Acţiune în revendicare

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea înregistrata la data de 25.01.2012, sub nr.769/311/2012 pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamantul S. I. a chemat în judecată pe paratul S. C. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea paratului sa îi lase in deplina proprietate si liniştita posesie suprafaţa de aproximativ 600 m.p. pe care o ocupa in mod abuziv din suprafaţa totala de 5316 m.p. teren intravilan situat in T108/2 conform Titlului de Proprietate nr. 0770/43 emis in data de 9.12.2002 pe numele mamei sale S. F.

In motivare reclamantul a arătat că deţine terenul intravilan in suprafaţa de 5316 m.p. situat in com. Spineni, sat Alunisu moştenire de la mama sa S. F., teren care i-a fost reconstituit conform Titlului de Proprietate nr. 0770/43 emis in data de 09.12.2002.

Menţionează reclamantul ca paratul S.C. i-a ocupat din aceasta suprafaţa aproximativ 600 m.p. pe latura de V a terenului, in acest fel el nemaiavând acces la terenul său.

Cu toate ca s-a adresat de mai multe ori C. L. a com. S., a primit răspuns nr. 1079/04.05.2011 prin care s-a constatat ca paratul S.

C-tin i-a ocupat din teren, el nemaiavând cale de acces spre terenul său, insa paratul refuzând sa îi lase cale de acces Comisia Locala nu îl poate obliga, motiv pentru care este necesar sa se adreseze instanţei.

Reclamantul a evaluat suprafaţa de teren ocupata la suma de 500 lei, pentru care a înțeles sa timbreze.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

In susţinerea acţiunii reclamantul a depus la dosar copia Titlului de Proprietate nr. 0770/43 emis in data de 9.12.2002 şi copie de pe adresa nr. 1079/04.05.2011.

Paratul S. C. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepţie respingerea acţiunii, invocând autoritatea de lucru judecat, în temeiul dispoziţiilor art. 1201 din vechiul Cod Civil neabrogat în conformitate cu art.230 alin a din Legea 71/2011.

În cazul în care, instanţa va respinge acesta excepţie, pe fondul cauzei solicită, respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

In ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat o consideră întemeiată pentru următoarele motive:

În anul 1997 autoarea reclamantului din prezenta cauză a depus la Judecătoria Slatina o acţiune în revendicare, prin care a solicitat instanţei, ca subsemnatul să fie obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren 684 mp, aceeaşi suprafaţă revendicată şi în prezentul dosar. Prin Sentinţa civilă nr.5267/1999 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.5013/1997 rămasă definitivă şi irevocabilă, se respinge cererea formulată de reclamant.

Mai mult decât atât, în anul 1998 pe rolul, Judecătoriei Slatina s-a aflat dosarul cu nr. 1516/1998 având ca obiect cererea introdusă de pârât prin care a chemat în judecată pe autoarea reclamantului din cauza de faţă, solicitând instanţei să dispună anularea procesului verbal de punere în posesie nr.26/1997 prin care, în mod eronat C. L. de F. F. S. a atribuit autoarei reclamantului suprafaţa de 1084 mp de teren din care face parte şi lotul de aproximativ 600 mp revendicat şi prin prezenta acţiune.

Acest dosar a fost soluţionat prin Sentinţa civilă nr.2427/1998 rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care i-a fost admisă acţiunea, instanţa dispunând anularea parţială a Procesului verbal de punere în posesie şi pentru suprafaţa revendicată din nou astăzi.

Pârâtul precizează că în ambele dosare menţionate mai sus S. F. a fost reprezentată de fiul său, S. I., reclamantul din cauza de faţă.

Consideră că sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru a putea invoca şi susţine excepţia autorităţii de lucru judecat în conformitate cu art. 166 Cod procedură civilă, în consecinţă solicită instanţei admiterea acestei excepţii şi respingerea acţiunii.

Pârâtul apreciază că pentru soluţionarea acestei excepţii ar fi utilă conexarea celor două dosare sus menţionate respectiv: dosar nr. 5013/1997 şi dosar nr. 1516/1998 de la Judecătoria Slatina.

