Salariaţi străini angajaţi prin agenţie de muncă temporară. Contractul de muncă aplicabil

Constată că sub nr.  …  s-a înregistrat la această  instanţă, prin declinarea  competenţei  de către  Tribunalul Bucureşti,  acţiunea  formulată de reclamantele  M. C. şi alţii în contradictoriu cu  pârâta S.C. M. S.A. solicitând  ca, prin sentinţa ce se  va  pronunţa  aceasta din urmă  să fie  obligată  la plata drepturilor salariale majorate si reactualizate, neachitate, aferente perioadei de activitate desfăşurata de către fiecare reclamanta, cuprins in anexa 1 la prezenta, la plata drepturilor băneşti majorate si reactualizate reprezentând contravaloarea orelor suplimentare prestate de fiecare reclamanta in calitate de angajat, ce vor fi identificate pe baza unui raport de expertiza contabila, la plata drepturilor băneşti reprezentând indemnizaţia de concediu legal de odihna aferenta lunilor de activitate, individualizate in anexa 1 la prezenta; la plata cheltuielilor de transport si călătorie ale  reclamantelor, precum si celelalte cheltuieli efectuate cu prilejul îndeplinirii formalităţilor de angajare; la plata despăgubirilor legale cu titlu de «daune » in cuantum de 7600 USD, plătibili in lei la cursul oficial al BNR de la data plaţii, daune solicitate pentru fiecare reclamanta in parte; cu cheltuieli de judecata;

În motivare au arătat, in esenţă, următoarele:

Demersurile procesuale ale  reclamantelor s-au concretizat iniţial in dosarul nr. 1/3/2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, declinat pe rolul prezentei instanţe. Litigiul a fost suspendat la data de 7 aprilie 2010 ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei procesuale ale reclamantelor de achitare a avansului de expertiza încuviinţat in cauza in cuantum de 7800 lei iar la data de 7 aprilie 2011, s-a împlinit termenul de un an de perimare. În temeiul art. 254 pct. 2 CPC, prin prezenta acţiune, solicită  acvirarea dosarului 1/3/2009 păstrarea dovezilor administrate si continuarea judecaţii.

Reclamantele au statutul juridic al unui „străin", in lumina dispoziţiilor legale reglementate de art. 2 lit. a din O.U.G. 56/2007 privind încadrarea in munca si detaşarea străinilor pe teritoriul României, calitate in care, pretenţiile lor se circumscriu prevederilor art. 2 lit. c din Legea 53/2003 modificata ulterior inclusiv prin Legea 237/2007.

Intre parata S.C. M. S.A. si SC „E.”, in calitate de agenţie de muncă temporară, autorizată a intervenit un contract - Employment contract - completat si modificat prin actul adiţional -Addendum, incheiat pe o perioada determinata de 2 ani, termen calculat din prima zi de lucru pentru fiecare angajata in parte, contract in baza căruia, reclamantele beneficiau de următoarele drepturi: salariu lunar pentru activitatea depusă in regim de lucru 8 ore/zi, 5 zile pe săptămâna, in cuantum de 400 USD, art. 1din actul adiţional; contribuţiile sociale si de sănătate reglementate de legea romana pentru fiecare angajata, achitate de către angajator, art. 1 din actul adiţional; cazare gratuita si masa gratuita in timpul serviciului, conform art. 7 si 8 din contract raportat la art. 1,7 si 8 din actul adiţional; tratament medical gratuit pe toata perioada de derulare a contractului, conform art. 9 din contract raportat la art. 1 din actul adiţional; plata orelor suplimentare achitate in cuantum de 80 % (dar nu mai puţin de minimul prevăzut de legislaţia muncii din România -100%), conform art. 6; zile libere/săptămână plătite, 5 zile/an reprezentând sărbătorile oficiale plătite, concediul anual de 21 de zile plătite, conform art. 5 din contract; transport gratuit la subsemnatelor din tara de origine la locul de munca si retur, in următoarele condiţii: expirarea contractului, rezilierea contractului de munca din culpa angajatorului fără justa cauza, in situaţii de incapacitate de munca a angajatului, forţa majora, in orice ce pot interveni fără culpa angajatului, conform art. 10 din contract, raportat la art. 10 act adiţional;

