Contestatie la executare

Sentinţă civilă 1383 din 13.07.2015


Dosar nr. /223/2014 - contestaţie la executare -

Operator date cu caracter personal nr. 5695

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DRĂGĂŞANI-JUDEŢUL VÂLCEA

Î N C H E I E R E NR. 1383

Şedinţa publică din data de 13 iulie 2015

Instanţa constituită din:

Preşedinte: OS - judecător

Grefier: MT

Pe rol este soluţionarea acţiunii civile formulată de contestatorul BI, domiciliat în comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu intimaţii SC, prin reprezentant legal KR, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Intrarea Nestarei şi BC, cu sediul în municipiul Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta nr. 5, sector 3.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 24 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta Încheiere, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea succesiv la data de 01 iulie 2015, 08 iulie 2015, respectiv 13 iulie 2015, când a hotărât următoarele:

I N S T A N Ţ A:

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 04.12.2014 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgăşani sub nr. 3773/223/2015 contestatorul BI a formulat, în contradictoriu cu intimaţii SC, prin reprezentant legal KR şi BC, contestaţie la executare prin care solicitat anularea formelor de executare – somaţia şi încheierea emisă de executor, întocmite în cadrul dosarului de executare nr.2152/2014 întocmite de BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian. De asemenea, a solicitat contestatorul să se constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive din contractul de credit nr.83065/2007, art.9 lit.b, c, şi f, să se dispună ca suma plătită nedatorat în baza clauzelor abuzive, respectiv 135 lei comision de acordare credit, 3360 lei comision de risc, 600 lei comision de administrare cont şi a dobânzii legale aferente să fie restituită.

În motivare contestatorul a arătat că în anul 2007 a încheiat contractul de credit nr.83065 cu BCR Agenţia Săcele, pentru suma de 10000 lei, cu termen de rambursare 120 luni (2017).

În anul 2007 a achitat conform graficului de rambursare suma de 1094 lei, deşi datora 1020 lei, în anul 2008 a achita suma de 2247 lei faţă de 2190 lei cât datora, în anul 2009 suma de 2058 lei iar în anul 2010 suma de 2000 lei, rămânând o restanţă de 190 lei. În anul 2011 a achitat 1450 lei, în 2012 890 lei iar în 2013 – 550 lei.

În anul 2011 a observat că deşi efectuase plăţi chiar peste cele planificate prin grafic, datoria rămânea aceeaşi, astfel că deşi a restituit suma de 10289 lei, este executat pentru suma de 11864 lei, împrejurare în care apreciază contestatorul că nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Se susţine că SC nu-şi justifică calitatea procesuală activă în declanşarea executării silite, contractul de credit fiind încheiat cu BC –, iar în cazul ar exista o cesiune a creanţei, nu a fost notificat, nefiind respectate prevederile art.973, art.1079 şi ale art.1393 C.civil.

În condiţiile în care izvorul obligaţiei derivă dintr-un contract bancar, un SRL nu poate executa un astfel de contract, acesta având posibilitatea să execute doar contractul de cesiune de creanţă (dacă există), care nu este titlu executoriu, astfel că executarea a avut loc în lipsa unui titlu executoriu.

Conform condiţiilor generale – anexa la contractul de credit, banca va notifica clientul cu privire la cesionarea contractului, în termen de 10 zile de la data încheierii contractului de cesiune, ceea ce nu s-a întâmplat, după cum nu a fost notificat nici cu privire la declararea creditului exigibil, situaţie ce dădea dreptul băncii să treacă la executarea şi recuperarea creanţei.

Susţine contestatorul că, clauzele arătate sunt abuzive, fiind cuprinse într-un contract preformulat, care nu a fost negociat, creîndu-se un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului care nu are nicio posibilitate de a le influenţa.

Comisionul de acordare credit este total ilegal şi lipsit de orice raţionament, câtă vreme acordarea de credite intră în sfera de activitate a băncii, în timp ce comisionul de administrare în cuantum de 5 lei lunar este nul absolut, disimulând un procent consistent la dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului.

De asemenea, comisionul de risc în valoare de 28 lei lunar, nu a fost negociat, nu cunoaşte ce reprezintă şi care este raţiunea perceperii lui, fiind încasat fără nicio obligaţie corelativă.

Cererii formulate contestatorul a anexat copie somaţie emisă de către BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian în cadrul dosarului de executare nr.2152/2014, copie contract de credit bancar nr.83065/16.06.2007.

La data de 10.02.2015 intimata BC SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit, precum şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru neprecizarea elementelor obligatorii prevăzute de art.194 NCPC.

De asemenea, a fost invocată excepţia lipsei de obiect şi a lipsei de interes în promovarea petitului de cerere ce vizează constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate, respectiv excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la caracterului abuziv al clauzelor contractuale.

În motivare s-a arătat că între părţi a fost încheiat contractul de credit bancar nr.83062/16.06.2007, pe parcursul derulării acestuia contestatorului nemaiachitând ratele lunare, astfel că a intervenit scadenţa anticipată a creditului iar creanţa rezultată a fost cesionată către Kk. Contractul de cesiune a fost notificat contestatorului, fiind comunicat acestuia la data de 07.07.2011, cesiunea fiind înscrisă şi în arhiva electronică de garanţii reale mobiliare.

Susţine intimata că nu a fost respectat termenul de 15 zile impus prin prevederile art.714 NCPC în promovarea contestaţiei, respectiv că aceasta este inadmisibilă în condiţiile în care contestatorului îi era pusă la dispoziţie o cale specială de atac pentru contestarea titlului executoriu.

Se arată că acţiunea este nulă, nefiind indicat în mod clar care este obiectul acţiunii precum şi valoarea acestuia, precum şi că este lipsită de obiect în condiţiile în care contractul de credit a încetat ca urmare a declarării scadenţei anticipate a creditului, neputându-se dispune anularea unui contract care nu mai este în fiinţă. Reclamantul nu justifică un interes actual şi legitim, acţiunea raportându-se la un contract care nu mai este în fiinţă, iar dreptul la acţiune este prescris, nulitatea invocată fiind una relativă, ce putea fi invocată în maxim 3 ani de la data semnării convenţiei de credit.

Pe fondul cauzei s-a arătat că, creanţa este născută din contractul de credit bancar care este titlu executoriu, atât pentru suma împrumutată cât şi pentru dobânzile/comisioanele calculate şi neplătite de împrumutat la fiecare scadenţă ce a precedat momentul declarării scadenţei anticipate a întregului sold al creditului, astfel că are caracter cert, lichid şi exigibil. Sumele pretinse de cesionară au fost calculate până la data cesionării astfel că după acestă dată nu au mai fost calculate dobânzi şi comisioane, sumele rezultate fiind determinate pe baza evidenţelor scrise ale băncii corespunzătoare contractului de credit încheiat cu contestatorul, care a avut restanţe la plata ratelor de credit începând cu anul 2008.

Anterior declarării scadenţei anticipate a creditului contestatorul a fost notificat – 07.03.2011, fiindu-i acordat un ultim termen de 15 zile pentru achitarea sumelor restante.

De asemenea, contractul de cesiune i-a fost notificat contestatorului la dat de 07.07.2011, fiindu-i comunicat acestuia şi cuantumul sumei restante 9789,99 lei, contract ce a fost înscris şi în arhiva electronică de garanţii reale mobiliare.

