Clauze abuzive

Prin decizia nr 115/26.03.2015 Tribunalul Olt a respins  apelurile formulate de apelanţii reclamanţi şi apelanta pârâtă SC PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA, cu sediul în Bucureşti, sector 1, şoseaua Nicolae Titulescu, nr. 29-31, împotriva sentinţei civile nr. 8497 din 19.09.2014, pronunţată de Judecătoria Slatina, în contradictoriu cu intimat pârât SC PIRAEUS BANK ROMÂNIA SUCURSALA SLATINA, cu sediul în Slatina, B-dul A.I. Cuza, bl. Union, parter, judeţul Olt, ca nefondate.

 Examinând sentinţa apelată în raport cu actele dosarului şi dispoz. art 476 şi urm. din noul cod de procedură civilă, Tribunalul a constatat că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Între PIRAEUS BANK ROMANIA SA, in calitate de banca si reclamanti, in calitate de imprumutati, a fost incheiat Contractul de credit nr. 300002J1150031815/26.05.2008, in baza caruia reclamantii au obtinut un imprumut in cuantum de 20.550 CHF, acordat pe o perioada de 30 de ani, ulterior respectivul contract fiind modificat prin Actele aditionale nr. 01/25/08/2010, nr. 02/16.03.2011, nr. 03/29.02.2012 si nr. 04/11.01.2013 la Contractul de credit nr. 300002J1150031815/26.05.2008.

Criticile apelanţilor reclamanţi vizează respingerea de către instanţa de fond a cererii de constatare ca fiind abuzive a comisionului de restructurare/reesalonare inserat prin actele adiţionale . 01/25/08/2010, nr. 02/16.03.2011, nr. 03/29.02.2012 si nr. 04/11.01.2013 la Contractul de credit nr. 300002J1150031815/26.05.2008.

Tribunalul reţine că potrivit art. 35 alin. 1 lit. b din OUG nr. 50/2010 ,,fără a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit: b)se interzic introducerea şi perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepţia costurilor specifice unor produse şi servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiţionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislaţie’’.

Din probele administrate în cauză, respectiv din răspunsurile reclamantului la interogatoriu rezultă cu certitudine că aceste acte adiţionale au fost încheiate la solicitarea expresa a consumatorului, acesta luand cunostinta de continutul acestora, inclusiv de continutul clauzei privind obligatia de a achita un comision de restructurare/reesalonare, împrejurare în care avea posibilitatea de a încerca negocierea acestuia in sensul inlaturarii sau diminuarii lui, nenegocierea respectivei clauze datorandu-se unei omisiuni a reclamantului ce-i poate fi imputata doar acestuia, nicidecum bancii.

Împrejurarea că apelantul reclamant a fost constrâns financiar să încheie aceste acte adiţionale conduce la concluzia că, prin încheierea acestora, acesta a considerat că raportul contractual nou intervenit între părţi îi este mai favorabil decât anteriorul, neputând fi apreciat ca fiind o constrângere din partea băncii.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 ,,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor’’ iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol ,,o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv’’.

Raportat la dispoziţiile mai sus citate coroborate cu răspunsurile la interogatoriu, tribunalul reţine că, instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu se poate constata caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de restructurare/reesalonare, menţionate in Actele adiţionale nr. 01/25/08/2010, nr. 02/16.03.2011, nr. 03/29.02.2012 si nr. 04/11.01.2013 la Contractul de credit nr. 300002J1150031815/26.05.2008

Faţă de aceste considerente, apelul declarat de reclamanţi este nefondat şi urmează să fie respins.

Criticile formulate de apelanta pârâtă privesc împrejurarea că sentinţa se întemeiază pe o eroare de fapt, decurgând dintr-o greşită apreciere a probelor şi pe faptul că a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.

În ceea ce priveşte prima critică vizând  împrejurarea că sentinţa se întemeiază pe o eroare de fapt, decurgând dintr-o greşită apreciere a probelor, respectiv că instanţa de fond trebuia să reţină că reclamanţilor nu li s-a îngrădit posibilitatea de a influenţa natura clauzelor contractuale, tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate’’ iar potrivit art. 2 din acelaşi act normativ ,,în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului’’.