Corelativ acestor drepturi de angajat, reclamantelor le-au revenit si următoarele obligaţii, conform art. 11 din contract: sa desfăşoare activitatea in conformitate cu regulile si regulamentul angajatorului întocmite conform cu legislaţia muncii din România; sa respecte tradiţiile si obiceiurile locale; sa îşi desfăşoare activitatea numai pentru angajator fiindu-i interzise alte activităţi prestate in folosul unui terţ; sa respecte normele si legislaţia tarii angajatorului fiindu-le interzise organizarea unor proteste sau demonstraţii;

La sosirea în România - Sibiu si prezentarea la locul de munca, reclamantelor li s-a înaintat spre semnare un act - contract individual de munca in care li s-a transmis ca legislaţia tarii impune un contract cadru care are aceasta forma si conţinut, iar diferenţa de condiţii intre cele doua acte, este mai mult de ordine scriptica întrucât, cele convenite iniţial rămân valabile.

Conform evidentelor aflate in anexa 1 la prezenta reclamantele au început activitatea intr-un interval cuprins intre 20 aprilie si 9 mai 2008 si au încetat activitatea prin demisie in intervalul de timp 1-2 octombrie 2008.

Conform înscrisurilor care provin de la parata, este evident ca nu a respectat următoarele: - nu le-a fost asigurat salariul de baza, parata reinterpretând condiţiile contractuale iniţiale, in sensul, deducerii din cuantumul de 400 USD, a contravalorii hranei si cazării, respectiv 70 USD, determinându-se un salariu de baza de 330 USD, din care se plăteau contribuţiile la sistemul asigurărilor sociale de stat si sănătate si impozitul pe venit. Este de observat ca parat prevede in noul contract „in cazul in care calculul salariului se face orar sau zilnic, valoarea neta totala pe luna nu poate fi mai mica de 250 USD". Si in aceasta absurda situaţie, angajatorul nu si-a îndeplinit obligaţiile asumate, neatingând valoarea de 250 USD in condiţiile normale de lucru. Subliniază faptul ca valorile totale cuprinse in evidenta salariilor, reprezintă si cuantumul orelor suplimentare efectuate de reclamante; -nu a fost asigurata plata orelor suplimentare, acestea nefiind evidenţiate in totalitate, conducerea societăţii profitând major de faptul ca sunt „străini intr-o tara străina".

In consecinţa după 5 luni de activitate neîntrezărind nici o posibilitate concreta de rezolvare cu buna-credinţă a situaţiei, reclamantele au înaintat demisie, acceptata de către conducere, respectând termenul de preaviz de 15 zile, prevăzut de legislaţia muncii, deşi reclamantele dând prioritate obligaţiei contractuale prevăzute in art. 12/2 din contract, ar fi respectat termenul de o luna convenit.

Fata de cele mai sus relatate si dovedite cu actele anexate prezentei  reclamantele au înaintat prezenta acţiune, in baza drepturilor conferite de lege prin prevederile exprese ale art. 283 indice 1 lit. c Cod. Muncii: nu s-au respectat prevederile legale si normele elementare de disciplina a muncii prin neîndeplinirea obligaţiilor de către angajator prevăzute de art. 40 teza 2 lit. a, b,c din C. Muncii considerent pentru, care a  solicitat petitul 1 si 2 al spetei dedusa judecaţii; le-au fost cauzate prejudicii materiale pe care reclamantele le-a suferit in legătura cu serviciul si in timpul îndeplinirii obligaţiilor de servici, fiind îndrituite de lege prin art. 281 si 282 a solicita conform prevederilor art. 269 indice 2 raportat la indice 1 acelaşi articol C. Muncii cuantumul acestora, considerent pentru, care am solicitat petitul 4 si 5 al spetei dedusa judecaţii; nu s-au respectat prevederile legale si normele elementare de disciplina a muncii prin neîndeplinirea obligaţiilor de către angajator prevăzute de art. 137, 139 C. Muncii considerent pentru, care au solicitat petitul 3 al spetei dedusa judecaţii;

In drept, au fost invocate disp. art. 281,282, art. 269 indice 1 si 2, art. 40 C. Muncii,art. 137, art. 139,141 pct.4 Codul Muncii, Art. 274 CPC.

