Personal contractual. Spor pentru condiţii nocive şi penibile

- Legea nr. 330/2009, art. 30, al.5;

- OUG nr. 1/2010, art. 5, al. 1, lit. a,b, art. 6.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.

Reclamantul solicită obligarea pârâţilor la plata sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii nocive şi penibile, în cuantum de 10% din salariul de bază.

Anterior datei de 1 ianuarie 2010, sporul în discuţie nu era prevăzut de vreo lege sau hotărâre de Guvern, ci doar de contracte colective de muncă, iar prin Legea nr. 330/2009 nu s-a prevăzut dreptul la acordarea acestuia, motiv pentru care plata lui ulterior datei de 1 ianuarie 2010 putea avea drept temei doar contractele colective de muncă în care acordarea sporului era prevăzută în mod expres şi doar până la expirarea termenelor de valabilitate ale respectivelor contracte, iar nu Legea nr. 330/2009 şi următoarele legi de salarizare.

Prevederile art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 nu sunt de natură a conduce la admiterea acţiunii, întrucât, astfel cum rezultă din cuprinsul normei legale evocate, sporul pentru condiţii nocive şi penibile nu putea fi introdus în noul salariul de bază, nefiind prevăzut în anexele legii şi nici nu este vorba de un spor prevăzut de aceleaşi anexe şi care să fi rămas în afara salariului de bază, pentru a putea fi acordat într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009, cum pretind dispoziţiile legale menţionate.

Pentru aceleaşi raţiuni, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 1/2010.

Prin Sentinţa civilă nr. 2995/20 noiembrie 2014, Tribunalul Harghita a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „U.” Harghita, în reprezentarea intereselor membrilor de sindicat cuprinşi în anexa cererii de chemare în judecată, care face parte integrantă din hotărâre (filele 9-10 din dosarul cauzei), în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Naţional „O. G.” şi Grădiniţa „A.” din Miercurea Ciuc, pentru obligarea acestora la plata sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii nocive şi penibile în procent de 10%, aplicat la salariul de bază, începând cu data de 7 martie 2014 şi în continuare, sume actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

În adoptarea soluţiei menţionate, Tribunalul a reţinut că drepturile solicitate prin acţiune au fost prevăzute iniţial prin art. 24 alin. 1 şi art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010,  înregistrat sub nr. 2895/29 decembrie 2006, iar această reglementare a fost preluată ca şi clauză în Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita pe anii 2008 – 2009, înregistrat sub nr. 20718/03.11.2008, la care au aderat şi unităţi şcolare din judeţul Harghita, contract în cuprinsul căruia s-a stabilit, la art. 35 lit. j), că salariaţii din învăţământ vor primi un spor de 10% pentru condiţii nocive şi penibile, aplicat la salariul de bază.

S-a mai reţinut că acest ultim contract colectiv de muncă şi-a produs efectele până la data de 16 noiembrie 2010 şi că pretenţiile reclamantului pentru perioada din litigiu sunt neîntemeiate, întrucât art. 21 Legea nr. 284/2010 stabileşte locurile de muncă şi categoriile de personal pentru care se acordă sporurile şi prevede în mod expres necesitatea existenţei aprobării acestora prin hotărâre de guvern, la propunerea sindicatelor, or, în speţă nu ne aflăm în această situaţie, contractul colectiv de muncă invocat ca temei fiind expirat.

De asemenea, s-a arătat că Legea nr. 63/2011 stabileşte, la art. 11 din anexa nr. 5, că sumele reprezentând compensaţii tranzitorii fac parte din salariul de bază, astfel că sporul solicitat are o natură juridică diferită de compensaţiile tranzitorii, nefiind inclus în salariul de bază, un argument în plus în sensul neacordării acestui spor după data expirării Contractului colectiv de muncă pe anii  2007-2010, în acest sens fiind şi practica judiciară a Curţii de Apel Târgu Mureş, în speţă, Decizia nr. 305/A/10 iunie 2014, pronunţată în dosarul nr. 2844/96/2013.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând anularea sentinţei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate.

Prin intermediul memoriului de apel s-a susţinut că instanţa de fond a invocat motive care nu au nicio legătură cu speţa în cauză, neţinând cont de prevederile Legii nr. 330/2009, a Legii nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010, ignorând, totodată, prevederile Contractului colectiv de muncă din învăţământul preuniversitar, nr. 59276/2012, care este în vigoare şi care la art. 34 alin. 3 lit. c) prevede în mod clar că, „pe lângă salariul de bază, personalul nedidactic beneficiază, după caz, de sporuri pentru condiţii de muncă”.