Toate clauzele contractului de credit au fost agreate de contestator, în condiţiile unui consimţământ liber exprimat şi neviciat, pe baza unei reprezentări corecte a structurii costului creditului, inclusiv componenta comisioanelor iar creanţa ce a rezultat din contract a fost cesionată în condiţiile legii, contractul de cesiune încheiat fiind valabil.

Întâmpinării formulate intimata a anexat înscrisuri.

La data de 12.02.2015 intimata SC a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării, nefiind respectate prevederile art.10 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţia inadmisibilităţii cererilor de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale, cereri promovate pe calea contestaţiei la executare unde se pot invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu numai dacă legea nu prevede în legătură cu titlul respectiv o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui, în cauză contestatorul având o acţiune de drept comun în acest sens.

De asemenea, a fost invocată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, nefiind respectat termenul de 15 zile în care putea fi formulată, precum şi nulitatea cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care cererea nu este semnată de contestator ci de avocat Mihai Valerian, fără ca la dosar să existe dovada mandatului expres acordat în vederea semnării şi introducerii contestaţiei la executare.

Pe fondul cauzei s-a arătat că BCR SA, în calitate de cedent şi Kk, în calitate de cesionar, au încheiat în data de 26.06.2011 contractul de cesiune de creanţe prin care s-a cedat cesionarului un portofoliu de creanţe neperformante, între care se găseşte şi cea rezultată din contractul de credit nr.83065/16.06.2007.

Ulterior, la data de 29.09.2012, Kk a transferat creanţele deţinute către SC, printre care se află şi creanţa debitorului BI, creanţă ce provine din neachitarea creditului.

Se susţine că cesiunea de creanţă a fost încheiată în mod legal, fiind îndeplinite şi cerinţele de publicitate, iar în cazul cesionării unei creanţe derivată dintr-un contract de credit bancar, aceasta nu-şi pierde caracterul de creanţă bancară, cesionarul beneficiind de toate drepturile creditorului iniţial, inclusiv dreptul de a solicita executarea silită.

Debitorul a întârziat cu plata ratelor, contractul de credit devenind scadent anticipat, rezultând astfel o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, prin efectul cesiunii cesionarul dobândind toate drepturile, accesoriile şi garanţiile de orice natură ale creanţei cesionate.

În contractul de credit bancar nr.83065/16.06.2007 nu poate fi vorba de clauze abuzive, ascunse şi termeni meniţi să inducă în eroare care să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, întrucât acestea sunt prevăzute în mod expres.

Executarea silită înseşi, cât şi toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond şi de formă impuse prin dispoziţiile Codului de procedură civilă, motiv pentru care solicitarea de anulare a acestora este lipsită de temei legal.

Întâmpinării formulate au fost anexate înscrisuri.

La data de 27.02.2015 contestatorul a formulat răspuns la întâmpinările formulate de către cele două intimate, prin care a arătat că se impune respingerea tuturor excepţiilor invocate ca neîntemeiate. Pe fondul cauzei au fost menţinute argumentele invocate prin cererea introductivă de instanţă

La termenul din data de 25.03.2015 instanţa a respins excepţiile netimbrării acţiunii şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate, pentru motivele expuse în considerentele încheierii de la acel termen.

La termenul din data de 29.04.2015 instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere ce vizează declararea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes  în promovarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, pentru motivele expuse în considerentele încheierii de la acel termen.

La acelaşi termen instanţa a încuviinţat administrarea în cauză a probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriul contestatorului.

La dosarul cauzei a fost înaintat dosarul de executare silită nr.2152/2014 al BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

La data de 16.06.2007 între contestatorul BI şi intimata  BC, prin agenţia Săcele, a intervenit contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.83065, prin care contestatorului i se acorda un credit în sumă de 10000 lei, pe o perioadă de 120 luni, ce urma a fi achitat în 120 rate lunare, conform graficului de rambursare anexat.

La punctul 9 din contract s-a prevăzut că, pentru creditul pus la dispoziţie banca percepe un comision de 0,95% flat (lit.b), un comision de administrare de 5 Ron lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului (lit.c) şi un comision de urmărire riscuri de 28 Ron lunar (lit.f), reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat (clauze ce sunt contestate în prezenta cauză).

Conform graficului de rambursare aferent contractului intervenit, ratele deveneau scadente începând cu data de 17.07.2007 (dată la care urma a fi achitată prima rată), obligaţia contestatorului faţă de creditoarea încetând la data de 17.06.2017, odată cu plata ultimei rate.

Cuantumul total ce urma a fi restituit se ridica la suma de 20452,78 lei, detaliat în cuprinsul aceluiaşi grafic, fiecare rată lunară (mai puţin prima şi ultima) fiind în cuantum de 170,47 lei şi constituită din rata creditului (cuantum variabil ce pleca de la suma de 46.22 lei, pentru ca ultima rată scadentă să se ridice la suma de 135,65 lei), rata dobânzii calculată conform prevederilor pct.5-8 din contract (al cărei cuantum iniţial scădea pe măsura achitării ratelor de credit), comisionul de administrare stabilit în cuantum fix – 5 lei lunar şi comisionul de risc, de asemenea prevăzut în cuantum fix de 28 lei lunar.

La pct.4.11 din Anexa nr.1 la contractul de credit bancar nr.83065 – Condiţii generale de creditare, a fost stipulată clauza în conformitate cu care, dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei, împrumutatul nu achită rata totală de rambursat, întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea convenţiei devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite.

În acelaşi sens, la pct.7.4 lit.g, h s-a prevăzut dreptul băncii să declare scadent creditul, împreună cu toate dobânzile aferente, comisioanele, spezele şi oricare alte sume datorate, în cazul în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte oricare dintre obligaţiile asumate prin contractul ce face obiect de analiză, respectiv prin orice alte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca.

Prin notificarea emisă la data de 01.03.2011, în condiţiile în care la acel moment contestatorul înregistra debite restante în cuantum de 1198,38 lei, s-a pus în vedere acestuia ca, în termen de 15 zile lucrătoare de la primire, să achite integral suma arătată, în caz contrar întreaga creanţă urmând a fi considerată de drept exigibilă – înscris fila 81 dosar.

La data de 29.06.2011 între intimaţii BC SA, în calitate de cedent şi Kk, în calitate de cesionar, a intervenit contractul de cesiune de creanţe nr. J 695, prin care au fost transferate către cesionar o serie de creanţe, între care şi cea rezultată din contractul de credit bancar încheiat cu contestatorul. În contractul de cesiune a fost menţionată ca parte şi KI, în calitate de administrator de patrimoniu, noţiune definită în cuprinsul convenţiei ca desemnând posibilitatea acordată acestei entităţi juridice de a administra, în numele cesionarului, colectarea creanţelor cesionate – înscris fila 221 dosar.

Din cuprinsul anexei la contract rezultă că, în ceea ce-l priveşte pe contestator, creanţa cedată a fost în cuantum de 9.789,99 lei – înscris fila 233 dosar. Din înscrisul reprezentând situaţia contului din data de 29.06.2011 – fila 377 dosar, rezultă că debitul era compus din suma de 8275,59 lei – credit restant, 1217,4 lei dobânzi restante şi 297 lei – comisioane restante.

La data de 28.09.2012 între intimaţii Kk, în calitate de cedent şi SC a intervenit un nou contract de cesiune de creanţe, în baza căruia au fost transferate către cesionar o parte din creanţele deţinute de cedent, între care şi cea rezultată din contractul de credit bancar încheiat cu contestatorul ce a făcut obiectul contractului de cesiune desemnat anterior – înscris fila 239 dosar.