Pârâta SC M. SA,  a formulat întâmpinare  prin care a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea priveşte drepturile salariale ale reclamantelor, respectiv salariile şi sporurile pentru orele suplimentare pretins neachitate, aferente perioadei de timp începând cu momentul semnării contractelor individuale de muncă şi până la data de 19.09.2008 şi, în consecinţă, respingerea pretenţiile salariale aferente ca fiind prescrise; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat, in esenţă, următoarele:

În cursul anului 2008, între pârâtă şi cele 78 de reclamante au fost semnate contracte individuale de muncă pe durată determinată, redactate bilingv prin care reclamantele au fost angajate în postul de confecţioner de produse vestimentare pentru o durată de un an de zile. Subsecvent, pe calea unor acte adiţionale, perioada contractelor individuale de muncă a devenit nedeterminată, fiind păstrate toate celelalte prevederi ale acestora.

Contractele individuale de muncă au fost semnate de către reclamante mai înainte de sosirea lor în România, respectiv în ţara lor de origine, Filipine.

Pe data de 11.09.2008, reclamantele au comunicat pârâtei decizia lor de a demisiona, iar, după expirarea termenului de preaviz de 15 zile calendaristice, contractele individuale de muncă ale acestora au încetat începând cu data de 29.09.2008, în acest sens, prevăd şi deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă ale reclamantelor, pe care le-a  emis în data de 29.09.2008.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte drepturile salariale ale reclamanţilor, respectiv salariile şi sporurile pentru orele suplimentare pretins neachitate, aferente perioadei de timp începând cu momentul semnării contractelor individuale de muncă şi până la data de 19.09.2008, arata ca, in baza dispoziţiilor art. 171 alin. (1) Codul muncii, republicat, s-a împlinit termenul prescripţiei extinctive de 3 ani pentru plata drepturilor de natură salarială, în ce priveşte muncă prestată de către reclamante anterior datei de 20.09.2008, impunându-se respingerea, ca prescrise, a pretenţiilor salariale aferente perioadei de timp calculată de la data semnării contractelor individuale de muncă şi data de 19.09.2008.

Pe fondul cauzei arata ca a plătit integral drepturile salariale cuvenite reclamantelor, indiferent de titlu cu care au fost datorate (salarii, sporuri pentru ore suplimentare sau indemnizaţii pentru concedii neefectuate), în condiţiile prevăzute de contractele individuale de muncă semnate.

Cu titlu prealabil având în vedere lipsurile cererii de învestire a instanţei relative la perioada de timp pentru care se solicită drepturile salariale şi indemnizaţiile de concediu de odihnă pretins neachitate, şi la cuantumul cheltuielilor de transport, de călătorie şi a celorlalte costuri prilejuite de îndeplinirea formalităţilor de angajare, solicită  să fie obligate reclamantele să îşi precizeze cererea de chemare în judecată sub aceste aspecte.

Stabilirea cuantumului salariilor lunare plătite reclamantelor s-a făcut cu luarea în considerare a dispoziţiilor de la lit. J. pct. 2 (ce are acelaşi conţinut în toate contractele individuale de muncă ale reclamantelor), conform căruia „Acest salariu va fi plătit pentru o normă de producţie per 8 ore ce va fi stabilită de către angajator". Aşadar, determinarea salariilor lunare pe care le-a  plătit reclamantelor a avut în vedere şi procentul de realizare a normei de producţie.

În egală măsură, cele câteva ore suplimentare efectuate de către reclamante, precum şi indemnizaţiile aferente zilelor de concediu de odihnă neefectuate, au fost plătite de către pârâtă.

Dovada îndeplinirii corespunzătoare a tuturor obligaţiilor de plată ale pârâtei este făcuta prin probele cu înscrisuri (fişele de lichidare, fluturaşii de lichidare, foile colective de prezenţă, procesele-verbale de control ale organelor de inspecţie a muncii, statele de plata, realizările de producţie etc.) administrate dosarul perimat (cu nr. 1/3/2009, înregistrat la Tribunalul Bucureşti) ce a avut acelaşi obiect cu prezentul proces.

