Drept civil. Minori și familie. Ordonanță președințială. Stabilirea unui program de vizită minor.

Prin sentinţa civilă nr. 3349 din data de 13.10.2014 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, s-a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect emiterea unei ordonanţe preşedinţiale formulată de către reclamanţii P.I.M., P.V., şi P.I.în contradictoriu cu pârâta N.E.M..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ la data de 08.07.2014, sub nr. de dosar 6178/279/2014, reclamanţii P.I.M., P.V. şi P.I.au chemat în judecată pârâta N.E.M. şi au solicitat ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună stabilirea provizorie a unui program de vizită până la soluţionarea definitivă a acţiunii de drept comun, astfel: un program de vizită în favoarea tatălui P.I.M., cu preluarea minorului P. M. A., născut la data de 12.12.2006, la domiciliul tatălui în primul şi al treilea week-end pe lună, de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 18,00, câte trei zile la sărbătorile de Paşte, anual, la sărbătorile de iarnă: de pe 24.12 pe 28.12 de Crăciun, în anii pari, şi de pe 28.12. pe 05.01, în anii impari, iar în vacanţa de vară 45 zile, respectiv 15 iulie-31 august, în fiecare an.

Totodată, reclamanţii au solicitat stabilirea unui program de vizită în favoarea bunicilor paterni P.V. şi P. I., cu preluarea minorului P. M.A., născut la data de 12.12.2006, la domiciliul acestora, astfel: în al doilea week-end pe lună, de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 18,00, câte două zile la sărbătorile de Paşte, anual ; la sărbătorile de iarnă de pe 19.12-24.12 de Crăciun în anii pari şi de pe 05.01-08.01, în anii impari şi în vacanţa de vară primele două săptămâni din luna iulie, în fiecare an. Reclamanţii au solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanţii au arătat că P.I.M. şi pârâta au fost căsătoriţi din data de 10.09.2005 până la data de 02.03.2010 când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1020/2010 de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 2739/279/2009. Prin decizia civilă nr. 245/AC/2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ, minorul a fost încredinţat mamei, iar tatăl a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere de 25% din veniturile nete realizate.

Prin sentinţa civilă nr. 3620/2013, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 2190/279/2012, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul P.I.M. având ca obiect reîncredinţare minor. Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului.

Reclamanţii susţin că pârâta le-a interzis orice legături personale cu minorul şi refuză să vorbească la telefon, deşi, până în urmă cu doi ani, minorul a fost crescut de către ei, la locuinţa din Piatra Neamţ, st. Banatului, nr. 56, judeţul Neamţ.

În cererea introductivă se mai susţine că minorul a fost luat cu forţa de către pârâtă la momentul executării sentinţei civile de divorţ nr. 1020/2010, modificată prin decizia civilă 245/AC/2010, după mai multe încercări de executare, soldate cu refuzul copilului de a însoţi mama.

De la acel moment, copilul a suferit o traumă psihică iremediabilă deoarece despărţirea de tată şi bunicii paterni a fost bruscă şi fără posibilitatea de a-l putea vizita sau de a-l putea prelua la domiciliu, temporar.

Recent au aflat că minorul este alergic, că foloseşte inhalatorul pentru a respira, ceea ce i-a îngrijorat, deoarece mama trebuia să asigure un climat uscat, să îndepărteze alergenii, să respecte programul de vaccinare, ştiind că în trecut nu le respectase şi copilul a făcut o formă de rahitism, iar în august 2009 a fost la un pas de septicemie, în perioada vacanţei de vară.

Mama nu a ţinut seama de ataşamentul afectiv puternic dintre tată şi copil, de trauma morală a îndepărtării copilului de tată, refuzând şedinţele psihologice alături de acesta şi refuzând să le permită vizitarea copilului.

În permanenţă mama a exercitat o influenţă negativă asupra copilului şi i-a denigrat în faţa acestuia, cu scopul de a-l îndepărta, iar consecinţa a fost drastică, minorul evidenţiind crize de anxietate.

Până la momentul luării minorului de către pârâtă, acesta a fost îngrijit de către ei, în sensul că îi cumpărau haine, alimente, jucării, jocuri, îl duceau la grădiniţă, asigurându-i un trai decent.