Din cuprinsul anexei la contract rezultă că, în ceea ce-l priveşte pe contestator, creanţa cedată a fost în cuantum de 8853,57 lei – înscris fila 250 dosar.

Prin cererea adresată BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian la data de 19.09.2014, intimata SC, prin reprezentant legal KR, a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pe care contestatorul l-a încheiat cu BC SA., în vederea recuperării unui debit în cuantum de total de 11864,02 lei, din care suma de 8275,59 lei reprezenta debit principal iar suma de 3588,43 lei reprezenta dobândă aferentă creditului acordat.

A fost constituit în acest sens dosarul de executare nr.2152/2014 în cadrul căruia, ulterior încuviinţării executării silite prin încheierea nr.1398/13.10.2014 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în dosar nr.2808/223/2014, au fost emise încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 06.11.2014, fiind stabilită suma de 2291,14 lei, şi somaţia de la aceeaşi dată prin care s-a pus în vedere contestatorului ca, în termen de maxim o zi de la primire, să achite suma totală de 13975,16 lei reprezentând debit restant şi cheltuieli de executare silită. De asemenea, au fost emise adrese de înfiinţare a popririi asupra conturilor pe care contestatorul le-ar avea deschise la diverse instituţii bancare.

Prin cererea introductivă de instanţă reclamantul contestă actele de executare silită întocmite în cadrul dosarului de executare nr.2152/2014 al BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian, acte pe care le apreciază nelegale.

În conformitate cu prevederile art.663 NCPC, executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, în timp ce art.712 al.1 NCPC stipulează că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, art.713 al.2 arată că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitor la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, situaţie regăsită şi în cauza ce face obiect de analiză.

O primă critică adusă de contestator vizează aspectul că, deşi în perioada anilor 2007 – 2013 a achitat mai multe sume de bani, uneori chiar şi peste cele planificate prin grafic, în cursul anului 2011 a constatat că datoria rămânea aceeaşi.

Critica nu poate fi primită de către instanţă câtă vreme  reclamantului i s-a înmânat un grafic de rambursare a creditului, din care rezultă scadenţa şi componenţa fiecărei rate, împrejurare în care avea posibilitatea să observe evoluţia debitelor restante prin raportare la ratele achitate. Sumele invocate de către contestator denotă că în perioada 2007 – 2013 acesta a achitat o sumă totală de 10289 lei, astfel că din suma totală ce urma a fi încasată de intimata BCR la sfârşitul perioadei de creditare – 20452,78 lei, se evidenţiază un rest de 10163 lei ce urma a fi acoperit (în situaţia în care susţinerile reclamantului sunt reale), astfel că nu se poate susţine că ratele achitate nu scădeau datoria restantă, situaţie confirmată, de altfel, prin extrasele de cont depuse la filele 84 – 102 dosar.

O a doua critică vizează aspectul că intimata SC nu are calitate procesuală activă, în concret contestatorul invocând aspectul că aceasta nu este îndreptăţită să îl execute câtă vreme contractul de credit nu a fost încheiat cu această entitate juridică ci cu BC.

Sub acest aspect instanţa constată că intimata SC  îşi justifică legitimarea procesuală în baza unor acte juridice succesive, constând în contractul de cesiune de creanţe nr. J 695 intervenit la data de 29.06.2011 între intimaţii BC , în calitate de cedent şi Kk, în calitate de cesionar, respectiv contractul de cesiune de creanţe intervenit la data de 28.09.2012 între intimaţii Kk, în calitate de cedent şi SC, în calitate de cesionar, contracte la care s-a făcut referire în cele ce preced.

Sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor. Consimţământul debitorului cedat nu se cere deoarece nu este parte în contractul de cesiune.

Între părţi, cesiunea de creanţă are ca efect transferul dreptului de creanţă din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului, astfel cum a existat în patrimoniul cedentului, păstrându-şi natura, accesoriile şi garanţiile ei.

Prin urmare, în contextul celor două convenţii, contestatorul nu poate susţine cu temei că nu înţelege  în ce bază este executat.

Este adevărat că, deşi cesiunea de creanţă îşi produce efectele între cedent şi cesionar din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei faţă de terţi, trebuie îndeplinite anumite formalităţi de publicitate.

Lipsa formalităţilor de publicitate nu înseamnă pierderea calităţii de creditor a cesionarului (chiar şi în aceste împrejurări debitorul având dreptul să facă o plată valabilă cesionarului) ci doar că debitorul cedat o poate ignora, plătind în mod valabil creditorului iniţial.

În reglementarea Codului civil de la 1864 (art.1393) cesiunea faţă de debitorul cedat începe să-şi producă efecte din momentul în care cesiunea îi devine opozabilă, şi anume de la data notificării făcută prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătură privată.

Contractul de cesiune intervenit la data de 29.06.2011 i-a fost notificat contestatorului la data de 06.07.2011, notificarea fiind primită de acesta la data de 15.07.2011, astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse la filele 236 – 237 dosar care relevă cesionarea datoriei reclamantului în cuantum de 9789,99 lei.

De altfel, cesiunea a fost înscrisă şi în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare – filele 78 – 80 dosar şi, mai mult, instanţa reţine chiar că a fost acceptată de către contestator în condiţiile în care a consimţit la încheierea angajamentului de plată cu cesionara Kk, reprezentată convenţional de către KK, prin care a convenit modalitatea de plată către cesionară a debitului restant rezultat din contractul de credit încheiat cu BCR SA la data de 18.06.2007, conform înscrisului depus la fila 333 dosar.

În reglementarea Codului civil în vigoare de la data de 01.10.2011, sub a cărui incidenţă cade cel de-al doilea contract de cesiune, opozabilitatea cesiunii faţă de debitorul cedat şi faţă de terţii interesaţi se realizează, conform art. 1578-1581, între altele, prin acceptarea cesiunii de către debitor printr-un înscris a cărui singură condiţie este să aibă dată certă, prin notificarea scrisă a cesiunii, pe suport de hârtie sau în format electronic, înscrierea în arhiva electronică (în cazul debitorului fiind necesară acceptarea ori notificarea), prin cererea de chemare în judecată.

Contractul de cesiune intervenit la data de 28.09.2012 între Kk şi SC a fost, de asemenea, notificat contestatorului, la data de 05.10.2012, notificare primită la data de 18.10.2012, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 252, 254 dosar, din cuprinsul acesteia reieşind că a fost avută în vedere creanţa ce fusese cesionată de către Kk în data de 29.06.2011, fiind înscrisă şi în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare – înscrisuri filele 298 – 300 dosar.

Prin urmare, instanţa reţine că toate formalităţile de publicitate în vederea opozabilităţii cesiunilor intervenite au fost respectate.

Sub un alt aspect instanţa reţine că, şi în situaţia în care aceste formalităţi nu ar fi fost respectate, susţinerile contestatorului ar fi fost, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, conform celor reţinute în precedent, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanţă de către debitorul cedat nu are nicio influenţă asupra validităţii acestei operaţiuni juridice, iar în ceea ce priveşte opozabilitatea, aceasta trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiectului de drept căruia i se poate face plata în mod valabil.