Faţă de îndeplinirea corespunzătoare a tuturor obligaţiilor de plată ale pârâtei prevăzute prin contractele individuale de muncă, se observă lipsa oricărei culpe a pârâtei în această privinţă.

Ca atare, pentru lipsa vinovăţiei pârâtei, nu se justifică nici acordarea cheltuielilor de transport, călătorie şi a despăgubirilor de 7.600 USD solicitate prin cererea de sesizare a instanţei.

În drept au fost invocate disp. art. 115 Cod proc. civ., art. 171 Codul muncii, republicat, precum şi celelalte prevederi la care ne-am referit în prezenta cerere.

Pârâta  SC M. SA,  a formulat cerere reconvenţională prin care solicită  obligarea tuturor reclamantelor la plata către pârâta a sumei de 15.239,89 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pe care le-a  suportat în dosarul nr. 1/3/2009 al Tribunalului Bucureşti (înregistrat iniţial la Tribunalul Sibiu, cu nr. 4/85/2008).

În drept au fost invocate disp. art. 119 şi urm. Cod proc. civ., precum şi celelalte prevederi la care s-a referit în prezenta cerere.

Prin  încheierea de  şedinţă din data de 30.01.2014 Tribunalul a admis  excepţia  prescripţiei  dreptului material  la acţiune  pentru  perioada  20.04.- 19.09.2008  şi  respectiv  9.05-19.09.2008.

În cauză s-a încuviinţat  efectuarea unei expertize contabile  pentru stabilirea  cuantumului drepturilor  salariale cuvenite  reclamantelor.

Din actele  dosarului  instanţa  reţine următoarele:

Între reclamante şi pârâtă s-au  încheiat  în cursul anului 2008  contracte de muncă în temeiul cărora  reclamantele  au  fost angajate  pe  postul de confecţioner  de produse  vestimentare,  începând  activitatea într-un interval  cuprins  între 20.04.2008  şi 9.05.2008  şi încetând contractele de muncă,  prin demisie, la data de 29.09.2008.

O primă chestiune  care se  impune a fi  lămurită este aceea  a  stabilirii  contractelor  de muncă  care  guvernează raporturile  dintre  părţi respectiv dacă  sunt cele transmise de intermediarul E. E. A.  din Cipru  către agenţia de  recrutare  din Filipine E. sau  contractele  bilingve  invocate  de  pârâtă şi  înregistrate  la  I. T. M. Sibiu.

 În acest sens Tribunalul reţine că la data de 4.02.2008 intermediarul angajat de către  pârâtă E. E. A. cu sediul  în Cipru, a  transmis  agenţiei de  recrutarea  de  forţă de muncă  din Filipine E. o scrisoare  de  comandă  (filele 99,100  dosar)  prin care solicita  recrutarea de muncitori  pentru clientul lor  român  în condiţiile  stipulate  în  cuprinsul acelui act  şi  anume: 500  muncitori  în meseria de croitori, un  salariu  lunar brut de 400 USA, durata  contractului de 2 ani, 2  mese  gratuite  pe  zi,  cazare  gratuită, asigurarea  medicală, plata orelor suplimentare şi  concediu de  odihnă conform legislaţiei  muncii.

  Ulterior între pârâtă  în calitate de  angajator şi E.  în calitate  de  angajat s-a încheiat  un act denumit  contract de muncă – filele 90-95 dosar -  care  cuprinde  în mare aceleaşi clauze ca şi cele arătate  anterior  apoi  un act adiţional  la acest contract, ambele documente fiind înregistrate la  administraţia  filipineză de specialitate POEA  la data de 31.03.2008.

Clauzele  importante  pentru  soluţionarea  speţei de faţă  cuprinse în aceste  două acte  sunt acelea referitoare  la stabilirea  unui salariu  de  bază lunar de 400 USD,  menţiunea  conform căreia  asigurările sociale de  stat  şi de  sănătate,  valoarea  cazării, şi a  hranei  şi  tratamentului medical  nu  vor fi deduse  din salariul lunar de  bază  precum şi acelea referitoare la stabilirea  timpului de  lucru  la 8  ore pe zi,  6  zile  pe săptămână  situaţie  în care  valoarea salariului  total lunar nu  putea fi mai  mică de 250 USD  net.