Din momentul în care mama l-a preluat forţat în data de 18.07.2011, copilul a făcut atacuri de panică, crize de anxietate, fiindu-i dor de tată şi de bunica paternă şi simte nevoia să fie în preajma lor, fapt ce a fost comunicat la ultimele convorbiri telefonice din 2013.

Reclamanţii susţin că pentru ei trauma psihică este mult mai puternică, deoarece iubesc copilul foarte mult şi suferă enorm din lipsa lui.

Deşi în raportul de anchetă psihosocială nr. 22447 din 16.07.2012 întocmit de autoritatea tutelară Piatra Neamţ au fost identificate nevoile copilului referitoare la asigurarea unui mediu familial normal şi echilibrat, unui climat de securitate, stabilitate şi apartenenţa la o familie, cu recomandarea că nu trebuie atras în conflictele dintre părinţi, fiind necesar a menţine legătura cu ambii părinţi, pârâta nu se ocupă îndeajuns de copil, nu identifică sau ignoră nevoile copilului, interzicându-le păstrarea legăturilor personale.

În cererea introductivă, se mai arată că interesul minorului este să menţină legăturile personale cu ambii părinţi, iar programul de vizită propus este mult mai restrâns faţă de perioada în care acesta stă cu mama.

În apărare, la data de 01.08.2014, pârâta N.E.M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

In motivarea în fapt a cererii, pârâta a arătat că s-a căsătorit cu reclamantul P.I.M., în anul 2005, iar la data de 12.12.2006 s-a născut minorul P. M.A..

Prin sentinţa 1020 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, s-a declarat desfăcută căsătoria părţilor din culpă comună şi încredinţarea către tată a minorului M.A., cu obligarea sa la plata unei pensii de întreţinere. Sentinţa a fost modificată de Tribunalul Neamţ în sensul că a dispus încredinţarea către mamă a minorului.

In timpul procesului de divorţ, a promovat pe calea ordonanţei preşedinţiale, două acţiuni, una pentru stabilirea unui program de vizită şi una având ca obiect încredinţare provizorie a minorului pe timpul procesului de divorţ.

In perioada desfăşurării procesului la Judecătoria Piatra Neamţ, minorul a locuit împreună cu mama.

Prin sentinţa civilă nr. 2862 din 05.06.2009, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, s-a admis acţiunea reclamantului având ca obiect stabilirea unui program de vizită pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Pârâta susţine că, deşi între părinţi au existat divergenţe legate de relaţia lor, s-a străduit întotdeauna să menţină un echilibru astfel încât copilul să sufere cât mai puţin.

Pe de altă parte, reclamantul a încălcat orice norme legale şi morale care ar fi trebuit să guverneze orice acţiune legată de copilul său.

In sentinţa civilă nr. 2862 din 05.06.2009 se menţionează faptul că nu s-a opus acţiunii introduse de tată, însă subliniază temerea sa ca minorul să fie luat de tată la domiciliul său.

Temerea sa a fost îndreptăţită, deoarece, chiar dacă a permis tatălui să ia copilul oricând dorea, atât în timpul programului de vizită şi chiar în afara acestuia, după pronunţarea sentinţei de divorţ a preluat copilul la program şi nu i l-a restituit, reţinându-l împotriva voinţei sale şi nepermiţându-i să-l vadă.

Deşi copilul este ataşat de ea, reclamantul şi părinţii acestuia au încercat să-l influenţeze şi să-i altereze sentimentele de afecţiune, spunându-i tot felul de lucruri neadevărate. Acest lucru influenţează negativ relaţia mamă-fiu, esenţială la o vârstă atât de fragedă şi are consecinţe grave asupra creşterii şi educării normale a minorului.

La data de 07.06.2010 a mers la domiciliul reclamantului, unde se afla minorul şi, în momentul în care a luat copilul în braţe, spunându-i acestuia că va lua copilul, a fost lovită şi brutalizată de soţul său. Ulterior, de faţă cu minorul, reclamanţii au înjurat-o şi calomniat-o, în public, într-un mod greu de descris.

Încercarea de a pune în executare hotărârile judecătoreşti, prin care i se încredinţa minorul, s-a transformat într-o aventură fără sfârşit deoarece, timp de mai bine de 2 ani, nu a reuşit să ia minorul datorită opoziţiei reclamantului, care efectiv a ascuns minorul sau i l-a smuls din braţe, în faţa executorului judecătoresc.