Practic, în cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii (în speţă, deşi se afirmă efectuarea unor plăţi aferente anilor 2012, 2013 nu se demonstrează, iar în cazul în care plăţile au fost efectuate către cesionar concluzia se impune cu atât mai mult), acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanşată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existenţa unui interes legitim în derularea unui astfel de demers şi ar  constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care şi-a asumat-o faţă de creditorul iniţial.

A mai susţinut contestatorul prin cererea introductivă de instanţă că, prin cesionarea creanţei, contractul bancar rămâne fără obiect, clauzele şi obiectul fiind preluate de contractul de cesiune, care însă nu este titlu executoriu, împrejurare în care se apreciază că s-a trecut la executare în lipsa unui titlu.

Nici această susţinere nu poate fi primită de către instanţă în condiţiile în care cesionarul dobândeşte toate drepturile cedentului cu privire la creanţa cedată, inclusiv dreptul de a solicita executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar.

Într-adevăr, prevederile art.1574 al.1 Cod civil stipulează că cedentul este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanţei aflată în posesia sa, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis, prevedere inutilă în cazul în care s-ar avea în vedere interpretarea contestatorului potrivit cu care contractul bancar rămâne fără obiect odată cu intervenirea cesiunii de creanţă.

Instanţa are în vedere că, consacrarea prin legislaţia adoptată în materie a caracterului executoriu al contractelor de credit încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, care constituie doar materializarea izvorului obligaţiei respective. Prin urmare, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, nu cu înscrisul ca atare, astfel că atât timp cât legiuitorul a acordat contractului de credit caracterul de titlu executoriu, creanţa însăşi a devenit una executorie.

Atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, astfel cum arată contestatorul când invocă viciile executării silite prin raportare la contractul de cesiune care nu e titlu executoriu, ci devine o calitate chiar a creanţei care se transmite prin cesiune.

Instanţa reţine că legislaţia în materie nu conferă trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare a unor asemenea contracte ci a naturii respectivelor convenţii.

Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a impune unei persoane fizice sau juridice, care este titulara unei creanţe constatate printr-un titlu executoriu şi dobândite în mod legal, să parcurgă o nouă procedură judiciară pentru a obţine un alt titlu executoriu ar reprezenta, pe de o parte, o sarcină disproporţionată, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor reglementat de art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţie, dreptul de creanţă fiind cuprins în noţiunea autonomă de bun iar, pe de altă parte, poate aduce atingere garanţiilor dreptului la un proces echitabil, astfel cum au fost dezvoltate pe tărâmul art. 6 din Convenţie.

Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular care preia astfel toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.

În raport de aceste împrejurări, nici susţinerile în conformitate cu care cesionarul nu poate executa un contract bancar, neavând ca obiect de activitate recuperarea de creanţe bancare, nu sunt întemeiate.

Declararea scadenţei anticipate a creditului cu consecinţa cuantificării într-o sumă globală a tuturor debitelor restante şi a celor ce urmau a fi încasate, urmată de cesionarea debitului, în acord cu cele reţinute în precedent, în mod evident dau posibilitatea cesionarului a proceda la executarea creanţei cesionate.

De altfel, în acest sens este şi practica instanţei supreme care a arătat că, raportat la prevederile art. 11 şi art. 13 din Legea nr. 58/1998 care reglementează activităţile pe care băncile le pot desfăşura, activităţi printre care se numără şi cele de efectuare de operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile necesare desfăşurării activităţii, nu intră în discuţie nevalabilitatea contractului de cesiune. Creanţele reprezintă bunuri mobile incorporale care pot face obiectul actelor juridice translative, respectiv pot fi transmise pe calea unor contracte specifice, cum ar fi şi contractul de cesiune de creanţă (dar nu numai). Înalta Curte a arătat că art. 11 alin. (3) din Legea nr. 58/1998 prevede că băncile pot efectua orice alte activităţi ori operaţiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesară includerea lor în autorizaţia acordată, deci inclusiv operaţiuni de recuperare a creanţelor, care se pot concretiza şi în contracte de cesiune de creanţă prin care se urmăreşte încasarea sau recuperarea unor creanţe neperformante.

Pe de altă parte nu există nicio prevedere legală sau reglementară care să instituie numai anumite modalităţi de recuperare a creanţelor sau care să excludă încheierea unor contracte de cesiune de creanţă, astfel încât creditorul, indiferent că este sau nu o bancă, poate recurge la orice modalitate legală de încasare/recuperare a creanţei sale.

De altfel, dreptul băncilor de a efectua operaţiuni de cesiune de creanţă este expres prevăzut şi reglementat în acte normative specifice domeniului bancar, respectiv în Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar şi Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum, iar acestea se bazează pe dispoziţiile generale ale Legii bancare nr. 58/1998 (ÎCCJ/Decizia nr.2438/2008).

În ceea ce priveşte declararea scadenţei anticipate a creditului instanţa constată că prin notificarea emisă la data de 01.03.2011 s-a pus în vedere acestuia ca, în termen de 15 zile lucrătoare de la primire, să achite integral suma arătată, în caz contrar întreaga creanţă urmând a fi considerată de drept exigibilă, notificare primită la data de 07.03.2011 conform înscrisurilor depuse la filele 81, 82 dosar, astfel că şi criticile efectuate în acest sens urmează a fi înlăturate.

Un alt argument adus de către contestator este cel ce vizează demararea formelor de executare de către SC KR, societate ce nu are nicio calitate în cauză, neexistând o împuternicire dată acestei societăţi, astfel că toate cererile şi actele întocmite de această societate sunt lovite de nulitate.

Din cuprinsul înscrisului depus la fila 264 dosar rezultă că, la data de 01.10.2010, între SC, în calitate de mandant, şi KI (actualmente SC KR), în calitate de mandatar, a fost încheiat contractul de mandat prin care cea de-a doua era împuternicită  de prima societate să o reprezinte în faţa oricăror persoane juridice, fizice sau autorităţi în vederea încasării creanţelor aparţinând acesteia, inclusiv în faţa instanţelor de judecată.

Deşi contestatorul invocă faptul că mandatul a fost acordat doar în vederea recuperării creanţelor aflate în executare, din conţinutul împuternicirii depusă la dosar rezultă contrariul, fiind enumerate exemplificativ o serie de activităţi ce intrau în conţinutul mandatului, prevăzându-se expres *fără însă a fi limitate la acestea*.

Prin urmare, mandatul acordat SC KR a fost unul general, dat pentru o anumită categorie de afaceri ale mandantului, în baza căruia se recunoaşte mandatarului posibilitatea recuperării oricăror creanţe, fie că acestea erau existente la momentul încheierii contractului de mandat, fie că urmau să intre ulterior în patrimoniul mandantului.

Că SC KR este una şi aceeaşi societate cu SC KI, rezultă din atributele de identificare ale acestora, identice, ambele având CUI RO 21114156 şi număr de înmatriculare la Registrul Comerţului Bucureşti J/40/3301/2007, respectiv cont bancar IBAN RO92INGB0001008175128910 (atribute menţionate în contractele de cesiune, contractul de mandat, respectiv în cererea de declanşare a executării silite).

Referitor la caracterul abuziv al unor clauze contractuale, instanţa constată că reclamantul evidenţiază clauzele prevăzute la art.9 lit.b,c şi f, arătând că acestea sunt cuprinse într-un contract care nu a fost negociat.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, este necesară întrunirea următoarelor condiţii: să nu fie negociată direct cu consumatorul; să creeze, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; crearea dezechilibrului să fie rezultatul încălcării exigenţelor bunei-credinţe; clauza să nu privească obiectul principal al contractului iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuşi caracterul adecvat al preţului sau contraprestaţiei, raportat la serviciile furnizate în schimb.

Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzelor în discuţie, instanţa reţine că, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Contrar susţinerilor intimatei BC instanţa reţine că nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeaşi bancă.

Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client şi nu negociere.

Prin negociere se înţelege ocazia oferită destinatarului de a influenţa efectiv natura şi/sau conţinutul clauzelor.

Intimata nu a făcut însă dovada modificării vreunei clauze din iniţiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut şi alte opţiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate. Aceasta susţine că în oferta băncii au existat şi alte produse bancare pentru care nu exista obligaţia de plată a anumitor comisioane, fără a demonstra că acestea i-au fost prezentate contestatorului dar, mai ales, esenţial, fără a proba că în cazul oricărei oferte existente, acesta ar fi avut posibilitatea, în urma negocierii, să influenţeze în mod real, concret, natura sau conţinutul clauzelor.

În general contractele încheiate de părţi cu banca au acelaşi format, acelaşi conţinut, aceeaşi exprimare. Contractele sunt preformulate iar diferenţele dintre ele sunt date doar de particularitatea clientului, nicidecum de negocieri. Din acest punct de vedere este esenţial pentru consumator să existe posibilitatea negocierii conţinutului clauzei contractuale iar intimata BC nu a făcut dovada existenţei unei asemenea posibilităţi, conform art. 4 alin. 3 teza finală din Legea 193/2000.

În aceste împrejurări, o primă concluzie ce se desprinde este în sensul că aceste clauze nu au fost negociate de către părţi, instanţa reţinând  inexistenţa vreunui impediment din acest punct de vedere pentru analizarea acţiunii din perspectiva normelor de protecţie a consumatorului.

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, corespondent al articolului din legea internă citat anterior, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepţie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecţie a consumatorilor, dispoziţiei respective trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunţată în cauza C-26/13, Arpad Kasler, par. 42).

De asemenea, a arătat că cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal şi gramatical şi că prezintă o importanţă esenţială pentru respectarea acestei cerinţe dacă în contract se indică în mod transparent motivul şi particularităţile clauzei în discuţie, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte (CJUE, hotărârea pronunţată în cauza C-26/13, Arpad Kasler, par. 71 şi 73).

Fără îndoială, comisioanele fac parte din preţul contractului, rămânând de stabilit dacă respectivele clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Cerinţa în discuţie se impune a fi analizată în coroborare cu o altă condiţie impusă prin prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.83065 intervenit la data de 16.06.2007, contestatorului i se acorda un credit în sumă de 10000 lei, pe o perioadă de 120 luni, ce urma a fi achitat în 120 rate lunare, conform graficului de rambursare anexat.

La punctul 9 din contract s-a prevăzut că, pentru creditul pus la dispoziţie banca percepe un comision de 0,95% flat (lit.b), un comision de administrare de 5 Ron lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului (lit.c) şi un comision de urmărire riscuri de 28 Ron lunar (lit.f), reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat (clauze ce sunt contestate în prezenta cauză).

Clauzele ce impun contestatorului plata unui comision de acordare credit cât şi a unor comisioane lunare de administrare nu sunt apreciate de către instanţă ca având caracter abuziv, fiind prevăzute de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare.

În acelaşi timp, inserarea unor asemenea clauze, în sensul stipulării obligaţiei de plată (o singură dată) a unui comision de acordare credit în cuantum de 0,95% (95 lei) din valoarea creditului, respectiv a unui comision lunar de administrare în cuantum de 5 lei, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, deşi prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispoziţiilor Legii nr.193/2000, aceste contracte fiind preformulate, standard, instanţa constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 şi 2 şi art.1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Or, cele două clauze nu ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de procesare (unul chiar foarte redus prin raportare la valoarea creditului obţinut integral, printr-o prestaţie unică din partea băncii) fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta BC  le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică şi servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut, deschidere cont, virarea în cont a sumei de bani provenind din credit, etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfăşurare a activităţii Băncii.

Tocmai pentru acest motiv, faptul că nu este indicată în mod expres în contract contraprestaţia băncii pentru perceperea comisionului de acordare nu este de natură să imprime acestuia caracter abuziv.

De altfel, şi în prezent, un asemenea comision este permis în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (…) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.

Aceeaşi este situaţia şi în privinţa comisionului de administrare credit, de asemenea unul destul de redus (5 lei lunar), apreciat justificat de către instanţă în împrejurările speţei, impus de costurile cerute de operaţiunile bancare privind întreţinerea aplicaţiilor informatice de gestiune a creditului, informarea permanentă a clientului, monitorizarea de către bancă a utilizării şi rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii altor obligaţii ale împrumutatului.

Instanţa consideră că prevederile art. 9 lit.b, c sunt clare, simpla consultare a contractului şi a graficului de rambursare dând posibilitatea contestatorului să prevadă cu uşurinţă consecinţele economice care se produc în ceea ce îl priveşte. Se observă astfel că reclamantul nu a avut nici o dificultate în a calcula şi suma lunară datorată şi suma totală.

Maniera clară, explicită, în determinarea comisioanelor menţionate, coroborată cu neîndeplinirea condiţiei existenţei unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, conduce spre concluzia caracterului legal al perceperii celor două comisioane, cu atât mai mult cu cât perceperea comisioanelor de acordare credit şi de administrare este permisă şi în prezent, de legislaţia în vigoare.

Cuantumul redus al celor două comisioane, aspectul că perceperea acestora impun din partea băncii obligaţii corelative, reprezintă aspecte ce conduc spre aceeaşi concluzie, astfel că instanţa apreciază neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii absolute cu privire la clauzele referitoare la comisionul de acordare şi la comisionul de administrare lunară.

Prin urmare, instanţa urmează să respingă capătul de cerere ce vizează constatarea caracterului abuziv şi declararea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art.9 lit.b,c din contractul de credit bancar pentru persoane fizice intervenit la data de 16.06.2007 între contestatorul BI şi intimata BCR  şi, pe cale de consecinţă, şi capătul accesoriu ce vizeză restituirea sumelor percepute în baza celor două clauze.

Instanţa apreciază însă că nu aceeaşi este situaţia în cazul comisionului de urmărire riscuri, perceput într-un cuantum de 28 lei lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat.

Chiar dacă şi acest comision a fost prevăzut la o valoare fixă, contestatorul având posibilitatea să prevadă cu uşurinţă consecinţele economice care se produc în ceea ce îl priveşte, instanţa reţine că art.9 lit.f din contract pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în condiţiile în care perceperea sa nu are o bază justificată temeinic pe o contraprestaţie venită din partea băncii.

Se apreciază de către intimata BCR justificată perceperea acestui comision, în condiţiile în care creditul acordat nu a fost însoţit de o garanţie reală mobiliară/imobiliară, argument la care instanţa nu subscrie, câtă vreme garanţiile invocate sunt valorificate doar în cazul producerii riscului, în caz contrar, la finalizarea contractului, bunurile garantate rămânând libere de orice sarcini în patrimoniul debitorului.

Situaţia nu este aceeaşi în privinţa comisionului de risc analizat, acesta neputând fi asimilat unei garanţii, intrând invariabil în ratele lunare impuse împrumutatului, fără posibilitatea pentru acesta ca la sfârşitul perioadei de creditare să obţină restituirea lui.

