Pretentii

Dosar nr. 10152/288/2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU VÂLCEA

CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 4246

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1446

Şedinţa publică din 20 Februarie 2015

Instanţa constituită din:

Preşedinte: C.M.

Grefier: P.N.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.M.F., Cab. Av. C.M, şi pe pârâţii P.A. şi P.M, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  au lipsit părţile.

Fără citare .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 13 februarie 2015 , fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre. La dosar a fost depusă cerere de repunere pe rol a cauzei, formulată de către pârât şi dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert.

INSTANŢA

Deliberând, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 10152/288/2013 reclamanta S.M.F. a chemat în judecată pe pârâţii P.A. şi P.M., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să fie obligaţi pârâţii în solidar la restituirea sumei de 94.200 lei, compusă din suma de 16.000 Euro şi 22.500 lei, cu dobânda aferentă convenită prin chitanţele de împrumut, sume împrumutate pârâţilor şi pe care aceştia refuză în mod nejustificat să le restituie reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în virtutea relaţiilor de prietenie dintre părţi şi pentru a-i ajuta pe pârâţii care se confruntau cu dificultăţi financiare, a împrumutat pârâţilor  în decursul a trei ani, mai multe sume cu titlu de împrumut, pe măsură ce acestea îi erau solicitate, sume acordate fie în valută, fie în moneda naţională, o parte dintre acestea fiind transmise prin virament bancar în contul pârâţilor, iar altele înmânate personal acestora.

Reclamanta a mai arătat că parte din sumele împrumutate pârâţilor au fost împrumutate de către aceasta de la cunoştinţe şi acordate cu titlu de împrumut pârâţilor, aşa cum rezultă din înscrisurile sub semnătură privată pe care le deţine şi pe care aceasta la rândul său trebuie să le restituie persoanelor de la care au fost împrumutate sumele.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că deşi a încercat să rezolve situaţia pe cale amiabilă, pârâţii nu au dat curs solicitării reclamantei, nerestituind nici o sumă de bani din cele împrumutate.

Reclamanta a mai arătat că prin chitanţele scrise şi semnate personal de către pârâţi, aceştia au centralizat sumele pe care le datorează reclamantei, ultima centralizare fiind cea din data de 18.08.2013, în care apare suma pretinsă de către reclamantă, pârâţii obligându-se a achita şi o dobândă cuantificată între 1-3%/lună, defalcat pe sume astfel cum au fost încasate, sumele menţionate în înscrisul menţionat fiind cele care formează obiectul prezentei cereri.

S-a mai arătat de către reclamantă, că anterior redactării înscrisului din data de 18.08.2013, a mai fost încheiat un înscris sub semnătură privată, la data de 05.09.2010, pârâţii personal recunoscând prin acel înscris că datorează reclamantei suma de 5.000 Euro şi 10.000 lei, precum şi dobânda aferentă, împrumut care urma să fie restituit începând cu luna septembrie 2010, reclamanta împrumutând şi alte sume de bani, fiind redactat în acest sens înscrisul sub semnătură privată din data de 30 noiembrie 2012, astfel că faţă de înscrisurile existente, termenul de prescripţie pentru recuperarea sumelor împrumutate a fost întrerupt, potrivit disp. art. 2537 pct. 1 Cod civil.

Acţiunea a fost legal timbrată.

În drept au fost invocate disp. art. 2158 şi urm. şi disp. art. 2167 şi urm. Cod civil.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii au arătat că suma solicitată de către reclamantă nu este reală, întrucât într-adevăr aceştia au împrumutat mai multe sume de bani de la reclamantă în virtutea relaţiilor de prietenie, însă parte dintre acestea au fost restituite acesteia.

Pârâţii au mai arătat că înscrisurile depuse de către reclamantă nu au fost semnate de către aceştia, iar în ceea ce priveşte dobânzile solicitate de către reclamantă, au învederat că acestea sunt excesive, vizând aspecte legate de cămătărie şi mai mult de cât atât, cuantumul acestora a fost stabilit cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv disp. OG nr. 13/2011, respectiv disp. art. 3, 5 şi 6 din ordonanţă.