Având în vedere preocuparea sa pentru soarta copilului, a urmat şedinţele de consiliere psihologică recomandate de instanţă, iar reclamantul a întrerupt aceste şedinţe fără explicaţii plauzibile.

Pârâta susţine că reclamantul pune mai presus interesul său personal şi a refuzat de bună-voie să execute o hotărâre judecătorească, forţând-o să apeleze la organele de executare.

Reclamantul este cel care traumatizează minorul, care îşi protejează cu violenţă dreptul de a fi tată.

Faţă de recomandarea specialiştilor referitoare la faptul că minorul trebuie îndepărtat din familia reclamantului, care îi afectează negativ atât sănătatea psihică, cât şi dezvoltarea firească, a luat decizia de a pleca în străinătate pentru a fi ferit de scene şi agresiuni verbale şi fizice.

Pârâta susţine că minorul s-a integrat foarte bine în colectivitate şi nu mai necesită suport psihologic.

In perioada în care minorul a locuit la tatăl său a fost chinuit, fiind purtat, în mod nejustificat, la doctori şi psihologi.

Pârâta susţine că reclamanţii exercită în mod abuziv dreptul lor subiectiv de a avea relaţii personale cu minorul.

Aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, programul solicitat de către reclamanţi ocupă aproape în totalitate programul minorului ignorând hotărârile judecătoreşti, care au stabilit că ea este cea care trebuie să se ocupe de creşterea şi educarea minorului.

In opinia pârâtei, reclamanţii încearcă să folosească în mod abuziv un mijloc procesual, dreptul de a avea legături cu minorul, în scop contrar, urmărind stabilirea pe căi colaterale ca minorul să fie reîncredinţat tatălui şi familiei paterne.

Programul solicitat de către reclamanţi ar ocupa aproape integral timpul liber al minorului, iar interesul minorului de a păstra legăturile cu toate rudele ar fi afectat, balanţa fiind înclinată, în mod brutal, în favoarea familiei paterne.

Prin urmare, există o situaţie clară a deturnării dreptului de la raţiunea sa intrinsecă.

In acest sens, se arată că între foştii soţi există şi în prezent o stare de conflict, care s-a întreţinut şi familia paternă extinsă.

Pârâta subliniază că, în pofida divergenţelor avute cu fostul soţ, a încercat să menţină un echilibru pentru ca minorul să sufere cât mai puţin, ceea ce nu a făcut şi reclamantul.

In întâmpinare, se mai arată că reclamanţii încearcă să influenţeze copilul şi să-i altereze sentimentele de afecţiune pe care le are faţă de mamă.

Astfel, se poate constata existenţa unui abuz emoţional care constă în expunerea repetată a copilului la situaţii al căror impact emoţional depăşeşte capacitatea sa de integrare psihologică.

Acest abuz vine din partea unor adulţi, cu care se află în relaţii de încredere, răspundere sau putere cu copilul. In concret, aceste acte îmbracă forma unor umiliri verbale şi nonverbale, intimidări, ameninţări, terorizări, restrângeri ale libertăţii de acţiune, denigrări, acuzaţii nedrepte, discriminări, ridiculizări şi alte atitudini ostile faţă de unul din părinţii săi sau faţă de alte persoane apropiate acestuia.

Instanţa este obligată să ţină cont, în primul rând, de interesul superior al copilului, să vegheze la respectarea condiţiilor pentru ca acest copil să aibă parte de o dezvoltare armonioasă.

Minorul trebuie să se bucure de stabilitate, iar legăturile cu familia paternă trebuie făcute firesc şi nu cu forţa.

In concluzie, se solicită respingerea acţiunii.

Analizând actele dosarului, precum şi susţinerile părţilor, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, reclamantul P.I.M. şi pârâta N.E.M. s-au căsătorit la data de 10.09.2005, iar din această relaţie a rezultat minorul Pintilie Mihai-Alexandru, născut la data de 12.12.2006.

Prin sentinţa civilă nr. 1020 din 02.03.2010, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 2739/279/2009, s-a dispus, inter alia, desfacerea căsătoriei încheiată între părţi şi încredinţarea către tată,  spre creştere şi educare, a minorului Pintilie Mihai-Alexandru, născut la data de 12.12.2006.

