Stabilire domiciliu minor

Legea nr. 272/2004: art. 2.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, acestui principiu trebuind a i se subordona şi măsura stabilirii locuinţei minorilor.

Interesul superior al copilului reclamă nu doar condiţii bune de trai din punct de vedere material, ci şi dreptul la instruire şi educaţie morală, or, din această perspectivă s-a confirmat în cauză că tatăl manifestă un interes deosebit sub aspectul menţionat, nefiind întemeiată susţinerea potrivit căreia, prin preluarea minorului, acesta ar urmări doar încasarea indemnizaţiei de handicap, iar în contextul în care nici recurenta nu este încadrată în muncă, o atare critică nu îşi găseşte justificare.

Prin Sentinţa civilă nr. 3557/17 iulie 2014, Judecătoria Târgu Mureş a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul O. A., în contradictoriu cu pârâta K. P., precum şi, tot în parte, acţiunea reconvenţională formulată şi precizată de pârâtă şi, în consecinţă:

- a stabilit ca autoritatea părintească asupra minorilor O. A., născut la data de xxx şi O. L. -A., născută la data de xxx, să fie exercitată în comun de către ambii părinţi;

-  a stabilit domiciliul minorilor la tatăl - reclamant;

- a stabilit contribuţia mamei - pârâte la creşterea şi educarea minorilor, sub forma pensiei de întreţinere în cuantum de 300 lei lunar, câte 150 lei lunar pentru fiecare minor, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la majoratul minorilor sau noi dispoziţii ale instanţei, urmând ca celelalte cheltuieli cu întreţinerea lor să fie suportate de către tatăl - reclamant;

- a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei pentru stabilirea domiciliului minorilor la aceasta;

- a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei pentru obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor;

- a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei pentru ridicarea de către aceasta a alocaţiei de stat pentru minori, precum şi a indemnizaţiei lunare pentru persoane cu handicap aferentă minorului O. A.;

- a compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial parţial.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria a reţinut că cei doi minori au rezultat din relaţia de concubinaj a părţilor, derulată în perioada 2002 - decembrie 2012, astfel cum rezultă din declaraţia martorului O. S., cei doi locuind împreună la domiciliul reclamantului, în xxx, astfel cum rezultă din ancheta socială efectuată de către Primăria Comunei Găleşti.

S-a mai reţinut că potrivit declaraţiei aceluiaşi martor, în luna decembrie 2012 pârâta a plecat împreună cu copiii în comuna Hărău, jud. Hunedoara, iar reclamantul deplasându-se în acea localitate l-a readus pe minorul O. A. la domiciliul său, minora O. L. -A. rămânând cu pârâta.

În ceea ce priveşte cererile ambelor părţi, de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti, prima instanţă a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că vreunul dintre părinţi s-ar afla într-una dintre situaţiile enumerate de art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, în conformitate cu care se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

Referitor la petitul privind stabilirea locuinţei minorilor, Judecătoria a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”, acestui principiu urmând a i se subordona măsura stabilirii locuinţei minorilor la părintele cu care aceştia au locuit în mod statornic, respectiv tatăl - reclamant.

Sub acelaşi aspect, instanţa a reţinut că, deşi din referatele de anchetă psihosocială administrate în cauză rezultă că ambii părinţi au condiţii locative corespunzătoare pentru creşterea şi educarea minorilor, bazându-se pe sprijinul propriei familii, iar tatăl pârâtei este în măsură a-i asigura acesteia un spaţiu de locuit împreună cu minorii, din declaraţia martorului O. S. a rezultat că pârâta locuieşte mai mult timp în comuna Hărău, la domiciliul mamei sale, care nu dispune decât de două camere improprii, situate la capătul unui grajd proprietate privată, unde mai locuiesc fraţii pârâtei şi familiile acestora, acelaşi martor arătând că pârâta revine la domiciliul tatălui său din Porumbeni doar în ajunul ”proceselor”.

Pentru motivele arătate, Judecătoria a reţinut că existenţa acestei incertitudini în privinţa domiciliului real al pârâtei nu prezintă un factor pozitiv pentru creşterea şi educarea minorilor, care trebuie să beneficieze de stabilitate şi de condiţii proprii pentru o dezvoltate corespunzătoare.