De asemenea, pârâţii au mai arătat că şi în ipoteza prezentată de către reclamantă şi anume a unui împrumut cu dobândă acordat de către aceasta pârâţilor, atunci dobânda nu poate depăşi cu mai mult de 50% dobânda legală, orice clauză contrarie fiind nulă de drept.

S-a mai arătat de către pârâţi că dobânda solicitată de către reclamantă de 2sau 3% lunar ar conduce la o dobândă anuală de 24% sau chiar 36%/an, ceea ce evident sunt dobânzi cămătăreşti şi depăşesc cu mult nivelul maxim impus de disp. art. 5 din OG 13/2011.

În drept sunt incidente disp. art. 205 Cod pr. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamanta a arătat că prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii recunosc au fost împrumutaţi de către reclamantă cu diverse sume de bani, însă neagă cuantumul total al împrumutului, o parte din sumele împrumutate fiind depuse de către reclamantă în contul bancar al pârâţilor.

În ceea ce priveşte susţinerile pârâţilor referitoare la dobândă, aceasta a arătat că dobânda a fost stabilită chiar de către pârâtă, întrucât o parte din sume au fost  împrumutate de către reclamantă în urma lichidării unor depozite bancare, pentru care aceasta încasa o dobândă mult mai mare decât cea propusă şi însuşită de către reclamantă.

Reclamanta a mai arătat că, întrucât prin întâmpinarea depusă, pârâţii nu au invocat în mod concret probe prin care să dovedească contrariul celor susţinute de către aceasta prin acţiune, aceştia să fie decăzuţi din dreptul de a mai propune probe în instanţă.

Prin memoriul depus la dosar, reclamanta a solicitat, fila 57 dosar, instituirea unui sechestru asupra bunurilor pârâţilor, pentru ca prin precizările depuse ulterior, fila 89 dosar, aceasta să arate că prin memoriul depus la dosar a dorit doar să relateze situaţia reală şi nu a solicitat instituirea unui sechestru asigurător, împrejurare de care instanţa a luat act prin Încheierea de şedinţă din 09 mai 2014.

Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri şi testimonială, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta a acordat cu titlu de împrumutat pârâţilor mai multe sume de bani, începând cu anul 2010. Astfel, din înscrisurile depuse la filele 9 şi 8 dosar, semnate de către pârâţi, rezultă că la data de 05.09.2010, pârâţii au împrumutat de la reclamantă suma de 3.000 Euro, primiţi de către pârâţi în trei tranşe de câte 1.000 Euro, precum şi sumele de 5.000 Euro şi 10.000 lei, înscrisurile fiind semnate de către pârâţi.

Din Foile de vărsământ depuse la filele 11-19 dosar, rezultă că reclamanta a virat în contul pârâtei în perioada 2009-2012 mai multe sume de bani, atât în moneda naţională, cât şi în valută, respectiv sumele  9.925 lei şi 17.820 Euro.

În ceea ce priveşte sumele împrumutate pârâţilor, se observă că acestea au fost acordate de către reclamantă atât din economiile personale, cât şi din sumele împrumutate de la diverse cunoştinţe ale acesteia, înscrisuri aflate la fila 10 dosar, semnate de către pârâţi personal.

Împrumuturile acordate pârâţilor fie de către reclamantă personal, fie de către aceasta de la diverse cunoştinţe, au fost recunoscute de către pârâţi prin înscrisul de la 7 dosar, încheiat la data de 18.08.2013, semnat personal de către ambii pârâţi, prin care aceştia au recunoscut că datorează reclamantei suma totală de 16.000 euro şi 22.500 lei.

Înscrisurile doveditoare depuse de către reclamantă la momentul depunerii acţiunii, au fost comunicate pârâţilor împreună cu cererea de chemare în judecată, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii susţinând doar că o parte din înscrisurile depuse de către aceasta sunt falsificate, fără a face vreo altă menţiune în acest sens. Pârâţii, în cadrul celui de al treilea termen de judecată acordat, au arătat că, potrivit disp. art. 301 Cod pr. civ., înţeleg să conteste scrisul şi semnătură de pe o parte din înscrisuri, fără a fi menţionate strict înscrisurile la care se referă, înscrisuri care de altfel au fost comunicate acestora încă din procedura regularizării cererii de chemare în judecată.