Prin Decizia civilă nr. 245/AC pronunţată la data de 22.11.2010 de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 2739/279/2009,  s-a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1020 din 02.03.2010, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 2739/279/2009, dispunându-se încredinţarea mamei, spre creştere şi educare, a minorului Pintilie Mihai-Alexandru, născut la data de 12.12.2006 şi obligarea tatălui să contribuie lunar la întreţinerea minorului cu câte 25% din veniturile nete realizate, începând cu data pronunţării deciziei şi până la majoratul acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 3620 din 01.10.2013, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 2190/279/2012, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul P.I.M. având ca obiect reîncredinţarea minorului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, din raportul de anchetă psihosocială întocmit de autorităţile engleze, a rezultat că pârâta locuieşte cu minorul împreună cu un bărbat cu care minorul are o „relaţie pozitivă şi grijulie” şi pe care îl identifică în desene drept tatăl său, deşi este conştient că nu este tatăl său biologic. S-a menţionat că pârâta este în curs de obţinere a înregistrării în calitate de asistentă medicală în Regatul Unit, venitul gospodăriei fiind asigurat numai de partenerul său care este liber profesionist ca instalator de ferestre. Cu privire la dezvoltarea copilului, s-a precizat că minorul este elev la Şcoala Primară Town Farm unde s-a integrat bine, având mulţi prieteni care îl vizitează şi acasă şi pe care şi el îi vizitează la ei acasă. S-a mai arătat că minorul are o stare de sănătate bună, având probleme cu o alergie, dar în urma tratamentului simptomele s-au ameliorat, menţionându-se că minorul are acces la serviciile locale de sănătate, fiind înscris la un cabinet medical local. Sub acest aspect, s-a mai consemnat că minorul manifestă o frică considerabilă faţă de figuri necunoscute ale autorităţii, mai mult decât ar fi de aşteptat din partea unui copil de vârsta sa, de exemplu atunci când întâlneşte un poliţist pe stradă, iar noaptea nu îi place să doarmă singur, mama sa dormind în dormitorul său în fiecare noapte.

În ceea ce priveşte mediul copilului, s-a arătat că locuinţa familiei este un apartament care se compune din două dormitoare, o baie şi o combinaţie de bucătărie şi salon, existând o mică grădină în spatele proprietăţii. Minorul are propriul dormitor care are o dimensiune potrivită, fiind curat, ordonat şi cu multe jucării adecvate vârstei.

Recomandarea autorităţii engleze care a efectuat ancheta socială a fost  ca aranjamentele actuale pentru îngrijirea lui M.A. să fie menţinute şi ca el să rămână în custodia mamei sale. S-a precizat că „nevoia cea mai semnificativă a lui M. A. … este cea a unei perioade extinse de stabilitate şi consecvenţă în aranjamentele pentru îngrijirea sa”. Alte recomandări privesc menţinerea contactului telefonic cu tatăl său, nu mai puţin de o dată pe lună, precum şi realizarea unei analize a riscului şi întreprinderea unui Raport privind Dorinţele şi Sentimentele în ceea ce priveşte părerile lui M.. A.cu privire la orice contact direct cu tatăl său.

Instanţa a mai reţinut ca argumente hotărâtoare pentru această soluţie, pe de o parte, rezultatul evaluărilor psihologice la care a fost supus minorul şi, pe de altă parte, conduita reclamantului legată de respectarea întocmai a hotărârilor judecătoreşti şi conflictul puternic dintre pârâtă şi reclamant şi familia acestuia, conflict caracterizat inclusiv prin violenţe fizice la adresa pârâtei. În ce priveşte evaluarea psihologică a minorului, s-a reţinut că în Raportul de evaluare psihologică întocmit la data de 23.09.2010 de Serviciul pentru Copilul Neglijat, Abuzat, Traficat, Exploatat, Delincvent, la solicitarea Secţiei civile a Tribunalului Neamţ, în dosarul nr. 5963/279/2010, s-a arătat, în mod repetat şi chiar accentuat, că minorul prezintă un nivel semnificativ de frustrare, consecinţă a privării sale de prezenţa şi afecţiunea maternă, de sprijinul mamei sale, de care are o trebuinţă inconştientă profundă. De asemenea, şi anterior întocmirii acestui raport, la o evaluare psihologică făcută de psihologul principal C. V. (fila 68), în fişa întocmită se arată că minorul prezenta, printre alte trăsături de personalitate, dependenţă afectivă de mama sa, faţă de care manifesta un ataşament stabil, el afirmând, chiar, că vrea să stea cu ea.