S-a mai arătat că prima instanţă a invocat în mod greşit Legea nr. 63/2011, întrucât aceasta se referă la personalul didactic şi didactic auxiliar, iar nu la personalul nedidactic în numele cărora a fost formulată acţiunea (femei de serviciu), omiţând, în schimb, să ţină cont de prevederile art. 24 din Legea nr. 284/2010, care stabilesc în mod expres aceste sporuri, dispoziţiile art. 21 din legea menţionată făcând referire doar la metodologia de aplicare sporurilor.

De asemenea, reclamantul a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi din perspectiva faptului că instanţa de fond nu a ţinut cont de practica judiciară existentă la nivelul altor curţi de apel din ţară, care au acordat astfel de drepturi personalului nedidactic.

În susţinerea apelului, reclamantul a depus extras din Ordinul privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 şi extras din Contractul colectiv de muncă la nivel de învăţământ preuniversitar, nr. 59276/2012.

Pârâţii nu au depus întâmpinare.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 – 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul a invocat, în esenţă, faptul că îndreptăţirea membrilor de sindicat la sumele compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii nocive şi penibile derivă din împrejurarea că au fost beneficiarii acestuia în luna decembrie 2009, drepturile fiind stabilite în baza prevederilor H.G. nr. 281/1993, ale Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 şi ale Contractului colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Şcolar  Judeţean Harghita pe anii 2008-2009, iar legile de salarizare ulterioare, respectiv Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 1/2010, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011 şi O.U.G. nr. 84/2012 conţin dispoziţii care reglementează menţinerea în plată a sporului în discuţie.

Analizând din această perspectivă criticile formulate prin apelul declarat, Curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate.

Se reţine sub acest aspect că potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, „în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009”, iar prevederile art. 30 alin. 6 reglementează situaţia persoanelor ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele legii şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, dispunând în sensul că sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi păstrează salariul brut avut la această dată, care se calculează după cum urmează:

a) la salariul de bază corespunzător funcţiei avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor care se introduc în acesta, prevăzute în notele la anexele la Legea nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

b) sporurile prevăzute în anexele la Legea nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază se acordă în aceleaşi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 330/2009, iar prevederile art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010 dispun că în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2009 şi ordonanţa menţionată sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Astfel cum s-a arătat, reclamantul solicită obligarea pârâţilor la plata sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii nocive şi penibile, în cuantum de 10% din salariul de bază.

În ceea ce priveşte invocarea în sprijinul acestei solicitări a prevederilor H.G. nr. 281/1993, Curtea a constatat că acest act normativ nu prevede dreptul membrilor de sindicat în litigiu la acordarea sporului menţionat, dispoziţiile art. 8 alin. 1 lit. a) - indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, referindu-se doar la posibilitatea acordării unui spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, în procent de până la 15% din salariul de bază, astfel că o atare reglementare nu era de natură a crea în beneficiul acestora dreptul la un spor de 10% pentru condiţii nocive şi penibile.

Este adevărat că un astfel de spor a fost reglementat, însă doar sub formă de principiu, de deziderat, prin art. 24 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 (înregistrat sub nr. 2895/29 decembrie 2006), art. 43 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învăţământ pe anii 2007-2008 (înregistrat sub nr. 596/15/12.11.2007) şi art. 45 din Contractele colective de muncă la nivel de sector de activitate Învăţământ Preuniversitar (înregistrate sub nr. 59276/02.11.2012 şi nr. 1483/13.11.2014).

Aceste contracte colective de muncă nu fixează, însă, un procent concret al sporului pentru condiţii nocive şi penibile, la fel cum nu stabilesc nici obligativitatea acordării lui, urmând ca reglementarea acestui aspect să fie făcută prin lege, astfel cum impun prevederile art. 162 alin. 3 din Codul muncii, ceea ce până în prezent nu s-a legiferat. În plus, dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 prohibesc negocierea prin contractele colective de muncă a unor drepturi în bani care excedează prevederilor acestei legi.

De asemenea, sporul în discuţie a fost reglementat în favoarea membrilor de sindicat din prezentul litigiu prin art. 35 alin. 1 lit. j) din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita pe anii 2008-2009, înregistrat sub nr. 20718/03.11.2008, însă, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, acest contract a produs efecte doar până la data de 16 noiembrie 2010.