În cazul în care instanţa va respinge excepţia invocată, solicită pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:

Autorul său S. F., a deţinut în fapt încă înainte de colectivizare si în timpul acesteia terenul pe care îl revendică reclamantul. In anul 2002 a fost emis Titlul de proprietate nr. 0856/82 pe numele autorului meu, titlu în care este cuprinsă şi suprafaţa în litigiu, (parcela 46). De altfel, întreaga suprafaţă reconstituită autorului meu a făcut şi obiectul actului de partaj voluntar încheiat între moştenitori, suprafaţa revendicată de reclamant revenindu-mi mie.

Reclamantul susţine în mod eronat că a ocupat terenul în mod abuziv. Limitele proprietăţii sale nu au fost modificate niciodată, nici reclamantul şi nici autoarea acestuia nu au deţinut niciodată, în fapt suprafaţa revendicată. Gardurile care delimitează proprietatea mea sunt construite de către autorul meu şi nu au fost niciodată deplasate.

Terenul revendicat de reclamant este aferent casei de locuit construită încă din anul 1940, conform adeverinţei nr. 1160/96 eliberată de C. L.S.. Pe acest teren se află plantaţi pomi fructiferi şi viţă de vie, reclamantul nu a deţinut niciodată acest teren şi nu a avut niciodată cale de acces pe acesta latură a proprietăţii sale.

Accesul la proprietatea sa a fost făcut întotdeauna şi se face şi în prezent pe latura de est a proprietăţii sale.

Pentru a evidenţia faptul că terenul revendicat se află în deplina sa proprietate şi nu avea cum să-1 ocupe în mod abuziv şi de asemenea, pentru a sublinia reaua credinţă a reclamantului anexează prezentei Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina prin care reclamantul a fost sancţionat administrativ cu amendă în cuantum de 400 lei, deoarece „a distrus o parte dintr-un gard, proprietatea numitului S. C. .

Anterior, în susţinerea excepţiei a făcut vorbire despre Sentinţa civilă nr.2427/1998 prin care instanţa a dispus anularea parţială a Procesului verbal de punere în posesie a reclamantului cu suprafaţa în litigiu instanţa reţinând că a făcut dovada că este proprietarul suprafeţei de 1.2 ha teren în care este inclusă şi suprafaţa revendicată în prezentul dosar. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre autoarea reclamantului care a depus la dosar un act de partaj voluntar din anul 1919, care nu a fost luat în considerare de către instanţă deoarece nu s-a putut stabili identitatea amplasamentelor.

În cererea de chemare în judecată reclamantul face vorbire despre Titlul de proprietate nr. 0770/43/2002. Precizăm că acest Titlu de proprietate a fost emis cu încălcarea prevederilor legale având în vedere că prin adresa 131/14.03.2000 P. J. O. somează C. L. de F. F. S.„să sisteze orice demers privind eliberarea titlului de proprietate privind suprafaţa aflată în litigiu" cu recomandarea să-şi reconsidere poziţia iniţială faţă de acest litigiu până la pronunţarea unei Hotărâri definitive şi irevocabile. Aşa cum am arătat instanţa a anulat procesul verbal de punere în posesie a reclamantului şi cu toate acestea , după cum susţine reclamantul această suprafaţă s-ar regăsi şi în titlul său de proprietate.

Pârâtul învederează instanţei că reclamantul are in prezent acces către proprietatea sa tot pe terenul său, pe latura de est, pe un teren arabil, aflat în afara gospodăriei împrejmuite cu gard, el dând dovadă de bună credinţă. Nu înţelege de ce, reclamantul susţine pe deoparte că nu are acces la proprietatea sa şi mai grav, că i-a ocupat abuziv terenul pe care nu 1-a deţinut niciodată.

Având în vedere  cele  prezentate, solicită  instanţei pe cale de excepţie respingerea acţiunii, invocând autoritatea de lucru judecat, în temeiul dispoziţiilor art. 1201 din vechiul Cod Civil neabrogat în conformitate cu art.230 alin a din Legea 71/2011.

În cazul în care instanţa va respinge acesta excepţie, pe fondul cauzei solicită respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115-118; art. 166 Cod Procedură civilă art. 1201 din vechiul Cod Civil neabrogat în conformitate cu art.230 alin a din Legea 71/2011.