De altfel, prin simplul fapt că este inclus în costul creditului este exclusă ab initio asimilarea acestui comision ideii de garanţie pe care şi-ar asigura-o creditorul în cazul producerii unor riscuri.

Situaţia este recunoscută de către intimată în cuprinsul întâmpinării depuse, menţionând că, asemănător celorlalte comisioane, şi comisionul de urmărire riscuri, denumire suficient de sugestivă pentru a contura raţiunea perceperii acestuia, este un element al preţului băncii.

Denumirea suficient de sugestivă a acestui comision nu este suficientă pentru a înlătura caracterul abuziv al clauzei în contextul în care, astfel cum s-a arătat, cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal şi gramatical, şi că prezintă o importanţă esenţială pentru respectarea acestei cerinţe dacă în contract se indică în mod transparent motivul şi particularităţile clauzei în discuţie, astfel încât consumatorul să poată să aprecieze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, serviciul ce-i este asigurat şi care justifică contraprestaţia tradusă în comisioanele ce-i sunt impuse.

În aceste împrejurări instanţa constată că terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condiţiilor generale ale contractului încheiat de intimata BCR, pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc; contextul reţinut determină imposibilitatea efectuării unor aprecieri cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivaţia perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condiţiilor generale, nici în cel al contractului analizat.

Aşadar, în acest caz, apărările pârâtei în sensul includerii comisionului de urmărire riscuri în preţul contractului cu consecinţa imposibilităţii analizării caracterului abuziv al acestuia, conform Directivei nr. 93/13/ CEE, nu pot fi reţinute, deoarece, astfel cum s-a menţionat în precedent, actul comunitar invocat vizează clauzele care sunt exprimate în mod clar şi inteligibil. Or, în cauza de faţă, clauza referitoare la plata comisionului de risc, nu îndeplineşte această cerinţă, deoarece nu s-a prevăzut în contract motivaţia perceperii comisionului de risc, astfel că împrumutatul nu a putut înţelege de ce ar trebui să suporte această sumă, distinct de dobânda convenţională, stabilită în abstract, independent de situaţia sa financiară, de garanţiile pe care le oferă în executarea obligaţiilor şi de conduita avută în raporturile cu banca.

Convenţia intervenită între părţi presupunea restituirea creditului şi plata costurilor impuse de acesta într-un termen îndelungat, dar acoperirea riscului de neîndeplinire a obligaţiilor de către client se putea realiza prin alte mijloace (dobândă mai ridicată pe baza unei verificări individuale a riscului de credit, garanţii, asigurări etc.) şi nu prin includerea, ab initio, a unui cost suplimentar, a cărui destinaţie şi regim nu sunt evidenţiate de o manieră explicită pentru client sau pentru instanţa care controlează valabilitatea unei asemenea clauze, în condiţiile în care, deşi profitul este urmărit de orice comerciant, nu poate fi garantat prin orice mijloace.

De altfel, raţiunile invocate de intimată care determină perceperea acestui comision (operaţiuni care implică gestiunea riscului de credit, precum cele de colectare prematură şi târzie realizate de bancă sau societăţi specializate asupra portofoliului de credite care înregistrează întârzieri la plata creditului) s-ar putea identifica uşor celor ce justifică perceperea comisionului de administrare. Practic, în baza argumentelor aduse, necesitatea perceperii şi a unui comision de urmărire riscuri nu se justifică, operaţiunile relevate argumentând perceperea unui comision de administrare, prin încasarea comisionului analizat intimata mărind efectiv, în mod nejustificat, costurile creditului.

Se reţine că acest comision de risc este abuziv  reprezentând, în fapt, o dobândă mascată, fiind plătit pentru aceeaşi prestaţie pentru care se plăteşte deja dobândă, menit să asigure banca în contra riscului dat de portofoliul său de credite neperformante, risc pe care banca nu-l suportă niciodată dar este suportat nejustificat de către toţi împrumutaţii, indiferent că sunt bun – platnici şi, mai mult, indiferent dacă riscul survine sau nu (astfel cum arată intimata riscul este estimat global şi nu la nivelul fiecărui credit, anterior acordării creditelor, în condiţiile în care se apreciază că acest lucru nu este posibil).

Instanţa apreciază că riscul în legătură cu care banca percepe un comision nu este determinat sau determinabil, cu atât mai mult cu cât contractul de credit are caracter comutativ, iar nu aleatoriu, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către consumator existând dreptul băncii de a recurge la executarea silită a bunurilor acestuia, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, precum şi obţinerea de despăgubiri, astfel încât prejudiciul să fie acoperit.

În mod real, astfel cum s-a arătat, comisionul de urmărire riscuri, calculat şi perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului.

Prin prevederea acestei clauze instanţa reţine că se creează un dezechilibru semnificativ între părţi, comisionul reprezentând aproximativ o treime din dobânda iniţială percepută de bancă, ajungând în timp, pe măsura apropierii de momentul final al contractului, chiar să o depăşească. Aşadar, chiar dacă cuantumul lunar concret al comisionului de risc astfel perceput este relativ mic, se poate observa că, prin cumulare, sumele încasate ajung la valori relativ mari, ceea ce produce iar un dezechilibrul semnificativ intre drepturile şi obligaţiile părţilor.

Este adevărat că reclamantul a avut posibilitatea să cunoască despre existenţa acestui comision încă de la data semnării contractului însă, astfel cum s-a arătat, acesta nu a avut posibilitatea de a-l negocia, fiind nevoit să semneze contractul în forma prezentată de bancă. Or, dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi ale Directivei nr. 93/13/ CEE, tocmai acest lucru permit, analizarea caracterului abuziv al clauzei, dată fiind poziţia dominantă a profesionistului - comerciant în raport cu consumatorul. 

În concluzie, instanţa reţine caracterul abuziv al clauzei cu acest obiect, situaţie în care va declara nulitatea absolută a clauzei inserate la art.9 lit.f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice intervenit la data de 16.06.2007 între contestatorul BI şi BC.

Consecinţa firească a declarării nulităţii absolute a clauzei în baza căreia a fost pretins comisionul de urmărire riscuri impune obligarea băncii la restituirea sumelor încasate cu acest titlu, pe toată durata derulării creditului (în concret, de la momentul încheierii contractului şi până la momentul intervenirii cesiunii de creanţă), la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plăţii sumelor şi până la momentul efectivei restituiri.

Această măsură de restabilire a situaţiei anterioare este impusă de soluţia adoptată de recunoaştere a nulităţii absolute a clauzei abuzive, sancţiune ce produce efecte retroactive, în condiţiile în care s-a stabilit că nu se poate stabili fundamentul prestaţiei cu acest titlu din partea debitorului, respectiv contraprestaţia specifică din partea creditoarei.

Obligaţia de restituire subzistă nu prin raportare la cele 120 luni, perioadă în care urma a se derula contractul de credit, nefiind făcută nicio dovadă că reclamantul a achitat cu titlu de comision de risc suma de 3360 lei, astfel că intimata BC urmează a fi obligată să restituie doar sumele încasate efectiv cu acest titlu.

Prin cererea introductivă de instanţă contestatorul BI a solicitat anularea formelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr.2152/2014 de BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian, invocând neîndeplinirea condiţiilor cerute de art.663 NCPC, anume caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei.