 Contractele individuale de muncă bilingve  înregistrate de  pârâtă la I.T.M.  stipulează  la litera J – salariul -  un  pachet compensator  în valoare  de 400 USD  compus  din salariul  brut de 330 USD (incluzând  contribuţiile  la  sistemul asigurărilor sociale de  stat, la  sistemul asigurărilor  de  sănătate  şi  impozitul  pe  venit) şi  contravaloarea cazării şi  hranei - 70  USD în cazul în care  calculul salariului se face  orar  sau  zilnic,  valoarea  netă totală pe  lună  nu poate  fi mai mică de 250 USD. Acest salariul  urmează  a fi plătit  pentru  o  normă  de  producţie  per 8 ore  ce  va fi stabilită de  angajator.

Contractele  poartă  menţiunea „încheiat  şi înregistrat la 5.05.2008”.

Din cele ce  preced  instanţa constată că raportul  juridic de muncă dintre  părţi  este guvernat  de contractul de  muncă  înregistrat  la  autorităţile  filipineze la  31.03.2008  pentru  următoarele considerente:

- Contractul individual de muncă  este un contract consensual care  se  încheie  prin simplul  acord  de  voinţă al  părţilor, manifestarea  lor de  voinţă  fiind  suficientă pentru formarea  valabilă a contractului.

- Deşi  îi revenea  sarcina probei, potrivit  prevederilor  art. 272  din Codul muncii, pârâta nu a  dovedit că reclamantele au semnat în Filipine  contractele de  muncă  înregistrate la I.T.M. Sibiu. Dimpotrivă, aceste  contracte au menţionată data  încheierii  după sosirea reclamantelor  la Sibiu  în timp ce contractul  aşa cum a fost  modificat  prin actul adiţional,  invocat de acestea  din urmă este  înregistrat  la  autorităţile  filipineze  la 31.03.2008, acesta fiind contractul pentru care reclamantele şi-au  dat acordul de  voinţă.

 Susţinerea pârâtei conform căreia nu a încheiat  un contract de muncă şi nici actul adiţional  sunt  infirmate de faptul  semnării  şi  ştampilării  contractului  de către aceasta , iar actul adiţional  fiind semnat pentru pârâtă de E. H.  care a  fost autorizat la 19.02.2008  de  managerul D. V. – filele 101-102 dosar -  să administreze  toate  chestiunile  privind recrutarea şi selecţia de  personal  pentru  fabrica din România,  şi această scrisoare de autorizare  fiind  înregistrată la POEA.

Întrucât expertiza contabilă a calculat drepturile  salariale  cuvenite reclamantelor  în mai multe variante, următoarea  chestiune care se  impune a fi  lămurită este aceea a variantei care  urmează a  fi reţinută de către  tribunal,  perioada pentru care  vor  fi acordate rămânând,  urmare a admiterii  excepţiei prescripţiei dreptului  materiale  la acţiune,  20.09.2008 - 29.09.2008.

Astfel, în condiţiile  reţinerii  contractului de  muncă  înregistrat în Filipine  ca guvernând  raportul  juridic dintre părţi, tribunalul a  reţinut varianta A- prin raportare la legislaţia muncii aplicabilă în România - expusă în suplimentul depus  de expert la 7.04.2015 detaliat la filele  296 – 297 dosar şi în anexa nr. 8 – filele  318-319  dosar,  pentru  următoarele considerente:

- Varianta de calcul efectuată conform  Legii nr. 23/1995  privind  ratificarea  Convenţiei  dintre  Guvernul României şi  Guvernul Republicii  Filipine  pentru evitarea  dublei  impuneri  nu este aplicabilă speţei întrucât reclamantele  nu au fost  prezente  în România  o  perioadă de 183  de zile aşa cum stipulează  Codul Fiscal.