Potrivit art. 3 din acelaşi act normativ ,,se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii’’

Conform dispoziţiilor cuprinse în Directiva nr. 93/13 contractele ar trebui redactate într-un limbaj clar şi inteligibil, iar consumatorului ar trebui să i se ofere posibilitatea de a analiza toate clauzele şi, în caz de dubiu, ar trebui să prevaleze interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator , împrejurare care se circumscrie noţiunii de informare a consumatorului înainte de încheierea contractului asupra tuturor aspectelor conţinute de acel contract, precum şi posibilitatea acordată acestuia de a influenţa acele clauze, în speţă nefăcându-se dovada unei astfel de negocieri.

Susţinerea apelantei pârâte potrivit căreia reclamanţilor nu li s-a îngrădit posibilitatea de a influenţa natura clauzelor contractuale nu conduce la concluzia negocierii acestora cu consumatorul, banca având o poziţie privilegiată prin oferta pe care a prezentat-o reclamanţilor.

Şi critica privind greşita aplicare a legii este nefondată, instanţa de fond procedând la o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

În ceea ce priveşte comisionul de acordare comision , corect a considerat instanta de fond că este abuziv, inechitabil, prin prisma elementului de raportare, respectiv cuantumul creditului acordat.

Fiind vorba de un comision de acordare, pretinderea acestuia este justificata de cheltuielile efectuate de banca anterior semnarii contractului de catre consumator, cum ar fi, de exemplu, intocmirea de catre banca a contractului ce va fi incheiat cu consumatorul, informatiile furnizate consumatorului de ofiterul de credit, etc.

Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentaţiei de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este invariabil de 1,5%, indiferent de tipul de contract, în cauză contractul fiind unul garantat cu ipoteca imobiliară.

Opţiunea legiuitorului pentru o reglementare cu caracter special ce are ca finalitate protecţia consumatorului, prezumat a se afla într-o poziţie defavorabilă la momentul încheierii unui contract, impune aplicarea cu prioritatea a dispoziţiilor Legii 193/2000 şi nu a dreptului comun în materia viciilor de consimţământ.

Nici critica apelantei privind împrejurarea că clauzele referitoare la dobândă, la comisionul de acordare reprezintă elemente care formează costul creditului şi care nu pot face obiectul evaluării lor din perspectiva clauzelor penale nu poate fi reţinută, având în vedere că atât legea nr. 193/2000, cât şi cu Directiva 93/13/CEE conţin o listă a clauzelor care sunt considerate de drept abuzive, printre altele, fiind considerată abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii să crească preţul, modificarea preţului în funcţie de modificarea unei rate de pe piaţa financiară pe care furnizorul nu o poate controla nefiind o clauză abuzivă.

În mod  corect a apreciat instanţa de fond că prin clauza inserata la art. 5.1 din Contract se confera, practic, bancii posibilitatea de a modifica in mod unilateral indicele de referinta in functie de care va fi calculata dobanda, fara a fi specificate in contract conditiile si criteriile in care banca poate modifica indicele de referinta, o astfel de clauza fiind interpretata de instanta ca fiind abuziva, modificarea indicelui de referinta fiind lasata la latitudinea discretionara a bancii.

Instanţa judecătorească nu poate interveni, în sensul modificării, unei clauze contractuale, substituindu-se astfel acordului de voinţă al părţii. Stabilirea modului de calcul al dobânzii, urmare a declarării nulităţii clauzei iniţiale care prevedea acest calcul, nu este în atribuţia instanţei judecătoreşti, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părţi.

Instanţa de judecată poate elimina o clauză contractuală , ca efect al constatării/declarării nulităţii acesteia, însă nu o poate înlocui, chiar şi în situaţia din speţa în care există norme legale imperative cu privire la dobânda din contractele de credit.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că in temeiul art. 7 teza finala din actul normativ mai sus mentionat, conform caruia ,,in măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul … poate solicita, după caz, şi daune-interese’’, a obligarat parata la restituirea catre reclamanti a sumei totale de 308,25 CHF, achitata de reclamanti cu titlu de comision de acordare, reactualizata cu indicele de inflatie la data platii efective.

Data publicarii pe portal:12.05.2015

Domenii speta

Spete similare