În analiza legalităţii formelor de executare instanţa reţine, sub un prim aspect că, în aprecierea caracterului cert al creanţei, executorul a avut a se raporta la clauzele titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, astfel cum acestea erau valabile la momentul demarării executării silite.

Declararea nulităţii absolute a clauzei privind comisionul de urmărire riscuri se răsfrânge, cu efect retroactiv, şi asupra legalităţii actelor de executare întocmite în vederea recuperării sumelor prevăzute cu acest titlu, care rămân lipsite de suport juridic.

În al doilea rând, instanţa reţine că, la pct.4.11 din Anexa nr.1 la contractul de credit bancar nr.83065 – Condiţii generale de creditare, a fost stipulată clauza în conformitate cu care, dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei, împrumutatul nu achită rata totală de rambursat, întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea convenţiei devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite.

În acelaşi sens, la pct.7.4 lit.g, h s-a prevăzut dreptul băncii să declare scadent creditul, împreună cu toate dobânzile aferente, comisioanele, spezele şi oricare alte sume datorate, în cazul în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte oricare dintre obligaţiile asumate prin contractul ce face obiect de analiză, respectiv prin orice alte contracte de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca.

Deşi instanţa nu a fost învestită cu un capăt de cerere care să tindă la declararea abuzivă a acestor clauze, sunt de reţinut principiile desprinse din practica CJUE (cu titlu de exemplu cauza C- 618/10/14.06.2012 Banco Espa?ol de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino, Océano Grupo Editorial şi Salvat Editores, Mostaza Claro, etc.).

Se reţine astfel că sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere cât şi nivelul de informare. Prin urmare, având în vedere sistemul de inferioritate, art.6 al.1 din directivă prevede că o clauză abuzivă nu creează obligaţii pentru consumator.

Pentru a se asigura protecţia urmărită de directivă Curtea a subliniat în mai multe ocazii că situaţia de inegalitate care există între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor din contract.

În lumina acestor principii, curtea a stabilit că instanţa naţională este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al directivei, de îndată ce dispune de elementele de fapt şi drept necesare în acest sens.

În mare parte, considerentele care au stat la baza declarării abuzive a clauzei referitoare la comisionul de urmărire riscuri se regăsesc şi în privinţa clauzelor ce fac obiect de analiză, care întrunesc cerinţele legalităţii până în punctul în care scadenţa anticipată impune debitorului să restituie întreg creditul şi dobânzile aferente. Obligarea la restituirea comisioanelor ce ar fi fost datorate după momentul declarării scadenţei anticipate a creditului reprezintă în mod evident o sarcină disproporţionată, de natură a crea un dezechilibru semnificativ între părţi.

Încercând să motiveze legalitatea fiecărui comision perceput pe parcursul derulării contractului de credit, instituţia bancară nu justifică şi temeinicia perceperii comisionului de administrare după declararea scadenţei, comision solicitat într-un cuantum global, corespunzător perioadei rămase până la finalizarea în condiţii normale a contractului.

Plata acestui comision după momentul arătat nu-şi mai justifică raţiunea în condiţiile în care contraprestaţia băncii concretizată în operaţiunile bancare privind întreţinerea aplicaţiilor informatice de gestiune a creditului, informarea permanentă a clientului, monitorizarea de către bancă a utilizării şi rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii altor obligaţii ale împrumutatului, nu mai există.

Dezechilibrul ivit este evident în condiţiile în care la cuantificarea sumei datorate ca urmare a declarării scadenţei anticipate este perceput un comision (după acest moment) calculat pe o perioadă de mai mulţi ani.

Apariţia unui caz de culpă din partea clientului instituţiei bancare nu justifică perceperea acestui comision, în astfel de situaţii instituţia având eventual posibilitatea negocierii unor clauze penale, adaptate specificului fiecărui contract.

A da relevanţă acestei clauze ar presupune a acorda o primă de încurajare instituţiilor bancare care, la un moment dat, ar fi mai interesate să declare exigibil creditul decât să încerce continuarea executării contractului, în condiţiile în care, pe lângă suma împrumutată şi dobânzile aferente, ar încasa şi comisioanele pentru care banca nu ar mai fi nevoită să presteze niciun serviciu.

Pentru a deveni exigibile în condiţiile art.4.11 din contract, sumele trebuie să fie datorate; or, comisionul de administrare nu putea fi datorat decât pe măsura derulării contractului când banca justifica îndreptăţirea în a-l percepe. Odată cu declararea scadenţei anticipate este evident că banca nu mai desfăşoară operaţiuni de administrare a contului împrejurare în care nu mai justifică dreptul să încaseze sume de bani pentru activităţi pe care nu le mai asigură.

De altfel, deşi excede prezentei analize, instanţa nu poate să nu remarce practica abuzivă a societăţii bancare care, prin introducerea clauzelor prevăzute la art.7.4 lit.g, h din condiţiile generale de creditare, şi-a acordat dreptul să declare scadente şi plătibile toate celelalte credite acordate de bancă, şi accesoriile aferente, chiar dacă acestea nu aveau nicio legătură cu obligaţiile asumate prin prezentul contract, respectiv să declare exigibil prezentul credit pentru neîndeplinirea unor obligaţii rezultate din alte contracte.

În contextul celor reţinute, instanţa apreciază că executarea silită nu putea viza decât recuperarea ratelor de credit restante, a dobânzilor aferente şi a comisionului de administrare (comisionul de acordare credit fiind plătit în faza iniţială, a acordării creditului), toate datorate până la momentul declarării scadenţei anticipate a creditului, precum şi ratele de credit şi a dobânzilor aferente ce urmau a fi achitate conform graficului de rambursare până la data de 17.06.2017, cu excluderea însă a comisionului de administrare ce ar fi fost datorat după această dată, precum şi cu excluderea totală a comisionului de urmărire riscuri, declarat abuziv de către instanţă  (şi, bineînţeles, cu scăderea eventualelor rate achitate după momentul declarării scadenţei anticipate).

Nu în ultimul rând, în analiza legalităţii actelor de executare instanţa reţine că, prin contractul de cesiune de creanţe intervenit la data de 29.06.2011, intimata BC SA a transmis creanţa pe care o avea la acel moment asupra contestatorului BI, în cuantum de 9.789,99 lei, către Kk, debit compus din suma de 8275,59 lei – credit restant, 1217,4 lei dobânzi restante şi 297 lei – comisioane restante.

Ulterior, în urma contractului de cesiune intervenit între Kk, în calitate de cedent şi SC, în calitate de cesionar, cea de-a doua a devenit titulara unei creanţe în cuantum de 8853,57 lei, situaţie ce prezumă că în intervalul cuprins între prima şi cea de-a doua cesiune, contestatorul a efectuat plăţi în acoperirea debitului restant.

Cu toate acestea, în notificarea adresată acestuia ca urmare a realizării celei de-a doua cesiuni, contestatorului i se pune în vedere achitarea unei datorii în cuantum de 8904,22 lei, superioară sumei cesionate.

Mai mult, prin cererea  adresată BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian la data de 19.09.2014, intimata SC, prin reprezentant legal KR, a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pe care contestatorul l-a încheiat cu BC SA., în vederea recuperării unui debit în cuantum de total de 11864,02 lei, din care suma de 8275,59 lei reprezenta debit principal iar suma de 3588,43 lei reprezenta dobândă aferentă creditului acordat.