De asemenea a solicitat ataşarea dosarelor nr. 5013/1997 şi dosar nr. 1516/1998 de la Judecătoria Slatina.

In susţinerea întâmpinării pârâtul a depus la dosar înscrisuri ( f. 13-26)

Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare şi precizări prin care a solicitat respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat invocata de parat ca neîntemeiata.

Prin întâmpinare paratul a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat motivat de faptul ca prin sentinţa civila nr. 5267/1999 pronunţata de Judecătoria Slatina in dosarul nr. 5013/1997, eu reclamantul am solicitat instanţei ca paratul sa-mi lase in deplina proprietate si liniştita posesie aceiaşi suprafaţa de teren.

Menţionează ca excepţia este neîntemeiata întrucât in acel dosar, prin sentinţa pronunţata instanţa a respins acţiunea motivat de faptul ca este prematur introdusa, întrucât atât pentru terenul meu cat si pentru terenul paratului nu au fost eliberate titlurile de proprietate, astfel încât adeverinţa si procesul verbal de punere in posesie nu constituie titlu de proprietate care sa poată fi examinat in cadrul unor acţiuni in revendicare. Atâta timp cat instanţa nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, respingând acţiunea ca prematur introdusa considera excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiata.

In privinţa acţiunii principale consideră ca numai in urma efectuării unei expertize tehnice judiciare se poate stabili cu exactitate daca, atât eu cat si paratul deţinem o suprafaţa mai mare, sau mai mica, in comparaţie cu titlul de proprietate si daca vecinătăţile, conform titlului de proprietate, corespund cu realitatea.

De asemenea, prin prezenta înţelege sa formuleze precizări la acţiune prin care solicită sa se stabilească si liniile de hotar ale celor doua proprietăţi, astfel înţelegând sa formuleze ca si capăt de cerere grăniţuirea proprietăţilor conform titlului pe proprietate.

Pârâtul, prin apărător, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat, respingerea acţiunii, invocând, pe cale de excepţie, autoritatea de lucru judecat, în conformitate cu art.166 C.proc civ.

Arătă că, în anul 1997, autoarea reclamantului, a depus la Judecătoria Slatina o acţiune în revendicare, prin care a solicitat instanţei, ca el să fie obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafaţa de 684 mp, suprafaţă revendicată şi în cauza prezentă, însă sub formularea „aproximativ 600 mp".

Prin Sentinţa civilă nr.5267/1999, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.5013/1977, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a respins cererea formulată.

Pârâtul arătă că hotarul dintre părţi nu a fost modificat niciodată, deci o nouă cerere în acest sens nu îşi găseşte justificarea.

Pe fond, în cazul în care excepţia va fi respinsă, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Tot pe rolul Judecătoriei Slatina, s-a aflat dosarul nr. 1516/1998, prin care eu am solicitat instanţei să dispună anularea procesului verbal de punere în posesie nr.26/1997 prin care, în mod eronat C.L. de F.F. S., atribuise autoarei reclamantului din prezenta cauză suprafaţa de 1084 mp de teren din care face parte şi lotul de aproximativ 600 mp revendicat prin prezenta acţiune.

In anul 2002, a fost emis Titlul de proprietate nr.0856/82, pe numele autorului meu, titlu în care este inserată suprafaţa în litigiu, în TI08/8 , P 46, intravilan.

Întreaga suprafaţă reconstituită autorului sau a făcut obiectul actului de partaj voluntar încheiat între moştenitori, suprafaţa revendicată de reclamant revenindu-mi mie.

Limitele proprietăţii sale nu au fost modificate niciodată, nici reclamantul şi nici autoarea acestuia nedeţinând niciodată, în fapt, suprafaţa revendicată. Gardurile care delimitează proprietatea sa sunt construite de autorul său şi nu au fost mutate niciodată de pe locul iniţial.

Terenul revendicat de reclamant este aferent casei de locuit construită în 1940 (în dovedire adeverinţa nr. 1160 196 - eliberată de C. L. S.). Pe acest teren se află plantaţie de pomi fructiferi şi viţă-de-vie, iar reclamantul nu a avut niciodată cale de acces pe această latură a proprietăţii mele, ci pe latura de est.

De altfel, reclamantul din prezenta cauză a fost sancţionat administrativ, cu amendă în cuantum de 400 lei, deoarece mi-a distrus o parte din gardul care delimita proprietatea sa.

