Acţiune în revendicare. reclamantul invocă titlul de proprietate emis în baza lg. 18/1991 pârâtul posesia anterioară emiterii titlului

Hotărâre 13 din 08.09.2015


ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. RECLAMANTUL INVOCĂ TITLUL DE PROPRIETATE EMIS ÎN BAZA LG. 18/1991 PÂRÂTUL POSESIA ANTERIOARĂ EMITERII TITLULUI

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instanţe sub nr. …./200/2013 din 30.12.2013, reclamanta  … RADITA a solicitat, in contradictoriu cu pârâtul … VASILE, obligarea acestuia de a-i lasa in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 4600 mp teren extravilan, situat in Tarlaua …., avand ca vecinatati la N – .. Tanase, E – drum, S – M .. Aurel, V – Drum, conform Tilului de proprietate nr. …/78/12.06.1996 si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii de chemare in judecata reclamanta a aratat ca este proprietara terenului pe care il revendica, conform Titlului mentionat si a fost pus in posesie la data de 16.09.2004, iar de la data punerii in posesie nu a putut sa-si exercite dreptul de proprietate intrucat paratul a smuls tarusii interzicandu-i sa lucreze terenul, motivand ca este proprietatea acestuia.

A precizat ca l-a actionat in justitie invocand tulburarea de posesie, insa pe parcursul judecatiiacesta a convins-o sa se impace, fiind pronuntata Sentinta penala nr. …/18.11.2004, insa nici dupa aceasta data nu a putut sa exercite dreptul de proprietate.

A aratat ca paratul detine posesia terenului revendicat de la data cand a fost pusa in posesie de catre Primaria Merei, respectiv 16.09.2004 fara nici un drept si cu toate acestea refuza sa i-l cedeze in deplina proprietate si posesie.

In drept a invoca prevederile art. 563 si 566 C.civ.

In probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, martori, cercetare locala si cu interogatoriul paratului, fiind depuse la dosar in fotocopie Titlul de proprietate nr. …/78/12.06.1996.

Cererea a fost timbrata cu taxa de timbru inc uanrum de 150 de lei.

Paratul … VASILE  a formulat Inatmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulae, motivat de faptul ca suprafata de teren in litigiu ii apartine, tatal sau … Ieremia nefiind membru CAP a avut gospodarie individuala. A aratat ca acesta a mostenit terenul de la tatal sau .. Toma .. iar dupa revolutie si-a revendicat si a luat pamantul pe vechile amplasamente stapanite din mosi stramosi, urmand ca si el sa-l stapaneasca indiferent de vointa sau opozitia altor persoane.

A aratat ca terenul in cauza i-a fost dat reclamantei de catre Primaria Merei fara sa se tina cont ca acesta era proprietatea sa.

A invederat ca s-a dispus neinceperea urmaririi penale ca urmare a faptului ca fapta nu exista iar nu deoarece s-au impacat.

Paratul a solcitat obligarea reclamantei si a aparatorului acesteia la plata sumei de 10000 lei reprezenatnd daune morale si colaterale.

In drept cererea nu a fost motivata.

In probatiune a depus la dosar adrese de la Prefectura, extras Decizie civila nr. …/27.04.1976, rezolutie de Neincepere a urmaririi penale, Referat cu propunere de neincepere a urmaririi penale, certificat de grefa, carte de identitate.

Reclamanta a formulat raspuns la intampinare.

Ca urmare a decesului reclamantei … Radita, numitul … Valentin – fiul reclamante a precizat ca isi insuseste cererea formulata de mama sa si ca dorese continuarea judecatii, astfel incat la termenul din data de 18.11.2014 insanta a dispus introducerea in cauza a acestuia.

Paratul a fost citat cu mentiunea de a achita taxa de timbru in cuantum de 605 lei aferent cererii de obligare a reclamantei la plata daunelor morale iar reclamantului i s-a pus in vedere sa achite taxa de timbru in cuantum de 100 lei pentru capatul de cerere privind granituirea, taxa de timbru achitata potrivit chitantei nr. …/20.11.2014.

Instanta a solicitat mai multe relatii de la Primaria com. Merei cu privire la terenurile detinute de caer parat, la dosar fiind depuse precizari (fila 55, 88-91).

La termenul de judecata din data de 02.12.2014 insanta a dispus anularea cererii reconventionale formulate, avand in vedere ca paratul nu a timbrat corespunzator.

La acelasi termen instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri, interogatoriul paratului si proba cu cate un martor, dispunand si atasarea Dosarului civil .…./1991 al Judecatoriei Buzau.

Paratul a formulat concluzi scrise prin care a solicitat anularea Titlului de proprietate al reclamantei deoarece s-a incalcat dreptul sau de proprietate, depunand la dosar alte inscrisuri.

La termenul de judecata din data de 27.01.2015 instanta a admis exceptia tardivitatii formularii cererii reconventionale privind anularea Titlului de proprietae al reclamantei, aceasta cerere nefiind formulata cu respectarea prevederilor art. 209 C.pr.civ. si a administrat proba cu interogatoriul paratului.