Prin decizia civilă nr. 60/AC din 12.02.2014, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 2190/279/2012, s-a respins ca nefondat, apelul  declarat de reclamantul P.I.M. împotriva sentinţei civile nr. 3620 din 01.10.2013, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 2190/279/2012.

În drept, conform art. 996 Cod procedură civilă, ,,instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Cu privire la cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale instanţa, verificând condiţiile de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială, a constatat următoarele:

Cu privire la condiţia de admisibilitate a urgenţei, instanţa a reţinut că  aceasta nu este prezumată de lege, deoarece art. 919 Cod procedură civilă prezumă urgenţa doar în cazurile în care obiectul cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale intră în categoria cererilor enumerate limitativ, astfel încât reclamantul trebuie să justifice condiţiile de admisibilitate ale cererii, stabilite de art. 996 din acelaşi act normativ potrivit căruia instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În acest sens, instanţa a avut în vedere că, în aplicarea art. 8 din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului, statele membre au o serie de obligaţii pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al vieţii de familie, care impun luarea unor măsuri de protecţie a titularilor dreptului conferit de Convenţie.

Astfel, în cadrul relaţiei dintre părinţi şi copii, exerciţiul drepturilor părinteşti reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar respectul pentru viaţa familială implică, în materia separaţiei copiilor de părinţi, obligaţia pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menţine legăturile personale, cât şi pentru a reuni copilul cu părintele său, ţinând cont de interesul superior al minorului.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că urgenţa este dată de împrejurarea că interesul minorului impune păstrarea relaţiilor personale cu ambii părinţi, iar împiedicarea părintelui şi bunicilor paterni de a stabili legături personale poate avea consecinţe negative asupra dezvoltării fizice şi, mai ales, psihice, a copilului.

Sub acest aspect nu este de neglijat nici faptul că, dată fiind vârsta minorului, întreruperea legăturilor dintre aceasta şi familia paternă va putea avea drept consecinţă înstrăinarea copilului de propriul părinte, o relaţie ulterioară fiind greu de reconstituit.

Referitor la temeinicia cererii reclamanţilor, instanţa a reţinut că păstrarea legăturile personale dintre familia paternă şi copil, în mod regulat, contribuie substanţial la satisfacerea nevoilor de ordin emoţional şi afectiv al minorului, care presupune asigurarea unui mediu familial şi social stabil, din care trebuie să facă parte ambii părinţi, precum şi dezvoltarea unei relaţii paterne fireşti şi a unei comunicări fără niciun fel de restrângere.

În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 401 din Noul Cod civil părinţii au dreptul de a avea legături personale cu copii lor.

Instanţa a avut în vedere că, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui şi al familiei paterne de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al acestuia din urmă.

În speţă, instanţa a apreciat că există motive întemeiate de natură a determina convingerea instanţei că instituirea, în procedura ordonanţei preşedinţiale, a unui program de vizită în favoarea tatălui şi bunicilor paterni, nu este în concordanţă cu interesul superior al copilului, fiind susceptibil de a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală şi morală a copilului.

La pronunţarea soluţiei cu privire la cererea reclamanţilor, s-a avut în vedere interdicţia prejudecării fondului care opreşte instanţa de a verifica legătura afectivă care există între familia paternă şi copil precum şi condiţiile materiale existente în Marea Britanie.

Astfel, instanţa este abilitată să verifice doar aparenţa dreptului, cu observarea principiului superior al minorului. Or, în sentinţa civilă nr. 3620 din 01.10.2013, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 2190/279/2012 s-a reţinut că recomandarea autorităţii engleze care a efectuat ancheta socială a fost  ca aranjamentele actuale pentru îngrijirea lui M. A. să fie menţinute şi ca el să rămână în custodia mamei sale. S-a precizat că „nevoia cea mai semnificativă a lui M.A.… este cea a unei perioade extinse de stabilitate şi consecvenţă în aranjamentele pentru îngrijirea sa”. Alte recomandări privesc menţinerea contactului telefonic cu tatăl său, nu mai puţin de o dată pe lună, precum şi realizarea unei analize a riscului şi întreprinderea unui Raport privind Dorinţele şi Sentimentele în ceea ce priveşte părerile lui M. A. cu privire la orice contact direct cu tatăl său.

