Pretenţii

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1830/2014

Şedinţa publică de la 02 Iulie 2014

Obiectul cauzei:pretenţii

TRIBUNALUL

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 25.04.2012 sub nr. 6096/280/2012 reclamanta (...) a chemat în judecată pe pârâta (...), solicitând obligarea  acesteia la plata sumei de 21,306,88 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei şi până la data de 24.01.2012, cu cheltuieli de judecata ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare începând cu data de 01.01.2010 având ca obiect livrarea de produse farmaceutice şi cosmetice, fiind emise mai multe facturi fiscale enumerate în centralizatorul depus la dosar.

Pârâta nu a achitat sumele la care era obligata în baza contractului, fapt care a generat şi curgerea penalităţilor de întârziere.

Se mai arată că pârâta a fost convocata la conciliere, la care nu s-a prezentat nicio persoana din partea pârâtei dar, ulterior a fost achitat debitul principal, rămânând în continuare obligata la plata penalităţilor ce au fost calculate la debit.

S-a mai precizat că penalităţile au fost calculate potrivit art. 4.5 din contract conform calculului la data de 24.01.2012 depus la dosar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 43, 46, 969 şi 1073 C.civ.

În sustinerea acţiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.

La data de 11.09.2012 pârâta  a formulat  întâmpinare solicitând respingerea cererii cu motivarea că actele depuse de reclamanta nu sunt suficiente, calcul efectuat de aceasta nu poate fi supus verificării neindicând în totalitate elementele pe baza cărora a fost gândit algoritmul de calcul.

Susţine pârâta că, tabelul anexat nu face referire la momentul plăţilor efectuate de societate, nu se face referire cum a fost făcuta imputaţia plăţii.

În ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor aplicat sumei, de 0,3% pe zi de întârziere, acesta a fost modificat.

Astfel se calculează penalităţi diferenţiate în funcţie de numărul de zile de întârziere, respectiv pentru o perioada cuprinsă între 1-60 de zile se datorează penalităţi de 1%/zi de întârziere; pentru o perioada cuprinsă între 60-90 de zile de întârziere se datorează penalităţi de 0,2% /zi de întârziere, iar pentru o perioada ce depăşeşte 90 de zile de întârziere  se aplica un cuantum de 0,3%/zi de penalităţi de  întârziere.

Apreciază pârâta că, societatea nu datorează reclamantei suma pretinsă, din actele de la dosar nu rezulta clar modul în care a fost făcut acest calcul.

În cauză s-au încuviinţat şi administrat probele cu înscrisuri şi expertiză contabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 8214/15.10.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta (...) , cu sediul în (…) în contradictoriu cu pârâta (...) . cu sediul în (…).

A fost obligată  reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut  că reclamanta pretinde obligarea pârâtei la plata sumei de 21,306,88 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei şi până la data de 24.01.2012.

Reclamanta recunoaşte că debitul principal, constând în contravaloarea facturilor a fost achitat şi solicită doar penalităţile pentru neplata la scadenţă a facturilor emise.

Potrivit înţelegerii părţilor, art. 4.9 din contractul încheiat la data de 01.01.2010 şi art. 3.3 din condiţiile generale( verso-ul fiecărei facturi) acestea au stabilit în mod expres ca imputaţia plăţii să se facă în următoarea ordine mai întâi penalităţile de întârziere şi apoi debitul principal, în ordinea vechimii acestuia, indiferent de mentiunile înscrise de cumpărător pe instrumentul de plată.

În consecinţă aceasta fiind legea părţilor consecinţa firească ar fi trebuit să fie în sensul că orice sumă primită de la pârâtă trebuia să stingă penalităţile pe care aceasta le datora şi apoi să se impute asupra debitului principal.

Urmărind această regulă stabilită de părţi prin contract este evident că de vreme ce reclamanta afirmă că debitul principal a fost achitat, este de la sine înţeles că nu mai pot exista penalităţi câtă vreme ele oricum trebuiau a fi achitate mai înaintea debitului principal.

Neputând aplica o altă regulă de stingere a datoriilor cumpărătorului faţă de vânzător decât cea stabilită prin contract, este clar că la acest moment reclamanta nu mai poate solicita obligarea pârâtei la plata vreunei sume cu titlu de penalităţi.

Împotriva sentinţei civile 8214/15.10.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti a declarat recurs reclamanta (...), pentru considerentul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că  din moment ce penalităţile  de întârziere nu au fost  imputate când au fost efectuate plăţile, reclamanta nu mai poate solicita contravaloarea acestora.