- Norma de  muncă nu era  stabilită  în contractul  reţinut de tribunal  ci doar  în contractul înregistrat la I.T.M., iar salarizarea  conform  normei de muncă  a fost  introdusă de  pârâtă, în mod  unilateral,  începând cu luna august 2008.

Conform celor de mai sus,  în temeiul art. 159  şi  urm.  din Codul muncii,  capetele de cerere prin care s-a  solicitat obligarea  pârâtei  la plata drepturilor  băneşti reprezentând  salariul  pentru orele  lucrate, contravaloarea orelor  suplimentare  şi indemnizaţia  pentru  concediul de  odihnă urmează a fi admise.

Capătul de cerere  prin care  s-a solicitat obligarea pârâtei la  plata  cheltuielilor  de transport şi călătorie  şi a cheltuielilor  efectuate  cu  prilejul  îndeplinirii  formalităţilor  de angajare  va fi respins  ca  neîntemeiat.

Cu privire  la acestea  se  constată  pe de o  parte că pârâta  a  suportat  costul călătoriei  din Filipine în România, iar  pe de altă parte  că, în conformitate  cu prevederile  pct.12/2  din  Contractul încheiat de  părţi, în cazul  încetării acestuia  din  voinţa angajatului  acesta  din urmă  îşi va  achita cheltuielile de  întoarcere în ţara de origine. Cum contractele de muncă  au  încetat prin demisie - act  unilateral de  voinţă  al reclamantelor, independent de contextul în care  s-a  produs demisia - pârâta  nu poate fi  obligată  la plata cheltuielilor  de întoarcere.  Oricum aceste cheltuieli  au  fost suportate  de  autorităţile filipineze şi nu de reclamante.

Prin decizia  unei  instanţei  arbitrare  din Filipine pronunţată la 29.04.2009(filele  103-119  dosar) au fost  obligate  firmele  de intermediere – E. şi E.E.A. -  să  plătească reclamantelor  câte 120.000 pesos reprezentând  contravaloarea  taxelor  pentru îndeplinirea  formalităţilor de angajare  aşa  încât  o  nouă cerere  cu acelaşi  obiect  formulată în faţa instanţelor  româneşti  este  neîntemeiată.

Este  neîntemeiat  şi va fi respins  şi capătul de cerere prin care  s-a solicitat  obligarea pârâtei la  plata  sumei de 7600 USD  pentru fiecare reclamantă  cu  titlu de daune constatându-se  că reclamantele nu au  precizat  în ce  consta  prejudiciul  material  suferit şi nici nu l-au dovedit. Mai mult,  prin aceeaşi  hotărâre  arbitrală  arătată mai sus, reclamantele  au primit  câte 7.769,18 USD fiecare  cu  titlu de daune  reprezentând partea  din contract  rămasă neexecutată.

Cererea  reconvenţională  formulată  de  pârâtă  este fondată  în condiţiile  în care, prin  sentinţa civilă  nr. 7830/2011 a Tribunalului  Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 17870/3/2009  al acestei  instanţe,  s-a constatat perimată cererea de chemare  în judecată formulată  de reclamante  în contradictoriu cu  pârâta.

Pârâta  a făcut dovada achitării onorariului  avocaţial pentru  reprezentarea  în acel litigiu, onorariu în cuantum de  15.239,89 lei-  considerent pentru  care, în temeiul  art. 119 şi 274 Cod proc. civil  vechi,  care  guvernează  litigiul de  faţă,  cererea  va fi admisă, iar reclamantele  vor fi obligate  la plata a câte 195,28  lei fiecare  cu  titlu de despăgubiri.

Reclamantele au arătat că vor  solicita  cheltuielile  de  judecată efectuate în acest  proces  pe cale separată.

În temeiul  art. 274 Cod proc. civilă acestea  vor  fi  obligate  la  plata către pârâtă a sumei de  … lei ( câte  … lei  fiecare)  cu  titlu de cheltuieli de  judecată parţiale, ca  urmare a reducerii  onorariului  avocatului  pârâtei  apreciat  ca  fiind  exagerat  de mare faţă de  natura  litigiului şi  în condiţiile admiterii în parte a  acţiunii principale.

Domenii speta

Spete similare