În cererea de chemare în judecată reclamantul depune T.P. 0770/43/9.12.2002, titlu al cărui proces verbal de punere în posesie a fost anulat prin sentinţa civilă 2427/15.04.1998 - dosar 1516/1998.

Prin adresa 131/14.03.2000 C. L. de F. F. S. a fost somată de Instituţia Prefectului „să sisteze orice demers privind eliberarea titlului de proprietate privind suprafaţa în litigiu", până la pronunţarea definitivă a hotărârii judecătoreşti (s.c. 2427/15.04.1998).

Deşi s-a instanţa s-a pronunţat, prin decizia amintită, reclamantul susţine că suprafaţa despre care face vorbire în cerere se află în continuare în titlul său de proprietate.

Din simpla comparare a titlurilor de proprietate, veţi observa că T 108/2, are (în titlul reclamantului) parcelele: P 129,130 şi P 131 - parcele cu care eu nu mă învecinez absolut deloc, aflându-se peste stradă de proprietatea mea.

Singura parcelă ce aparţine autoarei reclamantului, vecină cu proprietatea sa este cea din T 108/2, P 42, de 616 mp, unde el este vecin la sud şi vest, deţinând parcelele 43, 44, 45 şi 46.

Pentru motivele arătate, solicită respingerea acţiunii, în principal-pe cale de excepţie, în subsidiar - ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

In cursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială, sens în care a fost audiat martorul D. L., propus de pârât şi proba cu expertiză specialitatea topografie-cadastru întocmit în cauză de expert F. M. (f.66-77).

La data de 23.10.2014 reclamantul a depus la dosar precizări şi completare a cererii prin care înţelege sa precizeze acţiunea in sensul ca solicită instanţei sa oblige paratul sa-i lase in deplina proprietate si liniştita posesie suprafaţa de teren de 663.91 mp. cuprinsa intre punctele 14.18.17 si 15 si suprafaţa de 1260.54 m.p. cuprinsa intre punctele A. 13, 21 si B. asa cum rezulta din expertiza întocmită in prezenta cauza.

De asemenea, solicită stabilirea liniei de hotar intre punctele stabilite de expert prin raportul de expertiza.

Având in vedere concluziile expertului, in sensul ca suprafaţa de teren intravilan de 616 m.p. deţinut de el in Titlul de Proprietate in T108/2, P 42 situat intre punctele 5,2,9,10,11 si 13 nu se regăseşte pe teren si aceiaşi suprafaţa de teren se afla pe Titlul de Proprietate a paratului si este deţinuta de acesta, prin prezenta înţelege sa solicite  si anularea Titlului de Proprietate nr. 856/82 emis in data de 09.10.2002 pe numele paratului in ceea ce priveşte suprafaţa de 616 m.p. In acest sens depune o schiţa cadastrala a suprafeţelor de teren unde figurează la poziţia 27, cu o lățime de 9 m.l. ieşire la DJ 703.

Prin încheierea pronunţată la data de 23.10.2012 instanţa în conformitate cu disp. art. 99 alin 1 din R.O.I. a dispus înaintarea capătului de cerere formulat de reclamantul S. I. odată cu depunerea precizării şi completării la cererea de chemare în judecată în dosarul cu nr.769/311/2012  în contradictoriu cu pârâtul S. C.  având ca obiect anulare a titlului de proprietate cu nr.856/82 emis în data de 9.10.2002 pe numele pârâtului la serviciul registratură în vederea repartizării aleatorie la un complet specializat pe litigii de fond funciar.

În conformitate cu disp.art.244 pct.1 din CPCIV a dispus suspendarea prezentei cauze având ca obiect revendicare imobiliară formulată de reclamantul S. I. împotriva pârâtului S. C., până la soluţionarea cauzei civile având ca obiect anulare a titlului de proprietate cu nr. 856/82 emis în data de 9.10.2002 pe numele pârâtului, respectiv până la data la care hotărârea ce se va pronunţa va deveni irevocabilă.

La data de 14.01.2014 reclamantul a solicitat repunerea cauzei pe rol întrucât cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 10600/31172012 a fost soluţionată definitiv şi irevocabil.

