Obligaţie de a face

Sentinţă civilă 3358/2015 din 07.09.2015


Dosar nr.

Cod operator 2443/2442

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa nr. 3358/2015

Şedinţa publică de la 07 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier Şef

Pe rol judecarea cauzei privind reclamanta C.E. şi pârâta C.J.P.G., având ca obiect obligaţie de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile, reclamanta fiind reprezentată de avocat C.M., iar pârâta fiind reprezentată de consilier juridic S.C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Constatând terminată cercetarea procesului, instanţa a acordat cuvântul cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtă, excepţie care a fost unită cu fondul cauzei, precum şi asupra dezbaterilor pe fond. 

Avocat C.M., pentru reclamantă, a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâtă, întrucât consideră că pârâta C.J.P.G. are calitate procesuală pasivă pe ambele capete de cerere. În ceea ce priveşte primul capăt de cerere a arătat că, potrivit adresei nr. 314 din 26.01.2015, Consulting Company - I.P.U.R.L i-a comunicat reclamantei că documentele financiar contabile ale societăţii şi statele de plată, ce au fost găsite pe teren, au fost predate către C.J.P.G. De asemenea, din procesul - verbal de predare-primire a documentelor încheiat la 20.10.2004 , sub nr. 3397 , rezultă că a fost predată arhiva C.P. În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, consideră că pârâta are calitate procesuală pasivă, având în vedere că deţine arhiva  şi documentele conform Ordinului nr. 590/2008.

Pe fondul cauzei, avocata reclamantei a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. A susţinut că a depus la dosar o adeverinţă din care rezultă că reclamanta a fost angajată la I.A.S. Turceni Gorj, care în anul 1991 şi-a modificat denumirea în S.C. Turceni S.A., iar după ce şi aceasta a intrat în faliment, toată arhiva şi documentele contabile au fost predate către C.J.P.G. Potrivit acestei adeverinţe îi este recunoscută reclamantei încadrarea în grupa a II-a de muncă în procent de 80 % pentru perioada 01.09.1981 - 03.03.1986, iar în procent de 100 % pentru perioada 03.03.1986 - 20.07.1987 cât şi pentru perioada 01.03.1988 - 21.09.1995. Consideră că pârâta este în măsură să-i elibereze reclamantei adeverinţa care să-i fie valorificată la pensie. Având în vedere pct. 1, 4,5 şi 6 din  Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 590 din 15.09.2008, deţinătorii arhivei trebuie să-i elibereze această adeverinţă, chiar dacă nu îndeplineşte criteriile din Ordinul 590/2008.

Consilier juridic S.C., pentru pârâtă,  a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare, motivat de faptul că pârâta nu poate încadra o persoană la acest moment în grupă superioară de muncă, conform pct. 6 din  Ordinului 50/1990 încadrarea se făcea de către unităţile angajatoare împreună cu sindicatele din aceste unităţi. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că nu există documente justificative din care să rezulte încadrarea în grupă superioară de muncă. Este adevărat că pârâta a preluat arhiva acestei unităţi, cu lipsa acestor documentelor care dovedesc încadrarea în grupa superioară de muncă, aşa cum rezultă din procesul verbal de predare-primire a statelor de plată. De altfel, nici din statele de plată nu rezultă că petenta a fost încadrată în grupă superioară de muncă, motiv pentru care pârâta este în imposibilitatea de a elibera adeverinţa în forma solicitată de reclamantă.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Secţiei de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj la data de 26.02.2015, sub nr. xxxxx/95/2015, reclamanta C.E. a chemat în judecată pârâta C.J.P.G., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- obligarea pârâtei să-i elibereze adeverinţă tip, în forma şi conţinutul prevăzut de Ordinul nr. 590 din 15.09.2008, privind perioada lucrată la S.C. Turceni S.A, în condiţii de grupa a - II - a de muncă, în procent de 80%, pentru perioada 01.09.1981 - 03.03.1986, lucrată la Ferma nr. l Turceni şi în procent de 100% ,pentru perioada 03.03.1986 - 20.07.1987, lucrată la Ferma nr.6 Poiana, cât şi pentru perioada 01.03.1988 - 21.09.1995 lucrată la Ferma nr.6 Poiana.

-obligarea pârâtei să valorifice adeverinţa la stabilirea drepturilor de pensie.

-obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în perioada 01.09.1981 - 21.09.1995, a lucrat la S. C. Turceni S.A, la Ferma nr. 1 şi, prin transfer, la Ferma nr. 6 Poiana, cu excepţia perioadei 20.07.1987 - 01.03.1988, când a fost angajată la CPADM Tg. Cărbuneşti, conform cărţii de muncă.

S-a învederat că iniţial, în anul 1981, firma purta denumirea de I.A.S. Turceni Gorj,  iar în anul 1991 şi-a modificat denumirea în S.C. Turceni S.A.,  aşa cum rezultă din cartea de muncă.

A arătat reclamanta că a îndeplinit funcţia de contabil principal la Ferma nr. 1 Turceni, dar a avut şi sarcini de gestionare a pesticidelor şi insectofungicidelor pentru cele 26 ha vie, la prune şi culturi de câmp, deoarece la nivelul întreprinderii la aceea perioadă nu exista sector de chimizare. De asemenea la Ferma nr. 6 Poiana a îndeplinit atât funcţia de contabil, cât şi funcţia de gestionare a insecto-fungicidelor.

Reclamanta a precizat că  a obţinut o adeverinţă, care atestă că a îndeplinit aceste funcţii şi, potrivit Ordinului nr. 50/1990, coroborat cu scrisoarea nr. 5527/1991, punctul 7,  atestă că a fost încadrată în grupa a II- a de muncă, în procent de 80% respectiv 100%.

A solicitat să fie luată în calcul şi această adeverinţă , însă i s-a spus că trebuie să îndeplinească criteriile din Ordinul 590/2008, iar unitatea unde a lucrat trebuie să-i elibereze adeverinţa. A aflat că societatea la care a lucrat a intrat în faliment şi s-a adresat societăţii care s-a ocupat de lichidare, cu o cerere pentru a emite adeverinţa de care are nevoie la pensie.

Cu adresa nr. 314 din 26.01.2015, Consulting Company - I.P.U.R.L i-a comunicat că documentele financiar contabile ale societăţii şi statele de plată, ce au fost găsite pe teren, au fost predate către Casa Judeţeană de Pensii Gorj, iar prin sentinţa de închidere a procedurii în dosarul nr. LJ95/2001- debitor S.C. Turceni S.A., lichidatorul judiciar Consulting Company IPURL a fost descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţii cu privire la procedură, debitor şi averea sa, creditori, titulari de garanţii, asociaţi.

A susţinut reclamanta că adeverinţa îndeplineşte condiţiile legale de emitere de la acea dată, potrivit legislaţiei în vigoare din aceea perioadă, invocând prevederile Ordinului nr. 590 din 15.09.2008, pct.4,5 şi 6.

Consideră că esenţial pentru încadrarea activităţii unei persoane într-o anumita grupă de muncă nu este numai funcţia deţinută, ci şi condiţiile de muncă în care aceasta se desfăşoară, condiţii grele, nocive sau periculoase, ducând la încadrarea în grupa a II-a de muncă.

A mai arătat reclamanta că adeverinţa emisă de S. C Turceni S.A. îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond, iar întreaga răspundere pentru menţiunile cuprinse în aceasta revine exclusiv unităţii emitente, menţionând că adeverinţele nevalorificate la stabilirea şi/sau recalcularea pensiilor, întocmite şi eliberate anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 590/2008, se utilizează la stabilirea şi/sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condiţiile legale de valabilitate, chiar dacă strict formal, nu sunt conforme cu modelul din anexa la acest Ordin .

Deţinătorul de arhivă este în prezent pârâta C.L.P.G. şi neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul la contribuţiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite. Totodată, ar însemna să se încalce principiile fundamentale ale dreptului, respectiv principiul aplicării în timp a legii civile, care arată că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă, iar actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

În raport cu principiul neretroactivităţii , a precizat reclamanta că actele sau faptele efectuate sub imperiul legii vechi rămân bine efectuate dacă au respectat dispoziţiile legi şi nu trebuie refăcute, iar după intrarea în vigoare a legii noi actele vor fi efectuate  potrivit  acestei  legii.

Consideră reclamanta că, în privinţa faptelor constatate prin adeverinţă, nu se poate invoca  de către pârâtă că nu le poate valorifica, deoarece nu îndeplinesc condiţiile din Ordinul nr.590/2008, ordin care nu era în vigoare la data întocmirii adeverinţei, ci în privinţa acestora poate fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori a efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv.