În acelaşi sens, prima instanţă a avut în vedere şi faptul că minora O. L. -A., deşi a fost înscrisă la grădiniţa din localitatea Porumbeni în data de 18.11.2013, astfel cum rezultă din adeverinţele nr. 605/31.03.2014 şi nr. 609/03.12.2013, eliberate de Şcoala Gimnazială Ceuaşu de Câmpie, aceasta a frecventat grădiniţa doar până la sfârşitul lunii noiembrie 2013 - începutul lunii decembrie 2013, iar de atunci nu a mai fost dusă la grădiniţă şi nici nu s-a făcut dovada că ar frecventa cursurile unei alte grădiniţe decât cea din localitatea Porumbeni (unde se află locuinţa tatălui pârâtei).

Pe de altă parte, aceeaşi instanţă a constatat că minorul O. A. frecventează cursurile grădiniţei din localitatea Găleşti, astfel cum rezultă din adeverinţele nr. 139/31.10.2013 şi nr. 590/10.06.2014, eliberate de Şcoala Gimnazială „S. M.” Găleşti, beneficiind şi de reabilitare audio-verbală în cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. x Tîrgu Mureş, conform adeverinţei nr. 205/01.11.2013, eliberată de această instituţie.

De asemenea, s-a reţinut că din raportul educatoarei minorului şi din referatul medicului de familie rezultă că tatăl se ocupă cu mare responsabilitate de copil, îi oferă o îngrijire părintească de bază, siguranţă, căldură emoţională şi înţelegere, urmează cu stricteţe recomandările medicale şi îi administrează corect medicaţia necesară afecţiunilor cronice pe care le are, asigurându-i un trai liniştit şi echilibrat, iar din evaluarea psihologică nr. 432/03.03.2014, efectuată de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. x Târgu Mureş, rezultă că minorul este adus la centru îngrijit, curat, cu îmbrăcăminte corespunzătoare, fiind pregătit reclamantul şi cu câte o gustare pentru minor, precum şi cu apă sau ceai, minorul fiind mai deschis în prezenţa tatălui şi comunicând foarte bine cu acesta, astfel încât concluzia referatului de evaluare psihologică a fost aceea că, din punct de vedere instructiv-educativ, colaborarea cu tatăl minorului este foarte benefică, recomandându-se în continuare menţinerea lui în acest cadru familial, în acelaşi referat arătându-se că în intervalul de 6 luni de când Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. x Târgu Mureş are contact cu familia minorului, mama acestuia nu s-a interesat niciodată de situaţia lui.

Totodată, prima instanţă a subliniat faptul că pentru a stabili domiciliul minorilor a avut în vedere şi principiul neseparării fraţilor, care chiar dacă este consacrat de  dispoziţiile  art. 64 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 272/2004 doar în cazul protecţiei speciale a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea  părinţilor săi, poate fi extins, pentru identitate de raţiune, şi în cazul stabilirii domiciliului minorilor la unul dintre părinţi, în  practică şi doctrină statuându-se în mod constant că măsura separării  fraţilor minori trebuie adoptată numai în situaţii excepţionale şi pentru motive temeinic justificate, care nu se regăsesc în prezenta cauză, în acelaşi sens ţinându-se seama şi de vârsta minorilor - 6 ani şi 6 luni, respectiv 4 ani şi 8 luni, apreciindu-se că măsura astfel dispusă este menită să le  asigure bunăstarea materială şi spirituală, în special prin menţinerea lor într-un mediu cât mai apropiat de cel în care au fost crescuţi, interesul minorilor reclamând stabilitate şi continuitate în creştere şi educare.

Relativ la petitul privind obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, Judecătoria a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 529 alin. 1 din Noul Cod civil, întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel încât a luat în considerare vârsta minorilor, care reclamă cheltuieli de creştere (alimentaţie, îmbrăcăminte, încălţăminte, medicamente), precum şi de educare semnificative şi, constatând că nu s-a făcut dovada faptului că pârâta este angajată în muncă, instanţa a reţinut incidenţa prezumţiei simple că aceasta realizează venituri - pentru a se putea întreţine, cel puţin egale cu venitul minim pe economie.

Astfel, nefăcându-se nici dovada faptului că pârâta ar presta întreţinere în favoarea altor persoane, faţă de care să fie în mod legal obligată, Judecătoria a făcut aplicarea sub acest aspect a prevederilor art. 529 alin. 2 din Codul civil, potrivit cărora, atunci când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o treime din venitul său net lunar pentru doi copii, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 871/2013, în conformitate cu care, începând cu data de 1 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 900 lei lunar.