La data de 24.03.2014 reclamantul a depus la dosar precizări prin care înţelege sa îşi completeze acţiunea in sensul de a obliga paratul sa îi lase in deplina proprietate si liniştita posesie, in afara de suprafaţa de 616 m.p. teren intravilan arabil solicitat prin acţiunea principala, si următoarele suprafeţe de teren:

- Suprafaţa de 663,91 m.p. cuprinsa intre punctele 14,18,17,16 si 15 si suprafaţa de 1260,54 m.p. cuprinsa intre punctele A, 13, 21 si B conform raportului de expertiza depus la dosar.

De asemenea, solicită stabilirea liniilor de hotar dintre cele doua proprietăţi, având in vedere situaţia de fapt si conflictul dintre părţi cu privire la suprafeţele de teren.

Reclamantul a depus la dosar copia sentinţei civile nr. 7541/03.07.2013 pronunţată de Judecătoria Slatina în dos. nr.10600/311/2012.

Pârâtul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, întrucât d-na expert nu a făcut nici un fel de referire la faptul că hotarul nu a fost modificat, existând delimitare în acest sens.

Instanţa a respins obiectiunile formulate de pârât ca fiind neîntemeiate .

În condiţiile art. 137 alin. 2 V.C.pr.civ., instanta se va pronunta mai întîi asupra excepției tardivității formulării cererii de completare și precizare la acțiunea principală invocată de către pîrît

Astfel potrivit disp.art.112 din vechiul cod de procedură civilă cererea de cchemare în judecată trebuie să cuprindă elementele prevăzute de articolul menționat printre care se regăsește și obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului atunci cînd prețuirea este posibilă .

 Ceea ce înseamnă că reclamantul nu este ținut de obiectul indicat inițial în cererea de chemare în judecată ci în condițiile art. 132 din CPCIV el poate să îl completeze ori să îl modifice.

În speță reclamantul în raport de concluziile raportului de expertiză a formulat precizări la acțiunea principală și completări prin care a solicitat revendicarea suprafețelor din extravilan și stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților care se învecinează .

Prin urmare în raport de aceste considerente instanța va respinge  excepţia tardivităţii formulării cererii de completare şi precizare la acţiunea principală invocată de către pârâtul S. C. în contradictoriu cu reclamantul S. I. ca fiind neîntemeiată. 

Prin sentinţa civilă nr.  5388 din data de 03 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosar nr. 769/311/2012, s-a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de completare şi precizare la acţiunea principală invocată de către pârâtul S. C. în contradictoriu cu reclamantul S.I. ca fiind neîntemeiată.

S-a admis în parte acţiunea principală având ca obiect revendicare imobiliară şi grăniţuire formulată de reclamantul S. I., aşa cum a fost precizată şi completată la data de 17.04.2012 , 23.10.2012 şi respectiv la data de 24.03.2014 în contradictoriu cu pârâtul S. C. şi în consecinţă stabileşte linia de hotar dintre părţi aşa cum este redată în schiţa anexată raportului de expertiză în planul de situaţie –anexa 4 după cum urmează : de la Vest la Est ,pornind de la punctul cu nr.11 şi se desfăşoară prin punctele 14,18 şi 19 având distanţa dintre puncte astfel între punctele 11 şi 14 =5,55 m, între punctele 14 şi 18 =402,12 m ,între punctele 18 şi 19 = 33,75 m ,şi se continuă de la punctul 19 către sud prin punctele 21 până  la punctul B ,având  distanţa dintre puncte astfel, între punctele 19 şi 21 =11,18 m iar între punctele 21 şi B =1,34 m ,iar de la este la vest hotarul dintre părţi este delimitat pe plan de punctele B şi A distanţa dintre puncte fiind de 438,89 m acesta continuând către nord prin punctele A ,13 şi 11 având distanţa dintre punctele A şi 13 = 4,42 m şi între punctele 13 şi 11 =8,03 m.

S-a respins capătul de cerere având ca obiect revendicare imobiliară ca fiind neîntemeiat .

Se vor compensa în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi în consecinţă dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 314,2 lei către reclamant cu acest titlu.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt reclamantul , deţine terenul intravilan in suprafaţa de 5316 m.p. situat in com. Spineni, sat Alunisu moştenire de la mama sa S. F., teren care i-a fost reconstituit conform Titlului de Proprietate nr. 0770/43 emis in data de 09.12.2002.

