Penal - iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)

Sentinţă penală ** din 13.04.2010


Dosar nr. 87/62/2010

INCHEIERE

Tinand  seama  de  stadiul  procesual, faptul ca urmarirea penala este finalizata,  raportat  la  probele  administrate  in  cauza  pana  la  acest  moment dar si la circumstantele reale le faptei, imprejurarea ca  nu s-a solicitat de catre procuror luarea masurii odata cu sesizarea instantei, precum si de circumstantele personale ale inculpatilor-cetateni albanezi, care nu au mijloace de subzistenta in Romania si sunt la prima confruntare cu legea penala restrangerea dreptului la libera circulatie a inculpatilor nu mai constituie la acest moment procesual o masura necesara intr-o societate democratica pentru siguranta si mentinerea ordinii publice in sensul art  2 din Protocolul nr 4 aditional la CEDO, se poate dispune revocarea masurii arestului preventiv dispusa fata de inculpati.

 Constata ca prin cererea formulata de catre inculpatii Simoni Landi si Ndoka Angjelin s-a solicitat revocarea  masura obligarii de a nu parasi tara dispusa fata de cei doi inculpati prin ordonanta procurorului din data de 5.01.2010 data in dos penal nr 228/D/P/2009 al Parchetului de pe langa ICCJ- DIICOT - Serviciul Teritorial Brasov.

 In motivarea cererii inculpatii,cetateni albanezi arata ca sunt la prima confruntare cu legea penala,urmarirea penala este finalizata, nu au nici un fel de posibilitati financiare pentru a putea ramane in Romania, desfasurarea procesului penal se poate desfasura in bune conditii in continuare deoarece isi aleg domiciliul in Romania la sediul aparatorului ales si se vor prezenta la termenul sorocit in vederea audierii.

 Analizand cererea formulata sub aspectul motivelor invocate, Tribunalul constata ca aceasta este fondata pentru urmatoarele considerente:

Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – DIICOT Serviciul Teritorial Brasov din data de 7.01.2010, s-a dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatilor:

1. GP – zis „A”, cetatean albanez, pentru comiterea infractiunilor de:

• „constituire a unui grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunii de trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.7 din Legea 39/2003 raportat la art.2 lit.b pct.13 din Legea nr.39/2003.

 • „trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.71 alin.1 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

• „trecere ilegala a frontierei de stat” prevazuta si pedepsita de art.70 alin.1 din OUG 105/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal. cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal

2. GB– zis „N si „B,cetatean albanez, pentru comiterea infractiunilor de :

 • „constituire a unui grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunii de trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.7 din Legea 39/2003 raportat la art.2 lit.b pct.13 din Legea nr.39/2003.

 • „trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.71 alin.1 din OUG nr.105/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

• „trecere ilegala a frontierei de stat” prevazuta si pedepsita de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

3. GSA pentru comiterea infractiunilor de :

• „constituire a unui grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunii de trafic de migranti” prev. si ped. de art.7 din Legea 39/2003 raportat la art.2 lit.b pct.13 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.

• „trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.71 alin.1 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal.

4. BG pentru comiterea infractiunilor de :

 • „aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunii de trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.7 din Legea 39/2003 raportat la art.2 lit.b pct.13 din Legea nr.39/2003.

• „trafic de migranti” in forma tentativei prevazuta si pedepsita de art.20 din Codul penal raportat la art.71 alin.1  din OUG 105/2001 cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal.

5. IS pentru comiterea infractiunilor de :

• „aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunii de trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.7 din Legea 39/2003 raportat la art.2 lit.b pct.13 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal.

• „trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.71 alin.1 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal

cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal.

6. SAM pentru comiterea infractiunilor de :

• „aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunii de trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.7 din Legea 39/2003 raportat la art.2 lit.b pct.13 din Legea nr.39/2003.

 • „trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.71 alin.1 din OUG nr.105/2001.

cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal.

7. GMF– zis „G”, pentru savarsirea infractiunilor de :

• „aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunii de trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.7 din Legea 39/2003 raportat la art.2 lit.b pct.13 din Legea nr.39/2003.

 • „trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.71 alin.1 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

 • cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal.

8. TDP  pentru comiterea infractiunilor de :

 • „aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunii de trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.7 din Legea 39/2003 raportat la art.2 lit.b pct.13 din Legea nr.39/2003.

• „trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.71 alin.1 din OUG nr.105/2001,cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal,

 cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal.

Prin actul de sesizare s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatilor :

9. SDB pentru comiterea infractiunii de:

• „aderare la grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunii de trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.7 din Legea 39/2003 raportat la art.2 lit.b pct.13 din Legea nr.39/2003.

10. DRI pentru comiterea infractiunilor de :

 • „aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii infractiunilor de trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.7 din Legea 39/2003 raportat la art.2 lit.b pct.13 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.

• „trafic de migranti” prevazuta si pedepsita de art.71 alin.1 din OUG nr.105/2001, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal cu aplicarea art.33 lit. a din Codul penal.

11. S (fost G) A  pentru comiterea infractiunii de :

• „trecere ilegala a frontierei de stat” prevazuta si pedepsita de art.70 alin.1 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal si art.75 lit.a din Codul penal.

12. NA pentru comiterea infractiunii de:

• „trecere ilegala a frontierei de stat” prevazuta si pedepsita de art.70 alin.1 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal si art.75 lit.a din Codul penal.

13. SL pentru comiterea infractiunii de :

• „trecere ilegala a frontierei de stat” prevazuta si pedepsita de art.70 alin.1 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal si art.75 lit.a din Codul penal.

 Prin ordonanta procurorului din data de 5.01.2010 s-a luat fata de inculpatii Simoni Landi si Ndoka Angjelin masura obligarii de a nu parasi tara pe o durata de 30 zile de la 5.01 la 3.02.2010.

Potrivit dispozitiilor art 139 alin 2 CPP cand masura preventiva a fost luata cu incalcarea prevederilor legale sau nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive ,aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere.

Tinand  seama  de  stadiul  procesual, faptul ca urmarirea penala este finalizata,  raportat  la  probele  administrate  in  cauza  pana  la  acest  moment dar si la circumstantele reale le faptei, imprejurarea ca  nu s-a solicitat de catre procuror luarea masurii odata cu sesizarea instantei, precum si de circumstantele personale ale inculpatilor-cetateni albanezi, care nu au mijloace de subzistenta in Romania si sunt la prima confruntare cu legea penala restrangerea dreptului la libera circulatie a inculpatilor nu mai constituie la acest moment procesual o masura necesara intr-o societate democratica pentru siguranta si mentinerea ordinii publice in sensul art  2 din Protocolul nr 4 aditional la CEDO.

Fata de cele expuse instanta va admite cererea formulata si in temeiul art 139 alin 2 Codul de procedura penala va revoca masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara.

Vazand si dispozitiile art. 189 Cod procedura penala.