De asemenea, având în vedere că a stabilit domiciliul minorilor la reclamant, instanţa a respins ca neîntemeiate cererile pârâtei privind stabilirea domiciliului minorilor la ea, obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor şi ridicarea de către ea a alocaţiei de stat pentru minori, precum şi a indemnizaţiei lunare pentru persoane cu handicap, aferentă minorului O. A..

În fine, cu privire la cheltuielile de judecată, prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată şi în considerarea faptului că a admis în parte atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională, a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată efectuate de părţi.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel pârâta, cale de atac pe care Tribunalul Mureş a respins-o ca nefondată prin Decizia civilă nr. 60/12 februarie 2015.

Pentru a decide în sensul arătat, Tribunalul a reţinut că  din probele administrate în cauză rezultă că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, în sensul în care nu s-a făcut dovada faptului că vreuna dintre părţi s-ar încadra într-una dintre situaţiile enumerate de art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, pentru a se justifica exercitarea autorităţii părinteşti doar de către un singur părinte şi nici dovada unor alte motive pentru luarea unei asemenea hotărâri, susţinerile apelantei privitoare la faptul că intimatul ar consuma alcool nefiind dovedite, la fel nici susţinerea privitoare la violenţa acestuia.

Relativ la petitul privind stabilirea locuinţei minorilor, s-a arătat că apelanta a reiterat susţinerile făcute în faţa primei instanţe, fără însă ca prin probele administrate să conducă la o imagine diferită asupra stării de fapt, astfel că aprecierile primei instanţe au fost reţinute ca fiind legale şi temeinice.

În acest sens, s-a arătat că, deşi apelanta susţine că poate asigura minorilor condiţii pentru o bună educaţie şi instruire, din probele cauzei rezultă că nu îi asigură minorei O. L. -A. accesul la instruire, care, deşi este înscrisă la o unitate de învăţământ, nu frecventează cursurile, astfel că sub acest aspect intimatul creează premisele unor condiţii de educaţie şi instrucţie superioare celor puse la dispoziţia minorilor de către apelantă.

De asemenea, Tribunalul a reţinut că, deşi ambii părinţi au condiţii locative corespunzătoare pentru creşterea şi educarea minorilor, bazându-se însă pe sprijinul familiilor acestora, incertitudinea cu privire la domiciliul apelantei nu este de natură a fi un factor pozitiv pentru creşterea şi educarea minorilor şi nu denotă că le poate asigura acestora stabilitatea de care au nevoie pentru o bună creştere şi educare.

Sub acelaşi aspect, Tribunalul a reţinut că, astfel cum rezultă din probele cauzei, apelanta nu îi asigură minorei O. L. -A. accesul la instruire, întrucât, deşi aceasta este înscrisă la o unitate de învăţământ, nu frecventează cursurile, iar în privinţa intimatului s-a probat că acesta creează premisele unor condiţii de educaţie şi instrucţie superioare celor puse la dispoziţia minorilor de către apelantă.

În fine, Tribunalul a apreciat că nu poate fi primită nici cererea subsidiară a apelantei, în sensul de a se stabili la ea domiciliul minorei, reţinându-se sub acest aspect că măsura separării  fraţilor trebuie adoptată numai în situaţii excepţionale şi pentru motive temeinic justificate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, apelul pârâtei a fost respins ca nefondat.

Aceasta a uzat în continuare de calea de atac a recursului, solicitând, prin dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, modificarea integrală a soluţiei adoptate de instanţele inferioare, în sensul stabilirii domiciliului minorilor la ea, iar în subsidiar, doar a domiciliului minorei L. A., corelativ cu obligarea intimatului-reclamant la plata unei pensii de întreţinere, în cazul admiterii cererii principale şi compensarea obligaţiilor de întreţinere, în cazul admiterii cererii subsidiare.

Prin intermediul memoriului de recurs s-a susţinut că primele două instanţe au stabilit fără o explicaţie logică domiciliul minorilor la tată, bazându-se în mod greşit pe „aşa-zisa” anchetă socială din comuna Hărău, jud. Hunedoara, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din actul de identitate şi din ancheta socială întocmită de Primăria comunei Ceuaşu de Câmpie, domiciliul recurentei este în această localitate, unde tatăl său are condiţii deosebite pentru creşterea şi educarea celor doi minori, iar la dosarul cauzei există înscrisuri din care rezultă că minora L. A. a frecventat grădiniţa din această localitate.