Pe de altă parte, din cuprinsul prevederilor art. 3 alin. 1 ale Anexei nr. II la Legea nr. 330/2009 (Reglementări specifice personalului contractual din unităţile bugetare subordonate autorităţilor administraţiei publice), rezultă că singurele sporuri care pot fi acordate începând cu data de 1 ianuarie 2010 sunt următoarele: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; c) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază, iar prevederile alin. 2 dispun în sensul că, „locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. 1 lit. a) - c), precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.

Totodată, se constată că nici în Anexa nr. II/14 a Legii nr. 330/2009, aplicabilă membrilor de sindicat în litigiu, nu este prevăzut sporul pentru condiţii nocive şi penibile.

Prin urmare, Curtea a reţinut că anterior datei de 1 ianuarie 2010, sporul în discuţie nu era prevăzut de vreo lege sau hotărâre de Guvern, ci doar de contracte colective de muncă, iar prin Legea nr. 330/2009 nu s-a prevăzut dreptul la acordarea acestuia, motiv pentru care plata lui ulterior datei de 1 ianuarie 2010 putea avea drept temei doar contractele colective de muncă în care acordarea sporului era prevăzută în mod expres şi doar până la expirarea termenelor de valabilitate ale respectivelor contracte, iar nu Legea nr. 330/2009 şi următoarele legi de salarizare, cum greşit pretinde apelantul-reclamant.

În ceea ce priveşte invocarea în sprijinul pretenţiilor formulate a prevederilor art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la admiterea acţiunii, întrucât, astfel cum rezultă din cuprinsul normei legale evocate, sporul pentru condiţii nocive şi penibile nu putea fi introdus în noul salariul de bază, nefiind prevăzut în anexele legii şi nici nu este vorba de un spor prevăzut de aceleaşi anexe şi care să fi rămas în afara salariului de bază, pentru a putea fi acordat într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009, cum pretind dispoziţiile legale menţionate.

Pentru aceleaşi raţiuni, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 1/2010, de asemenea invocate în susţinerea acţiunii, la fel cum nu pot fi avute în vedere nici prevederile art. 6 alin. 1 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă şi care reglementează ipoteza în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2009 şi ordonanţa menţionată sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009, dispunând în sensul că, într-o atare situaţie, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Or, astfel cum s-a arătat mai devreme, sporul pentru condiţii nocive şi penibile aferent lunii decembrie 2009 nu era stabilit prin legi sau hotărâri ale Guvernului, ci prin contracte colective de muncă.

Este adevărat că art. 3 din Legea nr. 330/2009 stabileşte principiile care sau la baza sistemul de salarizare reglementat de lege, între care şi cel prevăzut la lit. c), respectiv, luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum şi a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, însă sub acest aspect trebuie precizat faptul că pentru determinarea în concret a salariilor se au în vedere prevederile art. 30 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 330/2009, care impun necesitatea menţinerii în plată doar a sporurilor avute în luna decembrie 2009 şi care se regăsesc în anexele acestei legi.

În ceea ce priveşte anul 2011, se observă că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 şi 5 din Legea nr. 285/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (alin. 2). În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege (alin. 5).

Rezultă, deci, că prin Legea nr. 285/2010 s-a menţinut modul de calcul al salariului, avut în vedere la încadrarea efectuată în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 şi cum membrii de sindicat în litigiu nu puteau beneficia în anul 2010, potrivit legii menţionate, de sumele compensatorii  reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii nocive şi penibile (concluzie desprinsă din analiza textelor de lege anterior evocate), este evident că aceştia nu erau îndreptăţiţi la plata respectivelor sume nici în anul 2011.

Situaţia este similară şi în privinţa drepturilor salariale aferente perioadei 2012-2015, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 1 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010, modificată şi completată prin Legea nr. 283/2011, ale art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, ale art. 1 alin. 1-3 din O.U.G. nr. 103/2013 şi ale art. 1 alin. 1-3 din O.U.G. nr. 83/2014, cuantumul drepturilor salariale cuvenite personalului plătit din fonduri publice a fost menţinut la nivelul celui stabilit pentru luna decembrie 2011, când cei reprezentaţi în cauză de apelantul-reclamant nu erau titularii dreptului la plata sumelor compensatorii solicitate prin acţiune, aceasta fiind în mod corect respinsă de prima instanţă.

Având în vedere ansamblul considerentelor anterior expuse, Curtea a constatat că, deşi sumar argumentată, soluţia atacată prin apelul dedus judecăţii este legală şi temeinică, astfel că aceasta urmează a fi păstrată, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin respingerea căii de atac ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare