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.529 alin.2 din noul cod civil, la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, în venitul lunar net nu trebuie inclusă şi norma de hrană acordată potrivit O.G. nr. 26/1994.

Potrivit art.4 pct.4 din O.G. nr.26/1994 „cadrele militare, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili care au dreptul la hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc, în locul acestora, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul.

La stabilirea mijloacelor debitorului întreţinerii, potrivit art.527 alin.2 cod civil se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora. Aşadar trebuie avute în vedere toate posibilităţile materiale ale debitorului, atât mijloacele cu caracter periodic, cum sunt veniturile din muncă şi orice alte sume care se plătesc în temeiul raportului de muncă şi care au caracter de continuitate, mijloacele cu caracter de continuitate asimilate veniturilor din muncă, precum şi alte mijloace.

După cum a  statuat fostul Tribunal Suprem prin decizia de îndrumare nr. 14/23 mai 1963, scopul sumelor de bani care se acordă cu titlu de sporuri pentru condiţiile deosebite în care se prestează munca este "de a da posibilitate materială angajaţilor să prevină ori să înlăture efectele dăunătoare pe care le au asupra organismului omenesc acele munci prestate în condiţii speciale" şi, de aceea, "în vederea asigurării depline a protecţiei angajatului debitor al întreţinerii, este necesar ca sporul să rămână în întregime destinat afectaţiei sale". S-a reţinut, în acest sens, că "dacă, în vederea stabilirii pensiei de întreţinere s-ar include în câştigul din muncă şi sporul pentru condiţii deosebite de muncă, ar însemna să nu se ţină seama de scopul urmărit de lege, ceea ce ar duce la micşorarea posibilităţii de apărare a organismului angajatului care lucrează în aceste condiţii, aceasta fiind şi împotriva intereselor creditorului întreţinerii".

Or, dreptul la hrană gratuită este acordat tocmai în considerarea condiţiilor de muncă, a activităţii pe care o desfăşoară beneficiarii lui, scopul acestui drept fiind acela de a-l proteja pe angajat, iar norma de hrană, echivalentul bănesc al acestui drept reprezintă o sumă cu afectaţie/destinaţie specială, neputând fi inclus în veniturile nete ale debitorului.

De altfel, art.409 alin.7 din vechiul cod de procedură civilă, prevede că nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii.

Totodată se poate observa că O.G. nr.26/1994 prevede dreptul persoanelor enumerate la art.1, pe timp de pace, la hrană gratuită, regula fiind, potrivit art.2 din acelaşi text de lege, acordarea acestui drept în natură şi în subsidiar acordarea echivalentului bănesc, respectiv acordarea normei de hrană. Astfel, în situaţia în care s-ar acorda alimente/hrană şi nu echivalentul bănesc/ norma de hrană, includerea echivalentului bănesc în venitul net nici nu ar fi luată în discuţie.

Pe de altă parte, dacă s-ar reţine că echivalentul bănesc al drepturilor analizate trebuie incluse în venitul lunar net, s-ar crea discriminare între cei care primesc hrana zilnică în alimente şi cei care primesc echivalentul bănesc al acesteia, creându-se criterii diferite de stabilire a veniturilor şi a cuantumului obligaţiei de întreţinere, în funcţie de modul de acordare a dreptului, deşi el este acelaşi.

Incluzând în venitul net lunar al pârâtului apelant în raport de care se calculează pensia de întreţinere şi norma de hrană prevăzută de O.G. nr.26/1994, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art.527 Cod civil.

Faţă de considerentele expuse, tribunalul a apreciat că apelul declarat de apelantul N C S împotriva sentinţei civile nr. 61/2015 a Judecătoriei Baia Mare este întemeiat.

Domenii speta

Spete similare