Precizează că din interpretarea art.4.9 din contractul încheiat între părţi, imputaţia  plăţii opera doar în situaţia în care urmau a fi descărcate atât facturi de penalităţi, cât şi facturi de marfă, însă la momentul efectuării plăţilor de către pârâtă, nu se emiseseră  facturi de penalităţi , astfel încât nu sunt incidente  aceste prevederi contractuale.

Susţine că dreptul de a solicita penalităţi de întârziere există în patrimoniul reclamantei, fiind condiţionată doar exigibilitatea acestuia.

Intimata, legal citată, a  depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentinţa recurată prin  prisma criticilor formulate, având în vedere şi dispoziţiile art.3041 Cod pr.civilă, tribunalul în opinie majoritară, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, tribunalul constată că, în speţa de faţă, sunt aplicabile faţă de dispoziţiile art.6 alin.2  Noul Cod civil, raportat la data emiterii facturilor şi încheierii contractului dintre părţi, cu privire la care se solicită plata penalităţilor de întârziere, prevederile Codului civil din 1864 şi ale Codului comercial.

Potrivit susţinerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, confirmate de pârâtă prin întâmpinarea depusă  la dosarul cauzei, în faţa instanţei de fond, părţile au convenit ca prin plata efectuată de către pârâtă prin OP (...) ,  să se stingă debitul principal datorat de către aceasta în cuantum de 39.814,61 lei (menţionat în cuprinsul convocării la conciliere , e-mailului transmis de pârâtă - f.9 dosar fond şi stabilit prin raportul de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit de expert (...) ).

Neînţelegerile dintre părţi privesc contravaloarea penalităţilor de întârziere aferente facturilor achitate cu întârziere, reclamanta susţinând că pârâta  trebuie obligată la plata acestora, iar pârâta că nu le datorează, întrucât a survenit  o remitere de datorie în privinţa acestora.

În aceste condiţii, având în vedere principiul libertăţii de formă ce domină materia operaţiunilor comerciale, obligaţiile născându-se  şi modificându-se  prin simpla  voinţă a părţilor contractante (mutuus consensus, mutuus disensus), tribunalul reţine că, faţă de împrejurarea că, ambele părţi au convenit ca prin OP (...)  să se stingă debitul  principal, reclamanta arătând în cererea de chemare în judecată că „debitoarea a achitat  debitul principal datorat, rămânând în continuare  obligată la plata penalităţilor”, iar pârâta prin întâmpinare precizând că  „menţiunea privind achitarea debitului principal din cererea introductivă corespunde  întru totul realităţii, precum şi înţelegerii în  funcţie de care s-au derulat raporturile  comerciale dintre societăţile noastre (…) , stingându-se  creanţa reprezentată de debitul principal”, aspecte confirmate şi prin e-mailul transmis de pârâtă , necontestat de aceasta, la data de 27.02.2012, prin care a menţionat că înţelege să achite doar debitul principal în cuantum de 39.814,61 lei, acestea au înţeles să modifice dispoziţiile art.4.9 din contractul încheiat între părţi, privind imputaţia plăţii efectuate prin acest instrument de plată, în sensul că  aceasta s-a realizat cu prioritate asupra debitului principal, iar nu asupra penalităţilor de întârziere.

Astfel, critica recurentei reclamante sub aspectul că intimata pârâtă datorează penalităţi de întârziere este fondată.

Faţă de împrejurarea că remiterea de datorie este un contract cu titlu gratuit, care implică intenţia creditorului de a face o liberalitate debitorului său, în condiţiile în care debitoarea pârâtă nu a administrat nicio dovadă din care să reiasă voinţa reclamantei de a renunţa la valorificarea creanţei constând în plata penalităţilor de întârziere aferente facturilor achitate cu întârziere, în condiţiile în care, poziţia constantă a acesteia exprimată în cuprinsul convocării la conciliere şi  cererii de chemare în judecată a fost aceea că pârâta îi datorează aceste sume de bani, tribunalul constată că pârâta nu a probat existenţa unei convenţii între părţi în acest sens.