Menţionează reclamantul ca paratul S.C. i-a ocupat din aceasta suprafaţa aproximativ 600 m.p. pe latura de V a terenului, in acest fel el nemaiavând acces la terenul său.

La data de 23.10.2012 reclamantul a depus la dosar precizări şi completare a cererii prin care înţelege sa precizeze acţiunea in sensul ca solicită instanţei sa oblige paratul sa-i lase in deplina proprietate si liniştita posesie suprafaţa de teren de 663.91 mp. cuprinsa intre punctele 14.18.17 si 15 si suprafaţa de 1260.54 m.p. cuprinsa intre punctele A. 13, 21 si B. asa cum rezulta din expertiza întocmită in prezenta cauza.

La data de 24.03.2014 reclamantul a depus la dosar precizări prin care înţelege sa îşi completeze acţiunea in sensul de a obliga paratul sa îi lase in deplina proprietate si liniştita posesie, in afara de suprafaţa de 616 m.p. teren intravilan arabil solicitat prin acţiunea principala, si următoarele suprafeţe de teren:

- Suprafaţa de 663,91 m.p. cuprinsa intre punctele 14,18,17,16 si 15 si suprafaţa de 1260,54 m.p. cuprinsa intre punctele A, 13, 21 si B conform raportului de expertiza depus la dosar.

De asemenea, solicită stabilirea liniilor de hotar dintre cele doua proprietăţi, având in vedere situaţia de fapt si conflictul dintre părţi cu privire la suprafeţele de teren. 

Potrivit art. 480  C. Civ., dreptul de proprietate este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, in limitele determinate de lege.

Acţiunea in revendicare este cel mai energic mijloc de apărare a acestui drept, fiind definita ca acea acţiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar, fiind o acţiune petitorie ce tinde la stabilirea directa a dreptului de proprietate al reclamanţilor.

Din definiţia si caracterul sau se desprinde si una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii, si anume aceea ca reclamantul sa fie titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, redobândirea posesiei fiind un efect accesoriu al acţiunii, căzând insa in sarcina celui ce se pretinde titular al dreptului  a face dovada acestuia.

Fata de inconvenientele generate de dificultatea probaţiunii, in practica judiciara au fost concretizate câteva principii aplicabile, fiind evidenţiate situaţii  după cum ambele părţi produc un titlu, caz in care se face distincție după provenienţa lor, numai una dintre părti este in măsura sa probeze dreptul, împrejurare in care câştiga paratul care face dovada titlului cu care poseda sau reclamanta, cu condiţia ca titlul sa emane de la un terţ si ca data titlului sa fie anterioara posesiei paratului sau, ultima situaţie, anume aceea in care nici una dintre pârti nu are titlu si nu poate invoca dobândirea bunului prin uzucapiune, caz in care se procedează la compararea celor doua posesii in conflict, urmând a câştiga cel care are o posesie mai caracterizata, respectiv mai îndelungata, neviciata, de bună-credinţă.

Astfel în speţă ,din cercetarea înscrisurilor şi prezentarea situaţiei de fapt se reţine că, pîrîtul S. C. nu ocupă nici o suprafață de teren din  terenul intravilan revendicat de către reclamant și cu atît mai mult s-a menționat de către expertul care a efectuat măsurătorile la fața locului că suprafața de teren din intravilan înscrisă în titlul de proprietate al reclamantului nu se regăsește pe teren .

De asemenea prin raportul de expertiză întocmit în cauza s-a constatat că de fapt pîrîtul ar ocupa din titlul de proprietate al reclamantului suprafețele de teren de 663,91 mp și de 1260,54 mp situate în extravilan fără însă să se precizeze dacă s-au măsurat suprafețele de teren din extravilan deținute de ambele părți în baza titlurilor de proprietate și cu atît mai mult să se individualizeze fiecare suprafață de teren care se presupunea că este ocupată de pîrît  prin vecinătăți și nu în ultimul rînd prin identificarea acesteia pe parcele și tarla astfel cum sunt înscrise în titlul de proprietate . Astfel fiind, in aplicarea art. 480 C.Civ. si a art. 1 din Protocolul 1  la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, reţinându-se că pârâtul nu stăpânește  terenul revendicat de câtre reclamant pentru care a formulat precizările și completările ulterioare ,găsindu-se  în prezența unui  titlu care să îi  confere îndreptăţirea de a exercita prerogativa posesiei, instanţa va respinge capătul de cerere având ca obiect revendicare imobiliară ca fiind neîntemeiat .