În consecinţă, o lege ulterioară nu poate să aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situaţiilor juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condiţiile necesare. Faptele care nu au putut determina constituirea sau stingerea unei situaţii juridice potrivit legii în vigoare la data când ele s-au realizat nu pot să fie socotite de o lege ulterioară că au produs aceste efecte, ceea ce înseamnă că legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului.

În drept, reclamanta  a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile din Legea nr. 263 din 2010.

Pârâta C.J.P.G. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că, în conformitate cu hotărârea 51/16.01.2003, privind procedura de predare primire a documentelor creatorilor şi/sau deţinătorilor de documente, privind persoanele  juridice care s-au desfiinţat, s-a procedat la constituirea unei comisii cu reprezentanţi ai C.J.P.G. şi lichidatorul judiciar al S.C. Turceni S.A., S.C. Consulting V Company S.R.L., în vederea primirii-predării documentelor, așa cum au fost menţionate în procesul - verbal încheiat în data de 20.10.2004, între reprezentanţii acestora.

Pârâta a învederat instanţei faptul că  nu poate elibera o astfel de adeverinţă, aşa cum solicită petenta, deoarece, așa cum este menţionat şi în procesul - verbal de predare-primire a documentelor, încheiat în data de 20.10.2004, nu deţine documente de încadrare a personalului în grupa I sau II de muncă, respectiv condiţii speciale sau deosebite, pentru persoanele care au desfăşurat activitate la S.C. Turceni S.A.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă.

Cu privire la primul capăt de cerere, a arătat că pârâta are calitate procesuală pasivă, deoarece aceasta este deţinătorul arhivei, așa cum rezultă din adresa nr. 314 din 26.01.2015, prin care Consulting Company - I.P.U.R.L i-a  comunicat că documentele financiar contabile ale societăţii şi statele de plată, ce au fost găsite pe teren, au fost predate către Casa Judeţeană de Pensii Gorj.  De asemenea potrivit procesului verbal de predare-primire a documentelor, încheiat la 20.10.2004, sub nr. 3397, depus de pârâtă, rezultă că aceasta  a primit o serie de documente de la S.C. Turceni S.A., prin lichidator S.C. Consulting V Company S.R.L., documente care au fost inventariate pe 34 de pagini.

Consideră reclamanta că şi cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere pârâta are calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanta deţine o adeverinţă, dar care nu îmbracă forma cerută de lege, însă din cuprinsul său rezultă datele necesare privind condiţiile de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea, executarea muncii în condiţii grele, nocive sau periculoase, încadrarea în grupele I şi  II de muncă şi actele normative în baza cărora a fost încadrată în grupele de muncă şi în ce procente.

Cu privire la fondul cauzei, reclamanta a arătat că îşi menţine apărările invocate în acţiune.

În probatoriu, reclamanta a depus la dosar, în copie, cartea de identitate, o adeverinţă emisă de S.C. Turceni S.A., carnetul de muncă, cererea nr.3745 din 06.10.2014 adresată lichidatorului judiciar al S.C. Turceni S.A. şi adresa nr.314/26.01.2015 emisă de Consulting Company I.P.U.R.L.

În apărare, pârâta a depus la dosar copia procesului - verbal încheiat în data de 20.10.2004.

 De asemenea, instanţa a încuviinţat cererea formulată de reclamantă, prin apărător, privind depunerea la dosar, de către C.J.P.G., a anexelor ce au stat la baza procesului - verbal încheiat în data de 20.10.2004.

Casa Judeţeană de Pensii Gorj a înaintat la dosar următoarele înscrisuri – anexe la procesul - verbal încheiat în data de 20.10.2004: inventarele pe anii 1966, 1972-1979 şi 1985-2000, pentru documentele care au fost predate C.J.P.G., privind creatorul S.C. Turceni S.A., precum şi centralizatoarele pe anii 2001-2003, pentru documentele care au fost predate C.J.P.G., privind creatorul  S.C. Turceni S.A.

În conformitate cu prevederile art.248 alin.4 din Codul de procedură civilă, instanţa a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă cu fondul cauzei.

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa reţine:

Una dintre condiţiile de admisibilitate a acţiunii civile o constituie calitatea procesuală a părţilor, reclamantul având obligaţia să justifice atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii.

Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată şi persoana căreia îi incumbă obligaţia a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecăţii.