Analizând, atât cât permite procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, instanţa a constatat că realizarea unei analize a riscului şi întreprinderea unui raport privind dorinţele şi sentimentele în ceea ce priveşte părerile lui Mihai Alexandru cu privire la orice contact direct cu tatăl său şi bunicii paterni nu este posibilă pe calea ordonanţei preşedinţiale, deoarece, în raport de dispoziţiile art. 998 alin. (3) Cod procedură civilă este inadmisibilă efectuarea unui raport de anchetă psihosocială la locuinţa minorului din Marea Britanie.

În cauza concretă dedusă judecăţii, instanţa a apreciat că, pentru stabilirea unui program de vizită care să aibă în prim plan interesul superior al minorului este necesară realizarea unui raport de evaluare psihologică a minorului, probă care nu poate fi administrată pe calea sumară a ordonanţei preşedinţiale, urmând ca instanţa învestită cu soluţionarea fondului dreptului de a avea legături personale să administreze probele necesare pentru soluţionarea cererii.

Pe de altă parte, conduita reclamantului legată de respectarea hotărârilor judecătoreşti şi de privarea minorului de prezenţa şi afecţiunea maternă, dar şi conflictul puternic dintre pârâtă şi reclamant, conflict caracterizat inclusiv prin violenţe fizice, aspecte reţinute în sentinţa civilă nr. 3620 din 01.10.2013, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 2190/279/2012, a creat convingerea instanţei că demersurile reclamanţilor nu au în prim plan interesul superior al minorului, ci propriile orgolii şi interese.

În acest sens, instanţa a avut în vedere şi programul de vizită propus de către reclamanţi din care rezultă numărul mare de zile afectate vizitelor, alternanţa între perioada propusă în favoarea tatălui şi bunicilor paterni cu ignorarea recomandării persoanelor specializate referitoarea la perioada de stabilitate de care are nevoie minorul, dar şi a faptului că minorul locuieşte în altă ţară, iar o eventuală deplasare şi readucere a minorului în şi din ţară într-un interval scurt de timp, presupune un efort substanţial şi obositor din partea copilului.

 II. Calea de atac

 Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

Păstrarea legăturilor cu copiii este un drept conferit de lege părinţilor, care trebuie respectat, chiar şi atunci când minorul este într-o ţară străină. Chiar dacă variantele de program propuse prin cererea introductivă nu au fost agreate de instanţă, această putea stabili orice altă variantă.

Atât tatăl, cât şi bunicii îşi doresc foarte mult să-şi vadă copilul (respectiv nepotul), ei fiind cei care s-au ocupat de creşterea lui până când a fost luat de mamă. Intimata le-a interzis orice legătură cu minorul, nu îi permite să vorbească cu ei la telefon.

Copilul a fost luat cu forţa de către pârâtă la momentul executării sentinţei civile de divorţ, după mai multe încercări de executare soldate cu refuzul copilului de a însoţi mama.

În permanenţă mama a exercitat o influenţă negativă asupra minorului şi i-a denigrat pe reclamanţi în faţa acestuia, încercând să-l îndepărteze de ei, consecinţa fiind că minorul a dezvoltat crize de anxietate şi traume psihice.

Mama nu se ocupă îndeajuns de copil, nu identifică sau ignoră nevoile acestuia, interzicând păstrarea legăturilor personale.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile ordonanţei preşedinţiale, respectiv urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului.

În mod eronat instanţa s-a raportat la raportul de anchetă psiho-socială întocmit de autorităţile engleze în anul 2012, întrucât lucrurile s-au schimbat în prezent, relaţia cu tatăl şi bunicii răcindu-se ca urmare a interzicerii de către intimată a contactului cu acesta. Şi raportul de evaluare psihologică putea realizat în dosar, aşa cum s-a mai făcut şi în alte cauze similare, primordiale fiind aflarea adevărului şi asigurarea interesului minorului.

Părţile au depus la dosar, în copie, înscrisuri în dovedirea susţinerilor şi în apărare.

 III. Soluţia instanţei de apel

Examinând apelul formulat prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul reţine următoarele:

Particularitatea speţei deduse judecăţii rezidă în conflictul extrem de puternic existent între părinţii minorului, respectiv între tată şi rudele acestuia (pe de o parte) şi mamă (pe de altă parte), fapt ce a condus, de-a lungul timpului, la o relaţie extrem de dificilă a acestora cu propriul copil (respectiv nepot).