Recurenta a mai arătat că nu este o mamă denaturată şi nu şi-a părăsit niciodată copiii, fiind nevoită să plece din locuinţa concubinului deoarece era violentată fizic, după care minorul Attila a fost luat cu forţa de către intimat, singurul scop urmărit fiind acela de a încasa indemnizaţia de handicap a acestuia.

De asemenea, recurenta a susţinut că este inexplicabilă şi netemeinică motivarea pe care o dă instanţa de apel cu privire la faptul că minorii ar avea condiţii să locuiască la tată, care ar fi în putere să se ocupe de creşterea şi educarea lor, fără a justifica, însă, cum un bărbat care nu a lucrat în viaţa lui mai mult de 3 luni, şi acelea doar pe hârtie, în timpul procesului, poate să facă acest lucru.

În fine, s-a mai susţinut că instanţa de apel nu a apreciat la justa valoare interesul superior al minorilor, întrucât intimatul are condiţii de locuit modeste, fără baie, compuse din o cameră şi o mică bucătărie în care locuieşte fratele său, spre deosebire de condiţiile deosebite pe care le poate oferi recurenta în locuinţa tatălui acesteia.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate, susţinând, în esenţă, că soluţia criticată în calea de atac este legală şi temeinică, probele administrate în cauză confirmând că le poate oferi minorilor condiţii materiale şi morale foarte bune, fiind interesat şi preocupându-se de instruirea acestora, pe când recurenta nu are un domiciliu stabil, este analfabetă şi nu se preocupă de şcolarizarea minorei.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, acestui principiu trebuind a i se subordona şi măsura stabilirii locuinţei minorilor.

În acest scop, prima instanţă a administrat un vast probatoriu, constând în referate de anchetă socială, rapoarte medicale, înscrisuri emanând de la unităţi de învăţământ, precum şi declaraţii de martori, iar în urma unei analize aprofundate a concluzionat  în sensul că, deşi ambii părinţi - cu sprijinul propriei lor familii, sunt în măsură a oferi condiţii locative corespunzătoare pentru creşterea şi educarea minorilor, totuşi, în privinţa mamei există o incertitudine sub aspectul domiciliului, în sensul că aceasta locuieşte doar sporadic în comuna Ceuaşu de Câmpie, sat Porumbeni (în locuinţa tatălui său), perioadele de şedere în comuna Hărău, jud. Hunedoara, unde mama sa locuieşte în condiţii improprii, neavând caracterul unor simple vizite de familie.

Împrejurarea că domiciliul recurentei figurează în actul de identitate ca fiind la adresa locuinţei tatălui acesteia ori faptul că între timp perioadele de şedere de aici sunt mai îndelungate, nu este de natură a conduce la pronunţarea unei alte soluţii în cauză, în contextul în care, astfel cum s-a confirmat prin ansamblul probator administrat, aceasta este total dezinteresată de situaţia şcolară a minorei, chiar în faţa instanţei de apel probându-se, prin Adresa nr. 1520/19.11.2014 (fila 23 dosar), că minora nu este înscrisă la Grădiniţa cu program normal din Porumbeni în anul şcolar 2014-2015 şi nici nu s-a făcut dovada că aceasta ar frecventa cursurile vreunei alte grădiniţe.

Or, interesul superior al copilului reclamă nu doar condiţii bune de trai din punct de vedere material, ci şi dreptul la instruire şi educaţie morală, or, din această perspectivă s-a confirmat în cauză că tatăl manifestă un interes deosebit sub aspectul menţionat, nefiind întemeiată susţinerea potrivit căreia, prin preluarea minorului Attila, acesta ar urmări doar încasarea indemnizaţiei de handicap, iar în contextul în care nici recurenta nu este încadrată în muncă, o atare critică nu îşi găseşte justificare.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constatat că nu se regăseşte în cauză niciun motiv de nelegalitate, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul examinat, iar în aplicarea prevederilor art. 274 alin. 1 din acelaşi cod, va obliga recurenta la plata în favoarea intimatului a cheltuielilor de judecată suportate de acesta în calea de atac.

Domenii speta

Spete similare