In sedinta publica din data de 2402.2015 instanta a audiat martorul propus de reclamant, numitul … Lache Niculae, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosarul cauzei, la acel termen paratul fiind decazut din proba cu un martor, acesta nefiind indicat cu lista in termen de cinci zile dupa ce a fost incuviintata proba si nici nu l-a adus la termenul de judecata.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Conform art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011, Dispozitiile codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale siuatiilor juridice nascute anterior intrarii in viguare a acestuia, derivate din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii subzista si dupa intrarea in viguare a Codului civil.

Fata de aceste prevederi instanta apreciaza ca in cauza sunt incidente dipozitiile Noului Cod civil.

Potrivit art. 555  Cod civil  proprietatea privata este dreptul  titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv, absolut si perpetuu, in limitele stabilite de lege.

La art. 560 se arata ca proprietarii terenurilor invecinate sunt obligate sa contribuie la granituire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzatoare, suportand, in mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

Conform art. 563 proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana ce il detine fara drept.

Potrivit art. 480  Vechiul Cod civil  proprietatea este dreptul  ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut in limitele legii. Totodată, art. 481 prevede că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despăgubire.

Actiunea in revendicare imobiliara este actiunea reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

In cauza de fata, instanta constata ca numitei … Radita i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafata de teren de 5000 mp pe raza satului Lipia, com. Merei, in T … fiindu-i aribuita suprafata de 4600 mp teren arabil, cu vecinatatile la N – .. Tanase, E – drum, S – M …. Aurel, V – Drum, astfel cum reiese din Titlul de Proprietate nr. …/78/12.06.1996.

Din adresa inaintata decatre Primaria Merei (fila 55) reiese ca pe numele autorului  defunct … Ieremia nu a fost intocmit inca un titlu de proprietate, acestuia fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafata de 5 ha teren agricol.

Primaria Merei a comunicat ca in urma masuratorilor efectuate paratul a fost identificat ca detinand suprafata de 5,172 ha din 5,60 cat i s-a reconstituit, din care 1,60 ha in T 191, avand ca vecini N –… Mircea, E –HC, S – .. Dionisie, V – Drum.

Faptul ca autorului paratului i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafata de 5 ha teren reiese cu autoritate de lucru judecat si din Sentinta civila nr. …/03.04.1992 pronuntata in cadrul Dosarului ../1991 de Judecatoria Buzau.

Din declaratiile martorului … Lache Niculae reiese ca numita .. Radita a fost pusa in posesie cu cuprafata de teren revendicata in prezenta cauza, insa aceasta nu a putu lucra nicodata terenul, deoarece paratul este cel care ingrijeste terenul dinainte de punerea in posesie.

Acest aspect reiese si din sustinerile reclamantei cat si ale paratului, acestia aratand ca numitul … Vasile este cel care poseda terenul.

Acţiunea în revendicare imobiliară nu a avut reglementare în Codul civil anterior revenind doctrinei si jurisprudentei, sarcina de a contura regimul juridic al acesteia, regim juridic ce este aplicabil si in prezent. Astfel, s-a stabilit că există o primă situaţie - în care atât reclamantul, cât şi pârâtul au titlu de proprietate, insa de la autori diferiti, caz in care urmeaza a se compara titlurile pe care se intemeiaza drepturile autorilor, dandu-se castig de cauza celui al carui autor avea un drept preferabil (avand la baza principiul nemo dat quod non habet).

De asemenea, in situatia in care numai o parte are Titlu de proprietate, iar in cazul in care reclamantul este cel care are titlu, acesta va castiga, cu doua conditii: Titlul sa emane de la un tert, si nu de la reclamantul insusi iar data tilului sa fie anterioara posesiei paratului.

Aceasta solutie se intemeiaza pe faptul ca , in mod firesc, atunci cand se incheie actul juridic imobilul ce formeaza obiectul transmisiunii se gaseste in posesia instrainatorului, asa incat, daca imobilul s-ar afla in stapanirea unui tert  dobanditorul ar trebui sa se intrebe de ce imobilul nu se regaseste la cel cu care incheie actul juridic si care pretinde ca este proprietar.

In cauza de fata reclamantei i s-a consituit dreptul de proprietate in baza Legii 18/1991 aspect ce reiese din Titlul de proprietate invocat, in timp ce paratului I s-a reconstituit un drept de proprietate cu privire la suprafata de teren de 5 ha, anterior emiterii titlului reclamantei, paratului insa nefiindu-I emis un titlu deproprietate potrivit Sentintei civile.

In cauza de fata instanta constata ca posesia paratului asupra terenului a inceput anterior eliberarii titlului de proprietate al reclamantei, precum si cu mult anterior punerii in posesie a acesteia ( desi la dosar nu a fost depus procesul verbal de punere in posesie).

Fata de aceste aspecte instanta urmeaza a respinge cererea de chemare in judecata ca neintemeiata, apreciind ca posesia paratului este mai bine caracterizata decat titlul de proprietate al reclamantei.

Fata de solutia pronuntata cu privire la capatul de cerere privind revendicarea instanta apreciaza ca si captul de cerere privind granituirea este neintemeiat.

Avand in vedere ca paratul nu a cazut in pretentii instanta apreciaza ca neintemeiata si cererea reclamantei de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata.

Prezenta hotarare este supusa caii de atac a apelului in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce este in competenta de solutionare a Tribunalului Buzau, cererea de apel se depune la Judecatoria Buzau.

Domenii speta