Instanţa a respins cererea privind luarea faţă de minor a măsurii supravegherii specializate în familia mamei întrucât a considerat că fapta minorului de a lovi mingea şi a sparge cu aceasta un geam de la imobilul părţii vătămate nu întruneşte elemen...

Sentinţă civilă 5 din 15.01.2009


Instanţa a respins cererea privind luarea faţă de minor a măsurii supravegherii specializate în familia mamei întrucât a considerat că fapta minorului de a lovi mingea şi a sparge cu aceasta un geam de la imobilul părţii vătămate nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prevăzută de articolul 217 din Codul Penal, deoarece minorul nu a acţionat cu intenţia de a lovi şi sparge geamul părţii vătămate, ci acesta se juca cu mingea în dreptul imobilului părţii vătămate şi, în timpul acestui joc, mingea a ricoşat în geamul părţii vătămate, care s-a spart şi astfel forma de vinovăţie cu care a acţionat minorul este cea a culpei, nu a intenţiei.

Prin acţiunea înregistrată la data de  12.12.2008,  petenta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce  se va  pronunţa să se dispună  supravegherea specializată în familia mamei A.Ş., a copilului A.M.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că minorul A.M. provine din familie legal constituită.

Mama copilului, locuieşte împreună cu fiul ei şi bunicul matern al copilului, într-un imobil compus din 4 camere, dotate şi utilate corespunzător, în condiţii igienico-sanitare bune. Veniturile familiei sunt compuse din pensia bunicului matern.

Tatăl A.M., a decedat la data de 23.12.2000.

Copilul A.M. a intrat în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj în baza adresei Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea nr.363/P/2006, care arată că acesta în timp ce se juca cu mingea, din culpă, a spart un geam de la imobilul părţii vătămate T.F., săvârşind infracţiunea de distrugere prevăzută de art.217 alin.l Cod Penal.

Copilul A.M. este elev în clasa a Vll-a şi prezintă un nivel de dezvoltare fizică corespunzătoare vârstei cronologice.

Din Raportul Serviciului de Probaţiune privind pe copilul A.M. a reieşit faptul că acesta nu se consideră vinovat de comiterea unei infracţiuni, atitudine adoptată şi de către familia sa.

Pentru copilul A.M., Comisia pentru Protecţia Copilului Dolj nu a putut stabili o măsură de protecţie specială deoarece atât mama cât şi fiul acesteia nu  s-au prezentat la Comisie.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Prin sentinţa civilă nr. 5/15.01.2009, Tribunalul Dolj-Secţia pentru Minori şi Familie a respins cererea formulată.

În considerentele acestei sentinţei, s-a arătat că:

Potrivit art. 80 alin. 1 din Legea 272/2004, măsura supravegherii specializate se ia faţă de minorul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.

Ori, în speţa de faţă, nu sunt întrunite aceste elemente deoarece minorul nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

Chiar dacă prin rezoluţia din data de 22.05.2006, pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea, în dosarul nr. 363/P/2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de minor pentru infracţiunea de distrugere, instanţa constată că fapta minorului de a lovi mingea şi a sparge cu aceasta un geam de la imobilul părţii vătămate nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prevăzută de articolul 217 din Codul Penal, întrucât minorul nu a acţionat cu intenţia de a lovi şi sparge geamul părţii vătămate, ci acesta se juca cu mingea în dreptul imobilului părţii vătămate şi, în timpul acestui joc, mingea a ricoşat în geamul părţii vătămate, care s-a spart şi astfel forma de vinovăţie cu care a acţionat minorul este cea a culpei, nu a intenţiei.

Ori, pentru a fi în prezenţa infracţiunii prev. de art. 217 alin. 1 C.p., este necesar ca fapta să fie săvârşită cu  forma de vinovăţie a intenţiei directe sau indirecte, ceea ce în speţă nu este cazul, chiar în adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea reţinându-se forma de vinovăţie a culpei, arătându-se „În ziua de 09.04.2006, în timp ce se juca cu mingea, din culpă, a spart un geam de la imobilul părţii vătămate T.F.”.

  Este adevărat că în Codul Penal este prevăzută ca infracţiune distinctă la art. 219, şi infracţiunea de distrugere din culpă, însă în sarcina minorului nu poate fi reţinută nici această faptă, întrucât pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni este necesar ca fapta de distrugere să fie săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi să rezulte un pericol public ori să fie vorba de anumite bunuri de interes public (conducte petroliere sau de gaze, cablu de înaltă tensiune, etc.) sau fapta să fi avut consecinţe deosebit de grave ori să se fi produs un dezastru, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul.

Nu se poate susţine că rezoluţia parchetului are putere de lucru judecat pe considerentul că nu s-a făcut plângere împotriva acesteia potrivit art. 278 şi 2781 din Codul de Procedură Penală.

Aceasta, deoarece, potrivit art. 22 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, numai hotărârea definitivă a unei instanţe penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, nu şi rezoluţia sau ordonanţa dată de procuror.

Pe de altă parte, în cazul de faţă, procurorul a pronunţat soluţia de neîncepere a urmării penale pe considerentul că minorul are sub 14 ani şi nu răspunde penal, fără să mai cerceteze alte aspecte, respectiv dacă fapta există, cine este persoana care a săvârşit-o şi care este forma de vinovăţie cu care s-a acţionat. Ori, în această situaţie, instanţa civilă, nu ar putea dispune luarea vreunei măsuri dintre cele prev. de art. 55 lit. a sau lit. c din Legea 272/2004, cu care a fost investită, fără ca măcar ea să analizeze dacă sunt întrunite condiţiile privind luarea unor astfel de măsuri.

 Ca urmare a celor arătate mai sus, instanţa a considerat că nu se impune a se lua faţă de minor măsura supravegherii specializate în familia mamei, aşa cum s-a solicitat de către petentă, atâta timp cât minorul nu a săvârşit nici o faptă prevăzută de legea penală şi, ca atare, a respins cererea petentei.