În ceea ce privește capătul de cerere al acțiunii principale prin  care s-a solicitat grănițuirea în raport de aceeași situație de fapt instanța reține că potrivit art. 584 din vechiul cod civil orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițiurea proprietății lipite cu a sa iar cheltuielile cu grănițiurea se vor face pe jumătate prin coraborare și cu art.585 în baza căruia tot proprietarul își poate îngrădi proprietatea .

Așa fiind în raport de aceste considerente instanța va admite acest capăt de cerere și în consecință va stabili linia de hotar dintre părţi aşa cum este redată în schiţa anexată raportului de expertiză în planul de situaţie –anexa 4 după cum urmează : de la Vest la Est ,pornind de la punctul cu nr.11 şi se desfăşoară prin punctele 14,18 şi 19 având distanţa dintre puncte astfel între punctele 11 şi 14 =5,55 m, între punctele 14 şi 18 =402,12 m ,între punctele 18 şi 19 = 33,75 m ,şi se continuă de la punctul 19 către sud prin punctele 21 până  la punctul B ,având  distanţa dintre puncte astfel, între punctele 19 şi 21 =11,18 m iar între punctele 21 şi B =1,34 m ,iar de la este la vest hotarul dintre părţi este delimitat pe plan de punctele B şi A distanţa dintre puncte fiind de 438,89 m acesta continuând către nord prin punctele A ,13 şi 11 având distanţa dintre punctele A şi 13 = 4,42 m şi între punctele 13 şi 11 =8,03 m.

Potrivit art. 276 din VCPCIV coroborat cu art.584 din vechiul CCIV se vor compensa în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi în consecinţă se va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 314,2 lei către reclamant cu acest titlu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S. I., , considerând-o netemeinică şi nelegală, solicit potrivit disp. art.304 C.p.civila casarea sentinţei si trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare se arată că, prin acţiunea principala a solicitat obligarea paratului sa îi lase in deplina proprietate si liniştita posesie suprafaţa de aproximativ 600 m.p. pe care ii ocupa din suprafaţa de 5316 m.p. teren intravilan situate in T108/P2 conform titlului de proprietate. De asemenea, după efectuarea expertizei a solicitat instanţei sa oblige paratul sa îi lase si suprafeţele de 663,91 m.p. si 1260,54 m.p. suprafeţe pe care expertul le-a individualizat ca fiind ocupate de parat.

Consideră sentinţa atacata neîntemeiata motivat de faptul ca instanţa atâta timp cat a stabilit linia de hotar, conform raportul de expertiza, linie care include si suprafeţele solicitate prin precizări ar fi trebuit sa admită si capătul de cerere privind revendicarea celor doua suprafeţe de teren extravilan, suprafeţe pe care expertul a stabilit ca sunt ocupate de parat.

In ceea ce priveşte capătul de cerere principal (revendicarea suprafeţei de 616 m.p.) consideră ca instanţa de fond nu a motivat decizia de a respinge, rezumându-se doar la menţionarea faptului ca expertul a precizat ca suprafaţa nu se regăseşte pe teren.

De asemenea, instanţa nu a făcut nici o referire la probele administrate in cursul cercetaţii judecătoreşti, nemotivând de ce nu a ţinut seama de schiţa cadastrala depusa la dosarul cauzei de P. comunei S., schiţa din care rezulta clar ca terenul intravilan in suprafaţa de 616 m.p. ( pe care expertul precizează ca nu se regăseşte pe teren ) avea dinainte de reconstituirea dreptului de proprietate deschidere la drumul judeţean. Ori atâta timp cat acel teren reprezintă fostul amplasament, instanţa ar fi trebuit sa i-l acorde acesteia in posesie. Singura motivare a instanţei de fond este aceea ca terenul său nu se regăseşte pe teren, este normal sa nu se regăsească pe teren atâta timp cat este ocupat de parat.