Este de subliniat, în primul rând, că, dincolo de orgoliile şi interesele personale invocate de prima instanţă, nu poate fi pusă la îndoială afecţiunea puternică pe care o manifestă faţă de minor ambii părinţi, dar şi bunicii reclamanţi în cauză, iar despărţirea de acesta le produce o mare suferinţă.

  Cât priveşte minorul, acesta s-a ataşat mai mult de unul sau de altul dintre părinţi sau bunici în funcţie de timpul petrecut împreună cu aceştia. Dacă într-o primă perioadă, cât a locuit în Piatra-Neamţ la locuinţa tatălui şi a bunicilor paterni, a fost puternic legat afectiv de aceştia, manifestând o anumită rezervă faţă de mamă, fapt ce a făcut extrem de dificilă punerea în executare a hotărârii de încredinţare de către aceasta, în prezent, copilul este integrat în noul mediu de viaţă al mamei din Marea Britanie, exercitarea legăturilor cu tatăl şi bunici paterni fiind substanţial îngreunată atât de distanţă, dar şi de starea conflictuală dintre părţi relevată de probele administrate în cauză.

Deşi a reţinut că interesul minorului impune păstrarea relaţiilor personale cu ambii părinţi, iar împiedicarea părintelui şi a bunicilor paterni de a stabili legături personale poate avea consecinţe negative asupra dezvoltării fizice şi, mai ales, psihice, a copilului, prima instanţă a respins, totuşi, cererea de stabilirea a unui program de vizită.

S-a apreciat că această măsură nu ar fi în interesul minorului, fiind susceptibil de a-i primejdui dezvoltarea psihică, fizică, intelectuală şi morală, iar interdicţia prejudecării fondului opreşte instanţa de a verifica legătura afectivă care există între familia paternă şi copil, precum şi condiţiile materiale existente în Marea Britanie.

De asemenea, s-a reţinut că recomandarea autorităţii engleze care a efectuat ancheta socială în dosarul nr. 2190/279/2012 a fost  ca aranjamentele actuale pentru îngrijirea lui M. A. să fie menţinute şi ca el să rămână în custodia mamei sale, recomandându-se realizarea unei analize a riscului şi întreprinderea unui Raport privind Dorinţele şi Sentimentele în ceea ce priveşte părerile lui M. A. cu privire la orice contact direct cu tatăl său.

Prima instanţă a constatat că realizarea unei analize a riscului şi întreprinderea unui astfel de raport nu este posibilă pe calea ordonanţei preşedinţiale, urmând ca instanţa învestită cu soluţionarea fondului dreptului de a avea legături personale să administreze probele necesare pentru soluţionarea cererii.

 Tribunalul apreciază, însă, că, şi în lipsa acestui raport, dar având în vedere situaţia de fapt relevată de probele administrate deja în cauză, este posibilă stabilirea unei modalităţi de păstrare a legăturilor personale cu minorul de către tată şi bunicii paterni, chiar în condiţiile restrictive de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.

 Este de domeniul evidenţei faptul că trecerea timpului poate avea consecinţe ireparabile asupra relaţiei dintre copil şi părintele care nu locuieşte cu el, rolul ordonanţe preşedinţiale fiind acela de a apăra pe cei implicaţi de orice prejudiciu ce ar putea rezulta din simpla scurgere a timpului.

 Deşi provizorii, în această materie a relaţiilor interpersonale, măsurile luate pot avea consecinţe importante în viitor, impunându-se detaşarea de fondul conflictual întreţinut de persoanele majore din anturajul minorului.

Este adevărat că referatul de anchetă socială întocmit la 26.04.2013 de Raportorul pentru copii şi familie din Marea Britanie recomandă o analiză a riscului în ceea ce priveşte relaţiile dintre părinţi, ca urmare a acuzaţiilor de violenţă domestică făcute de pârâtă la adresa fostului soţ. Nu rezultă, însă, că tatăl sau bunicii ar fi manifestat faţă de minor violenţe, astfel încât să existe suspiciuni că integritatea fizică a acestuia ar fi primejduită în vreun fel.