În conformitate cu  prevederile art. 126  din H.G. 257/2011:

„ (1) Adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive.

(2) Angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să elibereze aceste adeverinţe, în termen de 30 de zile de la data solicitării, fără a percepe taxe sau comisioane.

(3) Prin deţinători legali de arhivă se înţelege creatorii şi deţinătorii de documente, în sensul art. 4 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Adeverinţele nevalorificate la stabilirea şi/sau recalcularea pensiilor, întocmite şi eliberate anterior intrării în vigoare a Ordinului ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire şi eliberare a adeverinţelor prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii şi/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează la stabilirea şi/sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condiţiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul prevăzut la alin. (1).

(5) Adeverinţele întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 590/2008, până la intrarea în vigoare a legii, vor putea fi valorificate la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condiţiile de fond şi formă prevăzute de acesta.

(6) Pentru a putea fi valorificată, adeverinţa menţionată la alin. (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute.”

În speţă, Casa Judeţeană Gorj are calitate de deţinător legal de arhivă, în sensul prevederilor art.126 alin.3 din H.G. nr.257/2011 şi, prin urmare, are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte primul capăt de cerere , privind obligaţia de a elibera reclamantei adeverinţă cu privire la activitatea desfăşurată la  S.C. Turceni S.A.

Astfel, conform procesului-verbal de predare-primire a documentelor, încheiat în data de 20.10.2004, între reprezentanţii lichidatorului judiciar al S.C. Turceni S.A. , respectiv S.C. Consulting V Company S.R.L. şi reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj, au fost predate Casei Judeţene de Pensii Gorj documentele privitoare la S.C. Turceni S.A. , în baza inventarelor anexate la acest proces-verbal.

De asemenea , potrivit prevederilor Legii nr.263/2010(art.103,104,106 , 116) , stabilirea şi recalcularea drepturilor de pensie se efectuează de către casele teritoriale de pensii, astfel că  pârâta are calitate procesuală pasivă şi în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere , privind obligaţia de a valorifica adeverinţa la stabilirea drepturilor de pensie.

Pe fond, analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine:

Potrivit prevederilor art. 158  din Legea nr. 263/2010:

„ (1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale.

(2) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001 în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale, constituie stagii de cotizare în condiţii speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare.

(3) Stagiile de cotizare realizate în grupa I de muncă, condiţii speciale şi/sau alte condiţii de muncă mai mici de 2 ani, se valorifică în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare conform art. 55 alin. (1) lit. a) şi tabelului nr. 1.

(4) Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.”

Conform centralizatoarelor şi inventarelor depuse la dosar, C.J.P.G.  i-au fost predate doar state de plată şi, aşa cum rezultă din procesul-verbal  de predare-primire a documentelor, încheiat în data de 20.10.2004, între reprezentanţii lichidatorului judiciar al S.C. Turceni S.A. , respectiv S.C. Consulting V Company S.R.L. şi reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj , la predarea/primirea documentelor s-a constatat lipsă  documente de încadrare a personalului în grupa I sau II de muncă, respectiv condiţii speciale sau deosebite.

Prin urmare, documentele deţinute de către pârâtă nu atestă încadrarea personalului în grupa I sau II de muncă, respectiv condiţii speciale sau deosebite, astfel că este neîntemeiată cererea formulată de reclamantă pentru obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe cu privire încadrarea activităţii în grupa a II-a de muncă.

De asemenea, în ceea ce priveşte valorificarea adeverinţei eliberată de S.C. Turceni S.A., instanţa reţine că  reclamanta trebuia să se adreseze cu cerere la Casa Judeţeană de Pensii Gorj , iar în cazul în care nu era mulţumită de modul de soluţionare, avea posibilitatea de a formula contestaţie împotriva deciziei emisă de această instituţie , în conformitate cu prevederile 149-151 din Legea nr. 263/2010.

Astfel, pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, formulată în conformitate cu prevederile art. 103 din Legea nr. 263/2010, iar admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, conform prevederilor art. 106 din lege.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 116 din Legea nr. 263/2010, „încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, precum şi orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie”.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse,  instanţa va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâtă.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta C.E., împotriva pârâtei C.J.P.G., ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică din 07.09.2015, la Tribunalul Gorj.

PRESEDINTE ASISTENTI JUDICIARI GREFIER