Referitor la cuantumul penalităţilor  de întârziere datorate de pârâtă, tribunalul reţine că nu sunt aplicabile prevederile menţionate pe verso-ul facturilor emise de reclamantă  intitulate „Condiţii generale de vânzare”, faţă de împrejurarea că,  pe de o parte, acestea nu au fost însuşite de către părţi prin semnare şi ştampilare, ci doar  conţinutul facturilor fiscale, iar pe de altă parte,. acestea au negociat şi au încheiat contractul de vânzare cumpărare de la f.14-16 dosar fond, care are un caracter special faţă de „Condiţii generale de vânzare” şi care se aplică cu prioritate în relaţiile contractuale dintre părţi.

Pe cale de consecinţă, cuantumul penalităţilor de întârziere este cel stabilit prin art.4.5 din acest contract de vânzare cumpărare şi se ridică la suma de 22.428,33 lei, astfel cum reiese din raportul de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit de expert (...) ,  aflat la f.173-177 dosar fond.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art.312 alin.2 şi 3 şi art.304 pct.9 Cod pr.civilă, tribunalul, în opinie majoritară, va admite recursul şi va modifica sentinţa civilă nr. 8214/15.10.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti, în sensul că va  admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, şi va obliga pârâta la plata sumei de 22.428,33 lei ,reprezentând penalităţi de întârziere, calculate până la data de 24.01.2012.

Potrivit art.274 Cod pr.civilă, va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului, respectiv taxa de timbru şi timbru judiciar

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Cu opinie majoritară:

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă (...) , împotriva  sentinţei civile nr. 8214/15.10.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 6096/280/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă (…) .

Modifică sentinţa civilă recurată, în sensul că admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi obligă pârâta la plata sumei de 22.428,33 lei,reprezentând penalităţi de întârziere, calculate până la data de 24.01.2012.

Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului, respectiv taxa de timbru şi timbru judiciar, către recurenta-reclamantă. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.07.2014.

OPINIE SEPARATĂ:

Opinăm în sensul respingerii recursului pentru următoarele considerente:

Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 01.01.2010,  recurenta reclamantă  (...) ,  s-a obligat să livreze marfă  (produse farmaceutice, parafarmaceutice,  cosmetice) către intimata pârâtă (…).

Prin  art.4 pct.9 din contract, părţile au stipulat că  indiferent de menţiunile înscrise de către cumpărător pe instrumentele de plată/garanţie,  imputaţia plăţii (descărcarea facturilor) se va face  în următoarea ordine: (i) penalităţile de întârziere; (ii) debitul principal, în ordinea vechimii acestuia,  începând cu cea mai veche scadenţă.

Prin urmare, înţelegerea părţilor a fost ca mai întâi să se achite penalităţile , iar ulterior debitul.

De altfel,  aceasta este şi regula prev.de art.1111 cod civil, în sensul că atunci când creanţa (contravaloarea mărfurilor intrate) este producătoare de penalităţi şi debitorul datorează preţul şi penalităţile, plata se impută mai întâi asupra penalităţilor, afară de cazul în care  , creditorul ar fi de acord  ca să se impute mai întâi asupra debitului.

În cauză nu s-a probat acordul părţilor la modificarea clauzei contractuale redate în art.4 pct.9 din convenţia părţilor.

Contractul părţilor este unul  sinalagmatic,  care se caracterizează, conform art.943 Cod civil , prin reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor. Aşa fiind,  înseamnă că fiecare dintre părţile contractului sinalagmatic  are, concomitent,  atât calitatea de creditor,  cât şi pe cea de debitor.

Potrivit art.942 Cod civil, contractul este acordul de voinţă prin care părţile constituie, modifică sau sting un raport juridic obligaţional.

La dosar s-a depus invitaţia adresată de recurenta (...) , intimatei (…)  de a participa la conciliere,  în data de 23.02.2012,  cu privire la plata debitului şi a penalităţilor (f.7-8).

Însă,  părţile nu s-au întâlnit, iar în cauză nu s-a probat modificarea clauzei contractuale prev.la art.4 pct.9 , cu respectarea principiului  mutuus consensus/mutuus dissensus.

Recurenta reclamantă a arătat în cuprinsul acţiunii că a acceptat plata debitului,  care  a şi fost achitat de intimata pârâtă, rămânând de plătit doar penalităţile.

Recurenta reclamantă nu poate modifica unilateral  clauza  prev.la art.4 pct.9 din contractul sinalagmatic.

Contractul este legea părţilor, potrivit art.969 Cod civil,  iar plata debitului conduce la ideea că  penalităţile ce trebuiau percepute anterior debitului nu mai sunt datorate.

Domenii speta

Spete similare