Astfel, potrivit disp. art. 301 alin. 1 Cod pr. civ., „ Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii.” şi cum cererea nu a fost formulată în termenul prevăzut de dispoziţiile legale menţionate, instanţa a procedat la decăderea pârâţilor din dreptul a contesta scrisul sau semnătura.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat şi probele de care înţelege să se folosească în dovedirea acţiunii, aceasta solicitând şi administrarea probei cu expertiză contabilă pentru calculul dobânzii aferente sumelor împrumutate, probă care ulterior nu a mai fost solicitată de către reclamantă, însă a fost solicitată de către pârâţi.

Astfel, la cererea pârâţilor s-a dispus efectuarea unei expertize contabile prin care expertul să stabilească cuantumul dobânzii potrivit disp. OG nr. 13/2011 şi să se precizeze dacă aceasta depăşeşte 50% din totalul sumei împrumutate.

În vederea efectuării lucrării, instanţa a stabilit prin Încheierea de şedinţă din 09 mai 2014 în sarcina pârâţilor obligaţia de a achita onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei. Până la data de 02 septembrie 2014, deşi au fost acordate mai multe termene în vederea efectuării lucrării, pârâţii nu au depus la dosar dovada achitării onorariul provizoriu stabilit în sarcina acestora. Întrucât lucrarea nu a fost efectuată de către expert în mod corespunzător, în sensul că acesta nu s-a conformat obiectivelor solicitate de către părţi şi încuviinţate de către instanţă, au fost admise obiecţiunile formulate de către părţi, însă având în vedere că prin răspunsul la obiecţiuni depus de către expert, acesta nu a răspuns nici la obiectivele solicitate şi obiecţiunile formulate, astfel că a fost desemnat  un alt expert în vederea efectuării lucrării, însă nici la acest moment nu a fost depusă la dosar dovada achitării  onorariului provizoriu stabilit în sarcina pârâţilor. Constatând, în momentul în care s-a dispus transferarea onorariului provizoriu din contul primului expert desemnat în contul celui de la doilea expert, că pârâţii nu au depus la dosar dovada achitării onorariului provizoriu, instanţa a stabilit în sarcina acestora obligaţia de depune până la termenul de judecată fixat la data de 13 februarie 2013, dovada achitării onorariului sub sancţiunea decăderii.

Potrivit disp. art. 262 alin. 1 Cod pr. civ., „ Când administrarea probei încuviinţate necesită cheltuieli, instanţa va pune în vedere părţii care a cerut-o să depună la grefă, de îndată sau în termenul fixat de instanţă, dovada achitării sumei stabilite pentru acoperirea lor.”, astfel că deşi prin Încheierea de şedinţă din 09 mai 2014 instanţa a stabilit în sarcina pârâţilor obligaţia de a achita onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei şi de a depune la dosar dovada achitării acestuia, cu toate acestea dovada a fost depusă la dosar abia la data de 17 februarie 2015. Astfel, întrucât dovada achitării taxei de timbru nu a fost depusă la dosar, în şedinţa publică din data de 13 februarie s-a dispus decăderea pârâţilor din dreptul de a administra proba solicitată, potrivit disp. art. 262 alin. 4 Cod pr. civ., dispoziţii legale potrivit cărora „Nedepunerea sumei prevăzute la alin. (1) în termenul fixat atrage decăderea părţii din dreptul de a administra dovada încuviinţată în faţa acelei instanţe.”, fiind respinsă pe cale de consecinţă şi cererea de repunere pe rol formulată de către pârâţi.

Trebuie reţinută şi împrejurarea că deşi s-a solicitat de către reclamantă şi administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor, aceştia nu s-au prezentat în instanţă în vederea administrării probei, astfel că, neprezentând dovezi din care să rezulte motivul pentru care au fost împiedicaţi, instanţa apreciază, potrivit disp. art. 358 Cod pr. civ., ca o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei.