Toate aceste împrejurări denotă că, după realizarea primei cesiuni, societăţile cesionare au continuat să perceapă dobânzi, posibil chiar comisioane sau/şi penalităţi, fără ca pentru acestea să aibă vreo justificare.

Între părţi, cesiunea de creanţă are ca efect transferul dreptului de creanţă din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului, astfel cum a existat în patrimoniul cedentului, este adevărat, cu păstrarea naturii, accesoriilor şi garanţiilor ei.

În speţă, declararea scadenţei anticipate a creditului a determinat societatea bancară să cuantifice într-o sumă globală atât debitul restant şi dobânzile aferente, cât şi ratele ce urmau a fi achitate şi dobânzile aferente lor până la data de 17.06.2017. Prin urmare, creanţa transmisă nu era însoţită de dobânzi sau alte accesorii, care să îndreptăţească societăţile cesionare să procedeze la perceperea lor, astfel că acestea puteau executa strict creanţa cedată.

Soluţia se impune în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut anterior, poziţia cesionarului este aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular care preia toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.

În condiţiile în care cesiunea nu ar fi intervenit, nici chiar instituţia bancară nu ar fi avut dreptul să execute mai mult decât suma rezultată în urma declarării creditului scadent. În caz contrar s-ar fi ajuns la situaţia perceperii de dobândă la dobândă, cu încălcarea cerinţelor impuse prin prevederile art.1489 alin.2 NCC. 

Este adevărat că, la fila 333 dosar s-a depus un angajament de plată, prin care contestatorul arată că este de acord cu perceperea unei dobânzi în cuantum de 8% precum şi cu plata unor penalităţi în caz de întârziere la plata debitelor restante, în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere, angajament care însă nu constituie un titlu executoriu conform exigenţelor legale.

Aşadar, atât actele de executare întocmite în vederea recuperării eventualelor dobânzi, comisioane, etc. calculate după data de 29.06.2011 (data intervenirii primei cesiuni) cât şi cele ce au vizat eventuale accesorii stabilite în baza angajamentului de plată sus amintit, au fost emise în absenţa unui titlu executoriu.

Prin urmare, în contextul celor reţinute anterior, contestaţia prin care se solicită anularea formelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr.2152/2014 de BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian se impune a fi admisă, situaţia reieşită din analiza clauzelor titlului executoriu demonstrând că la momentul demarării executării silite creanţa executată nu avea caracter cert.

Concluzionând, se impune refacerea tuturor actelor de executare silită, procedură care nu poate viza, astfel cum s-a arătat, decât recuperarea ratelor de credit restante, a dobânzilor aferente şi a comisionului de administrare (comisionul de acordare credit fiind plătit în faza iniţială, a acordării creditului), toate datorate până la momentul declarării scadenţei anticipate a creditului, precum şi a ratelor de credit şi a dobânzilor aferente ce urmau a fi achitate conform graficului de rambursare până la data de 17.06.2017, cu excluderea însă a comisionului de administrare ce ar fi fost datorat după această dată, precum şi cu excluderea totală a comisionului de urmărire riscuri, declarat abuziv de către instanţă  (şi, bineînţeles, cu scăderea eventualelor rate achitate după momentul declarării scadenţei anticipate). De asemenea, urmează a fi excluse orice alte dobânzi, comisioane, penalităţi, orice alte accesorii percepute asupra debitului rezultat în urma calculaţiei realizate conform celor anterior menţionate.

În raport de întreaga situaţie de fapt şi de drept reţinută instanţa urmează să admită, în parte, cererea formulată, să constate caracterul abuziv şi să declare nulitatea absolută a clauzei inserate la art.9 lit.f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice intervenit la data de 16.06.2007 între contestatorul BI şi BC, privitoare la comisionul de urmărire riscuri în cuantum de 28 lei/lunar, să dispună obligarea intimatei BC la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision urmărire riscuri, pe toată durata derulării creditului (în concret, de la momentul încheierii contractului şi până la momentul intervenirii cesiunii de creanţă), la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plăţii sumelor şi până la momentul efectivei restituiri, să respingă capătul de cerere ce vizează constatarea caracterului abuziv şi declararea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art.9 lit.b,c din contractul de credit bancar pentru persoane fizice intervenit la data de 16.06.2007 între contestatorul BI şi intimata BCR SA, privitoare la comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare şi, pe cale de consecinţă, şi capătul accesoriu ce vizează restituirea sumelor percepute în baza celor două clauze. De asemenea, va fi admisă contestaţia la executare şi vor fi anulate formele de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr.2152/2014 de BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian.

În acord cu prevederile art.453 NCPC şi având în vedere că acţiunea urmează a fi admisă în proporţie de aproximativ 80%, instanţa urmează să dispună corespunzător obligarea părţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, din suma totală de 2395,36 lei achitată de reclamant, constând în taxă de timbru aferentă capătului de cerere ce vizează anularea formelor de executare (803,75 lei), taxă de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect pretenţii (291,61 lei) şi 1300 lei onorariu avocat, intimatele sunt obligate să suporte suma de 1916,28 lei, câte 958,14 lei fiecare.

Corelativ, având în vedere apărările formulate de către intimata BCR SA, proporţia în care acestea au determinat respingerea cererii introductive şi cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate, 5518,37 lei, constând în onorariu avocat, reclamantul este obligat să suporte suma de 1103,67 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către această intimată.

Vor fi compensate cheltuielile de judecată datorate, până la concurenţa celei mai mici dintre ele, astfel că în final, instanţa va obliga reclamantul să achite intimatei BC suma de 145,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv va obliga pe intimata SC, prin reprezentant legal KR, să plătească reclamantului suma de 958,14 lei cu acelaşi titlu. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul BI, domiciliat în com. Ioneşti, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu intimaţii SC, , cu sediul în Bucureşti, b-dul Regina Elisabeta, nr.5, sect.3 şi sediul procesual ales la, cu sediul profesional în Bucureşti, Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, , Complexul Bucharest Business Park.

Constată caracterul abuziv şi declară nulitatea absolută a clauzei inserate la art.9 lit.f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.83065 intervenit la data de 16.06.2007 între contestatorul BI şi intimata BC , privitoare la comisionul de urmărire riscuri în cuantum de 28 lei/lunar.

Dispune obligarea intimatei BC S la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision urmărire riscuri, începând cu data de 16.06.2007 şi până la momentul cedării creanţei către Kk - 29.06.2011.

Dispune obligarea intimatei BC S la plata dobânzii legale aferentă comisionului de urmărire riscuri încasat, calculată de la data plăţii sumelor şi până la momentul efectivei restituiri.

Respinge capătul de cerere ce vizează constatarea caracterului abuziv şi declararea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art.9 lit.b,c din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.83065 intervenit la data de 16.06.2007 între contestatorul BI şi intimata BC , privitoare la comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare, ca neîntemeiat.

Respinge cererea ce vizează restituirea sumelor percepute în baza celor două clauze referitoare la comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare, ca neîntemeiată.

Admite contestaţia la executare formulată împotriva actelor de executare silită întocmite în cadrul dosarului de executare nr.2152/2014 de BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian.

Dispune anularea formelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr.2152/2014 de BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian.

Obligă pe reclamantul BI să achite intimatei BC  suma de 145,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe intimata SC, prin reprezentant legal KR, să plătească reclamantului suma de 958,14 lei,  cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 iulie 2015.

Preşedinte, Grefier,

Red./tehnored. O.S.

5ex./ 13 Iulie 2015