Speţa pune mai mult problema consecinţelor pe plan psihic asupra minorului ale ostilităţilor şi relaţiilor extrem de tensionate dintre părinţi. Dar situaţia aceasta este frecvent întâlnită în cazul cuplurilor cu copii care se despart, în fiecare caz impunându-se găsirea unor soluţii de asigurare a unui minim contact cu minorul şi pentru părintele (sau alte rude apropiate) care nu locuiesc cu acesta.

Relaţiile dintre copii şi părinţi (sau alte rude apropiate) nu pot fi interzise total decât în cazuri de excepţie, caracterizate prin existenţa unor riscuri majore la adresa minorilor. Or, prezenta speţă nu relevă până în prezent existenţa unor astfel de cazuri, duşmănia dintre părinţi trebuind a fi gestionată într-un alt mod decât prin interzicerea contactului cu copilul, ea influenţând stabilirea în concret a programului de vizită.

Faptul că nu s-a întocmit raportul recomandat de un psiholog la un anumit moment dat privind „dorinţele şi sentimentele minorului Mihai-Alexandru cu privire la orice contact cu tatăl său” nu poate împiedica stabilirea pentru acesta a unui program de vizită, în condiţii adaptate situaţiei personale a minorului.

Au trecut trei ani de când copilul locuieşte cu mama (într-o ţară străină), legăturile cu tatăl şi bunicii paterni fiind aproape inexistente, iar soluţionarea acţiunii pe fond (respinsă în primă instanţă ca nefiind de competenţa instanţelor române) pare destul de îndepărtată. Or, aşa cum s-a mai amintit, trecerea timpului afectează ireversibil relaţiile personale interumane, refacerea lor fiind deosebit de anevoioasă (fapt întâmplat într-o primă fază cu mama copilului, căreia reclamanţii i-au interzis contactul cu acesta, pe fondul duşmăniei şi a ostilităţilor existente între ei).

 Dacă copilul este bine integrat în noul mediu din Marea Britanie, stabilirea unor contacte directe cu tatăl şi bunicii paterni la anumite intervale de timp poate asigura normalitatea relaţiilor şi cu aceştia, cu atât mai mult cu cât mama a pretins în mod constant că nu se opune unor astfel de relaţii.

Nu rezultă din probele administrate că minorul ar suferi dacă şi-ar revedea bunicii şi tatăl, care l-au crescut o lungă perioadă de timp, adulţii fiind cei care trebuie să conştientizeze că este imperios necesară adoptarea unui comportament civilizat în relaţiile dintre ei, altfel putându-se ajunge la ruperea legăturilor cu propriul copil (de către unul sau altul dintre părinţi).

Situaţia de fapt din cauză impune, însă, ca programul de vizită să nu se realizeze în variantele avansate de reclamanţi, care presupun aducerea copilului în ţară. În primul rând, faţă de intervalul de timp scurs, se impune o perioadă de reacomodare a minorului cu reclamanţii, păstrarea lui în mediul cu care s-a obişnuit (teritoriul Marii Britanii), evitarea unor schimbări de trai majore care i-ar putea dăuna.

Mai mult, atât părinţii (ambii), cât şi bunicii trebuie să demonstreze că pot avea relaţii normale, care să nu-l afecteze negativ pe copil, că pot coopera, astfel încât fiecare să-şi poată exercita drepturile şi să-şi îndeplinească obligaţiile părinteşti fireşti.

 În considerarea acestor aspecte, Tribunalul apreciază că, pentru început, este oportună vizitarea minorului de către reclamanţi în Marea Britanie, doar în timpul zilei (sâmbăta şi duminica, nu şi în timpul nopţii), între orele 10-18, în primul şi al treilea week-end din fiecare lună.

Schimbarea acestui program, aparent restrictiv, poate fi obţinută oricând, în măsura evoluţiei favorabile a relaţiilor dintre părţi, şi dintre acestea şi copil, după cum orice influenţă negativă asupra minorului poate antrena măsuri corespunzătoare din partea autorităţilor.

Pentru considerentele de fapt expuse, în temeiul art. 401 C.civ., art. 14 din Legea nr. 272/2004 şi art. 480 C.proc.civ., Tribunalul va admite apelul formulat şi va schimba în totalitate sentinţa primei instanţe, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamanţilor şi stabilirii unui program de vizită a minorului conform celor mai sus expuse.

În temeiul art. 453 alin. 2 C.proc.civ., intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanţi la fond şi în apel, constând în contravaloarea taxei de timbru.

Domenii speta

Spete similare