În ceea ce priveşte proba cu martori administrată în cauză, este adevărat că potrivit disp. art. 309 alin. 1 şi 2 Cod pr. civ., un act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei, însă martorul nu a fost audiat pe împrejurări care ţin de cuantumul sumelor împrumutate. Astfel, din declaraţia acestuia, se reţine că părţile din proces s-au cunoscut prin intermediul acestuia şi datorită stării financiare precare, reclamanta le-a împrumutat mai multe sume de bani, care însă nu au fost restituite. Astfel, martorul a declarat că în vara anului 2013, s-a deplasat împreună cu reclamanta la domiciliul pârâţilor pentru recuperarea sumelor împrumutate, însă la acel moment, a fost încheiat doar un înscris sub semnătură privată.

Prin urmare, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a împrumutat pârâţilor mai multe sume de bani, recunoscute de către aceştia prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 18.08.2013, sume care nu au fost restituite, pârâţii neproducând vreo dovadă în sensul că împrumutul a fost restituit în totalitate sau în parte, aşa cum au arătat prin întâmpinarea depusă la dosar, deşi potrivit disp. art. 2164 alin. 1 Cod civil „ În lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora.”, motiv pentru care urmează a fi admisă cererea privind restituirea sumelor de 16.000 Euro şi 22.500 lei, reprezentând împrumut nerestituit.

Potrivit disp. art. 2158 alin. 1 Cod civil „Împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate.”

În ceea ce priveşte dobânda solicitată de către reclamantă prin acţiunea formulată, respectiv dobânda aferentă convenită prin chitanţele de împrumut, instanţa apreciază că se impune obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, întrucât potrivit disp. art. 3 alin. 3 din OG nr. 13/2011 „ În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.”, dispoziţii legale referitoare la dobânda remuneratorie şi penalizatoare.

Prin înscrisul sub semnătură privată prin care pârâţii au recunoscut că datorează reclamantei sumele menţionate în conţinutul acestuia, nu a fost prevăzut un termen de restituire al sumei împrumutate, fiind făcută doar menţiunea „ Împrumut din 01.01.2012”. Astfel, potrivit disp. art. 2159 alin. 2 Cod civil, în situaţia în care părţile nu au convenit altfel, împrumutul care are ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu oneros, astfel că, având în vedere disp. art. 2169 Cod civil, suma de bani care a făcut obiectul împrumutului este purtătoare de dobândă din momentul în care a fost remisă împrumutatului. 

Având în vedere cele expuse mai sus, precum şi disp. art. 2 din OG nr. 13/2011, potrivit cărora „ În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”, instanţa apreciază că pârâţii datorează reclamantei dobânda remuneratorie care se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, potrivit art. 3 alin. 1 din aceeaşi ordonanţă.

Faţă de considerentele expuse, acţiunea formulată de către reclamantă urmează a fi admisă în parte, pârâţii urmând a fi obligaţi în solidar la restituirea sumelor de 16.000 Euro şi 22.500 lei, reprezentând împrumut nerestituit, precum şi dobânda legală aferentă la data plăţii efective.

În baza disp. art. 453 Cod pr. civ., pârâţii urmează a fi obligaţi în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă proporţional cu admiterea acţiunii, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.494 lei, aferentă sumei împrumutate şi 1.000 lei, constând în onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de repunere pe rol formulată de pârâţi.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.M.F., şi cu domiciliul ales la Cab. Av. C.M., în contradictoriu cu pârâţii P.A. şi P.M, ambii domiciliaţi în com. Vlădeşti, Şoseaua Olăneşti, nr. 414, judeţul Vâlcea.

Obligă pe pârâţi în solidar să restituie reclamantei suma de 94.200 lei, compusă din suma de 16.000 Euro şi suma de 22.500 lei, reprezentând împrumut nerestituit, precum şi dobânda legală aferentă la data plăţii efective.

Obligă pe pârâţi în solidar la plata sumei de 4.994 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Vâlcea, ce se va depune la Judecătoria Rm. Vâlcea.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 20 februarie 2015.

Preşedinte,  Grefier,

C.M. P.N.

Domenii speta

Spete similare