Instanţa, asa cum i-a fost recomandat si prin sentinţa civila nr. 7541/03.07.2013 din dosarul nr. 10600/311/2012, rămasa definitiva prin respingerea recursului, ar fi trebuit sa stabilească daca suprafaţa de 616 m.p. teren intravilan se regăseşte in ambele titluri de proprietate sau in al cărui titlu se regăseşte si sa stabilească cui ar fi trebuit sa ii fie reconstituita aceasta suprafaţa de teren, in funcţie de vechiul amplasament, registrul agricol, etc. Faptul ca expertul a stabilit ca suprafaţa sa de 616 m.p.din titlul de proprietate nu se regăseşte pe teren este normal, întrucât aceasta suprafaţa de teren se afla in posesia paratului. Nici nu trebuia făcuta expertiza pentru a stabili acest fapt, acesta fiind si motivul pentru care a formulat acţiunea, acela ca paratul îi ocupa acesta suprafaţa de teren?

Instanţa ar fi trebuit sa compare titlurile de proprietate si sa stabilesca care dintre cele doua părţi este îndreptăţit sa ii fie atribuita in posesie aceasta suprafaţa de teren, fapt ce nu se regăseşte in motivarea instanţei.

Pentru aceste motive consideră decizia neîntemeiata, nemotivata si pentru care va solicită casarea sentinţei si trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pârâtul S. C. , a formulat întâmpinare prin care  solicită respingerea recursului pentru următoarele motive:

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, a fondului funciar, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond , condiţiile pentru constatarea nulităţii unui titlu de proprietate sunt cele prevăzute de Art. III alin. l din Legea nr. 169/1997.

Judecătoria a constatat că faţă de niciunul dintre titlurile de proprietate nu au  existat motive care să atragă nulitatea acestora .

Titlul de Proprietate nr.856/82/09.10.2002 emis pe numele său a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale în materie, aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de judecată .

S-a dovedit că acesta corespunde cu actele premergătoare emiterii sale în Concordanţă cu principiul conformităţii titlului cu actele premergătoare .

Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond .

În drept : au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 din Codul de Procedură Civilă .

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate în conformitate cu dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă, dar şi art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să constate că recursul este fondat.

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătoreşti întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanţele concrete ale cauzei au fost analizate.

Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a hotărârilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă, fiind de esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie. Practica instanţei supreme este orientată în acest sens, afirmând constant că inexistenţa motivării atrage casarea hotărârii, la fel şi o motivare necorespunzătoare, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistenţa motivării.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Curtea a statuat  că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observaţii sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanţa sesizată.

Astfel cum rezulta din hotărârea din 28 aprilie 2005 în cauza Albina c. România, Curtea a reţinut ca  art. 6 implică mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" ,obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiţiei, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât priveşte, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părţi. Această obligaţie este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Curtea apreciază că instanţa nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluţionarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părţii de un veritabil acces la justiţie.

Raportându-ne la hotărârea atacată, se observă că instanţa de fond  nu a luat în considerare  argumentele pe care recurentul reclamant le-a prezentat în susţinerea acţiunii precizate formulate: solicitarea de  a fi obligat paratul să –i lase in deplina proprietate şi liniştita posesie suprafaţa de teren de 663,91 m.p cuprinsă intre punctele 14,18,17 şi 15 şi suprafaţa de 1260,54 m.p cuprinsa între punctele A,13,21 şi B, cu respectarea regimului juridic al acţiunii in revendicare imobiliară (proba dreptului de proprietate prin raportate la principiile concretizate de practica judecătoreasca pornind de la premisa ca in cauza dedusa judecaţii ambele părţi deţin titluri de proprietate emise de Comisia Judeţeana Olt)  şi ca efect al acţiunii in revendicare soluţionarea întregii cauze.

În conformitate cu dispoziţiile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, instanţa de fond va proceda la soluţionarea cauzei respectând regulile în materia motivării hotărârilor judecătoreşti, în raport de specificul şi complexitatea cauzei , va analiza cauza  in raport de cele  reţinute  şi celelalte motive invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Data publicarii pe portal:04.06.2015

Domenii speta

Spete similare